 |
1. Binele suprem al copilul
Părinții Bodnariu au recunoscut ca au folosit pedeapsa fizica dar numai in cazuri rare, si atunci într-o măsura limitata de genul o palma la fund sau un tras de ureche (unii se leagă de aceasta declarație si ii acuza ca si cum in fiecare zi si-ar fi snopit copii din bătaie: fals). Problema nu se oprește aici. Cu toate ca râvna agenților Barnevernet este foarte mare (ei trebuie sa facă cat mai multe anchete, altfel nu își pot explica locul de munca într-o zona cu populație mica) daca acestea ar fi fost singurele acuzații, totuși nu cred ca ar fi luat copiii într-un mod așa abuziv (si totuși nu m-ar mira fiind ca dna profesor Marianne Haslev Skånland de la University of Bergen a alcătuit o lista cu motive banale pentru care Barnevernet a luat copiii părinților:http://www.mhskanland.net/page10/page122/page122.html)
Părinții Bodnariu au mărturisit că pe lângă acuzațiile de disciplina fizica de genul dat o palma la fund, sunt acuzați si de alte fapte false mai grave, dar ca ei nu pot înțelege cum fetițele ar fi declarat așa ceva. Răspunsul este ca acești agenți Barnevernet folosesc metode abuzive de interogare. Orice psiholog știe că un copil poate fi făcut sa spună ce vrea interogatorul. Astfel au reușit agenții Barnevernet sa corupă mărturia copiilor si sa învinuie părinții Bodnariu de fapte mai grave. Pentru cei care nu vor sa creadă un astfel de lucru va rog sa citiți următorul studiu despre „Sugestibilitatea copiilor” (http://law2.umkc.edu/…/projects/ftrials/mcmartin/suggestibi…) care arata clar ca interogatorul poate influenta răspunsul copiilor prin întrebări sugestive. Si nu numai atât, ci si ca odată infiltrat un astfel de eveniment in mintea copilului, acel copil nu mai poate fi considerat o sursa sigura de informații.
Cu toate acestea sa presupunem ca acuzațiile de disciplina fizica sunt valide. Care ar trebui sa fie răspunsul unei agenții de tip Barnevernet? Este adevărat ca legea norvegiana interzice pedeapsa fizica, dar in același timp legea norvegiana spune ca orice acțiune in acest sens trebuie sa aibă ca scop „binele suprem al copilului”. Deci Barnevernet trebuia sa cântărească opțiunile la dispoziție: lăsarea copiilor in familie si educarea părinților, versus separarea imediata si completă a copiilor de părinți. Ținând cont ca acuzațiile mai grave sunt false, nu cred ca exista vreun psiholog care ar fi putut recomanda separarea imediata a copiilor de părinți, inclusiv a bebelușului sugar de 3 luni doar pentru ca in cazuri rare părinții au folosit disciplina fizica. Aceasta separare brusca a copiilor de părinți, si separarea fraților si surorilor unul de altul, produc daune psihologice care nu vor mai putea fi vindecate niciodată. Aceste daune psihologice sunt exponențial mai grave decât orice dauna produsa de o palma la fund. Dau doar un exemplu dintr-un studiu făcut de institutul norvegian NIBR care arata ca rata de sinucidere a copiilor din sistemul Barnevernet este de 8 ori mai mare decât cea din rândul copiilor din populația generala (pagina 18: http://www.nibr.no/filer/2005-12.pdf ) . Prin urmare, Barnevernet a încălcat legea norvegiana, pentru ca nu a făcut ceea ce era in interesul suprem al copilului.
