joi, 27 august 2015

Am pășit AFARĂ

 
blogdecriza.wordpress.com
Prin îndurarea lui Dumnezeu și datorită invitației unei persoane care a făcut și face extraordinar de mult bine familiei noastre acum o săptămână am ieșit pentru prima dată din România. Nu știu dacă vor fi și alte dăți, probabil, Dumnezeu știe căci El este deja în viitor, dar această ieșire m-a marcat. 
    Încă odată mi-am dat seama ce frumoasă și binecuvântată este România dar am realizat mai mult ca oricând că din cauza clasei politice noi care puteam ca să fim în fruntea Europei, din multe puncte de vedere, suntem de plâns, suntem la propriu îngropați în gunoaie. 
    De vină nu este numai clasa politică ci și mentalitatea balcanică, ortodoxă, răsăriteană, otomană în care ne scăldăm de secole fără să realizăm că facem baie în mocirlă și că foarte ușor dacă avem voință putem să schimbăm grajdul. 
   Am fost manipulați să credem că epoca lui Ceaușescu ne-a adus unde suntem. Nu este adevărat. Dimpotrivă în România hydra comunistă a scos țara din chirpici și bordei. 
  Suntem în groapă și plini de gunoi din cauza bisericii în primul rând, din cauza faptului că românul își cumpără mântuirea, deoarece românul se teme să pună mâna pe Biblie, pentru român nu contează că toată viața este un stricat dacă are popă căci el crede că are drumul asigurat spre locul cu verdeață, suntem în mizerie pentru că românul nu știe cine este Hristos, ce să mai vorbim despre teama de El... 
  Creștini 97%, minciuni, probabil 9,7% ... și din aceștia nu toți în credința dată sfinților odată pentru totdeauna. 
  Am pășit afară și mi-am dat seama căci trebuie ca noi pocăiții, noi copiii lu Dumnezeu, să pășim mai apăsat în țară, mai hotărâți, mai verticali. Dacă noi nu pășim cu demnitate în România, dacă pe noi nu ne văd cei majoritari că suntem pe Cale țara nu se va schimba. 
   Este de muncă! În România Biserica lui Hristos trebuie să transpire pentru țară. 

  Să mergem, să pășim, să defilăm în numele Domnului Isus Hristos! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu