sâmbătă, 7 martie 2015
Ce cuvânt sacru: mama!
Voia lui Dumnezeu a fost ca în 2010, după o perioadă de cruntă suferință, mama să plece la Domnul. Abia aștept ca să o revăd. În locul mamei mele Dumnezeu m-a înconjurat cu alte mame, nu ca mama, dar mame pentru mine, și nu doar una, mai multe! Sunt binecuvântat! Sunt iubit!
Le doresc tuturor mamelor din viața mea tot ceea ce este mai bun, mai sfânt, mai curat! Doresc ca Dumnezeu, Părintele oricărei binecuvântări, să le binecuvinteze cum numei El poate pe mamele din viața mea!
Mame nu sunt numai cele care aduc copii pe lume ci mame sunt și ființele dragi care deși nu au adus nici un copil pe lume renunță, transpiră, suferă, se jertfesc pentru ”copiii” lor! Da, mama oferă protecție, căldură, valori, principii ... adevărul, pe Dumnezeu!
Mame nu sunt numai cele care aduc copii pe lume ci mame sunt și ființele dragi care deși nu au adus nici un copil pe lume renunță, transpiră, suferă, se jertfesc pentru ”copiii” lor! Da, mama oferă protecție, căldură, valori, principii ... adevărul, pe Dumnezeu!
Fiți binecuvântate, din toată inima toate mamele
Fără rușine și fără iubire
doxologia.ro |
Conform poemului faimos al lui Phillip Larkin, raportul sexual a început în 1963. Patru decenii au trecut de atunci și aceste decenii au fost martori ai recunoaşterii crescânde că eliberarea sexuală nu constituie răspunsul la problemele sexului, ci este încă un adaos la ele. Moralitatea sexuală tradiţională întărea angajamentul social al căsătoriei ca singurul drum acceptabil către eliberarea sexuală. O astfel de moralitate este uşor de înţeles. Are o funcţie socială clară – aceea de a asigura familii stabile şi de a garanta transferul de capital social de la o generaţie la alta – şi are o atracţie intrinsec raţională în a da sens dragostei, angajamentului, geloziei, curtării şi dramei sexelor. Problema este că întârziindu-ne plăcerile, moralitatea sexuală tradiţională creează un stimulent puternic pentru a se scăpa de ea. Şi asta am şi făcut, am scăpat de ea, cu o izbucnire de jubilaţie ce s-a făcut tot mai mică până a devenit un neliniştitor nod în gât.
Situaţia în care ne aflăm în prezent este nouă sub multe aspecte. Poate că cel mai interesant dintre ele este efortul enorm care este depus acum pentru înfrângerea sau abolirea ruşinii. Cartea Facerii ne spune povestea Căderii omului, pricinuită de mâncatul din Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Biblia ne spune că până la consumarea fructului oprit, „omul şi femeia lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine”. Dar nici nu au terminat bine de mâncat că „li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.”
Când faci ceva greşit şi eşti descoperit, îţi este ruşine de tine însuţi. Acest tip de ruşine este o emoţie morală, fundamentată pe gândul că altcineva te judecă, dar nu la ea fac trimitere versetele citate care au ca temă ruşinea sexuală. Ruşinea sexuală diferă de cea morală sub două aspecte. În primul rând, nu este o mărturisire a unui rău comis; din contră, este mărturie a ezitării de a face sau de a suferi un rău. În al doilea rând, nu este neliniştită, aşa cum este ruşinea morală, de gândul că eşti judecat ca sine, ca fiinţă liberă, ca subiect moral. Din contră, ea răsare din gândul că eşti judecat ca un corp, un mecanism, un obiect. De aceea filosoful german Max Scheler a descris ruşinea sexuală ca Schutzgefühl, o emoţie-scut care te protejează de abuz, fie al altuia, fie al tău. Dacă ne pierdem capacitatea de a ne ruşina, nu recăpătăm inocenţa animalelor; devenim neruşinaţi şi asta înseamnă că nu mai suntem apăraţi de prădătorul sexual.
Ruşinea încă mai exista în 1963. Cuplurile îşi ascundeau dorinţa de restul lumii şi uneori unul de celălalt, cel puţin până în momentul când putea fi exprimată clar. Obscenitatea era dezaprobată şi nimeni nu o dezaproba mai mult decât profeţii eliberării, asemenea lui Herbert Marcuse şi Norman O. Brown. Pentru ei sexul era ceva frumos, chiar sacru, care nu trebuie murdărit de limbaj obscen, glume proaste sau manifestări exhibiţioniste. De atunci, însă, ruşinea a fost alungată din cultură. Asta vedem la Reality TV, care ar trebui să se numească Fantasy TV, din moment ce aceasta îi este funcţia. Au fost înlăturate toate piedicile de limbaj, gândire sau comportament şi copiii sălbăticiţi se perindă în faţa ochilor noştri, jucându-şi pe ecran jocurile murdare. Nu este o privelişte încântătoare, dar acest lucru este intenționat.
Această neruşinare este încurajată de educaţia sexuală din şcolile noastre care încearcă să micşoreze diferenţele dintre noi şi celelate animale şi să înlăture orice urmă a interzisului, periculosului sau sacrului. Conform literaturii standard aprobate de DES, ruşinea este o invaliditate persistentă, iniţierea sexuală înseamnă să depăşeşti emoţiile „negative”, să pui la o parte ezitările şi să te bucuri de un „sex bun”. Întrebările despre „cine”, „cu cine” şi „de ce sex” sunt probleme de alegere personală – rolul educaţiei sexuale nu este acela de a face alegerea, ci de a o înlesni. În acest fel încurajăm copiii să manifeste un interes prematur şi depersonalizat faţă de propria sexualitate şi în acelaşi timp îi facem să se isterizeze la gândul că există pedofili. Văd în asta dovada vie că ruşinea nu este un lux, cu atât mai puţin o inhibiţie ce trebuie lepădată, ci o parte integrantă a condiţiei umane; este emoţia fără de care dorinţa sexuală adevărată nu se poate dezvolta şi, dacă există educaţie sexuală autentică, ea constă în învăţarea copiilor nu să îşi lepede ruşinea, ci să şi-o însuşească.
La fel de nouă este şi pierderea conceptului de dorinţă sexuală normală. În 1963 încă mai priveam homosexualitatea ca pe o perversiune, chiar dacă una mai degrabă fermecătoare şi de invidiat. Încă mai credeam că dorinţa sexuală are o desfăşurare normală, în care bărbatul şi femeia se apropie unul de altul prin consimţământ reciproc și pentru plăcerea reciprocă. Consideram respingător sexul cu copii şi de negândit sexul cu animale, cu excepţia scopurilor literare. Datorită în parte propagandei masive a lobby-ului gay, în parte pseudo-ştiinţei mincinoase a Institului Kinsey (al cărui fondator şarlatan a fost admis în rândurile sfinţilor şi ale eroilor), am abandonat conceptul de perversiune şi am acceptat versiunea oficială a „orientării sexuale” ca un fapt natural şi de nedepăşit.
Într-adevăr, lucrurile au mers chiar mai departe. În jurul anului 1963, filosoful Michael Polanyi şi-a prezentat teoria „inversiunii morale”, conform cărei dezaprobarea îndreptată în trecut împotriva unei activităţi ar putea fi întoarsă împotriva celor care încă o mai dezaprobă. Prin inversiune morală ne apărăm de credinţele noastre anterioare şi de vinovăţia lepădării lor. Inversiunea morală a infectat dezbaterea despre inversiunea sexuală până la punctul în care a redus-o la tăcere. În prezent, a sugera că ar fi mai bine dacă copiii nu ar fi expuşi la homosexualitate sau nu li s-ar inocula ideea că este normală, că scena gay nu este atât de inocentă pe cât pare, ci este o formă de agresiune sexuală – a face asemenea sugestii, oricât de ezitant, te expune acuzaţiei de „homofobie” şi asta va duce la încheierea carierei tale în orice loc al cărui scop director este libertatea de opinie, cum ar fi spaţiul universitar. În acest domeniu, ca în atâtea altele, se aplică principiul conducător al liberalismului; mai precis, acela conform căruia toate opiniile sunt permise, atât timp cât sunt opinii liberale.
Nou este şi modul în care sunt descrise acum sexul şi actul sexual. În 1963 era posibil să crezi că limbajul din Lady Chatterley’s Lover păstra centrul moral al emoţiei sexuale şi îl arăta ca pe un lucru frumos şi personal, așa cum și este. Pentru Lawrence şi urmaşii lui emancipaţi, sexul încă mai mai avea ceva sfânt şi, prin urmare, care putea fi profanat. 40 de ani mai târziu ne-am însuşit obiceiul de a descrie sexul în termeni degradanţi şi depersonalizaţi. Pierzând orice simţ al fiinţei umane făcute „după chipul lui Dumnezeu”, ne răzbunăm pe corp, descriindu-l într-un limbaj pe care lawrenţienii l-ar considera sacrileg.
Sub acest aspect o contribuţie semnificativă a fost făcută de pornografie. Poţi studia o imagine şi zări numai linii, culori şi forme, fără a vedea faţa care străluceşte din ele. Aşa te poţi uita şi la o persoană şi vedea doar corpul, nu sinele care trăieşte în el. Tocmai interesul nostru sexual ne pune în faţa acestei alegeri, aceea de a-l vedea pe celălalt ca subiect sau obiect, ceea ce explică atât şarmul, cât şi pericolul pornografiei – îi înfăţişează pe oameni ca obiecte în aşa fel încât corpul devine în mod straniu opac, o uşă a închisorii în spatele căreia sinele se schimbă, nevăzut şi abia auzit. Oamenii sunt dezgustaţi de pornografie dar şi fascinaţi de ea, iar acum că pe Internet ea este la îndemâna tuturor, se pare că aproape toată lumea intră în ea.
Toleranţa crescândă faţă de pornografie, care în curând va fi considerată o industrie ca oricare alta, protejată de critici prin invocarea aceleiaşi inversiuni morale care apără în prezent homosexualitatea, schimbă rapid modul în care este perceput corpul uman. O modalitate de a înţelege această schimbare este invocarea distincţiei lui Kenneth Clark între goliciune şi nud. În nudurile lui Tiţian veţi vedea deseori un căţel ai cărui ochi şi ţinută a corpului exprimă un interes pasional pentru femeia care se odihneşte pe canapea. Câinii nu au concepţia de goliciune şi lipsa lor de ruşine în faţa cărnii umane ne reaminteşte cât de diferită este forma umană în ochii lor şi în ai noştri. În acest fel, Tiţian ne reîntoarce în Grădina Edenului, învăţându-ne că nu trebuie se vedem acest corp ca fiind gol, de parcă femeia ni s-ar arăta în maniera fetei de la pagina trei (echivalentul britanic al paginii cinci n.t.). Sexualitatea nudului nu ne este oferită, dar rămâne latentă şi prezentă în ea, aşteptându-l pe iubitul căruia îi poate fi oferită nu neruşinat, dar fără ruşine. Câinele ne reaminteşte că ea, spre deosebire de el, este capabilă de ruşine fără să fie ruşinată sau neruşinată. Acest adevăr copleşitor ne este prezentat nu ca gând sau teorie, ci ca revelaţie – tipul de revelaţie care este conţinută în fiecare formă umană, dar care este în mod necesar ascunsă de viaţa noastră de zi cu zi şi recuperată şi clarificată de artă.
Oamenii din imaginea pornografică nu sunt nuduri precum Venus a lui Tiţian, ci sunt goi, chiar dacă sunt parţial îmbrăcaţi. Atenţia este pe actul sexual şi pe organele sexuale care sunt expuse, încadrate de cameră şi detaşate de orice emoţie personală. În acest fel, pornografia realizează o modificare în focalizare, o prefacere în jos, de la persoana umană, obiect al dragostei şi dorinţei, la animalul uman, obiect al fanteziilor transferabile. Această schimbare în focalizare este şi o profanare; concentrându-ne pe lucrurile greşite, pângărim şi micşorăm lucrurile potrivite. În pornografie, dorinţa este desprinsă de dragoste şi ataşată maşinăriei mute a sexului. Asta este dăunător adulţilor în acelaşi fel în care educaţia sexuală modernă este dăunătoare copiilor: subminează posibilitatea unei adevărate dragoste erotice care vine numai când actul sexual este mărginit de prohibiţii, oferit drept cadou şi angajament existenţial.
Extinderea pornografiei pe Internet poate fi uşor explicată. Pornografia are o funcţie, aceea de a ne elibera de angajamente. Viaţa în lumea reală este dificilă şi jenantă. În special dificilă şi jenantă este confruntarea noastră cu alţi oameni care, prin simpla lor existenţă, emit cereri pe care nu vrem să le luăm în seamă. Este nevoie de o mare forţă pentru ca oamenii să fie gata a face sacrificiile de care comunitatea depinde pentru longevitatea ei, de o dorinţă care se fixează pe individ şi il vede ca unic şi neînlocuibil,. Este mult mai uşor să îţi cauţi refugiul în surogate care nici nu ne jenează, nici nu se opun poftelor noastre. Acest obicei creează o lume ascultătoare a dorinţei, în care forţa erotică este disipată şi nevoile dragostei sunt negate.
Efectul fanteziei pornografice este acela de a transforma obiectul dorinţei în marfă şi de a înlocui dragostea şi jurămintele ei remanente cu legea schimbului. Când sexul devine o marfă, cel mai important sanctuar al idealurilor umane devine o piaţă şi valoarea este redusă la preţ. Exact asta s-a întâmplat în ultimele câteva decenii şi este rădăcina culturii post-moderne, explicaţia ultimă a ceea ce poate fi văzut şi comentat sub toate aspectele – cultura noastră a devenit nu numai neruşinată, ci şi lipsită de dragoste, deoarece corpul uman a fost redus în percepţia noastră de la subiect la obiect, de la sine la unealtă.
Distincţia dintre corp şi sine nu trebuie explicată ca o deosebire între corpul fizic şi sufletul eteric. Este o diferenţiere între două feluri de a privi întruparea noastră. Nu este nici o deosebire pe care o putem aplica restului creaţiei, dar aparţine adevărului privitor la condiţia noastră. Numai atunci când privim oamenii aşa cum trebuie, astfel încât întruparea lor fizică devine evidentă punctului de vedere autoconştient care este în mod unic al lor, putem vedea realitatea morală, acea realitate morală la care s-a făcut trimitere când s-a scris că suntem făcuţi în imaginea lui Dumnezeu. Dacă doriţi, puteţi lua expresia ca o metaforă, dar tot se referă la ceva real şi anume la întruparea în formă umană a unei fiinţe libere, capabile de dorinţă, dragoste, angajament şi, de asemenea, ruşine. Această realitatea era încă vie pentru noi cu patru decenii în urmă; astăzi ea încă mai este percepută, dar printr-o lentilă murdară.
Aceste schimbări radicale au consecinţe pe care nimeni nu le-ar fi putut prevesti în 1963. În acel an încă se mai presupunea că bărbaţii fac avansuri şi că femeile cedează acestora numai când consimţământul era deplin. Ce se întâmpla după acest moment era răspunderea atât a bărbatului, cât şi a femeii. Această presupunere nu mai poate fi făcută. În lumea „sexului sigur” (safe sex), acele obiceiuri vechi ale curţii făcute unei femei par anoste şi de prisos. Dacă sexul este simpla tranzacţie care este de vânzare pe internet şi promovată în şcoli, atunci consimţământul este uşor de obţinut şi de făcut cunoscut.
Dar pare că acest consimţământ, obţinut atât de liber şi fără respect pentru preliminariile considerate cândva ca fiind indispensabile, nu este cu adevărat consimţământ şi poate fi retras oricând, chiar şi retrospectiv. Acuzaţiile de hărţuire sau chiar „date rape” sunt păstrate în rezervă. Palma care obşnuia să taie avansurile supărătoare este oferită acum după eveniment, dar într-o formă mult mai mortală, una care nu mai este privată, intimă şi corigibilă, ci publică, militarizată şi, cel puţin în America, având de partea ei obiectivitatea absolută a legii. „Date rape” este astăzi o infracţiune serioasă şi din ce în ce mai des întâlnită în campusurile americane. Din moment ce da înseamnă nu, nu mai contează că fata a spus „da”. În absenţa modestiei feminine, a curtării înflăcărate şi a tactului masculin – încă răspândite în 1963 -, nu mai poţi presupune că o femeie ştie ce face când se află cu tine. „Sexul sigur” este de fapt cel mai periculos. Căsătoria este poate singurul sex sigur pe care îl cunoaştem.
Odată cu „date rape” a apărut şi infracţiunea, mai puţin gravă, de hărţuire sexuală care înseamnă (pentru a fi sinceri) avansuri făcute de un bărbat neatrăgător. Coreografia seducţiei a fost moştenită în 1963 de la instituţia căsătoriei, dar de atunci încoace a decăzut până la punctul în care bărbaţii trebuie să fie grosolani cu privire la ceea ce îşi doresc, nemaifiind nevoiţi să îşi deghizeze dorinţele în spatele unei oferte de protecţie. În consecinţă, bărbaţii neatrăgători, reduşi la nevoia lor sexuală pentru obiectul ei ezitant, se expun umilirii şi pentru că femeile, oricât de mult ar fi şcolite în ideologia feministă, dispreţuiesc bărbaţii care eşuează în a fi bărbaţi şi apar să îi trateze ca simple bunuri, „hărţuirea sexuală” a devenit o acuzaţie serioasă şi extrem de răspândită, o modalitate prin care femeile îşi pot elibera mânia generalizată asupra bărbaţilor, o mânie care este în sine produsul pe termen lung al eliberăii sexuale şi una dintre cele mai nefericite dintre multele moşteniri ale lui 1963.
De patru decenii sfidăm natura umană, făcând presupuneri pur teoretice care se opun obiceiurilor şi instinctelor care au existat, sub o formă sau alta, de la începutul istoriei. Eliberarea sexuală nu va dispare, dar trebuie să o temperăm pentru a salva ordinea naturală pe care o ameninţă şi salvgarda cele două mari proiecte care, din 1963, au fost într-un atât de mare declin: proiectul dragostei şi proiectul creşterii copiilor.
Sursa:
Azazel ... un dumnezeu preferat!
La originea machiajului si a podoabelor sta un demon. Numele lui este Azazel. El a adus stilul fashion pentru prima data pe pamant.
Cartea lui Enoh, una dintre cele mai vechi carti din lume din care a citat si Iuda, Biblia face referire, spune:
"Azazel i-a mai invatat pe oameni sa faca sabii, cutite, scuturi, platose, oglinzi; el le-a aratat cum sa faca bratari si podoabe, cum sa foloseasca vopsele, arta de a-si inegri spancenele, de a folosi pietrle pretioase si tot soiul de spoieli, astfel incat oamenii s-au stricat."
(Cartea lui Enoh 8:1)
Esti opera lui Dumnezeu, crezi ca ai nevoie de corectie?
Fii placut lui Dumnezeu nu lui Azazel!
Sursa:
Aparențe, doar aparențe!
viziunidinviata.info |
Un prieten îmi povestea cu ceva vreme în urmă că fiind la munca câmpului i s-a făcut foarte sete. Problema lui era că nu avea apă la el. Încercând să-și astâmpere setea, căutând o soluție, a văzut un reciplient, un pet, care avea un lichid în el. S-a dus imediat și l-a luat. Crezând că este apă după ce a desfăcut dopul a dus la gură recipientul și a strâns de el în timp ce cu toată gura a tras din conținutul lui. Nu era apă. Era ulei. A vărsat tot din gură. Aparențele înșeală.
Câți azi nu par că sunt ceva dar în fapt nu sunt ceea ce par? Câți azi lasă impresia că astâmpără setea dar în fapt îți produc o stare grea? Domnul Isus a vorbit despre un om, un fariseu, care se credea neprihănirea în persoană, care se ruga, făcea ”bine”, se credea sus, tare, puternic, dar în fapt era unul slab, păcătos, era unul care mergea cu viteză spre focul ghenei.
Da ... am vorbit și eu cu unele persoane pentru ajutor pentru Biserica Elim care vrea să cumpere un teren căci Casa de rugăciune unde ne strângem acum este într-o stare jalnică. Sunt unele persoane care atunci când le prezinți situația lasă impresia că fac totul, că sigur o să ajute lucrearea. Unele chiar promit. Dar ... parcă îți umpli gura cu ulei. Dar sunt și persoane care nu promit, care spun frate vom vorbi, vom încerca, persoane care nu vor să vândă doar impresii, aparențe, și care ajută lucrarea lui Dumnezeu.
Noi cum suntem? Suntem cumva doar aparențe?
Banca CEC Bank, sucursala Voluntari, Ilfov.
Contul Bisericii Elim din Voluntari unde orice sumă este foarte importantă pentru lucrarea lui Dumnezeu:
Banca CEC Bank, sucursala Voluntari, Ilfov.
Condul în lei: RO85CECEB31330RON2675542
Titular cont: Biserica Penticostală Elim, Ilfov, Voluntari, str. Andrei Mureșanu, nr. 57.
joi, 5 martie 2015
Pastor și lider
www.touchofadream.ro |
- Oricine poate conduce o corabie când marea este liniștită.
- În America poți să spui orice vrei, dar ... nu te ascultă nimeni!
- Ne consumăm jumătate din timp căutându-ne lideri, iar cealaltă jumătate atarnându-i pe crucea propriilor noastre prejudecăți.
- Cel ce nu știe să se supună, nu are dreptul să conducă.
- Un bun conducător știe întotdeauna să-și asume puțin mai multă vina
decât merită și ceva mai puțin merit decât i se cuvine.
- Cinci la suta din oameni gândesc cu adevărat. Zece la suta doar cred
că gândesc. Restul de optzeci la suta ar prefera mai degraba să moară,
decât să gândeasca. Primii cinci la sută produc adevăratele schimbări din
lume.
- După ce un adevărat lider și-a împlinit cum se cuvine slujirea,
mulțimea va spune: "Noi am făcut-o, singuri."
- Un lider este unul care are doua caracteristici majore: știe unde
merge și este în stare să-i faca pe ceilalti să-l urmeze, nu pe toți, pe mulți.
- Liderii trebuie sa fie suficient de apropiați de ceilalți ca să-i
poata înțelege, dar suficient de înaintea lor ca să-i poata motiva la
progres. - John Maxwell
- Un lider este un om obișnuit cu o voința neobișnuită.
- Pesimistul se plânge ca vântul bate dintr-o direcție contrară,
optimistul spera că vântul își va schimba direcția, căpitanul vasului
ajusteaza poziția pânzelor.
- Prețul plătit de lideri este singurătatea.
- În fiecare generație, majoritatea indiferentă este condusă de o minoritate de activiști. Cei mulți, dar apatici, sunt stăpâniți de cei puțini, dar întreprinzători. Cei ce dau însă cu adevărat tonul vieții sociale, în economie, filosofie, religie și în toate celelalte domenii sunt cei ... pasionați. O mână de oameni care "ard" pentru un ideal dau culoarea și direcția specifică a unei generații. Apropo, care este ... pasiunea ta? - Shopenhauer
marți, 3 martie 2015
Doză de înțelepciune
- Nu știu care este cheia succesului, dar știu precis care este cheia eșecurilor: încercarea de a face pe placul tuturor.
- Adu-ți aminte de acel soldat "nehotărât" din timpul războiului de secesiune care, hotărât sp se pună bine cu ambele tabere, s-a îmbrăcat cu tunica albastră, dar cu pantaloni gri și a coborât pe câmpul de luptă. Ce a câștigat? Au tras în el din ambele direcții!
- "Când pastorii dau cu lupii mâna, turma s-o păzească, Mieii-s jertfele ce mâine târgu-acest-or să-l sfințească."
- Cel ce umblă prea mult cu lupii, învață să urle ca ei.
- Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.
- Adevăratul spirit al unei contraziceri nu trebuie să fie acela de a convinge pe cineva că a înțeles rău, ci acela de a-l ajuta să înțeleagă mai bine.
luni, 2 martie 2015
Când Dumnezeu își protejează copiii!
”Toţi cei 15 membrii ai unui cor bisericesc din Beatrice, Nebraska, trebuiau să ajungă la biserică, în seara zilei de 1 martie 1950, la ora 7:20, dar toţi au întârziat.
Preotul, soţia şi fiica sa au avut un motiv – soţia lui a întârziat pentru că a trebuit să calce rochia fiicei lor. Altă fată a stat să termine o problemă de geometrie; o alta nu a putut porni maşina; alte două au zăbovit să audă sfârşitul unui program de radio deosebit de interesant; o mamă şi fiica sa au întârziat pentru că mama a trebuit să o strige de două ori pe fată pentru ca aceasta să se trezească şi aşa mai departe.
Motivele păreau destul de obişnuite. Dar au existat zece motive diferite pentru întârziere, care nu au avut nicio legătură unul cu altul. A fost un lucru extrem de "norocos" faptul că nici unul din cei 15 nu au ajuns la timp, la 07:20, pentru că la 07:25 biserica a fost distrusă de o explozie. Membrii corului s-au întrebat dacă întârzierea lor nu a fost “un act al lui Dumnezeu".
O Coca-Cola, un McDonald's, un KFS, o pâine pentru Dumnezeu!
Coca-Cola nu este prea bună pentru organism. Sunt multe motive pentru care mă feresc de acest „suc”. Poate azi renunți la o Coca-Cola și banii pe care îi dădeai pe pet-ul de suc îi dai pentru lucrarea lui Dumnezeu din Voluntari. Da, despre cei 7 lei vorbesc. 7 lei de la 10 persoane înseamnă mult pentru Dumnezeu și lucrarea Lui, nu uita că văduva a dat ultimii ei doi bănuți.
Banca CEC Bank, sucursala Voluntari, Ilfov.
Poate azi postești, sau poate mâine, și banii pe care îi dădeai pe mâncare fie că era McDonald's, KFS, ori o ciorbă, te rog în numele Domnului Isus Hristos să-i dai lucrării lui Dumnezeu din Voluntari. Da vorbesc despre cei 14, 27 sau cei 9 lei. Nu uita că văduva a dat turta pentru lucrarea lui Dumnezeu, lui Ilie, a pus planul lui Dumnezeu deasupra intereselor sale.
Poate că dai săracilor regulat, poate că dai zeciuială, poate că ajuți ... vreau să te rog în numele Domnului Isus să te gândești la Biserica lui Hristos din Voluntari care este în paragină. Vrem să cumpărăm un teren și să construim o nouă casă de rugăciune pentru slava lui Dumnezeu, pentru propășirea lucrării Sale și Dumnezeu, lucrarea Lui, are nevoie de ajutorul tău.
Haideți să ne unim și să zidim pentru veșnicie, să investim în ceva care nu este trecător, să facem o lucrare măreață.
Toți cei care doriți să ajutați lucrarea lui Dumnezeu vă rog să depuneți orice sumă în contul de mai jos. Un leu dat în numele Domnului pentru lucrarea Lui este extrem de valoros.
Poate că dai săracilor regulat, poate că dai zeciuială, poate că ajuți ... vreau să te rog în numele Domnului Isus să te gândești la Biserica lui Hristos din Voluntari care este în paragină. Vrem să cumpărăm un teren și să construim o nouă casă de rugăciune pentru slava lui Dumnezeu, pentru propășirea lucrării Sale și Dumnezeu, lucrarea Lui, are nevoie de ajutorul tău.
Haideți să ne unim și să zidim pentru veșnicie, să investim în ceva care nu este trecător, să facem o lucrare măreață.
Toți cei care doriți să ajutați lucrarea lui Dumnezeu vă rog să depuneți orice sumă în contul de mai jos. Un leu dat în numele Domnului pentru lucrarea Lui este extrem de valoros.
Contul Bisericii Elim din Voluntari unde orice sumă este foarte importantă pentru lucrarea lui Dumnezeu:
Banca CEC Bank, sucursala Voluntari, Ilfov.
Condul în lei: RO85CECEB31330RON2675542
Titular cont: Biserica Penticostală Elim, Ilfov, Voluntari, str. Andrei Mureșanu, nr. 57.
Când trebuie să alegi, ce alegi?
thewritersbarn.org |
Când vrei să îți cumperi o casă și dacă ai de ales între o casă mare, încăpătoare, și o garsonieră, un apartament cu două camere, mai ales dacă ești familist și ai mulți copii, ce alegi, alegi casa sau garsoniera dacă știi că sunt la același preț doar că până la casă trebuie să mergi cu 2 km mai mult? Sincer!
Dacă vrei să îți cumperi o pereche de pantofi și știi că există unii la un magazin aproape de tine, nu depui mult efort până la ei ca să-i cumperi, dar costă 300 de lei și mai știi că mai sunt unii mai buni, mai frumoși și la 150 de lei dar sunt la un magazin care se află la 2 km depărtare, adică 20 de minute de mers pe jos, ce ai alege? Sincer.
Dacă ar fi să-ți faci o casă cum ai alege să ți-o faci? Ai vrea să fie pe un teren unde să poți să ai spațiu, pomi fructiferi, iarbă verde, casa să aibă beci, cămară, spațiu pentru musafiri, probabil și un dormitor unde să oferi cazare în numele Domnului sau ai vrea un teren pe care abia să-ți încapă mașina, casa să aibă două camere și acelea una peste alta iar frigiderul să fie și pe post de cămară? Sincer ce ai alege mai ales dacă terenurile pe care ar urma să construiești sunt la același preț sau mai mult, terenul mai mic este mai scump decât cel mare?
Dar dacă ar fi să alegi între a sta într-o casă, care este într-o zonă relativ centrală, dar care se dărâmă mâine, poimâine, este mică, din pământ, urâtă, plouă prin acoperiș, intră apă prin pereți, o rușine și a te muta într-o casă frumoasă, rezistentă, cu teren mare, lângă pădure, cu iarbă verde, cu spații de joacă pentru copii, e adevărat la 2 km distanță de actuala casă dar într-o zonă cu adevărat centrală dacă te raportezi la toată localitatea? Ce ai alege? Sincer!
Dacă ar fi ca lângă casa ta, lângă dărăpănătura unde nu poți să chemi musafiri căci îți este rușine, pentru că nu ai unde să-i primești și unde nu mai poți să stai mult că se dărâmă pe zi ce trece, vecinul, ar ”vrea” să-ți vândă și partea lui, adică tot o dărăpănătură, cu multe betoane prin curte, un teren modest care ar costa să spunem suma de 50000 de euro, e adevărat în zona care este mai comodă pentru tine dar nu este în zona centrală, dacă te raportezi la toată localitatea, dar nici vânzătorul nu știe dacă să o vândă pentru că este un samsar care ar vrea să stoarcă cât mai mult de la tine și tu ești în rușine și într-un real pericol și dacă ai avea informația că există un teren gol, un teren cel puțin dublu decât cel pe care-l ai, un teren central, nu foarte comod pentru tine, adică trebuie să mergi cam 2 km până la el, dar mare, spațios, de pe care nu trebuie să dărâmi nimic dar trebuie să te racordezi la utilități, poate că te vor costa puțin mai mult decât cât de costă să demolezi toate dărăpănăturile, ce ai alege dacă totul ar costa cam tot atât dar suprafața ar fi dublă? Sincer!
Să ne gândim că alegem pentru casa noastră, pentru noi, ce teren am alege noi, pentru noi, pentru familie? Am alege garsoniera? Am alege terenul îngust, mic? Am alege pantofii urâți și mai scumpi?
Bine a spus Hagai, mesaj primit de la Dumnezeu, că noi, atunci evreii, locuim în case mari, frumoase, case căptușite, dar Casa lui Dumnezeu este o dărăpănătură! Pentru noi alegem confortul, spațiul mare, nici unul nu vrea garsoniera dacă are de ales, nici unul nu vrea pantofii urâți și scumpi, toți vrem ceea ce e mai bun pentru noi, dar pentru Casa lui Dumnezeu cât vrem? Ce vrem?
Bine a spus Hagai, mesaj primit de la Dumnezeu, că noi, atunci evreii, locuim în case mari, frumoase, case căptușite, dar Casa lui Dumnezeu este o dărăpănătură! Pentru noi alegem confortul, spațiul mare, nici unul nu vrea garsoniera dacă are de ales, nici unul nu vrea pantofii urâți și scumpi, toți vrem ceea ce e mai bun pentru noi, dar pentru Casa lui Dumnezeu cât vrem? Ce vrem?
joi, 26 februarie 2015
MAE explică: „În Anglia ajung doar hoții amatori, cei profesioniști intră în Parlamentul României”
Ministerul Român de Externe a trimis o notă către guvernul Marii Britanii în urma difuzării documentarului de pe Channel 4, „The Romanians are Coming”, dând o serie de lămuriri menite să-i liniștească pe supușii reginei. „Nu toți hoții români ajung în Anglia, avem un sistem foarte bine pus la punct de triere a acestora”, a precizat ministrul nostru de externe.
Hoții români sunt supuși unor serii de examene serioase înainte de a fi trimiși în lume la furat. „Ei trebuie să candideze la o funcție publică, primar, consilier local, județean sau chiar parlamentar. Doar cei mai buni dintre cei buni ajung acolo și sunt legitimați, cam ca în cluburile de fotbal. Doar amatorii ajung să fure prin autobuze sau prin țări străine”.
Oficialii români au dorit să sublinieze încă o dată profesionalismul care caracterizează aproape fiecare activitate specific românească. „Și Brâncuși, mai întâi a sculptat în țară, abia apoi s-a dus peste hotare să se afirme. Când vom avea un hoț suficient de bun veți ști, o să fie un Nadia Comănesci al furtului, veți rămâne mască”, a promis ministrul român de externe.
P. S. Bună gluma dar adevărul este că adevărații hoți sunt în țară, la conducerea României!
Dumnezeu să aibă milă de România.
Curiozități ...
Puțini români știu că România, de-a lungul timpului, a avut mai multe imnuri naționale, respectiv șase. Cel mai ”logeviv” imn național al României, și cel mai frumos după părerea mea, a fost acesta:
- Trăiască Regele
- În pace și onor
- De țară iubitor
- Și-apărător de țară.
- Fie Domn glorios
- Fie peste noi,
- Fie-n veci norocos
- În război, război.
- O! Doamne Sfinte,
- Ceresc părinte,
- Susține cu a Ta mână
- Coroana Română!
- Trăiască Patria
- Cât soarele ceresc,
- Rai vesel pământesc
- Cu mare, falnic nume.
- Fie-n veci el ferit
- De nevoi,
- Fie-n veci locuit
- De eroi, eroi.
- O! Doamne Sfinte,
- Ceresc Părinte,
- Întinde a Ta mână
- Pe Țara Română!
Rușinea, frica și memoria - parapeții lui Dumnezeu!
adolescenta.ro |
În mod normal un copil al lui Dumnezeu trebuie să fie un trăitor al Cuvântului datorită evlaviei și a dragostei care a fost turnată în inima lui prin Duhul Sfânt, dacă a fost turnată. Când reverența, teama, pasiunea, dragostea, plinătatea, ..., dispar un pocăit poate să fie adus la normalitate prin pârghia rușinii, a fricii și a memoriei. Rușinea și frica prin intermediul memoriei pot să funcționeze ca niște parapeți care să-l oprească pe credincios din căderea lui, care să-l trezească din starea în care a ajuns. Dar Dumnezeu nu trebuie să fie slujit având ca motivație rușinea și frica față de sfinți, față de neprihăniți, față de Biserică și față de Dumnezeu. Ci rușinea împreună cu frica trebuie să fie numai un stimulent care să-l determine pe omul care a fost cuprins de o stare de moleșeală renunțând la trăirea cu Dumnezeu să-și revină, să facă apel la memorie amintindu-și ceea ce a fost odată și să trăiască faptele dintâi. Prin intermediul rușinii, fricii și al memoriei pocăitul poate să ajungă să-L iubească și slujescă pe Dumnezeu cu teamă, reverență, plinătatea Duhului ...
E adevărat că unii numesc faptele dintâi râvnă fără pricepere. E adevărat că multora le este rușine de trăirile duhovnicești din zorii începutului lor cu Domnul. Și mai este adevărat că unii se rușinează când nu trebuie și de cine nu trebuie dar la fel de adevărat este că nu contează decât ceea ce ne cere Hristos! El ne cheamă dacă suntem jos să ne lăsăm cuprinși de rușine și de frică și să ne amintim unde de unde am căzut, să facem apel la memorie, și astfel să ajungem din nou la liman!
Adu-ţi, dar, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. - Apocalipsa 2:5.
miercuri, 25 februarie 2015
Războiul MARE bate la ușă!
Președintele Ucrainei a anunțat că a încheiat un acord pentru livrarea de echipament militar nespecificat cu Emiratele Arabe Unite și că negocierile în același scop cu SUA continuă. Astfel, se pare că susținătorii americani ai înarmării Ucrainei au găsit leac pentru indecizia președintelui Barack Obama de a oferi armament defensiv letal Ucrainei. Kievul își va procura armele de la unul dintre cei mai puternici aliați ai SUA din Orientul Mijlociu, aliat care se înarmează aproape exclusiv pe filieră americană.
Acordul a fost încheiat în EAU, cu ocazia IDEX 2015, una dintre cele mai importante expoziții militare destinate forțelor terestre, aeriene și navale din lume.
Ceaușescu și comuniștii au fost zero!
ro.wikipedia.org |
'Nu, nu trebuie să lăsăm industria să comercializeze telefoane mobile inviolabile, pentru care doar utilizatorul să dețină codurile PIN de acces la date (numere de telefon, fotografii, mesaje)', a afirmat amiralul.
Șeful NSA și-a exprimat speranța că se poate ajunge la un compromis cu industria de profil pentru a fi găsit un 'cadrul legal' care să permită poliției sau agențiilor de informații să aibă acces la datele din mobilul unei persoane vizate de o procedură judiciară, de exemplu.
'Este o adevărată problemă de securitate națională', a apreciat el.
marți, 24 februarie 2015
Primul pas clar către sânge, primul pas către război!
Premierul David Cameron a anunțat marți că Marea Britanie va trimite personal militar în Ucraina pentru a oferi trupelor Kievului asistență logistică, de intelligence (informații ale serviciilor) și ceea ce privește antrenamentele. El a precizat că trupele Marii Britanii vor sta departe de zona de conflict.
Istoria neprihăniților: Ioan, neprihănitul cel mai mare chiar și fără cap
tribuna.ro |
În epoca mântuirii prin faptele Legii Ioan Botezătorul a fost cel mai mare. Asta a spus despre el Domnul Isus Hristos. Avem convingerea că avea dreptate. Ioan Botezătorul a fost cel mai mare deși nu a despicat Marea Roșie, cel mai mare deși nu citim despre el că a înviat morți, cel mai mare chiar dacă nu a înmulțit pâini. De ce a fost cel mai mare? Pentru că:
- ”Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.” - Tit 2: 11-12.
Despre Ioan citim:
- ”El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: „Iată glasul celui ce strigă în pustiu: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică.” - Matei 3:2-4.
Ioan Botezătorul aștepta Împărăția lui Dumnezeu, era legat, ancorat, bine prins, de Împărăția lui Dumnezeu. Și pentru că aștepta Împărăția cerurilor el nu căuta gunoaiele acestei lumi. Nu punea accentul pe exterior, pe carcasa pe care o să o mănânce viermii. Unii fac din trupurile lor adevărați dumnezei. Vor să arate la 14 ani ca la 40 și la 40 de ani ca la 18. Sunt materialiștii, cei plini de duhul lumii. Ei, ele, văd ”frumusețea” fizică. Dar cum o văd? După chipul lumii. Gunoaiele lumii ei le numesc frumusețe și podoabe. Tânjesc după a arăta bine. După a se aranja. Și se aranjează: arată ca niște mumii. Își bagă cancerul din cap până în tălpile picioarelor și ei sunt frumoși și frumoase. Dimineața dacă i-ai vedea când se trezesc ai fugi cu viteză maximă. Dar ei sunt frumoși. Frumusețea lor constă în a arăta a nu mai știu ca ce vedetă. Pentru ei, ele, exteriorul contează. Să te ”aranjezi”. Se simt complexate dacă unele au unghile mai mari sau mai colorate decât ale lor. Se simt complexați dacă unii își cumpără pantaloni cărora le atârnă fundul mai jos decât lor sau, mai noi, dacă au barba mai lungă și mai deasă ca a lor. Ioan Botezătorul probabil că azi dacă trăia în România avea o bundă pe el. Nu ca să fie cool, nici ca să spună lumea sărut mâna părinte ci pentru că pe el nu-l interesa ceea ce este trecător, perisabil, ceea ce este lumesc, efemer, bizantin. Ioan a pus accentul pe Cetatea de Sus, aștepta, chiar aștepta, nu ca unii care doar se fac că așteaptă, Împărăția!
Valorile noastre azi care sunt? Ce iubim noi? De ce este legată inima noastră? De care împărăție? Nu ești smerit când te îmbraci ca să arăți că tu ești smerit. Nu ești smerit când îți lași barbă ca să areți că tu ești popă în devenire sau chiar popă. Atunci puți a mândrie. Ești smerit, ești legat de Cer, când din dragoste pentru Hristos pui accent pe lucrurile de Sus, pe frumusețea interioară, pe valorile care rămân și pentru că Îl iubești pe Hristos și valorile Lui nu ai cum să iubești lumea, să te dedai la gunoaie, nu ai cum să arăți ca un lumesc și nici să fi mai urât ca cei din lume. Să ne amitim că Moise strălucea la propriu când s-a coborât de pe munte. Ce machiaj avea el? Divin!
Un pocăit al lui Dumnezeu, un creștin trăitor al Cuvântului, datorită valorilor sale, datorită lui Dumnezeu pe care-L iubește din toată inima o să genereze în jurul lui două tabere. Prima este grupul celor care îl iubesc, a celor care se bucură că mai există teamă de Dumnezeu. Chiar dacă nu fac ceea ce face sfântul ei îl iubesc, îi iubesc prezența, și cu timpul se pot înmuguri și ei, pot prinde viață prin Cuvânt. Irod avea un respect deosebit față de Ioan Botezătorul.
- ”Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere” - Marcu 6:19-20.
Irod știa că Ioan este un sfânt, știa că acest sfânt are un Dumnezeu mare, puternic. Irod era din tabăra celor care îi iubesc pe sfinții lui Dumnezeu. Da și Nicodim a fost un astfel de om. Gamaliel a fost și el un om cu o teamă față de apostoli.
Un pocăit adevărat este căutat de oameni care vor să audă Cuvântul lui Dumnezeu de pe buzele sale căci și azi, ca pe vremea lui Samuel, Cuvântul Domnului este tot mai rar.
Dar un pocăit are și dușmani ... plini de ură. Asta este a doua tabără. Și este mai numeroasă. Ioan Botezătorul datorită valorilor sale a ajuns să fie urât și din dorința unor stricate a fost ucis.
Dacă l-au prigonit pe Domnul și Învățătorul nostru și împotriva noastră se vor ridica ca să ne pună cununi de spini, să ne bată cuie și să ne dea lovituri de bici. Un pocăit are dușmani care vor să-l distrugă pentru că lumea nu poate să sufere adevărurile lui Dumnezeu. Dar nu ne temem.
- ”Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.” Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.” - Marcu 6:24-25.
3. A fost plin de Duhul chiar din pântecul mamei sale.
”Căci va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale.” Luca 1:15
Ioan Botezătorul a fost mare pentru că a fost plin de Duhul Sfânt. Biserica este mare, pocăitul este mare, copilul lui Dumnezeu este mare, este sfânt, are putere să trăiască Cuvântul, să rodească, să fie o mărturie vie, să fie lumină și sare, să fie urmașul Domnului Isus dacă este plin de Duhul, dacă el caută intens plinătatea Duhului Sfânt și caută să-și supună vrerea, voia, Voii Duhului Sfânt.
Am înțeles că pe vremea lui Ceaușescu era oprită lucrarea Duhului Sfânt. Dar azi cine o oprește? Știu! Mulți teologi de paie. Mulți care au rămas cu reflexe de securiști, mulți care sunt deghizați în penticostali, mulți care ajuns să fie ordinați dar care nu au nimic de-a face cu Scripturile și cu lucrarea Duhului Sfânt. Și totuși trebuie să mergem înainte. Trebuie să stăruim cu toată inima și cu toată credința după Duhul Domnului, după botezul și umplerea cu Duhul Sfânt. Este vremea din urmă și Biserica trebuie să fie plină de Duhul când Domnul va veni după ea. Trebuie să strigăm după ploaia târzie căci numai prin Duhul vom putea să biruim teologia prosperității, pe cei care zic că sunt plini de Duhul dar ei latră după bani și după toate păcatele lumii, numai prin Duhul avem călăuzire în tot adevărul, nu în minciunile lumii cum că anumite pasaje din Biblie au fost numai pentru Corinteni, că femeia poate să predice și să se închine ca un bărbat fără să fie acoperită, numai prin Duhul putem să stăm tari și să ne ducem mântuirea până la capăt având o închinare și o viață plină de evlavie și roada Duhului.
Ioan Botezătorul a fost tare pentru că a fost plin de Duhul!
Ioan, neprihănitul cel mai mare chiar și fără cap. Da! L-au ucis! L-au decapitat! A murit pentru că niște stricate asta au vrut. Nu știm de ce a permis Dumnezeu asta! Vom înțelege în cer. Dar ceea ce știu este că și noi putem să fim mari. Dacă ne luăm harul ca profesor care ne învață să ne rupem de lume, dacă trăim atât de aproape de Dumnezeu încât unii să ne iubească iar alții să ne urască, dacă căutăm plinătatea Duhului o să fim oameni mari, oamenii lui Dumnezeu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)