2. Sistemul judiciar norvegian
Într-un sistem normal judiciar, părinții ar trebui sa aibă abilitatea sa se apere. Ori Norvegia nu le permite părinților sa își angajeze cei mai buni avocați din sistemul privat (ei pun o limita la suma cu care poate fi plătit avocatul in astfel de cazuri, prin urmare avocații buni nu vor sa aibă dea face cu astfel de cazuri). Si totuși întrebarea se pune, de ce sistemul judiciar din Norvegia nu descoperă aceste practici murdare de interogare ale Barnevernet? Pentru ca judecători pun valoare doar pe mărturia agenților Barnevernet. Nu contează faptul ca părinții neaga acuzațiile, sau faptul ca agenții Barnevernet nu au nici o dovada medicala, sau faptul ca toți vecinii, prietenii si oamenii care ii cunosc au atestat ca părinții nu sunt violenți cu copiii. Judecători nu dau nici o însemnătate acestor marturii. Pentru a înțelege in detaliu cum lucrează sistemul, va rog sa citiți acest raport făcut de NCHR (Comitetul Nordic pentru Drepturile Omului):
Acest studiu spune clar ca „instanțele administrative sunt reticente să se abată de la poziția lucrătorilor sociali individuali și consilii sociale” si ca „numărul disproporționat de mare de copii fiind scos din grija părinților poate fi atribuit stimulentelor economice pentru industria caselor de plasament (foster homes)”.\
3. Plasarea copiilor in afara familiei
Totuși, sa presupunem ca era necesar ca copiii sa fie luați de la părinții Bodnariu. Cum ar fi trebuit sa procedeze Barnevernet într-un astfel de caz?
In primul rând separarea fraților si surorilor unul de altul este un lucru foarte grav. Nu pot sa înțeleg in ce văgăuna a găsit Barnevernet un psiholog care sa aprobe o astfel de separare. Orice agenție de adopție internațională, întotdeauna va milita pentru păstrarea fraților si surorilor împreuna. S-au făcut sute de studii psihologice pe tema aceasta si toate recomand același lucru: frații si surorile trebuie sa fie ținuți împreuna. De exemplu, acest studiu publicat de Child Welfare Information Gateway (https://www.childwelfare.gov/pubPDFs/siblingissues.pdf ) constata clar ca „frații separați în asistență maternală sau adopție au risc mai mare sa nu se ajusteze, inclusiv sa fugă, și niveluri mari de probleme de comportament”.
In al doilea rând, plasarea copiilor trebuia făcută la rude. Orice organizație de asistenta sociala de pe mapamond iți va spune același lucru. Din nou refer doar un singur studiu făcut de Providence College (http://digitalcommons.providence.edu/cgi/viewcontent.cgi…) care dovedește clar ca „că plasamentul într-o familie rudă, este total superior plasamentului într-o familie străină, datorită legăturilor emoționale și sociale preexistente între copil familia rudă”. Ori familia Bodnariu are in același oraș atât părinții mamei cat si frații si surorile ei (deci bunicii, mătușele si unchii copiilor), oameni respectați, si văzuți bine in societate. Nici sa nu mai pomenim ca copiii puteau fi plasați cu fratele tatălui, Daniel Bodnariu in Romania, om de integritate si respectat in comunitate.
Iar in ultimul rând, nu numai ca copiii Bodnariu au fost separați de părinți, nu numai ca au fost separați unul de altul, si nu numai ca au fost plasați la familii străine când exista posibilitate sa fie plasați la rude, dar mai grav Barnevernet a ales sa ii plaseze la 3 ore si 2 ore distanta de casa părinților. Cum este posibil ca un sugar de 3 luni care trebuie sa fie alăptat de cel puțin 6 ori pe zi sa fie plasat la 2 ore distanta de mama lui? Cum este posibil sa o faci pe mama sa conducă 6 ore într-o zi sa își vadă băieții? Cum este posibil sa le interzici fetelor mai mari orice contact cu părinții, chiar si in prezenta agenților Barnevernet? Oare chiar așa suprema sa fie legea norvegiana? Chiar așa diabolica? Oare nu cumva încalcă orice principiu uman si drepturile omului?
P.S. va rog faceti copy/paste si distribuiti in comentarii pana se lumineaza si cei inchisi la minte.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu