 |
| sursa |
Pe malul unui iaz trăia un bâtlan. Când a îmbătrânit și n-a mai avut putere să prindă pești, s-a gândit să-și agonisească hrana printr- un vicleșug. El le-a spus peștilor:
– Voi nici nu știți ce năpastă vă paște. Am auzit că oamenii vor să sece iazul și să vă prindă pe toți. Eu știu un iaz frumos de cealaltă parte a dealului. V-aș ajuta, dar sunt bătrân și zborul mi-e greu.
Peștii l-au rugat pe bâtlan să le vină într-ajutor.
– O să mă străduiesc cât voi putea să vă duc dincolo, le spuse atunci bâtlanul, dar nu pe toți odată, ci unul câte unul.
Bucuroși, peștii îl rugau pe bâtlan, care mai de care:
– Du-mă pe mine, ba pe mine!
Și s-a pus bâtlanul pe treabă: îi lua, îi ducea pe câmp și-i mânca.
Așa a mâncat mulți pești.
În iazul acela trăia un rac bătrân. Când bâtlanul a început să care peștii, racul și-a cam dat seama cum stau lucrurile și i-a spus:
– Hai, bâtlane, acum du-mă și pe mine în casa cea nouă.
Bâtlanul îl luă și plecă cu el, iar când ajunse pe câmp, vru să-l lepede acolo. Dar racul strânse tare cu cleștii gâtul bâtlanului și-l sugrumă, iar el se întoarse în iaz și le spuse și peștilor întreaga poveste.
Bâtlanul, peştii şi racul – Lev Tolstoi
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu