Rușinea, frica și memoria - parapeții lui Dumnezeu!

 

adolescenta.ro

  În mod normal un copil al lui Dumnezeu trebuie să fie un trăitor al Cuvântului datorită evlaviei și a dragostei care a fost turnată în inima lui prin Duhul Sfânt, dacă a fost turnată. Când reverența, teama, pasiunea, dragostea, plinătatea, ..., dispar un pocăit poate să fie adus la normalitate prin pârghia rușinii, a fricii și a memoriei. Rușinea și frica prin intermediul memoriei pot să funcționeze ca niște parapeți care să-l oprească pe credincios din căderea lui,  care să-l trezească din starea în care a ajuns. Dar Dumnezeu nu trebuie să fie slujit având ca motivație rușinea și frica față de sfinți, față de neprihăniți, față de Biserică și față de Dumnezeu. Ci rușinea împreună cu frica trebuie să fie numai un stimulent care să-l determine pe omul care a fost cuprins de o stare de moleșeală renunțând la trăirea cu Dumnezeu  să-și revină, să facă apel la memorie amintindu-și ceea ce a fost odată și să trăiască faptele dintâi. Prin intermediul rușinii, fricii și al memoriei pocăitul poate să ajungă să-L iubească și slujescă pe Dumnezeu cu teamă, reverență, plinătatea Duhului ...

   E adevărat că unii numesc faptele dintâi râvnă fără pricepere. E adevărat că multora le este rușine de trăirile duhovnicești din zorii începutului lor cu Domnul. Și mai este adevărat că unii se rușinează când nu trebuie și de cine nu trebuie  dar la fel de adevărat este că nu contează decât ceea ce ne cere Hristos! El ne cheamă dacă suntem jos să  ne lăsăm cuprinși de rușine și de frică  și să ne amintim unde de unde am căzut, să facem apel la memorie, și astfel să ajungem din nou la liman! 

   Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. - Apocalipsa 2:5.