
Voia lui Dumnezeu poate este ca să pleci în Germania sau poate că nu este. Voia lui Dumnezeu poate că este ca să te implici într-o lucrare sau poate că nu este. Voia lui Dumnezeu poate că este ca să plângi când toţi rând sau poate că nu. În aceste situaţii şi în multe altele, nu ştiu exact care este voia lui Dumnezeu dar sunt sigur că El, Dumnezeul lui Avraam, Isac şi Iacov, El, Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ne vrea sfinţi, vrea ca să ne sfinţim, vrea ca să o rupem de TOT cu păgântătatea. Voia lui Dumnezeu este ca tot ce este din lume să fie scos afară, tot sistemul lumii să nu aibă tangenţă cu Biserica Lui, cu poporul Lui, cu răscumpăraţii Lui.
Voia lui Dumnezeu este ca să nu mai bem din apele murdare ale lumii. Voia lui Dumnezeu este ca să nu ne amestecăm valorile. Voia lui Dumnezeu este apărarea catargului care ne duce la liman, apărarea sfinţirii, cu orice preţ!
Hristos a suferit ca să sfinţească un popor pentru Dumnezeu. Hristos a stat între cer şi pământ pentru ca să curăţească un popor care a fost în mocirla lumii. Hristos Domnul a murit ca să fim copiii lui Dumnezeu.
Fie ca să înţelegem că voia lui Dumnezeu este ca să fugim şi să ne rupem de sistemul lumii chiar dacă trăim în lume! Fie ca să înţelegem că aici în cetatea de jos noi trebuie să trăim după standardele cetăţii lui Dumnezeu. Aş vrea să înţelegem că este o onoare să fim sfinţi!
La noi nu poate ca să fie alianţă cu lumea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu