Virgiliu Gheorghe, și alții, pentru cauza FAMILIEI! De văzut!!!

Fără mame și fără tați!

Nu votați politicienii și partidele care susțin HOMOSEXUALITATEA!

Traian Băsescu:

Klaus Iohannis:

Dacian Cioloș :

Mesajele lor sunt pentru susținerea, promovarea homosexualității.  

Dacă vrem ca peste țară să vină binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie sa nu votam pe nimeni,  nici un partid, care lupta împotriva familiei create de Dumnezeu! 

Dumnezeu să pună teamă de El în inimile noastre! 

Biruitori la Diavolul acasă - pastor Virgil Neagu, cel mai mare predicator din Moldova!

Dumnezeu să-l tină în continuare lângă El,  strâns lângă El, pe fratele pastor Virgil Neagu,  care este un mare predicator.  După părerea mea e cel mai bun predicator,  bun  adică folosit de Dumnezeu,  care predica sub călăuzirea Duhului Sfânt,  care nu cauta să impresioneze firea, pe care-l are azi Moldova. 

Fii binecuvântat frate Virgil pentru ca oferi hrană Bisericii Domnului. 

Țara arde și babele se piaptănă - pastor Nelu Filip

România, FII BINECUVÂNTATĂ DE DOMNUL ISUS HRISTOS!

Dragostea de patrie! Dumnezeu sa te binecuvânteze, ROMÂNIA!

Wikipedia 

Dragostea de patrie, e dragostea de pragul casei în care te-ai născut, de vatra focului si de cuptorul la care te-ai încălzit în iernile aspre cu zăpada scânteietoare spulberată de vânturi sau scârtâindă sub pasul zburdalnicei copilării.

E dragostea de curtea, grădina si umbra pomului sub care te-ai jucat si nisipul uscat de razele aurii ale soarelui în zilele calde ale verii.

E dragostea, de chipul, glasul si grija părintilor care te-au crescut; de povestile bunicilor, de prietenii si colegii tăi, de dascălul care ti-a dat cheile întelepciunii ca să poti descifra mai târziu tainele vietii.

E dragostea de obiceiurile, traditia si sărbătorile familiei tale, ale satului, orasului si ale Poporului tău; de întinderea câmpului cu iarbă si flori, cu onduiri si spice bogate, cu adieri de miresme si clipociri de ape argintii ce serpuiesc fărâmitând miile de pietre până departe unde se întâlnesc în linie cu cerul.

E dragostea de fosnetul pădurii în care ai cules fragi si mure, de orizontul la care răsare si apune soarele dătător de viată.

E dragostea de caisul si căpsunile din grădina părintilor tai, de ciresile pârguite si aroma pepenilor galbeni, de strugurii rubinii din toamnele cu tesături de păianjen care plutesc în adierea zefirului în după amiezile calde ale începutului de brumar.

E dragostea de frumusetile si crestele muntilor, de văile si luncile râului în care te-ai scăldat în luna lui cuptor, de câmpia mănoasă, de drumurile si potecile pe care ai umblat urcând la o cabană. …De orasele si satele tării; de melodia doinelor si pământul care-ti dă pâinea ca să traiesti.

E dragostea si respectul fată de truda si lupta strămosilor tăi care s-au jertfit să-ti creeze tie a viată mai bună.

E dragostea si admiratia fată de poporul tău care cu sacrificiul fiintei sale si-a apărat de-a lungul veacurilor si mileniilor hotorele acestui pământ minunat.

E dragostea de Mausoleul de la Mărăsesti, de osemintele detinutilor politici aruncati în gropi comune la Jilava si Aiud, la Gherla si Sighet, în Deltă, la Galati, la Râmnic, la Ciuc, la Canal sau strangulati la Tâncăbesti, arsi în crematoriu, împuscati pe câmpuri, în închisori sau morti în prigoană.

E amintirea plină de piosenie, dar si mândria că te tragi din acesti eroi care ti-au lăsat această glie pentru veghere si încrederea că vei transmite pentru vesnicie urmasilor tăi tezaurul sufletesc pe care îl are Neamul tău românesc.

E dragostea de limba mamei care te-a născut, de munca si bucuria oamenilor, de tot ce vezi si auzi în jurul tău, de cinstea, corectitudinea si caracterul compatriotilor tăi.

E dragostea fată de legile tării, fată’n fată cu realitatea datoriei împlinite, de rodul pământului…

E zâmbetul tău, bucuria ta, faptele tale, dăruirea, umanismul si lupta poporului tău descrisă în legende.

E dragostea de pace, de linistea si prosperitatea patriei tale tot mai bogată prin hărnicia ta.

E spiritul revolutionor care te face să faci lucrurile mai bune, să le doresti mai frumoase, să te bucuri de ele, de o viată liberă… prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

E sufletul, e cel mai gingas sentiment pe care-l poate trăi cetăteanul unei tări care vrea să trăiască în dragostea nemuritoare a Mântuitorului Isus Hristos.

Dragostea de patrie este viata, fericirea pe care o simti trăind în credinta crestină, muncind si făcând bine semenilor tăi. E sănătatea ta, orizonturile acestui pământ, cerul curat cu miros de fân si parfum de flori, seninul noptilor cu stele, sclipirile stropilor de rouă de pe iarba înverzită în diminetile de primăvară când razele soarelui vin să le răpească în sus cçtre văzduh. E bunătatea din inima ta, dăruirea vietii tale celui ce suferă chinul de neputintă, când este răpus de o boală.

Dragostea de patrie înseamnă să te sacrifici, să dai TOTUL pentru tară, înfăptuindu-i idealurile, trăind în adevăr si dreptate.

Cine simte acest sentiment acum în vremuri de luptă pentru viitorul tării, nu poate sta nepăsător. El se înfrăteste de la mic la mare, de la tânăr la bătrân, pornind pe drumul dragostei de patrie, constient că fără învierea ei, prin munca si unirea noastră, nu putem iesi din haosul pe care comunismul a reusit să ni-l impună timp de jumătate de secol, otrăvindu-ne sufletul până la degenerarea si descompunerea lui.

Simion GIURGECA, „Dincolo de zid”, Ed. Elisavaros 1997, Bucuresti.

Sursa:

http://foaienationala.ro/dragostea-de-patrie.html

„Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”. Conferinţele d-nei Gabriele Kuby în România

Sursa

Acţiunea Catolică din România a organizat în zilele de 7 – 8 – 9 noiembrie 2016, la Cluj-Napoca, Oradea şi Iaşi – o serie de conferinţe & dezbateri cu tema „Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii” care au fost susţinute de doamna Gabriele Kuby – renumit sociolog, autor şi expert în studiul teoriei gender la nivel internaţional.

7 noiembrie 2016 – Cluj-Napoca

Aula „Cardinal Iuliu Hossu” din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca a găzduit, marţi, 7 noiembrie, în prezenţa unui public deosebit de numeros, conferinţa d-nei Gabriele Kuby, credincioasă catolică şi mamă a trei copii, originară din Bavaria-Germania, autoare a lucrării de renume mondial „Revoluţia sexuală şi familia. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii”.

A fost primul popas al cunoscutului sociolog, autor şi expert în studiul teoriei gender la nivel internaţional, în cadrul unui itinerariu cu conferinţe ce au avut loc la Cluj, Oradea şi Iaşi, totul la iniţiativa şi în organizarea Acţiunii Catolice din România.

În organizarea evenimentului pe plan local s-au mai implicat: Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj, Asociaţia Generală a Românilor Uniţi – AGRU Cluj, Departamentul pentru tineret din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla; Life Nation, Centrul „Iubire și adevăr”, Asociația Cercetașii Munților; Liceul Greco-Catolic „Inochetie Micu”; Facultatea de Teologie Greco-Catolică Cluj şi Clinica Provita Cluj.

După un cuvânt de salut adresat de d-ra Codruţa Fernea, din partea organizatorilor şi o rugăciune de binecuvântare a întâlnirii condusă de pr. Cristian Langa, d-na Kuby alături de care s-a aflat pr. Titus Sas ca şi traducător, a relevat, cu realism dar în lumina credinţei creştine, o realitate întunecată ce se ascunde sub vălul strălucitor, captivant, dar seducător, al civilizaţiei moderne. Este vorba despre o manipulare, la nivelul conştiinţei, care se exercită cu scop distructiv, la nivel mondial şi ai cărei exponenţi sunt cei care deţin puterea politică şi administrativă – comunitatea europeană, Naţiunile Unite, guvernele unor state, marile corporaţii – iată motivul pentru care perspectiva prezentată e înfricoşătoare, d-na Kuby a descris o luptă ideologică şi nu numai, cu puternicii momentului din întreaga lume!

Mai întâi, conferenţiara a arătat frumuseţea şi lumina valorilor tradiţionale – despre care a menţionat că în România se află încă înrădăcinate în inimile oamenilor – valori care subliniază ce înseamnă să fii bărbat sau femeie: „cultura, tradiţia, vestimentaţia, riturile, sunt cele care ne ajută să înțelegem identitatea noastră de bărbat sau femeie, nu există ceva între. Programul vieții este să crești, să te maturizezi, în masculinitate și în feminitate, să-ți întemeiezi familie, să devii mamă sau tată și să te îngrijești de binele copiilor și al societății”.

Dar, „trăim timpuri în care individul a uzurpat locul creatorului. Omul folosește natura pentru propriul profit, iar astăzi, cei puternici folosesc ființa umană pentru propriul profit. Omul modern, datorită ideologiei gender, își dorește să poată alege să fie bărbat sau să fie femeie. Dorește să fie liber de orice limitare morală, să nu aibă stresul procreerii, să trăiască, împreună cu partenerul, partenera, fără constrângere, să fie liber să-și aleagă partenerii de orice sex. Astăzi libertate este înțeleasă ca fiind lipsa acceptării oricăror limitări biologice sau morale”.

Dar acest comportament, această «libertate» care în prezent domină «lumea civilizată», „nu duce altundeva decât la o sclavie sexuală, la distrugerea familiei, la haos social, degenerarea societății, la criză demografică și într-un sistem totalitar”.

Iar numele acestei ideologii unice în istorie, este gender! „E un atac direct împotriva persoanei familiei și societății. Și, – așa cum spune un subtitlu din cartea doamnei Kuby –, distruge libertatea în numele libertății”.

Cum s-a ajuns aici? În opinia d-nei Gabriele, totul a pornit de la mişcările studenţeşti din anii 1960 – 1970, care au avut loc mai întâi în California – Statele Unite ale Americii şi apoi s-au propagat în Europa – a fost „o explozie a revoluţiei sexuale” care a schimbat total societatea, până atunci întemeiată pe valori creştine, morale, în care „divorțurile erau rare, mama și tata aveau roluri bine definite în familie, iar căsătoria și familia erau ancorate în societate prin intermediul religiei, educației, sancțiunilor sociale și legilor. (…) A-i proteja pe copii de sexualitate însemna să le aperi inocența, să le aperi copilăria, adică a creea pentru ei un spațiu în care nu există ideea de sexualitate”.

Dar, după 1960, rebeliunea studenţilor, alimentată şi de ideologia comunistă, dar şi de feminismul radical, ”a declarat război împotriva căsătoriei împotriva maternității împotriva paternității, împotriva copiilor nenăscuți”.

A urmat un alt atac împotriva fundamentelor creștine ale societății, prin ideea de „eliberare sexuală: relații sexuale cu bărbați, cu femei, cu ambele sexe, relații sexuale cu copii sau copiii puşi să întreţină relații sexuale – toate acestea au fost propagate prin mass-media și practicate. Dar, studenții au înțeles că nu pot să răstoarne această societate burgheză dintr-o dată și atunci au început să pătrundă în instituțiile statului”.

Iar rezultatul este societatea actuală, în care „din păcate, ceea ce v-am spus că doreau studenții la începutul anilor 60, se află pe agenda de astăzi a comunității europene și a națiunilor unite!”.

Articolul integral aici:

http://www.culturavietii.ro/2016/11/29/revolutia-sexuala-si-familia-distrugerea-libertatii-numele-libertatii-conferintele-d-nei-gabriele-kuby-romania/

Simion Man si Mihail Horev

Sursa

Smerenia este caracteristica oamenilor lui Dumnezeu. Cu cât sunt mai mari cu atât sunt mai smeriţi. Dar în vremurile noastre este tot mai greu sa fii mare şi smerit. Prin urmare s-ar putea ca ceea ce credem noi că este mare să nu fie nimic.

Hollywood-ul a influenţat şi stilul de viaţă al “slujitorilor” lui Dumnezeu şi uneori este greu să faci diferenţa între o vedetă de cinema sau sport şi un slujitor al lui Dumnezeu. Stilul de viaţă, hainele, bunurile pe care le posedă, pretenţiile sau influenţa şi aprecierea celor din jur sunt similare.

S-ar părea că suntem sortiţi acestui paradox: slujirea lui Dumnezeu şi popularitatea, aprecierea din partea oamenilor. Am ajuns să pară normal ca un mare slujitor al lui Dumnezeu să fie apreciat şi să se bucure de mari avantaje şi privilegii de orice fel. Posibilităţile tehnice actuale au şi permis ca acest fenomen să poată avea loc. Pentru că deja este un fenomen.

Ne gândim la popularitatea Papei sau a altor lideri religioşi, a marilor evanghelişti, predicatori, profeţi sau vindecători, la marii cântăreţi creştini. Şi totuşi ceva nu se potriveşte. Celebritatea şi smerenia nu se pot împăca nicidecum.

Dar atunci mai poţi fi azi un mare om al lui Dumnezeu? Mai poţi face lucrările Lui şi să fii totuşi smerit? Mai poţi azi, când bisericile sunt pline de camere de luat vederi, să fii smerit şi necunoscut de oameni dar cunoscut de Dumnezeu? Parcă am fost blestemaţi să fim celebri şi populari.

Nu rezistăm tentaţiei şi fiecare se vrea vedetă pe You Tube. Ne-am văzut visul cu ochii. Nu a venit televiziunea la noi că nu avea de ce dar ne-am dus noi la ea. Justificându-ne că o facem pentru “gloria Domnului” am început să ne afişăm ca mari predicatori, profeţi, vindecători sau cântăreţi. “Dă frate link-ul tuturor, să se bucure şi să-l slăvească pe Domnul. Nu-i pentru mine, eu nu sunt nimic, şi nici câştig nu am, dimpotrivă, duc bani de acasă”.

M-am aflat în noaptea de An Nou în casa cuiva care avea obiceiul să se uite la un canal de televiziune zis creştin. Am ajuns să mă tulbur văzând cât de slabi sunt creştinii în a copia lumea şi vedetele ei. Şi totuşi, nu ne lăsăm. Numai că perseverenţa aceasta am putea să o folosim mai bine în altă parte.

Au avut loc în zilele care au trecut două evenimente cu implicaţii planetare şi de mare rezonanţă pentru ceruri. Doi dintre cei mai mari oameni ai acestei planete şi-au încheiat socotelile lor pe acest pământ şi au fost chemaţi acasă, la dreapta lui Dumnezeu. Istoria nu îi va consemna decât, poate, într-o notiţă de subsol undeva, necitită de nimeni. Nici măcar ceea ce numim Biserică, ca organizaţie, nu îi va nota în jurnalele ei şi nu le va acorda importanţă. Cu toate acestea cei doi despre care vorbesc, şi alţii pe care nu îi cunosc, au fost generalii, mareşalii lui Dumnezeu, elita Lui pe acest pământ, vedetele Lui dacă vreţi, dând o conotaţie sfântă acestui cuvânt, pentru că ştiu că Dumnezeu s-a lăudat şi se va lăuda cu ei.

Probabil că nu aţi auzit de ei. Nu au apărut la ştiri şi nici pe paginile publicaţiilor importante, greu i-ai putut vedea chiar şi în mass-media creştină, eclipsaţi fiind de “vedete”. Nu au avut avioane particulare ba poate nici măcar un automobil la scară şi nu au fost păziţi de trupe de protecţie şi pază şi nici nu au scos 15 milioane de discuri nici nu au câştigat premii Dove sau Grammy. Nu au alergat oamenii buluc după ei pentru că nu au făcut spectacol din credinţa lor şi nu au fost circari, făcându-i pe oameni să cadă pe spate sau să râdă, deşi multe suflete au fost binecuvântate prin ei. Numele lor este SIMION MAN şi MIHAIL IVANOVICI HOREV.

Au trăit foarte aproape unul de altul, deşi nu cred că pe acest pământ s-au cunoscut. Unul în România, la Răzoare lângă Târgul Lăpuş şi celălalt tot în România dar în partea de ţară ruptă cu forţa din trupul ei de fiara comunistă şi numită Moldova.

Primul ar fi împlinit anul acesta 100 de ani, cel de-al doilea avea 81 de ani.

Ambii au umblat cu Dumnezeu aproape întreagă viaţa lor. Simion Man a făcut legământ cu Dumnezeu la 11 ani iar Mihail Ivanovici Horev, din câte ştiu, a umblat cu Dumnezeu toată viaţa lui.

Au trecut la cele veşnice aproape în acelaşi timp. Duminică 13 mai 2012 a avut loc slujba de înmormântare a lui Mihail Ivanovici şi marţi 15 mai a lui Simion Man. Se vor cunoaşte în ceruri.

Viaţa lor a fost o împlinire a Scripturii. Au împlinit ce scrie în ea şi li s-a împlinit ce este scris în ea. Pentru hotărârea lor de a-L urma pe Isus Hristos au plătit un preţ greu. Persecuţie, bătăi, închisoare, au fost lepădaţi de familie şi societate, marginalizaţi. Nu au fost preocupaţi în a fi cunoscuţi de oameni şi nici în a fi apreciaţi. Singura lor dorinţă a fost de a-I fi credincioşi lui Isus Hristos.

Pe Simion Man l-am cunoscut personal. A fost cel mai sfânt om pe care l-am cunoscut în viaţa mea. Am fost impresionat de cât de mult a suferit pentru Hristos dar şi cât de dârz a stat înfruntând toate greutăţile. Chiar dacă nu a făcut şcoală Dumnezeu l-a binecuvântat cu o inteligenţă ieşită din comun. Soţia mea spunea că oamenii numiţi de lume mari nu ajung nici măcar până la genunchii lui Simion Man. A sta lângă Simion Man era o binecuvântare, timpul se dilata, uitai de tot şi erai atras ca un magnet de frumuseţea acestui om, de Dumnezeu care era în el. Regret enorm că nu l-am vizitat în ultimul timp deşi, de vreo trei luni, mi-am tot propus să fac lucrul acesta. Vestea morţii lui m-a întristat profund.

Pe Mihail Ivanovici nu l-am cunoscut dar mi s-a povestit despre el de către fraţii din Moldova pe care am ajuns să-i cunosc, şi intenţionam să-l văd şi să-i iau un interviu. L-am rugat, prin aceşti fraţi scumpi din Moldova, să accepte să facem o înregistrare în care să-mi povestească experienţa lui cu Dumnezeu, marile persecuţii şi încercări prin care a trecut. Dar a refuzat şi a spus că se mai gândeşte. Nu mă cunoştea şi pentru că ştia că nu toţi care îşi spun creştini şi sunt cu adevărat, nu dorea să se asocieze cu oricine. Şi nu dorea popularitate cu orice preţ. A trecut prin prea multe şi a înţeles că nu de popularitate are el nevoie.

Ca să vă faceţi o imagine despre el vă dau câteva date pe care le-am preluat din Jurnalul de Chişinău.

Mihail Ivanovici Horev a avut un destin tragic. A trăit blocada Leningradului, a avut patru sentinţe judecătoreşti şi peste doisprezece ani de temniţă, a slujit lui Dumnezeu în clandestinitate, a avut numeroase percheziţii la domiciliu şi a răspândit clandestin Biblii pe tot teritoriul fostei Uniuni Sovietice. Iată o scurtă istorie:

Pe 19 mai 1966 a fost primit în audienţă, la cererea lui, la Comitetul Central al Partidului Comunist de la Moscova pentru a prezenta dovezi despre soarta creştinilor persecutaţi din cauza credinţei lor şi pentru a cere drepturi pentru aceşti creştini. A fost arestat cu această ocazie şi a fost trimis în închisoare.

Pe 18 decembrie 1969 este arestat din nou şi trimis după gratii, într-un lagăr cu regim de detenţie foarte sever.

Cu ajutorul lui, în 1979, a fost realizată traducerea integrală a Bibliei în limba română cu grafie chirilică. Primele tiraje au fost realizate abia în anul 1985.

A participat la aducerea în Moldova, din Finlanda, pe căi ilegale, a câteva tone de Biblii.

În 1973, procurorul responsabil de anchetarea celor mai importante cauze penale, sub tutela KGB-ului, i-a propus lui Mihail Ivanovici Horev ca, împreună cu familia, să părăsească benevol teritoriul Uniunii Sovietice. Dacă refuza ar fi fost din nou trimis după gratii. Între o viaţă liniştită în Occident şi închisoare el a ales închisoarea.

În mai 1980 este trimis din nou în închisoare, pentru cinci ani, şi ajunge în oraşul Omsk, în inima Siberiei. Pe 13 octombrie 1982, de după gratii, îi trimite o scrisoare deschisă conducătorului URSS de atunci, Leonid Brejnev, scrisoare prin care îi prezintă opt cerinţe pentru a se rezolva conflictul dintre biserică şi stat.

Din închisoare Mihail Horev scrie o serie de scrisori care ulterior au fost traduse şi publicate în mai multe limbi, scrisori adunate sub titlul “Vă scriu copilaşi”. Aceasta l-a costat foarte scump şi i-au fost interzise orice întrevederi cu familia precum şi regim sever de carceră.

Pe 1 noiembrie 1990, în cadrul şedinţei Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldova, a dăruit tuturor deputaţilor 600 de Biblii în limba română şi rusă. În faţa lor a declarat: “Dumnezeu îmi este martor – am făcut tot posibilul ca să răspândesc Cuvântul Său în Moldova”.

Aflat în pragul închisorii Mihail Horev s-a rugat lui Dumnezeu cu următoarele cuvinte:

“Doamne, Dumnezeul meu! Scopul meu este de a Te proslăvi în această lume, de aceea foloseşte-Te de mine Tu Însuţi şi fă ceea ce consideri mai bine pentru Biserica Ta, pentru Numele Tău cel slăvit. Doamne, dacă întemniţarea mea Îţi va aduce mai multă slavă decât viaţa mea în libertate, atunci pentru ce îmi foloseşte libertatea? Să fie binecuvântată fiecare zi a aflării mele în închisoare! Dacă Tu, Doamne, găseşti cu cale că Te voi proslăvi mai mult aflându-mă pe banca acuzaţilor, atunci la ce îmi folosesc amvonurile înalte? Şi dacă moartea mea în temniţă Te va proslăvi mai mult decât viaţa în libertate, pentru ce am nevoie de viaţă? Toate sunt de la Tine, Doamne, Dumnezeul meu, şi pentru Tine!”

Şi numai atât şi este de ajuns. Sunt copleşit de câte poate face un om dedicat în totalitate lui Dumnezeu şi să rămână smerit. Şi mă simt atât de mic, cum de fapt şi sunt.

Astfel de oameni au fost lângă noi. Cunoscuţi sau nu. Mulţi necunoscuţi dar mari. Giganţi, uriaşi şi totuşi smeriţi. Iată că se poate. Nu este nevoie de Internet şi nici de televiziune creştină. Iată că se poate…

Azi însă acest model este atât de ascuns, de neconceput pentru minţile noastre. Tinerii care vor să slujească încă de la primii paşi sunt îndrumaţi pe o direcţie greşită şi ajung să se creadă ceva, aşa ca cei ce le sunt modele şi care văd celebritatea ca pe o binecuvântare. Desigur că se vorbeşte despre smerenie dar nu se mai ştie cum arată aceasta şi mândria se revarsă din abundenţă.

Mor oamenii lui Dumnezeu şi noi suntem tot mai săraci. Dumnezeu îşi cheamă oştenii acasă. Ştim că Hristos ne este îndeajuns dar cât de frumoasă este lumea aceasta atunci când oamenii Lui trec prin ea şi o prefac într-un loc plin de izvoare şi prin ei se revarsă binecuvântări! De fapt Dumnezeul care ne este îndeajuns este în ei. Nu sunt ei şi El este tot mai greu de găsit.

Vom fi noi vrednici să luăm steagul din mâna lor, să ne lăsăm acoperiţi de mantaua lor şi să-L slujim, în smerenie, dar dedicare pe Cel Preaînalt?

Vom fi noi suficient de atenţi astfel încât blestemul celebrităţii şi a religiei de paie, tot mai promovată azi şi tot mai căutată, să nu ne vătăme sufletul şi să nu ne facă alergarea în zadar?

Să mulţumim lui Dumnezeu că în acest veac stricat şi murdar ne-a mai lăst o urmă pe care să călcăm. Este adevărat că tot mai ştearsă, dar încă există. Încă mai putem privi la sfârşitul felului lor de vieţuire şi le mai putem urma credinţa şi exemplul (Evrei 13:7).

Am aflat despre un tânăr de 22 de ani, harnic, destoinic şi credincios din Moldova, şi nădăjduiesc şi să-l cunosc, că şi-a luat ca motto pentru viaţa lui de slujire următoarele cuvinte: “Alege întotdeauna lucrul cel mai greu. Acolo nu vei avea concurenţă”. Şi adaug eu, nici nu vei fi celebru pe pământ, dar ce glorie veşnică îi aşteaptă pe toţi cei ce în ascuns şi în smerenie dau totul pentru Isus Hristos!

L-am văzut pe fratele Simion Man într-o înregistrare, predicând într-o adunare. A venit la amvon şi a spus:“Toată cinstea şi onoare I se cuvin Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.” S-a oprit iar adunarea a spus: “Amin!”. Apoi, în stilul lui caracteristic şi inconfundabil a continuat: “Şi nouă ce ne-a rămas? Să rămânem supuşi, ascultători de Cuvântul Lui, să călcăm pe urmele Lui.” Aceasta a fost filosofia lui de viaţă şi în aceasta a murit. L-a glorificat pe Dumnezeu ascultând în totul de El.

Sursa: 

http://www.resursecrestine.ro/biografii/96952/simion-man-si-mihail-horev

Când suferă un slujitor? - pastor Cornel Avram

Omul de după botez - pastor Romi Mocanu

Onoarea mărturiei creștine - pastor Relu Moldovan

Fața ascunsă a păcatului - pastor Iosif Berce - Vremea să ne apropiem de Dumnezeu

  Cineva spunea după ce pastorul Iosif Berce a predicat despre  iad ca se cam țineau frații de băncii în timpul predicii. 

  Dacă vrei să asculți nu doar o predică ci un mesaj pentru apropierea ta de Dumnezeu ești invitat în data de 10 decembrie la Biserica "Izvorul Mântuirii"! 

 Păcatul este ambalat frumos!  Dincolo de ambalaj este fața lui. Te îngrozești de adevărată față a fărădelegii.

  Pastorul Iosif Berce va predica despre fața ascunsă a păcatului!

  E vremea cercetării!

Adresa: Biserica "Izvorul Mântuirii",  București, bulevardul Laminorului, nr. 66.

Știrile (Facebook, bloguri etc.) înlocuiesc religia și credința - Hegel

ALAIN DE BOTTON, Știrile,  Humanitas, București,  2015, p. 11

Nu ești învins!

Nu eşti învins!

Nu eşti învins cât timp credinţa
nu ţi-ai schimbat şi nu ţi-ai stins:
– credinţa iarăşi te ridică,
poţi fi căzut, dar nu învins!

Nu eşti înfrânt cât timp nădejdea
şi ţelul ei îţi este sfânt:
– nădejdea iarăşi te-ntăreşte,
poţi fi trântit, dar nu înfrânt!

Nu eşti zdrobit cât ai iubirea
curată şi de neclintit:
– iubirea iarăşi te înalţă,
poţi fi călcat, dar nu zdrobit!

Nu eşti departe până duhul
şi rugăciunea nu ţi-s reci:
– prin ele eşti mereu aproape,
dar fără ele, dus pe veci!

Nu rătăceşti cât timp ţii gândul
şi inima la ce-ai primit:
– când inima ţi-e-n altă parte,
chiar stând cu-ai tăi, eşti rătăcit!

Nu mori când inima-ncetează
– ci când de Cer ai ochii rupţi,
când nu mai arzi şi nu mai sângeri,
când nu mai plângi şi nu mai lupţi!

Biruitori, eroi şi vrednici
sunt numai cei ce neclintit
duc legământul pân' la jertfă
şi lupta până la sfârşit!

Traian Dorz

Doi tați nu pot înlocui MAMA!

Post și rugăciune mâine, 29 noiembrie, ca Dumnezeu să oprească ofensiva HOMOSEXUALILOR asupra României!

Președintele Viorel Iuga - Pilat, CCR și noi!

Wikipedia 

Îl acuzăm cu vehemenţă pe Pilat. V-aţi întrebat şi de ce? Ştiu ce îmi veţi spune: ca să nu piardă poziţia socială, confortabilă şi avantajoasă „spălându-se pe mâini”, s-a separat de Cristos. De teamă să nu intre în dizgraţia Romei, s-a schimbat faţă de Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu.

Adevărat, Pilat a fost vinovat, numai că, intenţionat sau nu, uităm un detaliu. Înainte de a se spăla pe mâini şi de a-L abandona pe Mântuitorul, Pilat a afirmat de trei ori că Domnul Isus Cristos este nevinovat. Deşi nu brava cu credinţa lui, el a încercat să facă ce a putut pentru a demonstra că Domnul Isus Cristos nu trebuie acuzat, abandonat şi crucificat. Din nefericire, în final, datorită presiunii liderilor evrei şi a maselor manipulate, Pilat s-a spălat pe mâini, scriind totuşi că Isus este Regele iudeilor.

Aleşii noştri? Cei mai mulţi, cu zâmbete şi vorbe frumoase, ne-au abandonat. Ştiau că iniţiativa cetăţenească organizată de Coaliţia pentru Familie este normală, logică şi perfect legală. Ştiau că nimeni din afară nu are dreptul şi nu ne poate impune să decidem care sunt valorile noastre şi cum ne definim propria familie. Fără a risca nimic (sau dacă riscă ceva, să ne spună), aleşii noştri şi-au spălat mâinile cu apă… murdară.

        Mâine, CCR va trebui să decidă. Vom avea o a treia amânare? Vor da un verdict sub presiunea europeană? Vor vota pentru adevăr şi normalitate? 

Stimaţi membrii ai Curţii Constituţionale,

Ştim presiunea la care sunteţi supuşi pentru a lua o decizie favorabilă celor care doresc legitimizarea anormalităţii lor în România. Chiar dacă exită pericole, vă rog frumos, nu repetaţi greşeala lui Pilat. O decizie greşită poate păta mult. Dumnezeu ştie curăţia inimii şi o va răsplăti. Cine ucide familia nu poate rămâne nepedepsit de Dumnezeu! În altă ordine de idei, fiţi siguri că nici istoria nu va uita gestul acesta...

Mă rog bunului Dumnezeu să aveţi puterea să decideţi în aşa fel ca să rămâneţi în istorie altfel decât Pilat!

Sursa: Facebook Viorel Iuga

"Monstru de aroganță, intoleranță și ideologie tâmpă" II

Dacă o să citiți articolul de mai jos o să vedeți ce clar a descris dl. Papahagi sistemul pe care-l reprezinta Pippidi. 

Articol preluat de pe site-ulhttp://www.romaniacurata.ro/ce-ne-spune-povestea-cu-religia-in-scoli-despre-noi-insine/

Scris de Alina Mungiu Pippidi 

"Nu e nevoie de niciun sondaj de opinie – deși unul pe bune e totdeauna un câștig – pentru a ști de partea cui este majoritatea în chestiunea cu religia în școli. Majoritatea e de partea majorității, de asta e foarte important să se stabilească prin lege cine o are. Cine are majoritatea, cu alte cuvinte puterea și autoritatea, ca să știm toți după cine ne dăm. Curtea Constituțională a avut un moment de megalomanie în care s-a trezit să își facă misiunea fundamentală, adică să interpreteze Constituția, sugerând că majoritatea ar fi neutră. Desigur, s-a înșelat, dar a făcut istorie, pentru că sugestia că majoritatea e neutră înseamnă de fapt că nu mai există majoritate. Că suntem liberi să alegem, că nu mai trăim în colectivism, când mergeam cu turma, ci în modernitate, unde nu suntem toți protestanți, dar toți acționăm ca niște protestanți, adică ne bucurăm de liberul arbitru. Mai pe scurt spus, judecăm cu capul nostru și ne luăm răspunderea.

Dar e posibil așa ceva? Probabil că nu, de aici teama Bisericii că vor rămâne clasele de religie goale, cum ar merita, ca vreo jumătate din materiile introduse în plus în școli în ultimii douăzeci de ani. Teama – întemeiată – e că se va interpreta că dacă majoritatea nu e cu tine, e cu dușmanul – că nu există neutri în lumea colectivismului, sau oameni complet dezinteresați, că suntem doar noi și ei – și dacă noi nu mai suntem oficiali, dacă noi nu mai suntem la putere, dacă noi trebuie să facem cerere ca să existăm, în vreme ce dușmanul trăiește cum respiră, adică fără cerere, apoi hai la lupta cea mare, fraților, asta e dezmoștenire și alta nu. Ne-am ars, mai pe românește.

Conformismul nu mișcă înainte nicio societate, deși e majoritar în toate. Totul este cum e manipulat în anumite circumstanțe cheie. Nonconformiștii care au ieșit pe stradă la Timișoara, București sau Cluj în 1989 sau să îl apere pe Borin Elțân la lovitura de stat din URSS erau minoritari. Minoritari au fost și cei de la noi care au luptat de partea secularismului și să scoată îndoctrinarea predată în școli. Dar istoria a fost de partea lor în anumite momente sau ei au reușit să prezinte lucrurile astfel. Și atunci majoritatea conformistă a dispărut brusc, s-a topit pe undeva. A rămas în anecdote, ca milionul de români în plus care pretind în sondaje că au votat cu Klaus, deși n-au făcut-o. Turma te îngroapă în fiecare zi, cu numărul și conformitatea, dar la ocazii istorice dispare. Pe urmă se regrupează. De partea cealaltă.

De asta să mulțumim istoriei făcute de alții și unei minorități neaoșe că suntem o țară democrată astăzi, doar că bântuie ideea că asta e opțiunea global majoritară, și să informăm periodic pe notre cher peuple orthodoxe că țiganii nu mai sunt sclavi, femeile au drept de vot, Darwin a avut dreptate, și corupția ar trebui să fie excepția și nu regula. Câtă vreme opțiunile astea par majoritare avem o șansă să împingem țărișoara noastră mai departe pe drumul incremental al progresului, adică de partea periilor de dinți, a prezervativelor, a algebrei și a altor lucruri folositoare când vrei să construiești civilizația. Până atunci multe Loganuri vor mai fi binecuvântate și mulți se vor cununa în fața altarului încă o dată la patru-cinci ani, dar traficul și cerul îndură multe, și au răbdare cu toate popoarele."

"Monstru de aroganță, intoleranță și ideologie tâmpă"

Nu mai vreau premier pe nume Cioloș!

Sursa:
http://m.hotnews.ro/stire/21434119

Un premier Cioloș care nu demite un ministru care lupta pe față, fără nici o ezitare, împotriva familiei, împotriva lui Dumnezeu NU este de dorit ca să mai conducă România! O conduce la moarte. Are exact poziția lui Iohannis!  Niciodată nu as mai vrea ca România sa fie condusă de un premier cu un asemenea cabinet.  

Chiar și dacă o sa umble câinii cu colaci-n coadă?  Da! Cioloș și miniștrii lui să facă în România străzi de aur eu niciodată nu voi mai dori un asemenea premier fiindcă corupția lui și a echipei de miniștrii este cea mai mare. A promova pe față homosexualitatea și a lupta împotriva familiei, a lui Dumnezeu,  este forma de corupție care face din România Sodoma! 

Pentru mine este clar în privința lui Cioloș și a celor care îl susțin! 

Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești! 

Spune-mi cu cine votezi ca să văd dacă ești de partea familiei sau de partea homosexualilor!  

Nu premier Cioloș!

P. S.

Pentru cine se poticnește că fac politică: nu fac politică! Apăr familia și valorile Lui Dumnezeu.  Este menirea oricărui creștin sa lupte pentru normalitate!

Doamne Isuse te rog ridică România! 

Săptămâna de rugăciune pentru TURCIA!

Timișului, la înălțime!

Sursa:
Facebook - Politisti creștinics

Leon Dănăilă, executat ritualic de komisarii Corectitudinii Politice

http://semneletimpului.ro/social/o-poveste-impresionanta-leon-danaila-sculptorul-de-creiere-video.html

Autor: Adrian Pătruşcă

Nea Mitică Păvălucă a fost secretar PCR la Fabrica de Tacâmuri „Inox” pe la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60, în perioada căreia i s-a zis „obsedantul deceniu”.

Muncitor cu „origine sănătoasă”, cu patru clase și-un brânci, s-a trezit promovat ca politruc că trebuie să se pronunțe în legătură cu tot ce mișcă în fabrică și să traseze sarcini. O făcea cu emfază, ca să ascundă că, în realitate, nu se pricepea la nimic. Tata îmi povestea răzând cu lacrimi un episod de la un exercițiu ALA, de apărare civilă, în care se simula un atac aerian asupra fabricii. Nea Mitică dădea indicații: „Nu scoți capul din adăpost că vine o schijă și o dată îți retează coapsa (și ca să fie sigur că s-a făcut înțeles, tăia violent aerul cu palma bătucită pocnindu-se peste... țeastă). În caz de, apuci rănitul de monoplați și cu pași măreți te-ndrepți spre postul de plin ajutor.” Hohotele de râs nu îl deranjau pe nea Mitică. Râdea și el. Se simțea popular. În centrul atenției. Și, apoi, nu era om rău, nu a avut pe nimeni pe conștiință, într-o vreme când secretarii de partid băgau oamenii la pușcărie. 

Leon Dănăilă a fost reclamat de Ioana Stăniloiu la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru că într-un interviu de acum jumătate de an declara: „Femeile nu sunt bune de chirurgi... N-au talent... Femeilor le lipsește ceva. Eu, făcând și psihologie, mi-am dat seama că, în general, femeile au treabă acasă, se preocupă de alte lucruri, de familie... Gândul le este în altă parte”.

Pe Leon Dănăilă îl știți: bătrânul neurochirurg blajin, cu coamă albă, leonină, care merge la spital cu metroul și la cabinetul căruia fac coadă oameni din toată lumea ca să-i opereze pe creier și de la care nu a acceptat niciodată vreun ban.

Și pe Ioana Stăniloiu ar trebui să o știți: este juna devenită celebră după ce Remus Cernea a cerut-o de „parteneră civilă” pe holurile Parlamentului, ceremonie pecetluită cu un sărut pătimaș cu schimb de secreții în fața camerelor tv.

Și pe Remus Florinel Cernea îl știți: rockerul întârziat, ajuns parlamentar pe listele USL, preocupat de fericirea homosexualilor și demnitatea delfinilor, în calitate de „persoane nonumane”.

Domn de modă veche, Leon Dănăilă nu știe să mintă. Trântește verde în față ce gândește. Vocea sa a cântărit greu în campania de modificare a Constituției pentru interzicerea căsătoriilor homosexuale: «Sigur că inițiativa dumneavoastră este foarte benefică, foarte logică și este sprijinită, cred, nu numai de cele 3 milioane de semnături, ci de toată lumea... Familia este baza societății... Copii adoptați de homosexuali, care spun „pe tata îl cheamă Ion, pe mama Vasile”... Heterosexualitatea este lăsată de la Dumnezeu...»

În momentul când a acceptat să candideze pentru Senat, Leon Dănăilă a devenit o țintă: trupele Corectitudinii Politice, isterizate de victoria lui Trump și de Brexit, nu puteau îngădui ca o asemenea Voce să se transforme în Tribună.

„Partenera civilă” a lui Cernea, care se prezintă ea însăși drept „activist civic”, îl toarnă pe ilustrul profesor la CNCD pentru că declarațiile sale sunt de natură a leza „femeile chirurg”, că însuși „mediul profesional” ar putea fi „afectat”, ba chiar să apară „un posibil impact asupra pacienților”.

Ioana Stăniloiu este tipul perfect al activistului de tip nou, apărut din spuma Corectitudinii Politice, noua ideologie totalitară care ambiționează să spele mințile din întreaga lume. Dacă în timpul comunismului, printre secretarii de partid întâlneai și oameni de omenie, ca nea Mitică Păvălucă, activiștii de tip nou au cu toții o răutate funciară în vine. Sunt niște teroriști psihologici. Iar răutatea nu le este egalată decât de tupeu.

Faptul că nu a pus niciodată mâna pe un bisturiu, darmite să „reteze o coapsă” pentru a opera un creier, nu o împiedică pe Stăniloiu să-l pârască pe venerabilul chirurg pentru o părere personală, emisă cu sinceritate după mai bine de jumătate de veac de experiență profesională strălucită, în care a salvat mii de vieți.

Cine ia în râs sau bagatelizează acest scandal greșește fatal. Bunul profesor va trebui să facă drumuri la CNCD ca la Securitate, să dea declarații, să se justifice, să-și pună cenușă în cap. Va trebui să treacă printr-un adevărat proces politic, în cel mai pur stil al anilor ’50, în fața unei instanțe ideologice.

Și, nu în ultimul rând, riscă un avertisment sau o amendă (maximul este de 7000 de euro), ca un stigmat, în semn de recunoștință a statului român pentru cariera sa de șase decenii. Atacul la Leon Dănăilă se vrea o execuție exemplară. (Ați remarcat că nici unul din liderii PNL nu a sărit în ajutorul candidatului lor?) Așa lucrează teroarea Corectitudinii Politice: țelul este ca,  suficient de multe astfel de cazuri, gălăgios mediatizate, omul să se gândească de două ori până deschide gura, săși cenzureze vorbele sau să vorbească în șoaptă după ce s-a uitat atent în stânga și-n dreapta. Până când ajunge să-și reprime gândurile. Să-și schimbe comportamentul. Să se transforme în Omul Nou, perfect manipulabil.

Este coșmarul din care s-a scuturat America, dar care face încă nestingherit ravagii în Europa. Este „idealul” societății Big Brother imaginate de Orwell. Sau al Reeducării de la Pitești.

În această lume coaptă în mințile politrucilor mondiali, aseptică și rece ca o morgă, unde oamenii stau înșirați perfect ca niște morți pe dalele albe de marmură și înveliți regulamentar în cearșafuri, râsul de inepțiile lui nea Mitică Păvălucă trebuie scos în afara legii.

Sursa:
http://m.evz.ro/leon-danaila-executat-ritualic-de-komisarii-corectitudinii-polit.html

40 de ani de ÎNVĂȚĂMÂNT TEOLOGIC PENTICOSTAL - mesaje etalon!

UNIC IN ROMÂNIA - Un PROIECT DE ANVERGURĂ pentru COMUNITATEA PENTICOSTALĂ, EVANGHELICĂ, din Cluj Napoca!

Binecuvântarea copiilor se poate face și prin tine! Nu ezita să te implici în proiectul Liceului Teoretic Creştin „PRO DEO” Cluj-Napoca!

Donațiile dumneavoastră pot fi realizate într-unul din următoarele conturi:

Fundaţia Creştină PRO DEO CLUJ
Str. Fericirii nr. 29,
Cluj-Napoca

CONT BRD:
RO53 BRDE 130SV 0832 7361 300 RON
RO49 BRDE 130SV 0832 7441 300 USD
RO45 BRDE 130SV 0832 7521 300 EUR
RO80 BRDE 130SV 0832 7791 300 CAD
Cod swift: BRDEROBU

“În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu.” 2Cor. 9:11

Vă mulţumim anticipat pentru toată implicarea dumneavoastră!
Liceul Teoretic Creştin Pro Deo
web: http://liceulprodeo.ro

Sursa: 

https://calebn.wordpress.com/2016/11/22/proiectul-pro-deo-cluj-implica-te-si-tu/

Încă o voce vinde valorile umaniste. Homosexualitatea? Toleranţa? Păcatul?

Sursa:
http://m.ziare.com/angela-merkel/da-doamnei-merkel-nu-nationalistilor-1443972

Seria - USR și lupta împotriva VALORILOR III - Ce naște mintea neagră a mamei politice a lui Nicușor Dan

Cartepedia

"Amor cu Maria Magdalena

Piesa pune in discutie originea Noului Testament si latura divina a lui Iisus, iar spectacolul de la Iasi prezinta nuduri si scene erotice intre sfinti. In piesa, Sfantul Apostol Pavel a nascocit tot ceea ce a ajuns pana la noi ca adevar religios. Hristos nu putea sa faca minuni, la Cina cea de Taina ar fi participat, conform unei idei sioniste mai vechi, reluate si de Dan Brown in ?Codul lui Da Vinci?, inclusiv Maria Magdalena, care are o relatie amoroasa cu Iisus. 

Scena spalarii cu lacrimi a picioarelor Mantuitorului are conotatii erotice incandescente. Piesa se incheie cu Cina cea de Taina. Apostolii mor otraviti de Pavel, care, inainte de caderea cortinei, il injunghie pe Iisus Hristos."

Sursa: 

http://m.evz.ro/scandalul-spectacolului-evanghelistii-sub-tipar-703040.html

Seria - USR și lupta împotriva VALORILOR II - Alina Mungiu Pippidi pe față pentru fiul "Nicușor Dan"

Alina Mungiu-Pippidi s-a referit și la șansele pe care le are Nicușor Dan și Uniunea Salvați România (USR) la alegerile din toamnă, dar și de ce susține această mișcare: ”Nicușor va face tot ce va putea, depinde însă dacă în spatele lui vor fi mii de oameni care se asociază din toată țara, care vor fi „trainuiți” corespunzător, pentru că în fond sunt niște amatori, sau o sută de veleitari traseiști adunați de la alte partide, care au cam dat năvală. E foarte greu să urci de la câțiva oameni de încredere la un partid național, dar cum am atins ținta de 30% la locale, pe care în alt editorial o pusesem, eu zic să fim optimiști. Ăștia care mă mustră, ca Moise Guran, că de ce continui să promovez oameni, deși m-am mai fript, trebuie să înțeleagă că fiecare circumstanță are justețea ei, era just să îl susținem pe Băsescu în 2004, pe Iohannis în 2014 și pe Nicușor azi, dacă nu vrei să fii pasiv. Dacă eram pasivi, nu se alegeau, că totdeauna e pe muchie, și atunci nu aveam DNA, de exemplu. E riscant să fii promotor, dar nu văd superioritatea morală în a sta deoparte și a spune că nici unul nu e bun pentru tine, mai ales acum, când vrem să reînnoim clasa politică.”.

Sursa:

http://www.romaniacurata.ro/alina-mungiu-pippidi-e-riscant-sa-promovezi-pe-cineva-dar-nu-vad-superioritatea-morala-in-a-sta-deoparte-si-a-spune-ca-niciunul-nu-e-bun-pentru-tine/

Alina Mungiu Pippidi vrea ca să fie o clasa politică nouă în România, ca cea din Norvegia,  cel mai probabil, de aceea a luptat împotriva familiei Bodnariu - Nicușor Dan și USR sunt clasa politică nouă care vor sa facă ROMANIA CURATĂ după modelul din piesa Evangheliştii a doamnei Mungiu. 

Sa nu uităm cine este Alina Mungiu Pippidi și acțiunile sale demonice : 

http://www.romaniacurata.ro/sie-trezeste-te-rusii-sunt-in-spatele-campaniilor-antioccidentale-sub-pretextul-protectiei-copiilor/

Seria - USR și lupta împotriva VALORILOR - "Mama" USR și a lui Nicușor Dan, Alina Mungiu Pippidi și BLASFEMIA INGROZITOARE NUMITA "Evangheliștii"

tomisthecat.ro

Între diversiunile de toată ziua cu care sunt siliţi a se confrunta iubitorii dramaturgiei contemporane iată încă o provocare menită să oripileze pentru posteritate bunul simţ românesc şi creştinesc. Este vorba despre piesa de teatru "Evangheliştii" scrisă de Alina Mungiu Pippidi, o piesă pusă în scenă, în premieră pentru România, sâmbăta, 3 decembrie a.c., la Ateneul Tătăraşi din Iaşi, în regia directorului ateneului, regizorul Benoit Vitse, scenografia şi costumele fiind realizate de Gelu Râşcă. Piesa "Evangheliştii", publicată în volumul "Après la censure", la Editura Unitext, Bucureşti, în 1993, a fost tradusă şi publicată anii trecuţi de Modern International Drama din New York şi montată în Ungaria. Pentru cei interesaţi amintim că titlul lucrării cu pricina poate fi găsit în fişierul Bibliotecii Centrale Bucureşti la cota II 308325, însă există alături specificaţia "nici un exemplar disponibil", ceea ce mă duce la concluzia că ar fi fost retrasă de la sală.

Demersul publicării acesteia a survenit îndată ce fusese desemnată de către juriul Galei UNITER drept "cea mai bună piesă românească" a anului 1992. Pentru subiectul extrem de controversat, unele teatre din lume au evitat proiectul. La noi în ţară încercările de montare a piesei au eşuat tocmai din pricina vulgarităţii scenelor care l-ar fi avut ca protagonist pe însuşi Mântuitorul Hristos. Dintre cei ce au dorit să pună în scenă piesa amintesc aici pe regizorii români Mihai Lungeanu şi Andrei Şerban. Până în sfârşit aceştia însă au avut demnitatea şi înţelepciunea să se oprească la timp. Temerile de Dumnezeu încet, încet, s-au risipit şi iată-ne astăzi dezbătând chestiunea "post factum" fără putinţa de a mai schimba ceva în conştiinţa oamenilor care deja s-au vătămat sufleteşte văzând-o.

În urma oribilului demers Benoit Vitse, regizorul piesei explică: "Ce m-a hotărât să o montez a fost descoperirea "Evangheliştilor" în culegerea de teatru în limba franceză "Après la censure" a editurii Unitext. Deci, suntem după cenzură. (...) "Evangheliştii" este un spectacol al libertăţii - religioasă, politică, sexuală. În seara aceasta nu am avut nici un fel de contestaţii. Cei care au contestat-o sunt cei care nu au văzut piesa. Am ales actori tineri. Câţiva actori consacraţi au refuzat rolurile din motive religioase".

Ambiţia profesională a regizorului, care transpare în aceste câteva propoziţii, să zicem că ar putea fi scuzată de infantilismul cu care îşi întemeiază argumentaţia: anume fascinaţia sa de a fi descoperit un text din dramaturgia românească într-o culegere de limbă franceză, iar în planul secund ideea de libertate religioasă, politică şi sexuală (!!!). Dacă vă veţi strădui a înţelege raţiunea interzicerii accesului în sala de spectacol a copiilor şi tinerilor sub 16 ani, cred că veţi reuşi să anticipaţi ce anume ar putea să însemne în opinia regizorului acest - tot mai uzitat slogan - "jos cenzura" chiar şi fără să fi participat la supliciul de a fi vizionat piesa. Ceea ce nu poate fi scuzat sub nici o formă este însă deturnarea Adevărului biblic, nesocotirea propovăduirii apostolice, batjocorirea vieţii pământeşti a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, terfelirea celor mai sfinte idealuri şi învăţături creştine, iar această cumplită osândă planează desigur asupra autoarei.

Piesa se centrează oarecum pe ideea că Pavel (Sfântul Apostol Pavel), înfăţişat de Pipidi ca un om animat de dorinta de putere, ca un lider al unei "secte" ce vrea să domine păgânismul, ar fi comandat filosofului Cherintos (personaj fictiv - profesor în timpul guvernării romane într-o falimentară academie grecească din Asia Mică) şi discipolilor acestuia - Ioan, Luca, Marcu si Matei - să scrie în patru variante povestea "plăsmuită" a unui profet evreu, care ar fi schimbat din temelii religia timpului său. Aceştia ar fi avut misiunea de a-l zugrăvi pe Hristos exact aşa cum ştim noi creştinii că este zugrăvit Domnul Hristos în Sfintele Evanghelii: Fiu al lui Dumnezeu răstignit pentru păcatele lumii şi înviat întru slavă. Cherintos si cei patru evanghelişti acceptă să scrie "povestea" lui Pavel contra cost, pentru a scăpa în felul acesta academia de faliment.

Autoarea ridiculizează întreaga istorie a mântuirii şi schimbă voit întreaga logică a textului scripturistic dorind a obţine efecte cvasi-artistice tocmai prin falsa demonstraţie "literară" că Pavel ar fi artizanul "plăsmuirilor evanghelice" despre Hristos. "Realitatea" pusă în scenă de Pippidi ar fi aceasta: Iisus Hristos n-ar avea legătură cu nimic din ceea ce relatează evangheliştii. El ar fi fost un profet-povestitor şters, care ar fi inspirat pe Pavel să născocească tot ceea ce a ajuns până la noi ca adevăr religios. Hristos nu ar fi avut absolut nici un atribut care să îl consacre drept Fiu al lui Dumnezeu (ar fi fost lipsit întrutotul de puterea de a face minuni); în locul Său ar fi murit de fapt Baraba; la Cina cea de Taină ar fi participat inclusiv Maria Magdalena - o idee sionistă mai veche, o temă scandaloasă - care apare perfid în articularea piesei atunci când Elena, iubita lui Cherintos, intră în rolul Mariei Magdalena care, în viziunea Alinei Mungiu Pippidi, încearcă o relaţie amoroasă chiar cu Iisus. Scena spălării cu lacrimi a picioarelor lui Iisus are o încărcătură erotică apăsata, despre care "ruşine este a şi grăi". Piesa se încheie cu Cina cea de Taina şi nu cu răstignirea şi învierea Domnului. Apostolii mor otrăviţi de Pavel care, înainte de căderea cortinei, îl înjunghie pe Iisus Hristos. Toată această mascaradă se petrece tocmai pentru a fi păzit peste timp "secretul" lui Pavel, că de fapt Hristos, aşa cum îl cunoaştem noi din Evanghelii, nu ar fi existat niciodată.

Mântuitorul nostru Hristos arătat aici ca un om fără personalitate, un pretext pentru o mare farsă religioasă, un profet secundar supus de altfel manipulării şi apetenţei sexuale; Sfântul Apostol Pavel - un farsor şi un ucigaş, evangheliştii - nişte impostori plătiţi să scrie la comandă poveşti; acesta este tabloul pe care ni-l propune distinsa doamnă Alina Mungiu Pippidi al cărei nume rog stihiile lumii să-l uite pe vecie. Şi precum vrăşmaşul cel de demult şi diavolul nu a căzut singur din slava bunătăţilor cereşti, ci asemenea lui s-au făcut toţi cei căzuţi, tot astfel această femeie îi duce cu sine în lepădarea de Dumnezeu pe toţi cei ce cu nesocotinţă i-au întrupat opera într-o ruşinoasă distribuţie gândită de nefericitul Benoit Vitse: George Şfaiţer, Genovel Alexa, Dumitru Rusu, Theodor Ivan, Ovidiu Ivan, Nicoleta Ciobanu, Matei Bogdan, Cosmin Maxim, Emanuel Florentin, Augustina Bădărău, Lorena Condrut, Ştefania Matei, Andrei Onofrei, Bogdan Matcăbojă, Bogdan Baltă.

Aflând cu durere şi consternare despre scenariul pe care ni-l înfăţişează această femeie-iudă a timpului nostru, despre care o anumită publicaţie (Tricolorul) scria îndată după premieră că ar fi - citez - "furajată" cu fonduri Sörös şi Freedom House, mi se întunecă cerul dinaintea ochilor şi gândul se sperie - vorba celor de demult.

Am căutat cu de-amănuntul să înţeleg cine stă în spatele întregii lucrări. N-am aflat. Vă mărturisesc însă că reaua credinţă şi sminteala în care a târât pe mulţi spre pieire această făptură nefericită şi chinuită nu mă lasă să mă gândesc anume decât la felul în care a murit Irod ce Mare prigonitorul pruncului Iisus. Se spune că acela ne-mai suferind viermii din piele şi bubele şi mulţimea puroiului ce-i ieşea din trup poruncise slujitorilor să-i aşeze peste răni carne proaspătă de viţel, ca ieşind vietăţile lacome viermuitoare din trupul sau cel putred de viu să intre în carnea proaspătă ostoindu-i astfel durerea.

Cine poate pricepe riscurile "pe termen lung" ale unei astfel de scrieri? Încotro să iasă viermii cei neadormiţi ai pustiei sufletului unui om care ajunge în măsura decăzută din har de a scrie astfel de blestemăţii despre Fiul lui Dumnezeu? Greu lucru a vorbi despre toate acestea! Greu este a judeca, dar mai greu a vindeca!

Ca şi creştin, dar mai cu seamă ca preot, mă doare sufletul să aflu că acest organism, UNITER, care a şi premiat piesa în 1992, are în prima linie a colaboratorilor o prestigioasă instituţie de rosturile căreia atârnă însăşi rosturile Bisericii. Este vorba despre Ministerul Culturii şi Cultelor. Apoi nu este greu de văzut că, iată, Ministerul acesta girează (a se citi sponsorizează) activităţi, manifestări, premii pe care UNITER le hotărăşte şi le "dăruieşte". Poate ar fi edificator să amintim aici şi alte titluri de piese pe care UNITER le-a premiat ca pe cele mai bune piese ale anului:

• în 1998 "Noe care ne străbate memoria e o femeie" de Ion Mircea;
• în 1999 "Apocalipsa gonflabilă" de Saviana Stănescu;
• în 2002 "Tatăl nostru care eşti în supermarket"de Petre Barbu;
• în 2004 "Viaţa mea sexuală" de Cornel George Popa.

Am să trec peste orice comentariu lăsându-vă să reflectaţi singuri asupra potenţialelor motivaţii şi implicaţii sau semnificaţii culturale ale acestor titluri... Să ne întoarcem însă la problema noastră!

Blasfemia "Evangheliştii" trece în ochii juriului Galei Premiilor UNITER din 1992, drept un "proiect de resuscitare a dramaturgiei româneşti". Autoarea, căreia promit să nu-i mai rostesc numele încă, construită în ochii unei critici teatrale autorizate drept "o transparenţă născută din necesităţile pieţei", face prin această piruetă tematică "saltul mortal" de la medicul abandonat ori analistul politic de o drastică intuiţie, către o zonă a dramaturgiei în care îşi camuflează erorile sclipitoare şi inhibiţiile religios-exotice lăsând în urmă aparenţa genialităţii. În schimbul părerilor de rău cu care s-ar fi cuvenit să oblojească durerea acestui demers, "eminenţa" sa nu ratează a-şi compensa spaţiul de analiză. Să-i ascultăm cu fascinată obstinaţie "divinele" producte:

"Izolate sub comunism, bisericile din România par să fi rămas mult în urma democraţiei. Ideea ca Evanghelia trebuie interpretată alegoric, nu literal, aparţine Sfântului Toma din Aquino, nu mie. Ca orice text, şi Evanghelia trebuie citită şi interpretată critic şi există o distinsă tradiţie intelectuală de sute de ani în acest sens. Oricine a citit "Evangheliştii" şi nu s-a luat după zvonuri tabloide nu poate crede că piesa îl ridiculizează pe Iisus sau jigneşte sentimentele cuiva. Dacă Cioran e acceptabil pentru biserică cu textul lui despre Apostolul Pavel, daca "Idiotul" lui Dostoievski e acceptabil ca model ideal pentru Iisus, atunci şi piesa mea e acceptabilă. Dacă nu, asta e, există un preţ al libertăţii de gândire şi sunt dispusă să îl plătesc. E cu totul inacceptabil, după ce am obţinut în 1989, să ne mai spună cineva ce avem voie să scriem şi ce nu. Montarea lui Benoit Vitse e un exerciţiu de exorcism. Putem scăpa de acest tradiţionalism retrograd care s-a ridicat cu totul neaşteptat la noi dupa 1989? Suntem singurii care, de la ateismul forţat, am căzut în fundamentalism creştin. Bulgarii au rămas moderni, hai să ne străduim şi noi. Discuţia e cam absurdă... seamănă periculos cu genul de discuţii dintre clericii şi intelectualii arabi occidentalizaţi de azi. Ar trebui să fim peste nivelul ăsta...".

E revoltător cu câtă uşurinţă poate arunca făptura în cauză, în seama unor Biserici "fundamentalist-retrograde", lipsa de înţelegere a sensurilor "profunde" pe care le incumbă opera sa. Şi ce-ar mai fi de răspuns?! Ar fi să zicem oare:

- "Mulţumim de mustrare cucoană! Vă rugăm să ne scuzaţi, dacă n-am înţeles noi bine ce anume făcea pe scenă protagonista spălării picioarelor când îşi caricaturiza prezenţa între picioarele celuilalt actor. De bună seamă că am aşteptat atâta vreme "exorcizările" lui Benoit Vitse ca să ne scoată şi pe noi cineva din această alegorică pudoare şi din ignoranţă, să ne proiecteze şi pe noi cineva în modernitate, să înţelegem şi noi o dată că de fapt religia noastră e o farsă, să fim şi noi ca bulgarii, moderni, să ne străduim şi noi... Altfel, sigur că da, e "inacceptabil" să nu vă lăsăm să-L batjocoriţi pe Dumnezeu! Batjocoriţi-L! Că doar n-o faceţi pe bani! Sau poate că pe bani, dar ce ne priveşte?!".

Asta aţi vrea să auziţi?! Eu nu cred! Nu cred că un om - şi nu vorbesc aici de creştini neapărat - un om cu minim bun simţ şi omenie în oase ar putea rămâne nepăsător la oroarea la care "modernitatea" şi "alegorismul" acestei doamne ne cheamă. Fundamentalism înseamnă linşaj! Faptul că românii sunt cuminţi şi nu sunt nici pe departe aşa cum îi zugrăveşte domnia sa în batjocură, este demonstrat chiar de libertatea fizică pe care o foloseşte spre a da astfel de declaraţii de presă. A fi creştin nu înseamnă a înghiţi cu de-a sila prostia deghizată în elitism şi eresul mascat sub faldurile "artei", doar de dragul de a arăta condescendenţă. A tolera ca Dumnezeu să fie batjocorit public în numele democraţiei, modernităţii şi al libertăţii de expresie este o complicitate inacceptabilă. Inacceptabil este anume faptul că cineva se poate folosi de numele lui Dumnezeu şi de autoritatea Sfinţilor pentru a întoarce pe dos tot edificiul credinţei, pentru a ofensa mărturia celor care au murit peste veac cu numele Domnului pe buze întru mărturisirea inimii. Acesta vi se pare a fi cumva fundamentalism? Fundamentalism înseamnă tocmai a ucide şi nu a te lăsa pe tine în mâinile ucigaşilor, aşa cum au făcut-o mii şi mii de martiri pentru Hristos. Martirii au preferat moartea, unei ruşinoase şi nesocotite abjurări şi tăgăduiri a adevărului. Doamna în cauză, după cum se vede, nu pridideşte însă a irosi nume şi numiri de tot felul pentru "a lua faţa" audienţei în speranţa unei expieri rezonabile. În fond acestea rămân doar nişte cuvinte zăngănitore, neputincioase a mai schimba ceva din cele ce s-au spus şi s-au scris. Dincolo de acestea nici umbră de regret şi pocăinţă şi peste toate alambicurile şi fandările politico-eclectico-religioase rămâne în tăcere o răbdătoare sentinţă rostită parcă pe aceeaşi limbă a blasfemiei: "Dacă nu, asta e, există un preţ al libertăţii de gândire şi sunt dispusă să îl plătesc!". Se pare totuşi că uneori libertatea de gândire ne joacă feste! Iar preţul... poate fi tot atât de scump precum veşnicia însăşi!

Pentru oamenii serioşi şi responsabili vă rog să-mi permiteţi a pune aici mărturia unui creştin ortodox de a cărui autoritate civică şi religioasă nu se mai îndoieşte nimeni, Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici: "Orice om care are o cultură creştină consideră această piesă o ruşine. Eu cred că un astfel de spectacol nu ar trebui să se joace".

Sursa: 

http://www.laurentiudumitru.ro/evanghelistii-pippidei.php