 |
| Sursa |
Aşa cum unii poate aţi aflat din mărturia mea, înainte de convertire am avut un mare idol. Era vorba de muzica rock, în special, dar şi alte genuri de muzică. Tot ce imi doream era să ascult muzică. Dar Dumnezeu a intervenit şi lucrurile s-au schimbat, am scăpat de dependenţa faţă de muzică şi am pornit pe calea pocăinţei. Dragostea de muzică a rămas şi am început să ascult muzică creştină. Nu vă spun toată istoria dar trebuie să ştiţi că şi în această privinţă a fost un parcurs nu tocmai uşor. Am ascultat şi muzică rock creştină, apoi am renunţat, realizând că nu fac bine şi că nu îmi face bine şi tot aşa am început să selectez tot mai mult, pe măsură ce aprofundam viaţa de credinţă. Am ajuns să lucrez la un post de radio creştin şi din nou am avut de-a face cu muzica, chiar să fiu foarte mult implicat în acest aspect. Tot timpul a fost o luptă, luptă care a culminat în ultimul timp astfel că am ajuns să îmi fie scârbă să mai ascult muzică, evident muzică creştină pentru-că de cealaltă nici nu mai putea fi vorba. Vă închipuiţi ce înseamnă să lucrezi la un post de radio şi să urăşti să asculţi muzică. Aşa că două motive principale m-au determinat să reascult toată muzica din baza de date şi să caut să elimin tot ceea ce nu mi s-a părut a fi potrivit. Primul a fost că mă simţeam tot mai vinovat înaintea lui Dumnezeu pentru muzica care nu ar fi trebuit să fie difuzată, cel puţin aşa simţeam eu. Al doilea motiv are legătură cu voi cei care ascultaţi acest post de radio şi faţă de care mă simt responsabil.
Poate că unii nu mă veţi înţelege şi nu veţi pricepe demersul meu dar vreau să vă asigur că problema este foarte importantă.
Am scris câte ceva despre cum văd eu problema muzicii creştine în ultimele două editoriale. Desigur că mai sunt multe altele de spus dar am căutat nu atât să aduc lumină deplină în această problemă, cât să trag un semnal de alarmă. Şi m-am bucurat să văd că nu sunt singur. Pentru-că 90% dintre cei mulţi care ne-aţi vizitat site-ul şi aţi răspuns la chestionarul nostru aţi afirmat că evanghelicii sunt în pericolul de a avea o închinare falsă. Şi chiar dacă nu doar muzica înseamnă închinare, totuşi cei mai mulţi asociem muzica cu închinarea. Deci aproape toţi vedeţi un pericol în muzică. Şi cred că aveţi perfectă dreptate.
O să am acum câteva gânduri pentru voi dintr-o perspectivă nouă. Iată ce am observat după ce am ascultat, chiar dacă nu în întregime, mii de cântări creştine.
Muzica ne formează. Orice fel de muzică, evident că şi cea creştină. Fără a încerca să denigrăm pe cineva şi fără a încerca să ridicăm pe alţii pe un piedestal totuşi trebuie să recunoaştem că putem aprecia calitatea unui om, nivelul lui cultural în special, şi funcţie de genul de muzică pe care îl ascultă. Un om predispus să asculte muzică rock va fi format într-un anume fel iar cei mai împătimiţi ajung la manifestări extreme care ajung până la satanism. Unul care ascultă muzică simfonică, genurile clasice, are nevoie de o pregătire specială şi va fi format cu totul altfel decât unul care ascultă manele. Nu poate asculta manele decât unul cu o instruire foarte precară şi cu siguranţă un astfel de om nu va aprecia niciodată un gen clasic pentru-că nu-l va înţelege. Cu alte cuvinte muzica pe care o ascultăm spune foarte multe despre noi.
Veţi spune că aşa este cu muzica lumii acesteia dar în privinţa muzicii creştine lucrurile stau cu totul altfel.
Eu o spun hotărât că şi în cazul muzicii creştine lucrurile stau la fel. Ajuns aici vreau să vă spun că şi termenul de „muzică creştină” este un termen pe care îl folosim greşit. Dacă îi spunem muzicii care vorbeşte despre Dumnezeu muzică creştină poate că nu greşim, dar dacă şi considerăm că această muzică Îl onorează pe Dumnezeu atunci greşim foarte mult. Dacă ne referim apoi la această muzică ca la ceva ce ne creează nouă plăcere, atunci, numai pentru-că face referire la Dumnezeu, cu ce este diferită de muzica din lume? Şi aceasta din urmă creează plăcere celor ce o ascultă, chiar sataniştilor.
Noi nu am înţeles că muzica, hai să-i zicem nu „creştină” ci sacră, pentru-că ne apropie mai mult de adevăr, trebuie să-L înalţe pe Dumnezeu, nu să fie un drog pentru cei ce o cântă. Când suntem preocupaţi de noi atunci putem face tot felul de lucruri care să facă muzica atractivă, adică să ne confere o stare de exaltare. Poate fi drog sau poate fi idol. Spunând acestea nu vreau să înţelegeţi că muzica nu trebuie să ne confere o stare de bucurie. Când ne închinăm cu adevărat lui Dumnezeu, chiar şi prin muzică, şi închinarea este primită înaintea Lui, desigur că ne bucurăm. Biblia însă vorbeşte despre bucuria care vine prin Duhul Sfânt. Diferită de cea din lume dar care, prin muzică, poate fi uşor falsificată şi putem fi duşi în eroare atunci când doar îi adăugăm numele de „creştină” dar de fapt Dumnezeu nu este implicat în ea pentru-că nu este onorat aşa cum doreşte El.
Muzica sacră a pornit din adâncul inimilor celor ce au fost îndrăgostiţi de Dumnezeu. Aşa s-au scris Psalmii şi marile imnuri creştine din ultimele sute de ani, în special din timpul marilor treziri religioase. Nu a fost o altă motivaţie a celor ce au compus decât de a-L înălţa pe Dumnezeu, de a-L adora. Din fiinţa lor interioară au izbucnit versuri şi melodii care nu au putut fi ţinute. A fost ca o revărsare a dragostei lor pentru Dumnezeu. Oamenii nu s-au gândit cât de mult le palc lor cântările ci cât de mult Îi plac lui Dumnezeu.
Azi lucrurile stau cu totul diferit. Muzica creştină a devenit un drog pentru cei ce o ascultă şi mulţi profită de aceasta pentru a le da ascultătorilor ceea ce vor. Eu personal am ascultat o vreme muzică creştină nu pentru-că Îl glorifica pe Dumnezeu, nici nu înţelegeam bine ce înseamnă aceasta, ci pentr-că îmi plăcea mie! Şi mereu căutam ceva care să îmi placă, la fel cum făceam cînd ascultam muzică rock. Nu era nici o diferenţă. Diferenţă era totuşi şi consta din faptul că acum eram poate şi mai înşelat decît înainte. Încă eu eram în centrul atenţiei! Ce îmi plăcea mie conta. Şi credeam că şi lui Dumnezeu îi place.
Pe măsură ce am înţeles aceste lucruri m-am uitat în jurul meu şi am constatat că şi ceilalţi sunt la fel ca mine. Diferenţa dintre noi era că unora le plăcea un gen de muzică, şi după părerea lor aceea era muzica sacră, iar altora le plăcea un alt gen de muzică şi evident că aceasta era muzica ce trebuia ascultată. Sesizaţi pe ce cade accentul? PE CE NE PLACE. Concluzia, în cazul tuturor, este evidentă: dacă nouă ne place şi lui Dumnezeu îi place, ceilalţi se înşeală. În fond ne înşelăm aproape toţi şi jungla aceasta muzicii creştine este atât de încâlcită încât cei mai mulţi se pierd în ea.
Una dintre probleme este că au dispărut adevăraţii închinători dar avem din belşug făcători de muzică. Poţi să le zici interpreţi, compozitori, producători, sau în orice alt fel.
Şi muzica pe care o ascultăm ne formează, ne modelează pe noi creştinii. S-ar putea să greşesc în privinţa numelui, cred că despre A.W. Tozer este vorba, dacă nu oricum nu are mare importanţă, dar am citit că el, sau un alt mare om al lui Dumnezeu, spunea că două cărţi sunt necesare pentru creştin: Biblia şi Cartea de cântări. De ce? Pentru-că în ambele există învăţătură. De fapt azi creştinii mai mult folosesc muzica pentru a se zidi duhovniceşte. Nu Cartea de cântări care a devenit demodată, ci muzica înregistrată. Nu mai au timp să citească Biblia dar au tot timpul în urechi muzică. Şi ca şi muzica pe care o ascultă aşa sunt. Adică tot mai fireşti şi mai lumeşti. Doar o copie palidă a ceea ce ar trebui să fie.
V-aţi gândit vreodată că starea de decădere a creştinismului evanghelic, pe care o putem constata dacă avem ochi să vedem, se datorează, într-o proporţie importantă, muzicii aşa zis creştine?
V-am spus că am ascultat multă muzică în ultimele zile. Am fost mai atent ca altădată şi am realizat că există un pericol imens în această muzică. Aşa cum spuneam pentru-că muzica nu a venit dintr-o relaţie profundă cu Dumnezeu, nu a venit dintr-o cunoaştere a lui Dumnezeu, nu a fost gândită să-L preamărească cu adevărat pe Dumnezeu (evident că cei în cauză nu vor recunoaşte aceasta dar rezultatul muncii lor o dovedeşte), ci a fost făcută ca să ne placă nouă, celor ce o ascultăm, s-a ajuns ca doctrina promovată prin aceste cântări să fie contrară Sfintelor Scripturi.
