Rock-ul se naşte ca un nou ritm muzical în anii ‘50. Este diferit de tot ceea ce exista înainte şi are ceva revoluţionar. Vine însoţit de noi mişcări (erotice) şi de acorduri de chitară noi şi provocatoare.
1951 Little Richard este primul care are idea de a modifica ritmul blues-urilor.
1954 Bill Halley cu ale sale Comete şi cu “rock around the clock” încep un nou ciclu la care majoritatea tinerilor aderează.
Un tânăr “disk-jockey” din Cleveland caută un nume pentru acest nou ritm, îl caută între argourile din ghetourile negrilor şi a ales expresia “Rock and Roll” care denumeşte, în acest argou, mişcările corpului în momentul realizării actului sexual.
În 1955, un tânăr cântăreţ trece la partea practică şi descrie pe scenă tehnica acestui nou stil muzical. Acest cântăreţ era Elvis Presley, care se transformă în simbolul unei întregi generaţii răsculate împotriva tuturor tabu-urilor şi interdicţiilor sexuale ale unei Americi puritane. Prin versurile sale, prin muzica şi prin gesturile sale provocatoare nu contenea să aclame virtuţile dragostei libere.
Rock and Roll-ul nu se putea limita la atât, apariţia Beatles şi Rolling Stones vin să o confirme.
A crescut până la a se converti într-o adevărată religie –uneori chiar fanatică – pentru milioane de tineri. Despre asta, muzicologul Gary Allen spune: “Pentru mulţi tineri, muzica a luat locul credinţelor religioase tradiţionale ca şi sursă a celor mai absolute convingeri ale lor; ei pot cita texte si originea cântecelor la fel cum în trecut persoanele citau din Biblie.” Produce fenomene de mari proporţii, ca şi festivalul “Rock in Rio” , care a adunat până la 250.000 de persoane. Mobilizează milioane de dolari în fiecare an şi pătrunde liber în toate ţările şi locurile. Ceea ce puţini ştiu, dar cei mai mulţi intuiesc iar experţii o declară, este că rockul poate aduce prejudicii la nivel fizic, psihic şi moral. Experţii au demonstrat că produce efecte care duc de la surzenie până la depersonalizare şi la generarea de patologii mentale. În plus, există o strânsă legătură între rock-ul actual şi valul masiv al cultelor sataniste, care au reuşit o pătrundere masivă mai întâi pe căi subliminale şi mai apoi pe căi directe şi evidente.
Muzica Rock s-a divizat de-a lungul timpului în diferite curente:
i. Rock-ul original a ajuns să fie “Soft Rock” sau lejer, după apariţia celui dur sau hard. Este reprezentat de Elvis Presley...
ii. ”Hard” sau “Heavy Rock” (dur sau hard) reprezentat în special de Alice Cooper (Vincent Fournier). Este cel care investighează, în toate aspectele sale, caracteristica fundamentala a rock-ului, “beat-ul” (ritmul), adică sunetul instrumentelor de percuţie completat mai târziu de basul electric. Se inspiră din percuţia excitantă a riturilor voodoo şi a magiei negre a grupurilor africane; ritmuri şi rituri strâns legate de sexualitate.
iii. ”Acid Rock-ul” investighează toate aspectele halucinogene, face o incursiune în tot ceea ce înseamnă droguri. Formaţia The Beatles (care işi iau numele de la “beat”) relatează în cântecul lor “The yellow submarine” o halucinaţie psihedelică. The Rolling Stones şi The Who cu cântecele lor: “Sister morphine” (Sora morfină), “Cousin cocaine” (Verişoara cocaină) şi “Stoned” (Drogat).
iv. Rock-ul Satanist a început să fie difuzat pe o cale subliminală, dar a continuat de fiecare dată mai deschis. Adepţii obişnuiesc să fie practicanţi ai sectelor diabolice, umblă însoţiţi de pentagrame întoarse, nume de demoni... Este reprezentat, printre alţii, de următoarele grupuri: KISS (Kings In Satan’s Service – Regi în Serviciul lui Satan). Grupul AC/DC(australian), numele său a fost interpretat ca şi “Curent alternativ/Curent Continuu” (Alternating Current/Direct Current), dar s-a citit, de asemenea, ca şi: “Anti-Christ/Death to Christ” (Anticrist/Moarte lui Cristos). Unul dintre membrii, fiind întrebat despre adevărata semnificaţie, a răspuns că rămîne la libera interpretare a fiecăruia. Din această categorie mai fac parte Black Sabbath, Ozzy Osbourne, Led Zeppelin.
“Sex, droguri şi Rock and Roll”ajunge să fie moto-ul multor grupuri rock şi a unei întregi generaţii. Care, din dorinţa de a înfrânge regulile, ajunge să fie o generaţie blestemată; reprezentată mai ales de toate grupurile de hard rock, heavy metal, mişcările punk...Despre aceste muzici dure, muzicologulFrancisco Garlock spune: “O persoană se cunoaşte dupa prietenii pe care îi are, conform unui vechi proverb. Ar fi imposibil să facem o listă completă, dar iată aici câţiva prieteni ai rockului: dependenţi de droguri, adoratori ai lui Satan, homosexuali şi alţi deviaţi sexuali, rebeli fără cauză, criminali, blasfemiatori, imoralităţi, oameni promiscui, anarhişti ai civililor şi militarilor, spectacole muzicale pornografice, etc., lista ar putea continua aproape la nesfârşit.”
Istoria rock-ului este asociată ideii de a muri tânăr, este semănată cu morţi, droguri, barbiturice, alcool, sinucideri, împuşcături, violuri, homosexualism, beţii, satanism şi culte închinate diavolului.
Curiozităţi ale Rock-ului şi ale Rocker-ilor
The Beatles: este ştiut că melodia “The Yellow Submarin” a fost rezultatul unei halucinaţii sub efectul marijuanei. Pe coperta faimosului album, Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band (1967), apare o surpriză: "în partea dreaptă superioară apare poza lui Aleister Crowley, satanist, “personajul cel mai murdar şi pervers din Marea Britanie”, după cum a afirmat presa britanică după moartea sa, în 1947."
John Lennon şi Lucie: În melodia “Bring on the Lucie” de pe albumul Mind Games se joacă cu numele de Lucifer şi fac referire la numarul bestiei, 666, ceea ce a stârnit motive pentru ca speculaţiile să continue.
Led Zeppelin: Dacă a existat vreun grup cu o legendă neagră, acesta a fost Led Zeppelin. Ascultând invers melodia "Stairway To Heaven", a celor de la Led Zeppelin, IV (1971), se poate auzi: “Trăieşte pentru a trăi Satan” şi “dragul meu Satan, nici un altul nu a făcut drumul”. Chitaristul Jimmy Page a fost un colecţionar de obiecte satanice şi a ajuns sa-şi cumpere în Scoţia o casă bântuită care a aparţinut satanistului Aleister Crowley.
Dacă Ozzy Osbourne ar fi trăit cu două secole în urmă, inchizitorii s-ar fi bătut care să-l tortureze, să-l ardă şi să-l trimită în infernuri fără nici un menajament. Mare degustător de sânge, lui Ozzy îi plăcea să cânte alături de cruci întoarse şi să decapiteze cu dinţii, pe scenă, porumbei şi lilieci. Primul său disc single, după ce a părăsit Black Sabbath, "Blizzard of Oz" (1980), includea o melodie dedicată lui Aleister Crowley, iar cel de-al doilea, "Diary of a madman" (1981), ia numele unei opere a acestui satanist. Ozzy a vizitat în repetate rânduri tribunalele nordamericane, fiind acuzat că prin melodiile sale educative, ca "Suicide Solution", i-ar fi condus la sinucidere pe unii tineri. Alte excentrităţi de-ale sale: să arunce intestine de porc publicului său, să rupă cu dinţii capetele şoarecilor.
Moştenirea lăsată de formaţia Black Sabbath: Ei sunt vinovaţi de pasiunea grupurilor de metal pentru imagistica satanică. În apusul epocii hippie, Black Sabbath a inaugurat epoca neagră a rock and roll-ului, populând cântecele şi concertele lor cu menţionări la adresa lui Lucifer. Sămânţa blestemată a formaţiei lui Ozzy Osbourne a încolţit în inimile unei întregi generaţii de muzicieni.
Vrăjitoarea reîncarnată: Alice Cooper (alias Vincent Furnier) s-a evidenţiat mereu prin bunul său gust: nu numai că a fost primul rocker care a dedicat melodii menstruaţiei şi sexului cu morţi, dar a întrecut orice măsură pe scenă cu o gamă largă de abuzuri care includeau scaunul electric şi ghilotina.
Furnier a împrumutat numele de Alice Cooper de la o vrăjitoare din secolul XVII, fiind convins că este o reîncarnare a acesteia în urma unei şedinţe de spiritism.
AC/DC: Diavolul electrocutat: Ar părea că Angus Young este posedat de diavol, dacă ar fi să judecăm după convulsiile pe care le are în concertele AC/DC. Young a pus să i se deseneze coarne şi coadă în 1979 pentru coperta “Highway to hell” (Şosea către Infern), arhetip al albumului heavy metal cu motive diabolice. Iată o strofă din melodia lor “Hell`s Bells” (clopotele infernului):
Am clopotele mele şi eu am să te duc în infern, eu am să te posed, Satan te va poseda, clopotele infernului, da, clopotele infernului.
Rolling Stones: Discografia lor este o adevărată mină de aur pentru fanii
lui Belzebut. Cei de la Rolling Stones şi-au câştigat porecla de “Majestăţile lor satanice” după ce au publicat în 1967 “Their satanic majestic request”, ca replică a albumului Sgt. Pepper’s al celor de la Beatles. Încă de atunci, au început să se răspândească zvonuri despre presupusa apartenenţă a lui Mick Jagger, Keith Richards şi Brian Jones la secte satanice.
Cireaşa de pe tort a venit odată cu "Simpatia pentru diavol" de pe albumul "Beggars banquet" (1968); pe coperta albumului "Goat`s head soup" (1973) a apărut o tocană de cap de capră; pe "Tattoo you" (1981), un picior păros. La concertul “Rock in Rio” au fost eliberaţi de pe scenă zeci de pui, pentru a fi zdrobiţi în timp ce ei cântau.
Toate grupurile au ca numitor comun acelaşi tip de muzică. Există o muzică concret specializată pentru a dezechilibra mintea şi emoţiile. Prin intermediul acestei muzici individul intră, încetul cu încetul şi fără să-şi dea seama, în stări psihologice mai dense şi mai dezechilibrate.
În cadrul acestui tip de muzică trebuie să o diferenţiem pe aceea care, în deplina cunoştinţă de cauză, este îndreptată să înrobească omul în stări psihologice dense; în mod foarte subtil, această muzică are înscrise în interiorul ei mesaje negative, uneori satanice, după cum putem observa în continuare.
Paul Crousch, care lucrează la un post de radio englez, este cunoscut ca şi “căutătorul diavolului” datorită pasiunii sale de a căuta mesaje subliminale satanice. Într-o zi, i-a venit ideea să asculte diferite melodii ale mai multor grupuri rock, dar punând banda inversă. Mare i-a fost surpriza să găsească mesaje impresionante, câteva exemple le transcriem în continuare:
În melodia “Revoluţia N° 9” a celor de la Beatles, compusă de John Lennon, se aude: “Scoate-mă de aici. Ridică-mă om mort”.
Dar, dacă asta poate părea o coincidenţă sau cam ambiguu, pe albumul “Stairway to Heaven” de Led Zeppelin, ascultat invers, se poate auzi: “Vreau să merg în regat, vreau să merg în infern; la vest de pământul plat. Cânt pentru că vibrez cu Satan.Toată puterea mea este de la Satan. El ne va da de trei ori numărul 6 (numărul fiarei). Trebuie să trăiţi pentru Satan”.
La alte grupuri întâlnim fraze ca aceasta: “Arată-te Satan, manifestează-te în vocea noastră. Satan, Satan, Satan, este Dumnezeul, este Dumnezeul, Dumnezeul”. (Apoi un puternic cotcodăcit). Orice persoană care vrea să probeze ceea ce tocmai am prezentat, poate realiza experimentul punând banda invers şi dacă are bune cunoştinţe de engleză, va descoperi aceste mesaje. După cum vedem, chiar dacă ne credem oameni liberi şi credem că putem face orice avem chef, suntem manipulaţi încontinuu şi fiţi siguri că aproape întotdeauna ne lăsăm influenţaţi de mesaj, pentru că este foarte puternic şi este prea bine realizat.
Tehnicile subliminale: backmasking sau mascare prin inversiune sau derulare inversă, constă în a înregistra un canal de sunet în sens invers al derulării normale a benzii sau discului; creierul are mecanisme mentale de asimilare a acestor mesaje; dar mesajul mascat, fiind neinteligibil, trece de bariera emisferei stângi (raţionale), care este vama ideilor, şi se duce în partea dreaptă, mai emotivă, instinctivă şi inconştientă. Este o formă de programare sau de spălare a creierului. Constituie o violare a conştiinţei, a libertăţii de alegere!!
VOLUMUL
Adolescenţii (la care este mai activă emisfera dreaptă) sunt mai expuşi acestor tipuri de mesaje pentru că tiparele de comportament nu s-au fixat încă profund. Astfel că o muzică poate produce grave şi inconştiente schimbări de comportament într-un tânăr.
Efectul Beat-ului şi volumul ridicat: în primul rând produc izolarea individului şi prin urmare lipsă de comunicare (care este unul din efectele psihologice negative care i se atribuie rock-ului, comportamentul nesocial care îi creează pe fanii săi fervenţi).
Volumul ridicat este o atitudine indusă, pentru că la concertele de rock volumul se situează între 106 şi 120 de decibeli (80 de decibeli reprezintă deja un sunet neplăcut, la 90 este deja dăunător pentru auz). O expunere îndelungată sau frecventă la acest volum, ne spune terapeuta prin muzică Adam Knieste, creează:
- ostilitate
- epuizare
- panică
- hipertensiune...
Efectul de beat al bateriei şi frecvenţa undei de sunet a basului pot cauza un dezechilibru al glandei pituitare, care reglează secreţia hormonală. O consecinţă frecventă este excitarea sexuală – care poate ajunge să producă orgasm- şi creşterea numărului de hormoni şi insulină în sânge, lucru care face să se piardă funcţiile de control, neutralizând simţul moral, astfel încât persoana poate ajunge să realizeze orice fapt contrar codicelui său de comportament, fără să vrea acest lucru..
Stroboscopia: este combinaţia de lumină şi sunet prin intermediul stroboscopului, care produce un efect audioritmic:
- Când alternarea luminilor variază între 6-8 întreruperi pe secundă, creează o pierdere a percepţiei de profunzime.
- Când este de 20 de întreruperi pe secundă, razele luminoase se amestecă cu undele alfa ale creierului, care controlează capacitatea de concentrare.
- Când cresc, se pierde capacitatea de control.
Efectele psihologice: studiile psihiatrice au demonstrat că rock-ul produce la anumiţi indivizi următoarele patologii:
- Modificări ale reacţiilor emotive, care merg de la frustrare la violenţă incontrolabilă.
- Pierderea capacităţii de concentrare. Tulburări de memorie şi de coordonare neuromusculară.
- Pierderea propriei voinţe.
- Stare hipnotică sau cataleptică, care transformă persoana într-o specie de zombie
- Supraexcitare neurosenzorială care produce euforie, autosugestie, isterie şi inclusiv, halucinaţie.
- Stări depresive (care merg de la nevroză la psihoză, mai ales combinate cu droguri).
- Prin ascultarea zilnică: tendinţe de suicid şi omucidere.
- În timpul concertelor: automutilare, autopedeapsă şi, de asemenea, impulsuri irezistibile de distrugere, vandalism şi răzvrătire. Aici sursa
P. S. Dacă și niște amărâți de neo-gnostici care au și ei mari probleme în dorința lor de cunoaștere, căci au adoptat o cale drăcească căci orice cale în afară de Hristos este greșită, văd dimensiunea demonică a rock-ului cu cât mai mult noi creștinii, evanghelicii ar trebui să facem deosebire între muzica care este de inspirație demonică și cea care este de la Duhul Sfânt!
Deşi la prima vedere pare o asemănare accidentală, știm că persoana care a descoperit sau creat acest semn pentru surdo-muţi, nu este altcineva decât Helen Keller, o teosofistă adeptă a ocultismului şi o adoratoare a satanei.
