„Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” - Romani 10:14
Cum poate să cunoască lumea că există valori sfinte? Cum să cunoască lumea că nouă ne pasă de familia Bodnariu? Cum va conștientiza Norvegia că existăm, că suntem sute de mii și că noi osândim lucrările demonice pe care ea le promovează? Este nevoie de propovăduitori, de propovăduitori pe stradă, în arenă!
După amvon toți predicăm foarte bine că mergem cu poezia învățată de acasă, luată de la alții ... și de multe ori predicăm verzi și uscate. După amvon este loc de mult spectacol și de teatru. Pe teren sunt duhurile răutății. Între oameni se vede materialul din care suntem făcuți și Cine sau cine este în inimă. Acolo se vede dacă chiar postim și ne rugăm. Altfel degeaba postul și rugăciunea dacă noi ne-am blindat după amvon. Degeaba postul și rugăciunea dacă noi nu PROPOVĂDUIM pe stradă, între oameni.
Unde sunt propovăduitorii care sunt pocăiți și slujitori dincolo de amvon și dincolo de zidurile Casei Domnului? Post și rugăciune - dar noi nu ieșim că nu arde inima în noi de durere! Oare chiar postim și ne rugăm după voia lui Dumnezeu dacă noi nu acționăm?
Hristos a ieșit afară. Hristos între oameni a PREDICAT valorile Tatălui! E adevărat că se ruga nopți întregi dar lucrarea Lui nu s-a rezumat doar la rugăciune. El a acționat! S-a dus sute de km pe jos, cu mulțimea după El. În sinagogă prea puțin ...
Azi, dacă poporul evreu se rezuma numai la a posti și a se ruga, nu mai vorbeam de Israel. Ei demult ar fi murit în pustiu și totul ar fi doar poveste. Dar ei au acționat și azi evreii sunt printre noi. Dumnezeu s-a folosit de poporul evreu pentru că dimensiunea spirituală a fost unită cu acțiunea pe teren.
Estera, Mardoheu și zecile de mii de evrei au postit dar împărăteasa a mai făcut ceva, a acționat.
Când în Samaria femeile își mâncau copiii patru leproși inițiat un plan de acțiune și prin ei Dumnezeu a adus biruința. Împăratul postea, era încins cu un sac de păr pe sub, dar nu a fost suficient. Patru leproși au acționat.
Goliat a fost doborât cu acțiune!
Ghedeon cu 300 de viteji au acționat!
Domnul Hristos nu le-a spus apostolilor doar să postească și să se roage. Le-a poruncit și să MEARGĂ! Și s-au dus.
Cu câtă autoritate Petru în fața elitei religioase a Israelului a chemat la pocăință! Pavel s-a dus în mijlocul filosofilor, în Atena. Acolo a proclamat cu tărie pocăința, pe Hristos. Unde sunt oamenii lui Dumnezeu care să aibă Duhul! Să iasă! Oamenii de acțiune unde sunt?
Pocăiții de secol XVIII, XIX au mers pe jos, călare, mii de kilometrii și au proclamat pe Hristos, pocăința, întoarcerea la Dumnezeu.
Pocăiți și slujitori după amvon, cu laptopul în brațe acasă ... poate să fie chiar teatru ieftin. Pe teren, când pantofii se lipesc de asfalt, când sute de mii privesc și cu gura plină de har copiii lui Dumnezeu spun :
- FAMILIA ESTE INSTITUȚIA CREATĂ DE DUMNEZEU;
- COPIII NU SUNT COBAI;
- PĂRINȚII ȘI COPIII ÎMPREUNĂ;
- NU DISTRUGEȚI FAMILIA BODNARIU;
- NORVEGIA DE CE VREI CA SĂ DISTRUGI CELULA DE BAZĂ A SOCIETĂȚII, FAMILIA?
Atunci se vede foarte bine poporul Domnului.
Noi nu ieșim ca să pichetăm și să protestăm! Noi să ieșim ca să predicăm și în stradă valorile lui Dumnezeu! Prin pășire în stradă demonstrăm că nouă chiar ne pasă nu că brațul Domnului nu mai este același.
Să ieșim ca să fim pastori, slujitori, în acțiune. Noi să ieșim ca să cerem ca abuzurile împotriva copiilor lui Dumnezeu să înceteze iar familia să fie lăsată să fie familie. Noi să ieșim ca să arătăm căci chiar ne doare. Să înțelgem că nu este suficient ca să postim și să ne rugăm. Partea noastră înseamnă și să ieșim ... dacă ne pasă cu adevărat, nu doar de pe buze! Dacă chiar vrem ca familia Bodnariu să fie cu ocazia acestui abuz teribil prin care trece biruitoare trebuie ca să ne luptăm. Să vadă un oraș de 2 000 000 de locuitori, România și Norvegia că există un popor al Domnului care se teme de Dumnezeu, care condamnă păcatul, care apără valorile sfinte! Acțiune! Dumnezeu ne vrea în afara zidurilor!
Doamne încalță-ne cu râvnă!
Adevarat graiti .
RăspundețiȘtergereAmin. Doamne inbracane cu armura Ta dane platosa Ta sa fim mai mult biruitori, Noi sa fim Lumina acestei lumii plina de pacat. Ajuta ne sa ne pese sa nu dam atipire ploapelor noastre pana ce acestii copilasii vor fi in sanul familiei lor.
RăspundețiȘtergereAmin. Doamne inbracane cu armura Ta dane platosa Ta sa fim mai mult biruitori, Noi sa fim Lumina acestei lumii plina de pacat. Ajuta ne sa ne pese sa nu dam atipire ploapelor noastre pana ce acestii copilasii vor fi in sanul familiei lor.
RăspundețiȘtergere