Datoria omului este să-L preamărească pe Dumnezeu. Şi atunci când ne supunem Lui în totalitate, aşa cum a făcut Domnul Isus Hristos, Îl preamărim şi Îl glorificăm pe El. Nu omul este în centrul atenţiei, ci Dumnezeu. Acesta este mesajul Bibliei de la un capăt la altul. Prin cântările noastre, compuse şi interpretate de oameni neduhovniceşti, am ajuns să deformăm acest adevăr al Scripturii, dar şi altele.
Iată câteva teme pe care mi le-am notat în timp ce ascultam foarte atent muzică în aceste zile, teme care se regăsesc cu precădere în cântările noastre „creştine”.
1.„Tot ce vreau eşti Tu”. „Nu pot exista fără Tine”.
Aceasta este o mare minciună pentru majoritatea creştinilor. Viaţa pe care o trăiesc dovedeşte că pot foarte bine şi fără Dumnezeu, aproape tot timpul. Deci prin cântări minţim dar minţim frumos şi încălcăm în felul acesta voia lui Dumnezeu
2.”Strânge-mă tare la pieptul Tău”. „Vreau să simt mângâierea Ta, prezenţa Ta”.
Constat că sub o mască a evlaviei am pierdut total sentimentul de reverenţă în faţa unui Dumnezeu sfânt şi care este şi foc mistuitor. Apostolul Ioan, cel care a stat la Cina cea de taină rezemat pe pieptul Domnului Isus, a căzut la pământ ca mort în faţa Domnului glorificat, în timpul revelaţiei divine din insula Patmos. Nu a fost loc de „dulcegării” între ei. Domnul devine pentru unii, datorită mesajelor din cântările „creştine”, nu mai mult decât un simplu om. Senzualitatea din cuvintele şi din inflexiunile vocale ale multor interprete nu te duc spre altceva decât spre o relaţie amoroasă. Prin aceasta aduc un afront la adresa sfinţeniei lui Dumnezeu şi din nou atentează la adevărul Sfintelor Scripturi.Scripturi care învaţă cu totul altceva.
3.”Umple-mă cu Duhul Tău Cel Sfânt” şi alte variaţii pe aceeaşi temă.
Credem chiar că facem un lucru deosebit de spiritual cântând aşa ceva. Dar Duhul Sfânt nu vine pentru-că noi agonizăm şi repetăm la nesfârşit ca El să vină. Duhul Sfânt vine prin pocăinţă. În urma vieţii sfinte a credinciosului. În nici o cântare în care se cere revărsarea Duhului Sfânt nu am auzit să se facă referinţă şi la pocăinţă. Probabil că sunt şi astfel de cântări dar proporţia covârşitoare este în favoarea celor ce nu exprimă adevărul Scripturii. Se dă de înţeles omului că Duhul Sfânt vine doar pentru-că noi cântăm acest lucru şi îl exprimăm în cuvinte. Sau chiar mai rău, se dă de înţeles că Duhul Sfânt ar putea veni pentru fiecare din adunare, indiferent de starea lui. Este o altă învăţătură decât în Biblie şi este ascunsă bine tot sub o mască falsă a evlaviei……
Vă rog acum să vă gîndiţi puţin la cântările care se cântă în biserica din care faceţi parte sau la cele pe care le ascultaţi. Sunt convins că în marea majoritate a adunărilor pocăiţilor este la fel.
M-aş bucura să nu am drepate în această privinţă. Poate lucrurile stau mai bine doar acolo unde se mai folosesc Cărţile vechi de cântări, în adunări mai mici pe la ţară. Oricum virusul se răspândeşte cu repeziciune.
Când vorbim de învăţători mincinoşi poate nu ştim unde sunt. Dar pe lângă cei ce propovăduiesc o evanghelie falsă de la amvoane iată că mai mulţi cântă această evanghelie falsă. Evanghelie care place celor ce o ascultă. Şi aşa suntem, falşi. Ca şi muzica care nu este pentru gloria lui Dumnezeu ci pentru plăcerea noastră.
Urgent ar trebui să facem ordine în acest sector şi să scoatem afară tot ceea ce a fost atins de virus. Chiar dacă veţi dori să faceţi acest lucru vă spun că nu vă va fi uşor. Suntem prea prinşi în iubirea muzicii „creştine”. Sunt unii dintre cei din lume care selectează muzica pe care o ascultă şi chiar ascultă muzică de calitate. Este drept că sunt puţini. Ceilalţi ascultă manele, muzică de pahar , rock sau de alt gen. Şi aşa sunt, ca muzica lor. Dar le place.
Creştinii ar trebui să fie mult mai atenţi la ce le place. Noi nu asta trebuie să căutăm ci să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu. Abia de aici vine şi muzica care aduce bucurie în noi dar şi roade sfinte. Şi ne face să fim tot mai asemănători cu Isus. Dacă muzica ce o asculţi nu te face mai sfânt, mai smerit, chiar dacă îţi stoarce râuri de lacrimi, las-o şi caută mai bine faţa Domnului..
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu