Tot ce există Îi aparţine lui Dumnezeu. Întreg pământul, oamenii şi celelalte vieţuitoare, aurul şi argintul sunt ale lui Dumnezeu. Nu există NIMIC care să nu fie a Lui, iar noi suntem doar administratorii bogăţiilor Sale. Cum ne ducem la îndeplinire această sarcină?
„Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” „Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime! Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare”, zice Domnul oştirilor, „şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) şi nu vă va nimici roadele pământului şi viţa nu va fi neroditoare în câmpiile voastre”, zice Domnul oştirilor. „Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară plăcută”, zice Domnul oştirilor. (Maleahi 3:8-12)
Cum putem să Îl înşelăm pe Dumnezeu? Cum putem să furăm de la Cel care deţine totul? Din Maleahi 3:8 înţelegem să se referă la zeciuieli şi daruri de mâncare. Dumnezeu consideră că Îl furăm dacă nu le aducem la Casa Lui. Mai mult, ca rezultat al acestei neascultări, suntem blestemaţi. Prin contrast, sunt prezentate binecuvântările care urmează dacă aducem zeciuielile la Casa Domnului.
Ce este zeciuiala?
Geneza 14:18-20: „Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. Melhisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.”
Apoi Iacov i-a jurat Domnului că îÎl va sluji şi Îi va da zeciuială din toate lucrurile cu care Domnul îl va binecuvânta. În Geneza 33:11 vedem rezultatul acestui lucru: „…Dumnezeu m-a umplut de bunătăţi, şi am de toate.” Zeciuiala este mijlocul prin care îi permitem Domnului să ne binecuvânteze. În repetate rânduri citim în Scriptură că Dumnezeu doreşte ca poporul Său să aibă prosperitate şi sănătate. De asemenea, ni se spune că orice vom da ne va fi dat înapoi. Luca 6:38: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” Dumnezeu va deschide cerurile şi va turna asupra noastră binecuvântări necuprinse.
Unde ne aducem zeciuielile?
În Casa Domnului, în vistieriile Lui (Maleahi 3:8-12).
Zeciuiala în Noul Testament
Noul Testament nu vorbeşte mult despre zeciuială, totuşi, Domnul Isus se referă la zeciuială în Matei 23:23, unde spune: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege:dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.” Accentul nu este pus pe faptul că nu ar trebui să îşi aducă zeciuielile, ci că trebuie să înţeleagă şi să aplice îndurarea şi credinţa. Orice facem, oricât de darnici am fi sau am face fapte bune, toate sunt în zadar dacă nu sunt făcute în credinţă şi dragoste. Totuşi, Isus Se aştepta să continue să fie darnici.
Indiferent cât de mic sau de mare ar fi venitul tău, este primit de la Dumnezeu şi El ne cere doar 10% din ceea ce ne-a dat. Mulţi consideră că au un venit prea mic şi nu-şi pot permite să dea 10% din el. Problema nu este dacă ne permitem să dăm zeciuiala, ci dacă ne permitem să NU dăm zeciuiala, care este partea Domnului. Doar atât ne cere din tot ce ne-a dat, chiar dacă Lui îi aparţine totul, inclusiv viaţa noastră. Dacă suntem credincioşi în lucrurile mici, Dumnezeu ne va încredinţa şi lucruri mari.
Zeciuiala Îl onorează pe Dumnezeu, demonstrează credinţa noastră în puterea Domnului de a ne purta de grijă în toate nevoile. Avem pace atunci când ştim că Îl ascultăm pe Domnul. Prin ascultarea noastră de a da zeciuială, devenim exemple bune ca administratori în Împărăţia lui Dumnezeu.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu