sâmbătă, 25 februarie 2017

Încercări agresive dar eșuate de a mă face să spun mai mult decât pot dovedi cu scopul ca totul să se întoarcă împotriva mea

Cu câteva zile înainte de marea zi de 6 aprilie 2016 un cont fals a încercat să-mi schimbe traiectoria și să-mi pună în „brațe” argumente de paie pe care dacă le foloseam cu siguranță că mă dinamitam singur. 

Contul Costi Herman care s-a prezentat că a fost angajat la o fundație timp de 20 de ani e un cont fals care a fost creat cu scopul disperat ca să mă determine ca în data de 6 aprilie să vorbesc fără acoperire, fără dovezi și să cad într-o capcană. 

De data asta contul a furat o două poze ca să pară credibil. Știa deja că nu cred că tot ce zboară se mănâncă. Cu poza de profil și cu faptul că a spus că a lucrat la o fundație 20 de ani am putut ca să verific la cei care chiar au lucrat la acea fundație dacă îl cunosc. Concluzia, o mare minciună. 

Priviți cât de dibaci acționează. 
1. Scrie că și-a schimbat poza de copertă de 11 ore, când am făcut eu capturile. Când se deschide un cont de FB prima informație care apare pe cont este ora la care apare prima dată fotografia de copertă, dacă o mai schimbi odată apare și prima și a doua modificare și tot așa. În cronologie e cea mai veche informație. Mai în spate de această informație nu se poate merge. Deci contul a fost creat cu câteva ore înainte ca să mă abordeze. 








2. Ciudat e că nu pune la profil poza furată de la cineva ci una cu un apus ca să nu se vadă căci dacă se vede furtul de identitate imediat poți solicita blocarea contului. 
 

3. Modul de abordare este unul dibaci. Ca să mă prindă. Mai întâi, ca să-mi atragă atenția, cel care folosea contul fals, a lăsat comentarii pe pagina mea de FB albfaragri. Momeala! Dar a căzut el în ea. 
 











 4. Cu o inteligență toxică a inventat tot felul de scenarii pe care le vedeți până aici ca să le adopt. Nu i-am răspuns la ele. Nu îmi permit să vorbesc dacă nu am dovezi și să cred pe cineva fără probe. Dar ceea ce ma șocat a fost tupeul, agresiviatea, libertatea de-a scrie public asemenea acuze fără dovezi, libertate care te poate costa scump. Cine era în spatele contului Costi Herman nu își punea așa problema, dorea ca pe 6 aprilie eu să mă prezint cu aberații. 

 4. Dacă a văzut că nu cred în aberațiile lui, nu am căzut în capcană, și-a șters comentariile și ca un om sfânt și curat, după ce a dat dovadă ce caracter toxic are, a rostit un blestem, judece Domnul. El judecă, El vede dincolo de Costi Herman, vede cine a folosit acest cont și El judecă. 

5. Dacă am văzut că e un cont fals, era sigur că este, l-am abordat ca să-l prind. Am reușit. 


  
6. Fuge de mine când vreau să vorbesc direct cu el. Nu vrea să vorbească la telefon cu mine. Oare de ce? Adică s-a expus în public și a scris într-un mod infect, fără probe, dar se ferește să-mi dea un nr. de telefon ca să vorbesc cu el. Era clar. Să vedeți din informațiile pe care le deține despre o anume fundație, angajați, apoi despre unii pastori că totul se face și mai clar. 






7. Știe numele unei casiere de la o anunită biserică. Hopa ... Indicii. Și știe și cu cine e căsătorită .... și o cunoaște pe prietena ei, persoana din spatele contului fals...
 

8. Folosește cuvântul fraier precum celelalte conturi de mai sus, capetele de la Frământând Gânduri, cine știe o fi aceeași persoană... hmmm ... care are un tic verbal ...
 
  
9. Știe de Rugul aprins din București. Foarte impresionant câte știe. Oare de ce, dacă dădea informații credibile și dacă chiar a depus la cult în adevăr o sesizare,  îi e frică să vorbească la telefon? Dar să vedeți ce urmează.


10. Folosește numele unui pastor cu greutate, știe multe, dar vrea să mă facă să cred că dacă folosește numele unui frate cu notorietate și ceea ce scrie este adevărat. Nu așa de ușor. Nu cădem toți în plasă.
 


11. Scrie că timp de 20 de ani a lucrat la o fundație, din 1996 până în 2016. Urmărea să iau totul ca atare doar că mi-a dat această informație cel care era în spatele contului fals, persoana. Dar așa am putut ca să verific imediat dacă se chiar a fost angajat unde a spus. Evident că e un fals. Dar cine folosește acest cont fals știe multe de fundație, din fundație, din Cult, cine o fi oare? Știe și de donațiile pe care le făcea cineva în cârca căreia s-a pus un cont fals. O altă informație pe care o știe.
 


12. Știe foarte multe nume de angajați de la o animită fundație dar nu a muncit niciodată acolo. Hopa. Cine o fi în spatele acestui cont?  Evident un om din interior. 
 



13. Cineva mi-a spus IP-ul unei instituții de unde scria cine folosea contul Carmen Yka și și această informație o știe acest cont, cine e în spatele lui. Interesant. Zice, ca să mă facă să și cred această minciună, că cea care șterge pe jos cu conducera Cultului, era cazată la o instituție religiosă. Nu cred așa ceva. Cel puțin știu sigur că nu în perioada aceea, decembrie 2015. Dar a încercat să mă facă să nu folosesc acea probă  puternică primită de la cineva.
 



14. Alte nume .... Chiriloiu le ține spatele ... Hopa. Sigur nu lor, nu primește salariu de la ei.






15. PAPAGAL, cuvântul papagal  e din nou un indiciu. E folosit și de celelalte conturi false care compun caracatița Frământând gânduri. În spatele acestor conturi e una și aceeași persoană. 
 

16. Știe un detaliu intersant. De unde îl știe un cont fals? Cine e? Ghici? 
 



17. Dacă contul era de 5 ani apărea data și anul. Scria doar 11 ore când am vb eu cu el. 
 


Da, vă rog să analizați bine acest material lung și pe viitor să vă păziți. Cei care au „experiență” știu să monteze și să demonteze! Nu au rușine, frică de Dumnezeu și nici moralitate. Fără să clipească mint și se folosesc chiar de numele Domnului ca să mintă exact ca și vrăjitoarele care spun că fac vrăji cu Duhul Sfânt. A spune despre cineva că e cămătar ... îmi vine să rând ... 

Deschideți ochii azi mai mult ca oricând. Material cu caracter pur educativ! Să învățăm din pățaniile altora ca să nu ne doară din ale noastre.

Încă nu e tot! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu