marți, 22 iulie 2014

Obiect, energie, persoană sau Dumnezeu? Despre Duhul Sfânt - Obiect – sau păcăliţii care pocnesc din degete – ei dau Duhul tuturor peste care-şi pun mâinile. Se comportă ca și cum Duhul Sfânt este obiectul lor




Obiect, energie, persoană sau Dumnezeu -
despre Duhul Sfânt

 (prima parte)

Obiect – sau păcăliţii care pocnesc din degete – ei dau Duhul tuturor peste care-şi pun mâinile. Se comportă ca și cum Duhul Sfânt este obiectul lor
În funcţie de înţelegerea pe care o avem despre un obiect folosim acel obiect. Dacă ştim că un pahar de sticlă e folositor pentru a bea cu el nu îl vom folosi ca să batem cu el cuie. Nu vom folosi o furculiţă  ca să mâncăm cu ea ciorba. Ştim că ea se foloseşte pentru mâncarea alimentelor solide.
E anormal să foloseşti un obiect într-un domeniu pentru care el nu a fost creat. Dar cu toate acestea sunt oameni care deşi e anormal să mănânce sticlă ei mănâncă sticlă, alţii ştiu că e anormal să nu respecte ghidarea pe care o oferă un semafor şi totuşi nu o respectă. Şi din acest punct de vedere sunt oameni care au probleme şi oameni care îşi fac probleme.
Nu numai obiectele trebuiesc întrebuinţate în funcţie de caracteristicile lor şi în funcţie de specificul pentru care au fost create ci şi oamenii. În funcţie de părerea pe are o avem despre o persoană ne raportăm la ea. Ne ducem la doctor dacă suntem bolnavi nu ne ducem la electrician. Ştim că medicul poate într-un fel sau altul să ne facă bine. Dacă ei nevoie să construieşti o casă bine nu cauţi un tinichigiu ca să ti-o zidească. Şti că tinichigiul se ocupă de „cârpirea” maşinilor nu de zidărie.
Cu toate că vor exista mereu (cât va fi pământul acesta) oameni care să se raporteze greşit la obiecte şi persoane ceea ce este dureros este că şi Duhul Sfânt este perceput greşit și implicit cei care-L percep greșit se raportează greșit la El.
 Sunt oameni care cred că El, Duhul Sfânt, este obiect, energie sau persoană. Dacă credem că El este obiect ne vom comporta cu El ca fiind obiect. Adică vom crede că este proprietatea noastră. Dacă vrem să-l dăm cuiva îl dăm iar dacă nu vrem să-l dăm nu-l dăm. Dacă obiectul are anumite calităţi îl folosim în funcţie de calităţile sale.
Dacă ne raportăm la Duhul Sfânt ca fiind energie ne vom comporta ca oameni cu „viziunea” de a poseda energia.
Dacă-L privim pe Duhul Sfânt ca pe o persoană vom avea tendinţa să „ne luăm cu această persoană de şireturi”. Dar dacă conştientizăm că Duhul Sfânt este Dumnezeu vom înţelege că trebuie să fim cel puţin supuși Lui.
            Lumea e mare, fluidă, contagioasă. Aceste caracteristici au ajutat-o să intre în Biserică. Şi de când lumea a intrat în Biserică sunt oameni care se comportă ca şi cum Duhul Sfânt ar fi:

Obiect – sau păcăliţii care pocnesc din degete – ei dau Duhul tuturor peste care-şi pun mâinile. Se comportă ca și cum Duhul Sfânt ar fi obiectul lor.

            Odată o persoană a întrebat „de ce nu mai sunt frați astăzi care să-și pună mâinile peste cei care nu au Duhul Sfânt – botezul cu Duhul Sfânt – ca și aceștia să primească botezul cu Duhul Sfânt?”.
            Din punctul meu de vedere această persoană, pe care eu am auzit-o întrebând, era o persoană care nu simțea nevoia după plinătatea Duhului Sfânt, nu tânjea de dorința de a căuta într-un mod deosebit pe Dumnezeu încât să primească Duhul Sfânt ci încerca să justifice lipsa de zel, de pasiune, lipsa dorinței de a stărui, lipsa setei din inimă  după Duhul, nu prin sine, prin starea sa, ci prin lipsa celor prin care Dumnezeu poate da Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte această persoană s-a comportat ca Naaman odinioară căruia omul  lui Dumnezeu i-a spus răspicat cum să se comporte ca să fie vindecat de lepră. Și cu toate că știa clar ceea ce trebuie să facă, pentru că inima lui era împietrită, îngâmfată, a ales cu greu să parcurgă pașii pe care Dumnezeu i-a stabilit ca să primească vindecarea.
            Mulți astăzi știu pașii pe care-i au de făcut ca să primească Duhul Sfânt dar comoditatea îi determină să găsească vinovați: „frate eu vreau să primesc Duhul dar unde sunt frații care să se roage ca să primim Duhul Sfânt?”.
            Asemenea frați au făcut din Duhul Sfânt un obiect de tranzacție care este condiționat de prezenta unora. La fel ca în economia de piață a liberului schimb. Dacă există capital şi piaţă există și dezvoltare. Capitalul şi piaţa asigură dezvoltarea economică. Condiționarea primirii Duhului Sfânt de actul punerii mâinilor lasă impresia că Duhul este considerat un obiect dependent de cel care-L posedă şi de cel care-L acceptă.
 Starea spirituală a celor care condiționează primirea Duhului Sfânt de actul punerii mâinilor i-a determinat creeze un imaginar defect cu privire la Duhul Sfânt și să  limiteze pe Duhul Sfânt la ceva pe care poți să-l primești indiferent de dorința obiectului (din punctul lor de vedere). Dacă eu (zice cel care condiționează primirea Duhului Sfânt de actul punerii mâinilor) vreau să-L primesc, îl primesc, singura condiție este ca cel care-L are să vrea să mi-l dea prin punerea mâinilor lui peste mine – asta înseamnă că tranzacția poate avea loc şi eu primesc obiectul. Comoditatea adusă de păcat i-a determinat pe mulți să renunțe la a avea dorinţă, pasiune, inima întreagă pentru Dumnezeu și să creeze argumente prin care să-și justifice că starea lor spirituală  nu este de vină. Nu ei sunt vinovaţii ci lipsa oamenilor spirituali.
            Petru și Ioan au fost trimiși în Samaria cu scop precis: cei care au primit Cuvântul să primească și Duhul Sfânt fiindcă Duhul Sfânt nu vine în inima cuiva dacă nu este curat vasul și dacă nu este cerut cu stăruință. Când Petru și Ioan au ajuns în Samaria s-au rugat pentru cei care au crezut ca să primescă și Duhul Sfânt. Petru și Ioan s-au rugat pentru cei din Samaria ca să primească Duhul Sfânt și în același timp aveau mâinile puse peste cei pentru care se rugau. Unii pot să creadă, conform acestui pasaj, că pentru a primi Duhul Sfânt este nevoie de oameni care să se roage pentru cei care nu au Duhul Sfânt cu punerea mâinilor şi automat dacă se roagă cu punerea mâinilor primesc Duhul Sfânt. Această teză dacă ar fi reală ar face din Duhul Sfânt un obiect, o putere care este transmisă în funcție de voința celor care o posedă. Dar pasajul nu ne permite să ne formăm o asemenea părere despre Duhul Sfânt.  Pericopa continuă spunându-ne că acolo era un om care atunci când a văzut că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor a crezut că Duhul Sfânt este ca un obiect. Modul în care și l-a închipuit pe Duhul Sfânt l-a determinat să se comporte față de Duhul Sfânt. A scos bani și s-a adresat „proprietarilor”. Vreau și eu această putere. Şocul i-a fost mare. Un blestem a fost rostit de către Petru tocmai pentru că și-a închipuit că Duhul Sfânt este un obiect.
            Dacă Simon Magul nu credea că Duhul Sfânt este un obiect comercial sau o putere comercială, crez al lui care a făcut ca pericopa să continue, noi probabil că eram justificați să credem că Duhul Sfânt se dă și că nicidecum nu El alege că intre, să se coboare, să umple inimile. Dar completarea pericopei ne ajută să înțelegem că Duhul Sfânt nu este un obiect manipulat prin punerea mâinilor și prin rugăciunea unora. Aceste două elemente sunt necesare sau pot să nu fie necesare pentru ca Duhul Sfânt să se coboare în inimă, să existe botez cu Duhul Sfânt, dar El nu coboară dacă acea inimă nu crede în promisiunea lui Hristos Domnul cu privire la Duhul Sfânt, dacă acea inimă nu simte nevoia profundă ca Duhul Sfânt să o umple. Cu siguranță că prin afirmația Samaria a primit Cuvântul  se înțelege că a primit și ceea ce Hristos a spus despre Duhul Sfânt, inclusiv ceea ce le-a spus Domnul ucenicilor – să nu se depărteze de Ierusalim ... . O sete puternică a fost în inima acestor samariteni, sete care s-a născut în urma spălării inimilor lor de către Sângele lui Hristos. Iar dincolo de acestea samaritenii au primit Duhul Sfânt nu pentru că Petru și Ioan și-au pus mâinile peste ei, ci pentru faptul că Petru și Ioan care se aflau sub călăuzirea Duhului Sfânt și-au pus mâinile peste samaritenii care cu inimile curate doreau ca Duhul să intre în ele.  
            Nu greșesc când spun că blestemul care a fost rostit pentru Simon în urma modului în care el s-a raportat la Duhul Sfânt este peste toți cei care îl văd pe Duhul Sfânt  ca pe un obiect iar din acest motiv (pentru că-L percep ca pe un obiect) văd în actul primirii Duhului Sfânt ca fiind necesare numai aceste două elemente: oamenii care se roagă și actul punerii mâinilor.
         Am văzut cândva o secvență - Duhul Sfânt era tratat ca fiind un obiect. Mă întreb: nu este aceasta hulă la adresa Duhului Sfânt?
          Am văzut un mare pastor. Pastorul acesta are o avere formidabilă. Nu e ceva rău să fi bogat. Dar e rău să fi bogat şi să îţi legi inima de bogăţiile acestei lumi. Acest pastor când se duce în misiune se cazează la cele  mai scumpe hoteluri, are proprietăți ca de boieri şi trăieşte ca un rege nicidecum ca unul a cărui împărăţie este în Ceruri. Acest om, fiu al  banului, al Mamonei, s-a rugat pentru unul ca să primească Duhul Sfânt. Omul nostru a început să rostească cuvintele puchi pu, puchi pu – probabil că văzuse ceva filme cu vrăjitoare şi spiriduşi. Au început să se bucure că a primit Duhul Sfânt.
   Nu știu la câte filme cu vrăjitoare s-a uitat respectivul care a rostit cuvintele puchi pu dar știu, sunt convins, din toată inima, că printr-un rob al Mamonei, printr-un om care urmărește să trăiască în huzur nu lucrează Duhul Sfânt ca alții să-L primească. Şi mai mult, ştiu, că nu omul îl controlează pe Duhul Sfânt ci Duhul Sfânt îl controlează pe om.
            Nu neg importanța prezenței fraților și a punerii mâinilor pentru ca cineva să primească Duhul Sfânt. Ele sunt capitale. Însă acestea trebuie să fie completate de o credință în mesajul lui Hristos despre lucrarea Duhului Sfânt, de o inimă curățită de Sângele Lui și plină de dorința de a fi locuită de Duhul  și nu în ultimul rând de frați care nu doar să fie prezenți și să-și pună mâinile ci  de frați care sub călăuzirea Duhului Sfânt să-și pună mâinile și să se roage.
            Duhul Sfânt nu este un obiect. Duhul Sfânt este Dumnezeu suveran. El este atotputernic. E omniscient și omniprezent. El umple o inimă numai dacă vrea. Și vrea de fiecare dacă când inima crede, e curată prin credință, tânjește și Îl cere.

luni, 21 iulie 2014

Biserica Primară nu făcea distincţie între membrii născuţi din nou, botezaţi în apă şi botezaţi cu Duhul Sfânt deoarece atunci toţi erau botezaţi cu Duhul Sfânt



Pentiostal și altceva sau doar penticostal?
(partea a IV-a)

Mai demult nu era ca astăzi. Astăzi e lumea în Biserică. Lumea se arată prin lanţuri, cercei, vopsele, inele, modă. În această masă de pocăiţi, „că toţi sunt frate pocăiţi” zic mulţi, unii sunt doar născuţi din nou. Dacă la noapte ar fi răpirea „vor fi mântuiţi toţi frate” (zice pocăitul de azi). Unii sunt şi botezaţi în apă că „ăsta” trebuie făcut. Nu e greu să te botezi în apă. Nu mai e aşa de greu ca în trecut. Sunt, câţiva, botezaţi cu Duhul Sânt, că e nevoie ca să fie ordinaţi, să meargă în misiune, e nevoie de această condiţie. Cam asta e imaginea Bisericii de astăzi, a multor Biserici Penticostale.
Biserica Primară însă a fost diferită faţă de cea de azi. Dacă nu aşa de diferită în ce priveşte ţinuta, că mai erau unele care veneau fără să-şi acopere capul, cu toate că nu erau prea tolerate, dacă că nu era aşa diferită în ce priveşte moralitatea, că mai era câte un curvar, dacă în aceste privințe nu era prea diferită a fost diferită faţă de cea de acum în ce priveşte distincţia, clasificarea membrilor pe categorii: născuţi din nou, botezaţi în apă şi botezaţi cu Duhul Sfânt. Ei nu făcau asemenea clasificări. Atunci dacă voiai să-L urmezi pe Hristos obligatoriu trebuia să fii şi născut din nou şi botezat în apă şi botezat cu Duhul Sfânt.
Frate! Serios? Ce faci, bine că nu-i faci penticostali şi pe Adam şi pe Eva. Nu-i fac penticostali. Că nu eu botez cu Duhul Sfânt. Şi cu siguranţă că Adam cu Eva nu au fost penticostali dar Biserica Primară a fost cam toată.  
Extraordinar! Iar începi cu ura! Tu urmăreşti numai cearta! Eşti călăuzit de un duh care seamnănă dezbinare tocmai tu care vorbeşti despre Duhul Domnului!
De unde până unde Duhul Domnului neagă adevărul pe care l-au predicat Hristos şi apostolii? Adevărul este o sabie cu două tăișuri pentru că taie acele învățături de care noi ne-am lipit și pe care le considerăm importante. Adevărul taie în sensibilitățile noastre și nu putem de multe ori să acceptăm asta.
            Hristos a cerut ca toţi cei care cred în el să se apropie de El şi vor primi botezul cu Duhul Sfânt. Unde scrie? Scrie la Ioan 7:37-39; Ioan 14:15-17. Pot să mai îţi arăt şi în alte locuri unde scrie dar dacă vrei să crezi că în Biserica Primară era regulă şi botezul cu Duhul Sfânt ți-e suficient un pasaj clar. Dacă te îndoieşti îţi arăt unde scrie şi că Biserica nu a discutat ci a aplicat învăţătura Domnului cu privire la Botezul cu Duhul Sfânt şi a transmis-o prin scris mai departe.
Petru în celebra predică în care au crezut în Domnul câteva mii de oameni nu s-a oprit a le spune doar de naşterea din nou şi de botezul în apă. A continuat şi le-a spus şi despre darul Sfântului Duh, cu referite clară la botezul cu Duhul Sfânt pe care toți trebuie să-L primească – Fapte 2.
Când oameni din Samaria au primit Cuvâtul au fost trimişi apostoli ca să se roage pentru ei ca să primească şi Duhul Sfânt. Pavel în Efes a întâlnit nişte oameni care nici măcar nu erau născuţi din nou. După ce le-a predicat Cuvântul şi au fost născuți din nou, Pavel s-a rugat pentru ei şi au fost şi botezaţi cu Duhul Sfânt.
Cu toate obiecţile tale prietene, cu toate că poţi lua fiecare pasaj în parte ca să-l tratezi exegetic sau cum vrei, dacă eşti sincer vei constata că în Biserica Primară toţi erau şi născuţi din nou şi botezaţi cu Duhul Sfânt.
Mama Domnului a fost botezată cu Duhul Sfânt. Cei unsprezece apostoli au fost botezaţi cu Duhul Sfânt. Pavel a fost botezat cu Duhul Sfânt.  Poţi crede sau nu dar asta e realitatea.
 Eu te tog crede-o şi dacă nu eşti botezat cu Duhul Sfânt stătuieşte după botez.

În loc de concluzii

„Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui <<pe care>> le-a zis El <<aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.>>”[1]


[1] Fapte 1:4-5.

Credinţa în Hristos nu înseamnă imaginaţie


Penticostal și altceva sau doar penticostal?
(partea a II-a)

            Există tendinţa vădită de-a defini primirea mântuirii, mă refer la cea finală sau permanentă când pocăitul va ajunge în cer, ca fiind doar un rod al minţii. Adică de-a accepta la nivelul cugetului, raţiunii, că Hristos, Dumnezeu din Dumnezeu, a murit în locul omenirii şi că a înviat ca şi confirmare a faptului că acţiunea Lui a fost primită de Dumnezeu Tatăl şi astfel omul este mânuit. Este falsă o astfel de perspectivă. Este la fel de incompletă ca o masină fără motor. Credinţa în Hristos nu înseamnă doar imaginaţie. Nu! Credinţa în Hristos înseamnă a crede nu doar ce a făcut El la Cruce  ci şi ceea ce a predicat, învăţat, făcut.  Nu eşti mântuit datorită credinţei la nivel imaginativ ci datorită faptului că răspunzi chemării credinţei adică datorită faptului că aplici  ceea ce credinţa care te-a lumitat să înţelegi. Omul poate să spună că el crede în Hristos dar o asemenea credinţă la nivel de imaginaţiei nu inseamnă o credinţă mântuitorea. Cine crede în Hristos ascultă de Cuvântul lui Hristos, tot. Nu poţi să spui că eşti mântuit, sau că umbli în mântuire, dacă nu respecţi cuvântul lui Hristos. Care? Tot!
E dureros. E incomod. E stânjenitor. Cum să aplic, te poţi intreba, tot Cuvântul? Să nu poftesc?! Să dau şi cămaşa?! E greu! E greu, dar un mântuit trebuie să cultive în el Cuvântul. Să-L facă parte din trupul lui. Cum adică? Cuvântul să fie parte din trupul omului, sau să locuiască în trupul meu? E absurd. E mistic. Da! E mistic. Dar dacă spui că eşti mântuit spui implicit şi că eşti de acord cu mesajul lui Hristos. Iar mesajul Lui, Hristos cheamă omul la a face din trupul lui TEMPLU al lui Dumnezeu. Nu poţi să spui că eşti pocăit dacă nu faci din tine un templu al Duhului Sfânt. Tot trupul trebuie să fie locul unde să se manifeste Duhul Sfânt.
De ce spui asta? Te poţi înbreba. Nu cumva spui că trebuie să fim toţi botezaţi cu Duhul Sfânt? Nu. Nu eu spun asta ci Cuvântul. Cuvântul Lui îl cheamă pe om să fie penticostal. Nu te numi creştin dacă nu asculţi de chemarea Cuvântului. Şi la ce cheamă Cuvântul? La a fi plini de Duhul Sfânt! Să însetezi după plinătatea Duhului până întra-colo încât Duhul să inunde FIINȚA TA. Rugaciuna asta nu ai voie să o faci cu jumătate de gură sau de inimă. Trebuie să fie o sete!
Eşti legalist! Eşti conservator! Încerci să fi populist! Nu! Nu sunt nici legalist, nici consrvator, nici populist. Hristos în ziua de pe urmă a praznicului, ziua cea mare, a strigat către cei din jurul Lui. Ce moment! Să-L vezi pe Domnul că strigă. Câtă dorinţă in inima Lui ca oamenii să vină să audă mesajul Lui. Câtă pasiune pentru cei din jurul Lui. A strigat! Cu siguranţă că tot ce a spus Domnul a fost important, extraordinar! A strigat! Înseamnă că urma să spună ceava important.
Cine crede in Mine, din inima lui, vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească ceice vor crede în El. Căci Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit”.
Un mesaj extrem de important rostit cu strigăt. Dar de ce atât de puţini mai cred acest mesaj? Cât de puţini mai văd în el normalitatea la care cheamă Dumnezeu pe toată creştinătatea, pe toţi cei care spun că sunt mântuiţi. Dar toţi cei care nu cred acest cuvânt şi nu-l aplică se cred mântuiţi. Cum poţi să spui că eşti mântuit şi că tu crezi în Hristos dacă nu aplici cuvântul lui Hristos şi nu însetezi după Hristos încât din inima ta să curgă râuri de apă vie? Poate îmi răspunzi ... frate acest pasaj este valabil numai pentru predicatori, pastori, slujitori, misionari .... frate eu însetez dar la mine botezul Duhului nu este cu vorbirea în alte limbi. Când aud un astfel răspuns ... . Cum adică să fie numai pentru ei când Domnul a spus clar că oricine care crede în El va cunoaşte această experienţă. Oricine înseamnă numai pastorii, predicatorii, evangheliştii? Nu! Oricine care crede în El îi cuprinde pe toţi bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, urâţi şi frumoşi, scunzi şi înalţi .... pe toţi și peste toți însetații după Hristos, când o sa ajungă proslăvit la Tatăl cu Slava pe care o avea înainte să se întrupeze,  Hristos Domnul avea să trimită făgăduința, botezul Duhului! Dacă spui că tu crezi în Hristos, eşti oricine despre care a vorbit El. Dar, există un dar. Şi ce bine că Domnul Isus l-a pus. Credinţa în El înseamnă primirea Duhului Sfânt. L-am primit. Ştii sunt născut din nou! Duhul e peste mine! E în mine. Este oare? Conform acestui pasaj NU este. De ce nu este? Pentru că Isus vorbrea despre momentul Cincizecimii ca despre momentul în care Duhul Sfânt se coboară în om.  Isus vorbea despre ceea ce noi astăzi numim botez cu Duhul Sfânt PE CARE AVEA SĂ-L TRIMITĂ PESTE UCENICI DUPĂ ÎNĂLȚARE.
Păcat că cei mai mulţi nu cred Cuvântul. E păcat penru că tocmai Cuvântul care-i cheamă să fie penticostali, în înţelesul de botezaţi cu Duhul Sfânt, îi va osândi pentru că nu au crezut El.

Penticostal şi altceva sau doar penticostal?


Penticostal şi altceva sau doar penticostal?

    (prima parte)
În mediul evanghelic, baptist, creştin evangheic, adventist se tot ridică, în ultima vreme, problema botezului cu Duhul Sfânt. Sincer mă interesează şi mă afectează cumva interesul evanghelicilor pentru o problemă pe care consider la fel de importantă pentru viaţa Bisericii după cum este sângele  de important pentru trupul omului și îmi pare bine că se discută această problemă dar concluziile altor culte evanghelice nu mă afectează atât de tare, cu privire la lucrarea Duhului Sfânt, pe cât mă afectează punctele de vedere din Biserica Penticostală cu privire la acest subiect.  
Mă interesează că în cele mai multe Biserici Penticostale nici nu se mai ridică problema botezului cu Duhul Sfânt. În altele pastorii fac studii despre lucrarea Duhului Sfânt fără să vorbeacă despre Botezul cu Duhul Sfânt. În altele dacă vorbeşti despre botezul cu Duhul Sfânt eşti considerat conservator. Altele văd botezul cu Duhul Sfânt doar ca pe o împuternicire pentru lucrarea de predicare, misiune etc. O concluzie ar fi că în Bisericile Penticostale, caraghios nu? numele nostru e legat de botezul cu Duhul Sfânt, in cele mai multe procentajul celor botezaţi cu Duhul Sfânt foarte mic, poate nici 10%.
În acest context vreau să ridic o problemă. „Chestia” aceasta de-a fii penticostal este o problemă necesară în Biserică sau nu din moment ce Biserica Penticostală nu mai pune accent pe botezul cu Duhul Sfânt în practică, pentru că la nivel de Mărturisire de Credință toți membrii trebuie să urmărească umplerea cu Duhul Sfânt? Mă întreb oare după linia Bibliei este bine să fii un creştin penticostal, mă refer nu la doctrină ci la a fii botezat cu Duhul Sfânt cu semnul vorbiri în alte limbi, sau este ceva rău să fii creştin penticostal? Este facultativ sau este obligatoriu să fii şi botezat cu Duhul Sfânt? Este botezul cu Duhul Sfânt o condiţie ca să-ţi duci mântuirea la capăt sau nu? Această problemă este foarte serioasă pentru că dacă Biblia ne spune că nu e obligatoriu atunci mă întreb de ce Biseica noastră a fost penticostală până ieri? Nu era mai bine să fie numai baptistă (botezată in apă)? Dar dacă e obligatoriu botezul cu Duhul Sfânt, mă intreb de ce biserica se ruşinează de acest act şi-l ocoleşte?
Ajungem la bubă. În Biserica Penticostală există persoane, de obicei baptiste în trăire și penticostale numai cu numele, dar nu numai, care sunt de părere că pentru a ajunge la ţinta propusă, adică in cer, pentru că numai când ajunge omul acolo putem spune că este mântuit încât mântuirea să nu şi-o mai poată pierde, (există persoane) care spun să pentru a ajunge în cer nu e obligatoriu să ai botezul Duhului Sfânt. Unii cred că se pot să fie  şi altceva ca să ajungă mântuiți. Nu contează dacă eşti doar botezat în apă, cu alte cuvinte dacă eşti numai baptist, adventist sau creştin după evanghelie, tu trebuie să fi sigur că eşti la fel de mântuit ca unul și botezat cu Duhul Sfânt sau ca un penticostal. Asta este părerea multora astăzi.
 Dincolo de faptul că mă pun din nou într-o postură  delicată vreau să demonstrez că în parametrii Scripturii nu există şi penticostal şi altceva există doar penticostal, în parametrii Noului Testament, nu în cel ai multor predicatori, teologi etc. de azi. Adică? Eu afirm că omul primește mântuirea prin credință, prin har, dar ca să-și ducă mântuirea la capăt, ca să ajungă să se asemene tot mai mult cu Domnul Hristos orice creștin trebuie să aibă parte de umblarea prin Duhul! Această umblare prin Duhul, în Noul Testament, începe din momentul botezului cu Duhul Sfânt!

Sau botezat cu Duhul Sfânt sau în flăcările Iadului

             Am dat examenul pentru a obține permisul de conducere care cuprinde mai multe probe. În urma examenului, participanții s-au împărțit numai în două categorii,  deși poate că unii ar fi vrut să fie mai multe, participanți cu permis de conducere și fără permis de conducere.
            În urma participări la un concurs unde este un premiu fabulos concurenții se împart, la finalul concursului în numai două categorii, câștigători și pierzători. Nu există și o a treia categorie sau a patra. Sunt doar două.
            Există multe întrebări, probleme, domenii, situații, ipostaze, care împart oamenii numai în două tabere. O astfel de clasificare a făcut-o Ioan Botezătorul. Contextul în care a delimitat lumea în doar două categorii este semnificativ. El boteza. Și în timp ce boteza, a demonstrat că botezul nu este nimic dacă nu este precedat de o renunțare a omului la păcat. Și nu s-a oprit la atât. A continuat spunând că botezul în apă precedat de pocăință trebuie urmat de botezul cu Duhul Sfânt. Ioan Botezătorul a predicat BOTEZUL DUHULUI SFÂNT!
 Ioan Botezătorul a împărțit lumea în două categorii. Oameni care vor fi aruncați în focul care nu se stinge, după cum pleava este aruncată în foc, și oameni care vor ajunge în Raiul lui Dumnezeu, grâul  care este pus într-un loc special. Este evident că sunt numai două categorii de oameni. CITIȚI BIBLIA ȘI VEDEȚI DACĂ SUNT MAI MULTE!
 Întrebarea normală care se ridică este: care sunt caracteristicile oamenilor care ajung în rai? Cine sunt cei numiți grâu? Am spus că este semnificativ contextul în care este vorba despre cele două categorii. Fără să facem pălăvrăgeală subliniem că trei sunt acțiunile oamenilor pentru rai:  pocăință, botez în apă și botez cu Duhul Sfânt conform predicii lui Ioan Botezătorul consemnate în fiecare EVANGHELIE.
Cu sigurnață că din punct de vedere firesc, dacă nu aș ține cont de Dumnezeu, aş spne că nu trebuie să faci nimic ca să ajungi în Rai. Dar când ești conștient de Dumnezeu nu poţi să umbli, dacă te temi de El, cu jumătăţi de măsură, să spui că e suficientă numai pocăinţa fără botezul în apă, sau că sunt suficiente numai acestea două pentru a fi mântuit fără să mai menţionezi şi botezul cu Duhul Sfânt din moment ce Ioan Botezătorul menţionează botezul cu Duhul Sfânt ca fiind caracteristic celor care merg în Rai, a celor care sunt grâu. SPECIFIC ȘI VOI REVENI – BOTEZUL DUHULUI SFÂNT NU ESTE NAȘTEREA DIN NOU.
 Din punct de vedere omenesc este confortabil să cunoști că lumea nu se uită la tine cu dispreţ, măcar că nu-i minţeşti şi că le spui cuvântul aşa cu este scris, dar când vine vorba să aleg între a  ajunge confortabil în raport cu omul sau cu Dumnezeu vreau să mă ştiu prieten cu Dumnezeu chiar dacă oamenii se uită la mine ca la Hitler. Nu pot să spun că e suficient ceva care nu e suficient. Dacă vrei să ajungi în cer trebuie să fii şi botezat cu Duhul Sfânt. Asta nu e poezie. E riscul unora că îşi permit să interptereze mai mult decât scrie. Acest cuvânt este clar. El este  cu atât mai important cu cât fiecare evanghelist a ținut minte și a notat pentru a nu se pierde din vedere nici măcar în veacul XXI acest mesaj pe care Ioan Botezătorul l-a transmis.
Mă gândesc că dacă m-aş duce mâine în centru Bucureştiului, la radio sau TV ca să spun că pensile vor creşte de luna umătoare cu 24% sunt convins că mesajul meu nu ar trezi interes. Dar dacă mâine primul ministru sau preşedintele ar face acelaşi anunţ toate ziarele, la radio şi TV , ar vorbi numai despre ce a spus preşedintele. Două ar fi motivele pentru care mesajul ar fi luat în seamă. Primul motiv este legat de statutul persoanei care rosteşte mesajul, preşedintele ţării. E important când vorbeşte preşedintele ţării. Iar al doilea motiv pentru care mesajul ar fi scris şi transcris şi discutat ar fi faptul că acesta, mesajul, este unul important.
Evangheliştii luând contact cu mesajul lui Ioan Botezătorul au considerat că este un mesaj fundamental deoarece Ioan Botezătorul nu era oricine, era cel mai mare născut din femeie, iar mesajul lui era extrem de important deoarece vorbea despre mântuire. Din aceste considerente toţi evangheliştii fiind călăuziţi de Duhul Sfânt au considerat mesajul ca fiind de-o importanţă vitală şi l-au conservat ca să rămână îndrumător de-a lungul veacurilor.
Da! Despre cei mântuiţi ca fiind botezaţi cu Duhul Sfânt vorbesc toţi evangheliştii.  E greu! E stânjenitor! E incomod! Din aceste motive omul poate să nu fie de acord cu privile la încadrarea botezului cu Duhul Sfânt în definiţia pocăinţei. Dar nu eu am introdus botezul cu Duhul Sfânt în ecuaţia pocăinţei. Dacă vreţi să vă certaţi cu mine şi credeţi că aveţi argumente care pot să mă facă praf vă recomand să nu veniţi la mine. Mergeţi la Ioan Botezătorul care a spus clar că nu mai există şi altceva, există numai penticostal. Fiecare pocăit trebuie să fie penticostal, nu de la penticostali, ci botezat cu Duhul Sfânt.

duminică, 20 iulie 2014

Manual teologic - de Paul Enns - Un manual de teologie sistematică de nota 10!

       Manualul de teologie al lui Paul Enns este o lucrare de teologie sistematică extraordinară. Încă de la început trebuie să subliniez că singurul aspect al manualului care nu este în acord cu Biblia este perspectiva asupra Duhului Sfânt și a lucrării Sale. Dacă facem abstracție de acest aspect, dat fiind faptul  că autorul este baptist, așa cred, manualul primește nota 10.
      Dintre toate manualele de teologie sistematică pe care le-am folosit, acesta este cel mai ușor de abordat, cel mai cuprinzător ca subiecte abordate și foarte bine sistematizat. Este pe înțelesul oricărui creștin sau necreștin care dorește să cunoască mai bine aspectele teologiei sistematice sau să înceapă să le cunoască!

Îl puteți comanda la preț redus cu 28% de aici: --- http://ttap.co/1n5yDAT

Umblă în coșciuge pe roți și se cred zei – suntem fiii lui Dumnezeu și ne considerăm nimeni!




În timp ce împărțeam pliante unii dintre șoferi care erau în mașini foarte scumpe se raportau la noi, cei care împărțeam pliante, precum faraon la supușii săi. Este știut că faraon era considerat și se considera zeu. Nici faraon și nici acești faraoni mici nu sunt nimic! Tot mila lui Dumnezeu îi ține și ne ține pe toți.
Ceea ce este însă de remarcat este că acești oameni, din cauze unei bucăți de fier, a unei mașini, care mâine poate coșciugul să le fie, sunt plini de mulțumire și împlinire firească, se cred zeii mileniului trei, iar noi, care avem Cerul, mântuirea, pe Domnul Isus Hristos, Raiul, pe Dumnezeul cel Preaînalt umblăm ca și cum nu am avea nimic!
Fraților noi, din punct de vedere material să nu avem nimic, deși avem multe, dacă Îl avem pe Hristos avem totul. Ei, pot să aibă toată lumea, deși nu o au, dacă nu-L au pe Hristos, nu au nimic! Să-l ai pe Hristos ca Domn și Mântuitor este mai important decât a avea tot oxigenul acestei lumi. Cu oxigenul acestei lumi trăiești 80 de ani și apoi o veșnicie în Iar. Dacă-l ai pe Hristos poți să trăiești și numai un an pe pământ dar apoi, pentru că-L ai pe El, moștenești Raiul! Capul sus creștini și să fim mândri că suntem pocăiți!

Nu suntem cerșetori!



Eram zilele trecute la o intersecție în București și împărțeam pliante. Unul, și singurul, dintre șoferii care au luat pliantele a crezut ca sunt un cerșetor și a întins mana ca sa-mi ofere un leu.
Mulți azi ne confundă pe noi pocăiții, cred că suntem așișderea cerșetorilor, că suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii, sectanți, nebuni, apostați, încuiați, primitivi, reduși mental, manipulați etc.
Pocăiții nu sunt cerșetori. Este adevărat că între noi se mai strecoară și cerșetori care ajung să cerșească pentru că uită că sunt fiii Dumnezeului Preaînalt, Creatorul, Proprietarul Universului și cerșesc, săracii, învățăturile lumii, ale islamului, cerșesc conduși de pofta ochilor. Da, aceștia sunt cerșetori. Ei sunt în Biserică dar nu fac parte din Biserică. Dar copiii lui Dumnezeu nu cerșesc. Noi nu avem cum să cerșim sau să jinduim după lucrurile lumii când noi, în Hristos, am primit o Împărăție care nu se poate clătina. Noi nu avem cum să cerșim după învățăturile moarte ale lumii când Hristos este Cuvântul dător de VIAȚĂ. Noi  nu cerșim bunăvoința bisericilor tradiționale care ne numesc sectanți pentru că nu noi ne-am rupt de Biserica Apostolică, de Biserica Primară ci ele, ele sunt sectante pentru că ele s-au rupt de Hristos, de Sfânta Scriptură, de Biserica primului ceas și au adoptat învățături firești, omenești drăcești! Noi nu cerșim mulțimile să vină la Hristos, ci noi îi chemăm pe oameni la Hristos pentru că în poziția defavorizată nu suntem noi, Hristos și pocăiții, ci oamenii din bisericile tradiționale, ei sunt cei pierduți. Noi suntem moștenitorii Împărăției de Sus! Noi avem o Țară unde hoțul, rugina, molia nu pot intra! Noi aparținem Cetății de Sus și tot ceea ce avem și vom avea este superior tuturor celor care sunt în lume! Noi nu suntem cerșetori!

joi, 17 iulie 2014

RECOMANDARE DE CARTE! O CARTE DE NOTA 10!!! PREȚ REDUS!!!

SFATURILE UNUI DIAVOL BĂTRÂN CĂTRE UNUL MAI TÂNĂR scrisă de C. S. Lewis este o carte care nu trebuie numai citită ci studiată, disecată. Este o lucrare extraordinară!   

Cu siguranță că după parcurgerea acestei cărți, cu pixul în mână, timpul o sa vi se pară mult mai scurt și o să-l valorificați altfel. Fiecare situație din viața dumeavoastă o să o priviți ca fiind un test! 

Fiecare merită să aibă aibă această carte în bibliotecă!

O găsiți aic:   



miercuri, 16 iulie 2014

Crucea morţii a devenit și simbolul neoprotestanţilor



Ţinuta, brăţara, crucea sau renunţarea pe baza argumentelor la înălţimi şi coborârea în valea cea mai adâncă a lumii 

partea a III-a




Crucea morţii a devenit și simbolul neoprotestanţilor

În 1990 dacă spuneai că peste 20 de ani în multe case de Rugăciune o să fie pusă crucea ca simbol al creştinilor evanghelici, ideea era privită cu mult, foarte mult, scepticism. Nu se putea admite aşa ceva la noi la pocăiţi. Era de neconceput în imaginarul pocăitului ca acest obiect, crucea, să fie prezent în sau pe locaşul de închinare.   De ce era această idee de neacceptat? Motivele neacceptării crucii atunci erau multe.

Unul ar fi că acest semn deturnează privirile de la ceea ce Dumnezeu a făcut la Golgota. E adevărat că apostulul Pavel spune:

„Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce Sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care Suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”[1]

Şi noi am putea crede că Pavel predica despre cruce, despre instrumentul pe care Hristos a fost răstignit. Dar Pavel nu predica despre cruce,  despre obiect. El spunea
:
„Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune;  dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie.”

Pavel a spus că el predică pe Hristos care prin faptul că a murit în locul oamenilor le aduce acestora mântuirea. Aşadar Pavel pune accent pe Domnul. Nu obiectul e important aici ci Persoana și lucrarea Ei! Ceea ce s-a întâmplat! Acţiunea de la Golgota este fundamentală! Da, poţi spune dacă vrei să venerezi lemnul sau să-l faci simbol că Pavel a mai spus: „noi propovăduim pe Hristos şi pe El răstignit”. E adevărat, asta a spus apostolul Pavel. Dar ce înseamnă asta? Că obiectul suferinţei este de apreciat? Nu. Nicidecum. Ceea ce este de apreciat este faptul că Hristos a ales să se lase răstignit. Acţiunea Lui a adus oamenilor mântuirea. Şi e adevărat că Hristos a fost răstignit pe o cruce, nu ca cea de azi cu siguranță, pe lemn. Dar nu crucea, nu lemnul ne mântuie. Jertfa lui Hristos avea aceeaşi valoare şi dacă El era ucis în alt fel. Jertfa e importantă nu modul în care ea a fost realizată. Obiectul a avut nici un pic de importanţă.

Un alt motiv de respingere al crucii, repet din nou nu avea forma de azi,  este dat de faptul că glorificând crucea implicit îi glorificăm şi pe cei care L-au pus pe Domnul pe Cruce.  Crucea este pentru mulţi un factor care le aminteşte de suferinţele Domnului pentru păcatele lor. Din acest motiv se simt cumva ataşaţi de cruce. Nu o venerează dar o simpatizează. Aceştia o privesc  ca pe un simbol care stimulează cumva apropiere de Dumnezeu.
            Nu regret deloc dacă supăr pe cineva spunând că cei care pun crucea ca simbol al creştinismului pot la fel de bine să pună şi suliţa, cuiele, biciul şi implicit toată echipa de soldaţi, preoţi, farisei, cărturari care au contribuit la suferinţele, răstignirea şi moartea Domnului.
            Crucea pentru un copil al lui Dumnezeu ar trebui să fie un simbol al ocarei, al dispreţului, al groazei. Ar trebui să ne detaşăm de cruce ca obiect. Să o privim cu repulsie mai ales că este și o minciună ieftină.
            Dacă venerăm crucea cu mult mai mult ar trebui să-l venerăm pe Iuda care l-a vândut pe Domnul ca să fie ucis pe cruce. Dar pe Iuda nu-l venerăm pentru că Domnul a spus despre el:

„Fiul omului, negreşit, Se duce după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela, prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el, să nu se fi născut.”[2]

Domnul l-a condamnat pe Iuda din cauza acţiunilor pe care el urma să le facă. După acestă logică de condamnat nu sunt  obiectele: crucea, suliţa, coroana de spini... că ele nu sunt nimic, ci oamenii care le deifică. Cei care le atribuie  înţelesuri, sensuri, funcţii de identificare cu Dumnezeu, cu dogma creştină, obiectelor prin care Domnul Isus a fost chinuit, ei se fac la fel de vinovaţi ca şi cum ar onora pe cei care L-au ucis pe Domnul.

Un alt motiv de repulsie faţă de cruce ca obiect este dat de faptul că identificându-ne cu ea aprobăm idolatria din Bisericile Tradiţionale.
Crucea nu a fost un simbol folosit de Biserica Primară. Ca neoprotestant care citeşti Biblia nu găseşti nici măcar un loc unde să scrie că apostolii sau unul din credincioşii din Biserica Primară s-au închinat făcându-şi cruce.
Crucea a început să capete importanţă odată cu scrierea lui Eusebiu din Cezareea. În lucrerea sa „Vita Constantini” a descris un eveniment din viaţa împăratului Constantin cel Mare. Eusebiu a spus că împăratul a avut un vis în care a văzut semnul crucii pe cer şi a auzit o voce care i-a spus „In hoc signo vincis!” sub acest semn vei învinge.  Se ştie că era în conflict cu împăratul Maxenţiu şi că în 312, deşi avea trupe mai puţine, l-a învins.
Real sau nu visul lui Constantin cel Mare nu ştim. Ceea ce ştim e că şi dacă a fost real nu a fost de inspiraţie divină fiindcă Domnul a fost acela care a calificat închinarea după anumite ritualuri şi chiar închinarea din Templu ca fiind una incompletă şi că adevărata închinare este cea în duh şi adevăr. Mai mult - nu putem să credem pe un criminal, politician, pe unul plin de mândrie, pe Constantin cel Mare, care nu a fost niciodată creștin. 
Dacă Domnul a descalificat indirect închinarea din Templul de la Ierusalim şi pe cea din Templul din Samaria şi a pus accent pe închinarea în duh şi-n adevăr, noi greșim când acceptăm simbolurile. Greşim fiindcă prin faptul că le acceptăm ne dăm acordul că închinarea din Bisericile Tradiţionale este una bună, biblică, curată.
Acceptarea crucii ca obiect ne pune pe noi în situaţia de a tăcea în faţa miilor de ritualuri pâgâne care au intrat în creştinismul tradiţional (ortodox şi catolic) şi încet vom accepta şi noi acest mod de închinare.
Sunt azi neoprotanţi care i-au depăşit pe ortodocşi în zelul lor. Îşi tatuează cruci şi numele Domnului pe piele doar ca să arată că ei sunt ai Lui.
Dacă Domnul sau unul din apostoli şi-ar fi făcut un însemn pe piele – că aveau şi ei metode atunci – ar fi justificată o asemenea poziţie. Dar ei nu numai că nu au făcut asemenea hidoşenii ci au combătut pe cei care se tăiau împrejur ca semn că sunt ai lui Hristos. Noi azi nu ne mai tăriem împrejur dar punem o cruce pe perete sau pe piele ca să arătăm că suntem mântuiţi.
Multe Biserici neoprotestante nu mai sunt Biserici ci sunt biserici – adunări lipsite de prezenţa lui Dumnezeu şi ca să arate că totuşi ei sunt ai lui Dumnezeu fac ceea ce au făcut şi Bisericile Tradiţionale când s-au îndepărtat de Dumnezeu, pun semne în locul faptelor.
Domnul nu a spus că Biserica lui va fi identificată după semnul crucii sau alte semne ci după ascultarea de Scriptură, dragoste[3], roade[4], eliberări de draci, vorbire în alte limbi, protecţie divină, vindecări supranaturale[5] şi nu în ultimul rând prin sfinţire. Când nu mai sunt acestea între noi punem în locul lor ce putem şi noi. Şi aşa devenim ca Bisericile Tradiţionale.

Crucea ajunge să fure locul relaţiei cu Hristos şi al închinării în duh şi adevăr. În multe Biserici neoprotestante nu mai e prezența lui Dumnezeu în mod vizibil. Avem doar impresia că e prezent Dumnezeu acolo dar El nu e.  Relaţia vie, autentică, reală cu Hristos nu mai e din cauza păcatului, a lipsei rugăciunii, a depărtării de lucrarea Duhului Sfânt.  Multe Biserici sunt goale de prezenşa Duhului Sfânt şi dacă nu mai e acolo Duhul Sfânt acea adunare nu mai e Biserică. Problema e că ea se crede Biserică. Şi dacă manifestarea darurilor Duhului Sfânt şi prezenţa Lui reală nu mai sunt, ele sunt  înlocuite de cruce.
Vorbeam cu un coleg şi îi spuneam că nu sunt de acord ca acest obiect să fie pus în Casele de Rugăcine. Mi-a spus dacă nu punem crucea Casa de Rugăciune riscă să fie identificată cu o sală de conferinţe. Deci după logica unora prezenţa crucii într-o sală face diferenţa între o adunare a lui Dumnezeu şi una a firii.
Dacă crucea este semnul că o grupare de oameni sunt creştini înseamnă că suntem talpa iadului. Acele aşa zise biserici în care crucea este semnul că cei care se adună acolo sunt ai lui Hristos şi nu dragostea lor, puterea Duhului Sfânt din ei, darurile Duhului Sfânt prezente, roada Duhului Sfânt din viaţa lor ... sunt pierdute. Şi mi-e teamă că toate Bisericile care acceptă să pună crucea în ele se îndepărtează de relaţia vie şi actuală cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi pun în locul ei altceva.

Să ne cercetăm şi să vedem ce am copiat din sistemul lumii şi al lui Satana. Să ne venim în fire punând mâna pe Biblie şi să lăsăm numai sistemul lui Dumnezeu în vigoare în Biserică.


[1] 1 Corinteni 1:18
[2] Marcu 14:21.
[3] Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii. – Ioan 13:35.
[4] Tot aşa orice pom bun face roade bune.... – Matei 7: 17.
[5] Marcu 16:16-18

Forme fără fond – purtăm un hristos în loc să-l avem pe Hristos în inimi



Ţinuta, brăţara, crucea sau renunţarea pe baza argumentelor la înălţimi şi coborârea în valea cea mai adâncă a lumii 

partea a II-a





Forme fără fond – purtăm un hristos în loc să-l avem pe Hristos în inimi

            Scrie Hristos sau Cristos pe tricou, şapcă, brăţară, insignă la foarte mulţi creştini neoprotestanţi. Avem brăţări pe care este inscripţionat un peşte, un „Isus te iubeşte” sau „WWJD”.  Maşinile au pe ale autocolante cu peşti de diferite mărimi, culori, designuri. Avem în Casele de Rugăciune predicatori extraordinari şi cântări minuntate. Prin toate acestea împreună cu multe altele vrem, dar nu prea mai reuşim, să aratăm că noi Îl avem  în inimi pe Hristos.
            Spun că vrem, dacă mai vrem, să arătăm că Hristos este în inimi prin toate acestea deoarece tocmai formele, care sunt extraordinar de bine regizate, dovedesc superficialitatea credinţei noastre. Pavel a spus : „Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos[1] cu alte cuvinte Pavel recomanda creştinilor din Biserica Primară şi tuturor celorlalţi – adică ne spune şi nouă – că el, Pavel, nu avea nevoie de brăţări, tricouri cu fel şi fel de mesaje, nu avea nici măcar nevoie de  peşti ... ca să-L arate pe Hristos sau să atragă atenţia că Hristos trebuie urmat. Faptele lui Pavel erau suficiente ca să indice spre Cer, Rai, mântuire, iertare, Dumnezeu.
Pavel prin Duhul Sfânt era atât de puternic legat de Hristos încât faptele lui erau ca şi faptele pe care le-a avut Domnul. Pavel a avut forme, dar formele prin care el l-a prezentat pe Hristos erau forme date de fapte care veneau din plinătatea Duhului care era în Pavel.
            Noi astăzi pentru că nu-L mai putem arăta pe Hristos prin viaţa noastră, fiindcă suntem seci, nu a mai venit Duhul de mult pe la noi, arătăm un hristos pe o tablă pe care o punem de mână sau arătăm un hristos punând unul pe un tricou şi un peşte pe o maşină.
 Unii care sunt mai altfel îl arată pe hristos printr-o predică foarte bine pusă la punct ori printr-o cântare cu floricele şi flori. Şi încercăm să arătăm un hristos lumii prin formele noastre dar degeaba fiindcă relaţia cu Hristos am dat-o pe una cu obiecte şi forme. Ce am făcut? Am acceptat formele ca să punem ceva în locul fondului. În loc să reparăm relaţia cu Hristos l-am schimbat pe Hristos cu fel şi fel de porcării crezând că prin acestea facem o mare dovadă de curaj şi arătăm dedicare. Am acceptat forme şi acceptându-le am înlocuit fondul cu ele, relaţia vie şi personală cu Hristos am dat-o pe relaţii cu hristoşi, cruci, peşti ... şi Hristos stă şi suferă.
Am dat (cei care am dat) relaţia vie cu Hristos pe fel de fel de forme. Suntem ca un om care alege să facă bine celor din jurul lui dându-le cutii de ciocolată .... goale. Pe cutie scrie ce conţine şi cutia chiar are anumite imagini cu conţinutul dar la ce folos dacă în interior nu e nimic. Se satură cineva dar cu formele care sunt în acea cutie dacă în ele nu mai este nimic?  La ce folos că avem forme dar nu mai avem substanţă? La ce folos să vadă oameni un hristos pe tine dacă nu-L văd pe Hristos în faptele tale?
Forme aveau şi evreii. Aici vrem să ajungem şi noi, şi nu doar că vrem, ne luptăm să ajungem să avem şi noi forme dar fără relaţia puternică cu Hristos. Evreii au făcut din tăierea împrejur forma desăvârşită. Cea mai importantă formă. Credeau atunci, pe vremea Domnului, şi cred şi astăzi – mulţi – că fără tăierea împrejur omul nu poate să fie mântuit. Accentul nu cade pe a avea o relaţie personală cu Dumnezeu ci strict pe formă. Eşti tăiat împrejut  rezultă că eşti mântuit. Nu poţi să fi mântuit – zic ei – dacă nu eşti tăiat împrejur.  Acest lucru este cât se poate de fals. Dumnezeu nu vrea ca noi să respectăm forme fără să avem o relaţie personală cu El. Avraam a avut o relaţie personală cu Dumnezeu şi în baza acesteia a fost socotit neprihănit, nicidecum în baza tăierii împrejur.[2] Degeaba se tăia Avraam împrejut dacă nu avea o relaţie personală cu Dumnezeu – dacă nu avea ca bază fondul. Este la fel ca cei care se botează doar ca să se căsătorească. Botezul nu reprezintă naşterea lor din nou din punctul lui Dumnezeu de vedere ci este doar o spălare – o formă care dacă nu are ca fundament  fondul, o relaţie vie cu Dumnezeu, nu este nimic.
Şi predicile (foarte multe) sunt forme fără fond. Nu sunt nimic decât un spectacol dacă nu au în spate o relaţie vie cu Hristos.
 L-am auzit odată pe unul care predica de ziceai că este înstare să meargă la moarte pentru Domnul. Predica de dărnicie, de faptul că trebuie să dăm din hainele noastre săracilor .... predica s-a terminat. Nu peste multă vreme am auzit că respectivul „frate” (nu e frate cu mine de credinţă un asemenea predicator) care era şi un slujitor ordinat a fost prins că făcea contrabandă ... cu ţigări. S-a auzit de mai multă vreme că ar vinde ţigări fără timbru dar foarte puţini au dat crezare zvonurilor care s-au dovedit a fi reale. Un asemenea predicator este unul care vinde forme fără conţinut, cutii goale, speranţe moarte. Ca el sunt mulţi - şi eu când mă ridic să predic şi relaţia mea cu Hristos nu este bună sunt în aceeaşi situaţie.
Ce să mai spun? O dată o soră care recită de zici că proroceşte a recitat o poezie foarte frumoasă în urma căreia fraţii au binecuvânta-o ....  dar .... la finalul părtăşiei a văzut-o pe o soră căreia cu „multă dragoste” i-a spus cam aşa: nu ai murit la spital. Sora a fost într-o stare foarte grea la spital şi în loc să fie primită cu bucurie, sora care a recitat i-a spus (cu alte cuvinte) mai bine ai fi murit.
La ce folos că purtăm hristoşi pe tricouri, peşti pe mâini, că predicăm, cântăm şi recităm dacă relaţia noastră cu Hrisotos nu este una vie, autentică, reală?
Cea mai mare problemă a pocăiţilor de astăzi este tocmai neconcordanţa, incompatibilitatea între vorbe şi fapte. Această incompatibilitate este una evidentă tocmai pentru că inimile noastre sunt pline de gunoaiele lumii acesteia in loc să fie pline de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Dacă îţi zic să arunci brăţările, tricourile, peştii, predicile, cântările şi să cauţi o relaţie vie cu Dumnezeu o să îmi spui că Moise a recomanat ca legea să fie scrisă pe uşciorii uşii ... Da e adevărat dar vreau să spun că acest argument este unul care face parte din  repertoriul tezelor care au fost valabile câtă vreme a fost în piceoare Legea. Acest argument este  fondat pe legea Vechiului Testamet nu pe cea a harului.
În epoca Noului Legământ. legea nu mai este nevoie să fie scrisă pe uşciori că e degeaba – ci în inimă[3] unde cuvântul e „săpat” de către Duhul Sfânt. Sunt unii care pot crede că versetul de la Evrei 8:10 nu este pentru Biserică ci numai pentru Evrei. Nu este valabil numai pentru evrei ci este şi pentru Biserică fiindcă şi Biserica face parte din Noul Legământ.
            Nu mai îmi rămâne decât să spun că avem predici foarte bune despre dragoste dar unde e dragostea? Ştim multe despre smerenie dare unde e smerenia? Vorbim de Duhul Sfânt dar când I-am văzut în mod real prezenţa ultima dată?  Prezentăm forme dar nu şi fondul. Am cam devenit ceea ce Iuda spunea la versetul 12:
„Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi;”
Diferenţa între un nor care duce ploaia şi unul care doar ai impresia că aduce ploaia e evidentă. Tot la fel e şi între cei care prezintă pe hristos prin forme şi cel care-L arată pe Hristos prin fond.


[1] 1 Corinteni 11:1.
[2] Romani 4
[3] Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. Evrei 8:10