joi, 23 iunie 2016

Suta la sută pentru senatorul Titus Corlățean!



www.youtube.com
    Cu durere scriu aceste rânduri pentru că am văzut că nu știm să apreciem valorile. Sunt 100 la 100 pentru ca Titus Corlățean să rămână senator în Parlamentul României. Nici un dram de ezitare nu am când scriu aceste lucruri. Mai mult, aș vrea ca mereu în Parlamet să fie cel puțin 50% plus 1 oameni ca senatorul Titus Corlățean. 
      Domnul senator Titus Corlățean are greutate mare pentru că:

  1. A apărat familia creștină, sfântă, normală într-un mod demn de apreciat de la înălțimea statutului de senator și de profesor universitar din cadrul Facultății de Drept din București. E puțin lucru toată implicarea masivă și inima de care a dat dovadă fratele Titus Corlățean? Sâmbătă peste două zile, pe 25 iunie va fi parada celor care vor spurca România din nou și din nou. Aș vrea să văd câți din cei care azi au sărit la gâtul senatorului Titus Corlățean vor protesta la fântână, în mod neautorizat, împotriva stricăciunii care corupe țara în fibra ei cea mai importantă, familia.
  2. Nu s-a rușinat și a condamnat în public stricăciunea Norvegiei. Când unii și alții ne îndemnau să protestăm în cămăruță sau cu fața sub pernă domnul Titus Corlățean a ieșit public și a condamnat abuzurile ticăloase ale Norvegiei. Asemenea oameni trebuie apreciați din toată inima. Puțină cinste pentru ei căci nu s-au împiedicat în funcții și poziții și s-au coborât pe câmpul de luptă. Să lupt împotriva lor e ca și cum aș lupta împotriva familiei mele.
  3. Și-a asumat valorile creștine evanghelice. Senatorul Titus Corlățean, el singur, depășește în greutate, consistență, moralitate, caracter toată tabăra de atei, pardon, liber cugetători și susținători ai „drepturilor” homosexualilor reprezentată de Nicușor Dan și compania. Corupții cei mai cei din țară sunt cei după profilul Nicușor Dan, oamenii care deschid ușa potopului de stricăciune la umbra unei lupte pentru salvarea Bucureștiului, mai nou a României, nu senatorul Titus Corlățean care apără valorile biblice.
  4. Public a spus că-i pare rău pentru faptul că românii din diaspora nu au putut vota. La vremea respectivă am criticat organizarea alegerilor din diaspora. Au fost organizate prost dar în același timp, după ce am văzut modul în care s-a implicat în apărarea familiei, după ce am pus în balanță, pe taler, tot efortul extraordinar pentru apărarea familiei și faptul că acum câteva zile, să fie cam șapte, a spus că-i pare rău de modul în care au fost organizate alegerile, aceasta a fost ideea, mi-am dat seama că el singur nu a putut face mai mult și cred în sinceritatea lui fiindcă este un om cu inimă.
  5. Probabil, fiind joi spre seară, fratele Titus Corlățean a fost într-o casă de rugăciune și a căutat fața Domnului iar unii care trebuiau să fie la Casa Domnului au ales să atace pe cine nu trebuie la fântână. Sunt de acord cu protestele dar ... să fie făcute cu înțelepciune.

Senatorul Titus Corlățean este un om mare. Fie ca să facem gard în jurul lui și să ne rugăm ca Dumnezeu să-l țină tare ca să poată să lupte mai mult pentru Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui.


P. S. Mie personal mi-ar fi fost teamă de Dumnezeu și rușine de oameni să ies în public împotriva senatorului Titus Corlățean. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu