vineri, 5 ianuarie 2018

Că veni din nou vorba de ea - Bărbatul, femeia, autoritatea - e una dintre cele mai slabe predici de ale pastorului Gog Lazăr! (partea a doua)





În cele ce urmează vreau ca să prezint în continuare punctul de vedere nebiblic al pastorului Gog Lazăr cu privire la pasajul din 1 Corinteni 11:1-16. Repostez predica aici: 



1. ἐξουσία - O enormitate clădită de pastorul Gog Lazăr în jurul acestui termen  din text dar pe care l-a scos din context. 

Ca să înțelegem mai bine termenul ἐξουσία în contextul pasajului trebuie să înțelegem bine pasajul. Nu avem voie să facem teologie în jurul unui termen scoțându-l din contextul lui și dându-i alt sens decât sensul dat de contextul în care a fost folosit. Gog Lazăr a luat termenul ἐξουσία care  apare în versetul 10 unde textul spune despre femeie că „trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei” și i-a dat un alt înțeles, care este la modă azi, femeia egală cu bărbatul, dar textul spune total altceva, fix opusul.  Înțelesul pe care Gog Lazăr l-a dat acestei părți de verset, „trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei”, este următorul: femeia fiindcă este stăpână, egală cu bărbatul, „din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al autorității sau al stăpânirii, deci un semn de autoritate ... nu ca să fie supusă” . Citiți ce a mai afirmat: 

„Apostolul Pavel dimpotrivă nu spune nimic despre supunere în acest pasaj biblic, contrar apostolul Pavel vorbește despre autoritate, despre autoritate, de aceea femeia din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al autorității ei, nu un semn al supunerii ei, ci un semn al stăpânirii, că ea stăpânește.” Stau și mă uimesc. Îmi scutur capul. Ooooau!!! Textul nu vorbește despre supunere,  despre faptul că femeia a fost așezată sub bărbat, că bărbatul este capul ei?  
  
Să recitim din nou pasajul din 1 Corinteni 11:1-16

1. Calcati pe urmele mele, intrucat si eu calc pe urmele lui Hristos. 2. Va laud ca in toate privintele va aduceti aminte de mine si ca tineti invataturile intocmai cum vi le-am dat. 3. Dar vreau sa stiti ca Hristos este Capul oricarui barbat; ca barbatul este capul femeii si ca Dumnezeu este Capul lui Hristos. 4. Orice barbat care se roaga sau proroceste cu capul acoperit isi necinsteste capul sau. 5. Dimpotriva, orice femeie care se roaga sau proroceste cu capul dezvelit isi necinsteste capul ei, pentru ca este ca una care ar fi rasa. 6. Daca o femeie nu se inveleste, sa se si tunda! Iar, daca este rusine pentru o femeie sa fie tunsa ori rasa, sa se inveleasca. 7. Barbatul nu este dator sa-si acopere capul, pentru ca el este chipul si slava lui Dumnezeu, pe cand femeia este slava barbatului. 8. In adevar, nu barbatul a fost luat din femeie, ci femeia din barbat; 9. si nu barbatul a fost facut pentru femeie, ci femeia pentru barbat. 10. De aceea, femeia, din pricina ingerilor, trebuie sa aiba pe cap un semn al stapanirii ei. 11. Totusi, in Domnul, femeia nu este fara barbat, nici barbatul fara femeie. 12. Caci, daca femeia este din barbat, tot asa si barbatul prin femeie, si toate sunt de la Dumnezeu. 13. Judecati voi singuri: este cuviincios ca o femeie sa se roage lui Dumnezeu dezvelita? 14. Nu va invata chiar si firea ca este rusine pentru un barbat sa poarte parul lung, 15. pe cand pentru o femeie este o podoaba sa poarte parul lung? Pentru ca parul i-a fost dat ca invelitoare a capului. 16. Daca iubeste cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei si nici bisericile lui Dumnezeu.”
Pasajul acesta vorbește cât se poate de clar de autoritate și de supunere. Este un pasaj care prin excelență vorbește despre autoritate. Dumnezeu fiind autoritatea supremă este deasupra tuturor. Dacă El este deasupra automat tot ceea ce este sub El i se supune. Apoi este Hristos, sub Hristos este bărbatul și apoi sub autoritatea bărbatului, deoarece el a fost creat primul și fiindcă așa a stabilit Dumnezeu, a fost pusă femeia. Cum nu este vorba de supunerea femeii în acest pasaj?
Când vine vorba de o ierarhie automat apare și supunerea, nu poate exista ierarhie fără supunere.  Versetul 10 pe care Gog Lazăr l-a folosit ca să demoleze întreg pasajul, inclusiv acesta vorbește despre supunerea femeii, punerea ei sub autoritate, sub autoritatea bărbatului, ca și o concluzie a versetelor menționate înainte. Faptul că acceptă să aibă peste ea autoritatea bărbatului este evidentă prin acoperirea capului. Capul acoperit demonstrează  că ea a acceptat să se pună sub autoritatea lui Dumnezeu acceptând peste ea autoritatea bărbatului, după rânduiala lui Dumnezeu. Versetul, și întreg pasajul, nu spune că femeia stăpânește, că „ea stăpânește”.
Citind întreg pasajul nu avem cum să înțelegem că femeia a fost făcută stăpână, dimpotrivă, înțelegem că ea a fost pusă ca să fie ocrotită sub autoritatea bărbatului.  Așadar toată teoria clădită de Lazăr Gog în jurul termenului ἐξουσία   este o enormitate, nu o idee care să fie extrasă din 1 Corinteni 11, text care spune clar că bărbatul este capul femeii, nicidecum că au fost puși pe aceeași treaptă.

2. Gog Lazăr încurcă merele cu perele și emană contradicții șocante. Gog Lazăr a făcut apel  la un argument folosit de Domnul Isus  pentru a „repara” nedreptatea făcută femeii, ceea ce el numește o nedreptate care i s-a făcută femeii ca apoi singur să se contrazică. Citiți mai jos:
„Și Pavel și Hristos când dezbate poziția bărbatului și a femeii înaintea lui ei amândoi o dezbat în unul și același ton,  nici unul nu este mai mare decât celălalt, pentru că Isus a spus: „de la început n-a fost așa frați scumpi, dar cum a fost, Geneza 1:28 ... și stăpâniți-l, fiți domni, domnul Adam și doamna Eva, stăpânul Adam și stăpâna Eva, egali, cu alte cuvinte v-am dat autoritate, exousia, v-am dat putere, și acuma să citim din nou, nu cumva zice Pavel să gândiți că femeia este inferioară că s-au întâmplat aceste lucruri, pentru că nu este inferioară, vă spun de ce va zice Pavel, nu este inferioară deloc, este drept că bărbatul are prioritate datorită ordini creației, este drept că ea a fost prima care a păcătuit, și aceasta este drept, dar tot așa de drept este spune apostolul Pavel că mântuirea a venit prin ea, nu a venit prin bărbat ... de aceea sunt egali, sunt egali unu la unu, și atunci dacă sunt egali înseamnă că amândoi sunt puși în poziție de exousia, de autoritate. Și aici când îi spune femeii, din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al autorității sau al stăpânirii, deci un semn de autoritate ... nu ca să fie supusă, asta nu înseamnă că femeile nu trebuie să fie supuse după cum spune Pavel în altă parte.
Dacă citiți aceste cuvinte rostite de Gog Lazăr poate că o să rămâneți șocați ca și mine. După ce folosește unele pasaje din Biblie ca să le demoleze pe altele și să „demonstreze” că femeia este egală, pe aceeași poziție de autoritate, „nu ca să fie supusă”, Gog Lazăr spune: „asta nu înseamnă că femeile nu trebuie să fie supuse după cum spune Pavel în altă parte”.  Nu înțeleg, e roșie sau verde? Dacă e roșie, femeia a fost pusă pe picior de egalitate cu bărbatul de Domnul Isus și de Pavel atunci de ce Gog Lazăr admite că în altă parte, în alt pasaj femeia trebuie să se supună, că este verde, îl citez din nou pe Gog Lazăr : asta nu înseamnă că femeile nu trebuie să fie supuse după cum spune Pavel în altă parte”. O ceață totală...

Și dacă Gog Lazăr admite că în alt pasaj din Biblie Pavel spune faptul că femeia nu este pe aceeași poziție de autoritate cu bărbatul,  că ea trebuie să fie supusă, de ce nu ar spune apostolul Pavel inspirat de Duhul Sfânt și în 1 Corinteni 1:1-16 exact același lucru, că femeia este supusă bărbatului? De ce? Doar ca să le emancipăm în mod nebiblic pe surorile din SUA? Textul din 1 Corinteni 11:1-16 asta spune cât se poate de clar, că femeia trebuie să stea sub autoritatea bărbatului iar acest fapt trebuie să se vadă. 

O altă eroare gravă de interpretare a lui Gog Lazăr cu privire la pasajul din 1 Corinteni 11 este că  nu ține cont de revelația progresivă a lui Dumnezeu și că încearcă să schilodească o regulă clară, stabilită de Dumnezeu în Biserică, regula autorității pe verticală, folosind alte pasaje din Scriptură. Este nepermis așa ceva. Textul din 1 Corinteni 11 se explică prin sine, este clar! Acest pasaj din 1 Corinteni are aplicabilitate în Biserică, rânduiala de la închinare, de la părtășie după venirea lui Hristos și fondarea Bisericii. Regula din 1 Corinteni 11 nu se bate cap în cap cu Geneza 1:28. După căderea în păcat, din Geneza 3, Dumnezeu a fost acela care a stabilit clar reguli privitoare la autoritate iar în 1 Corinteni 11 a completat aceste reguli și le-a dat niște semne ca să fie evidente.  

3. Diferența dintre bărbat și femeie e dată de părul lung. Gog Lazăr admite o deosebire între domnul Adam și doamna Eva, între femeie și bărbat, părul, lungimea părului. Avem o foarte mare problemă, extraordinar de mare. După ce s-a chinuit să forțeze texte ca să o facă stăpână pe femeie, egală cu bărbatul, era de așteptat ca Gog Lazăr să continuie spunând: „de azi femeile și bărbații pot să poarte aceeași tunsoare”. Nu a făcut acest lucru, nu a spus asta, a spus că femeia trebuie să aibă părul lung, mai lung, să fie o deosebire. Dar prin faptul că a spus asta, pentru că a spus că între bărbat și femeie trebuie să existe o deosebire dată de lungimea părului, prin acceptarea acestei deosebiri, diferențieri, singur, Gog Lazăr și-a distrus toată teoria cu femeia stăpână, femeia egală.  Citiți ce a spus Gog Lazăr: „pentru îngeri Dumnezeu a stabilit ca semn de recunoaștere părul lung, mai lung decât al bărbatului,  părul lung la femeie, acesta este semnul că și ea este în autoritate și trebuiește considerată partener egal cu bărbatul”.
Oau! Chiar așa? Femeia trebuie să poarte părul lung ca semn că este egală cu bărbatul? Dacă era făcută egală cu bărbatul, de Pavel sub inspirație, cu siguranță că poruncea ca toți să se tundă la fel, nu să aibă femeia părul lung iar bărbatul părul scurt. Faptul că apostolul spune ca femeia să aibă părul lung, și acoperit,  înseamnă că apostolul Pavel nu pune semnul egalității între femeie și bărbat.  Prin menționarea acestei deosebiri, leagă de lungimea părului,  Gog Lazăr singur și-a dinamitat toată teoria, și bine a făcut!

4. Sub ce preș băgăm versetul 6: „Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar, dacă este rușine pentru o femeie sa fie tunsa ori rasa  se învelească”?

Chiar dacă motivația enunțată de fratele Gog Lazăr nu e cea spusă de Pavel în 1 Corintei 11, totuși el admite că femeia trebuie să aibă părul lung, să nu fie ca bărbatul.  Admite părul lung, mai lung, ca învelitoare, doar părul lung. Bun, e simplu de spus dar ce facem cu versetul 4 care mai nu e de acord doar cu părul lung, cu poziția lui Gog Lazăr? Unde îl ascundem? Este text sacru, este din Biblie, acest verset, ce facem cu el? El spune clar că femeia care nu vrea să se învelească să se și tundă. Păi cum, nu părul este învelitoarea? Cum adică dacă nu vrea să se învelească să se și tundă? Adică are părul lung și mai trebuie ceva peste el, în caz contrar să se tundă? Deci femeia are părul lung și dacă nu vrea să și-l acopere să și-l tundă! 

Spun unii că e o regulă culturală. Că deh în Corint erau prostituatele etc. Nu este deloc o regulă doar pentru Corint ci este pentru Biserica Domnului. În toată biserica Domnului autoritatea supremă este Dumnezeu, Hristos, bărbatul și apoi femeia. Duhul Sfânt îl inspiră pe Pavel în argumentarea poziției sale, de ce femeia să poarte capul acoperit și de ce bărbatul să nu-l poarte,  să facă apel la argumente teologice generale: ierarhia universală care spune că Dumnezeu este pe tron, ordinea creației și existența îngerilor. Dacă subiectul era doar pentru corinteni cu siguranță că argumentația era alta și textul nu ajungea la noi. 

5. Să nu lăsăm duhul lumii să ne învețe. În această epocă a emancipării când Diavolul prin sistemul lui se luptă să schimbe din temelii ordinea instituită de Dumnezeu,  femeia este ridicată la nivelul de bărbat iar bărbatul este golit de toată bărbăția, acesta este modelul lumii. Să nu ne lăsăm deformați de sistemul Diavolului. 

La mântuire, prin Hristos, și femeia și bărbatul sunt egali, au exact același drept. Însă, Dumnezeu în înțelepciunea Lui a stabilit, fiindcă tot ceea ce face El este bine, ca în cadrul familiei și în Biserică, femeia să fie supusă bărbatului. Asta nu-i dă bărbatului straie de dictator, de tartor, nu, bărbatul nu trebuie să fie zbir. Cu înțelepciune, dragoste dar și cu fermitate trebuie să-și conducă familia, iar cei puși în Biserică, să slujească Biserica. Este cel mai potrivit rol pentru bărbați.  Locul bărbatului nu îi dă libertate să se mândrească, să se laude, nu! Singurul mare trebuie să fie înălțat este doar Dumnezeu! Toată slava Lui să-I fie dată! A lui este onoarea!  Acest rol de a avea autoritate peste femeie îl responsabilizează pe bărbat, Dumnezeu îi va cere socoteală de ceea ce i-a încredințat. Iar pentru femeie, cel mai bun loc, este să stea sub autoritate, nu e o ofensă, este locul unde este cel mai bine protejată, așa a rânduit Cel care știe cel mai bine ce ne este bine. Iar ca semn că ea acceptă autoritatea peste ea trebuie să aibă capul acoperit nu doar cu păr ci și cu un material. 

P. S. În viața de familie nu înseamnă că soția nu are nici un punct de vedere sau că tot ceea ce spune ea este greșit. Dimpotrivă, femeile credincioase pot avea de multe ori o lumină mai bună în anumite domenii decât bărbații. Datoria bărbaților este să se consulte cu soțiile lor dar decizia finală este a bărbaților. Bărbații vor fi trași primii la răspundere de Dumnezeu fiindcă fie că vor sau nu să accepte, realitatea este că lor le-a fost încredințată autoritatea de cap,  de către Dumnezeu.

    Dumnezeu să binecuvinteze Biserica Lui, în Numele Domnului Isus prin Duhul Sfânt!

joi, 4 ianuarie 2018

Că veni din nou vorba de ea - Bărbatul, femeia, autoritatea - e una dintre cele mai slabe predici de ale pastorului Gog Lazăr! (prima parte)

sursa

Din capul locului menționez că apreciez mult din lucrarea fratelui Gog Lazăr. Unele mesaje pe care le predică sunt foarte bune. În urma unei predici audio pe care am asculta-o acum 13 ani, predicată de fratele Gog, am fost vindecat de Dumnezeu de o tumoare, eram în anul I student la I.T.P. Ceea ce este trist este faptul că nu toate mesajele dânsului sunt axate pe text, pe Scriptură, deși la nivel declarativ asta afirmă.  

Mesajul de mai jos este un mesaj fără rădăcini în Biblie, deşi aduce pasaje în discuție. L-am reascultat azi fiindcă a fost postat pe o pagină de facebook și vreau să argumentez că nu are fundament în textul din 1 Corinteni 11. Este un mesaj care strică pasajul din 1 Corinteni 11, peste textul CLAR din 1 Corinteni 11 bagă un punct de vedere preudo-biblic doar ca să pară o argumentație biblică. 

Mesajul de care vorbesc poate să fie ascultat aici: 


  • Nu voi căuta la înfăţişare, nu voi linguşi pe nimeni,  căci nu ştiu să linguşesc, altfel într-o clipeală m-ar lua Ziditorul meu.” - Iov 32:21-22.

Acesta este un principiu pe care ar trebui ca să urmărim şi să-l aplicăm de fiecare dată când discutăm probleme din Biblie. Pe marginea Bibliei nu se discută ca în partidele politice, textul sacru nu se negociază, cu nimeni!

„Orice bărbat care se roagă sau prorocește cu capul acoperit își necinstește capul sau. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul dezvelit își necinstește capul ei, pentru ca este ca una care ar fi rasă. Dacă o femeie nu se învelește, să se și tundă! Iar, dacă este rușine pentru o femeie sa fie tunsă ori rasa, să se învelească. Bărbatul nu este dator să-și acopere capul, pentru ca el este chipul și slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea, femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.”   -     1 Corinteni 11:4-10


Șubrezenia în mesajul de mai sus, al pastorului Gog Lazăr, este evidentă pornind de la minutul 9:48 când Gog Lazăr spune: „trebuie echilibru și în purtarea cosmeticelor sau ornamentelor... dacă vei veni în casa lui Dumnezeu cum nu vine nimeni, ți-au picat toate sprâncenele și în casă toți le au, ai toate culorile și în casă nimeni nu le are, îți spun cum ți-am spus rândul trecut, ești ridicol ... uită-te în jurul tău, dacă nimeni nu-i ca tine nu te mai purta nici tu așa, dacă nimeni nu se vopsește ca tine nu te vopsi nici tu așa, dacă nimeni nu are părul ca tine nu te mai face așa dacă, dacă, dacă ...”.

Gog Lazăr începe acest mesaj clădindu-l de la bun început pe nisipuri mișcătoare. Toată baza mesajului este putredă. Principiile total greșite de la care pornește sunt acestea:

1. Echilibru - „trebuie echilibru în purtarea cosmeticilor sau ornamentelor;
2. Aclimatizare după ochi privind la cei din jur - „uită-te în jurul tău, dacă nimeni nu-i ca tine nu te mai purta nici tu așa”.

Principiile de mai sus din acest mesaj a lui Gog Lazăr nu au fundament în Biblie şi în baza lor se pare că a căutat o "argumentație" şi în dreptul capului acoperit pentru a fi în SUA ca unii americani, ca să nu fie ridicoli. 

1. Echilibru - „trebuie un echilibru în purtarea cosmeticilor sau ornamentelor”. Ok, nu sună rău. Cuvântul echilibru este un cuvânt care îndeamnă la moderație dar totodată cuvântul echilibru, și principiul de mai sus este un principiu relativ, e un nisip mișcător. Cine spune care este echilibru, până unde suntem în echilibru, când inima omului este înclinată spre păcat? Majoritatea? Decide majoritatea! Echilibru să fie dat de majoritate.  Majoritatea evreilor  au murit pe vremea lui  Moise în pustiu, doar doi din acea generație au intrat în Canaan. Majoritatea a avut o gândire împotriva planului lui Dumnezeu. Domnul Hristos a spus că în vremurile din urmă dragostea celor mai mulți, a majorității se va răci. Atunci dacă echilibru în purtarea ornamentelor nu este dat de majoritate cine-l dă? Cine are autoritate? Cultura. Poate cultura lumii să spună Bisericii Domnului care este echilibru?  Biblia spune clar la Romani 12:2: „să nu vă potriviți chipului veacului acestuia”. Veacul acesta generează o cultură axată pe pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții. Echilibru înseamnă să fim în granițele Bibliei, oamenii lui Dumnezeu din Scriptură să fie modelul pentru noi doar atât cât ne permite Biblia, respectând fix granițele Bibliei. Da, Sara, Rebeca etc. sunt modele pentru noi doar în granițele Bibliei. La fel sunt și ele modele ca și David. Doar în bine. David e model doar în ceea ce a făcut bine, nu în tot. Să nu curvim și să ucidem ca și el. Lot, neprihănitul, e model, dar nu și în beție și în incest.  O da, e adevărat că în trecut sfintele femei purtau și scule de aur și de argint dar la fel de adevărat este că dacă Petru fiind sub inspirație a spus clar în text ca „podoaba voastră să nu fie podoaba de afară”, să ne supunem lui Dumnezeu. 

„Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Astfel se impodobeau odinioara sfintele femei...„ - 1 Petru 3:3-5

Apostolul Petru nu este pastorul Gog Lazăr, aici Petru este folosit de Duhul Sfânt ca să transmită revelație de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt, mesaj sacru, Biblie. Aici apostolul Petru spune clar, în trecut femeile sfinte aveau o podoabă, omul din interior, luați exemplu de la ele doar această podoabă, atât. Sunt oameni care pot să fie dați exemple în bine și în rău, din Biblie. Apostolul Petru sub inspirație spune clar, de la femeile sfinte luați ca pildă, să fiți ca ele în omul din interior unde ele au dat dovadă de dragoste, de supunere. Că ele au avut și podoabe de aur, au avut, dar porunca dată de Duhul Sfânt prin Petru legată de acest fapt este clară: „podoaba voastră să nu fie podoaba de afară”, de la ele nu luați și podoabele exterioare. Cu alte cuvinte, dacă vreți să luați exemplu  femeile din trecut cât aur să purtați, cum să-l aranjați pe degete, pe gât, este total interzis un astfel de fel de a vă împodobi! De la Sara și soțiile patriarhilor învățați doar podoaba din interior, în domeniul exterior porunca este clară „podoaba voastră să nu fie podoaba de afară”. Asta înseamnă echilibru în acest domeniu potrivit Bibliei!

2. Aclimatizare după ochi privind la cei din jur - „uită-te în jurul tău, dacă nimeni nu-i ca tine nu te mai purta nici tu așa”.

Pastorul Gog Lazăr prin enunțarea acestui principiu a lăsat deoparte Biblia ca model și a pus în locul Scripturii ca model „jurul”, privirea în jur. Dacă cei din jur sunt într-un fel să fi ca și ei, dacă toți au roșu-n cap, roșu să fii, dacă toți sunt simplii, simplu să fii! Acesta e principiul. Dar e şi el o mlaştină, în jur sunt 7 miliarde de oameni și cam 2 miliarde de oameni care  se numesc creștini. Ca și care să fim? Unii creștini își fac tatuaje. Alții își pun lănțișoare la glezne. Alții au 15 cercei într-o ureche. Alții sar ca și berbecii.  Ne uităm în jur că acum lumea este atât de mică, prin apăsarea unei taste poți vedea în jur ce fel de creștin vrei să fi privind unde vrea inima ta să privească. Unii creștini dansează prin parcuri dansul bucuriei, dacă vrei să fi ca și ei privești în jur la ei și dansezi. Unii creștini căsătoresc femei cu femei. Dacă aplici acest principiu poți ajunge să faci fix ca și ei, că cei din jur asta fac, iar unii sunt mai plini de lume decât lumea. Ca și care din cei din jur să fim? „Cei din jur” pot să fie ei un model absolut pentru ceilalți? Nu, cei din jur sunt un model doar dacă aplică, trăiesc Biblia. Dacă nu respectă Biblia nu sunt un model. Da, să ne uităm în jur și să facem cum fac cei care au rădăcinile în Biblie. De unde știm că trăiesc după Voia lui Dumnezeu, că au rădăcinile în Scriptură? Pentru asta trebuie să cunoaștem bine Biblia. Așadar nu facem cum fac cei din jur pur şi simplu, ci facem cum fac ca cei din jur doar dacă viața lor este clădită pe Sfânta Scriptură. În definitiv tot Biblia este modelul. Cunoscând Cuvântul, fiind plini de teamă de Domnul și de Duhul Sfânt cu certitudine ne vom aclimatiza după ceea ce trebuie, voia lui Dumnezeu. Hristos nu a venit să facă ceea ce se făcea în jur. Hristos a venit să mântuiască lumea şi să aducă lumii o cultură care înnobilează ceea ce este veşnic, sufletul! Din acest motiv Fiul ÎMPĂRATULUI ÎMPĂRAȚILOR, când a fost pe pământ nu a umblat ca cei din jur în in subțire, de aceea l-a dat exemplu pe Ioan Botezătorul!

                                                                                    Va urma