Topul liceelor din Bistrița-Năsăud după rata de promovare la Bac. Media județeană, 75,35%
Din totalul de 2.045 elevi înscriși la examenul de Bacalaureat în județul Bistrița-Năsăud, s-au prezentat 1.947, reprezentând un procent de 95,20%.
Cea mai mare pondere a mediilor s-a înregistrat în tranșa 8-8,99 – 479 elevi. Urmează apoi tranșele 9-9,99 – 386 elevi, 7-7,99 – 346 elevi și 6-6,99 – 253 elevi. Niciun elev nu a obținut media 10, cea mai mare medie fiind 9,96, trecută în dreptul a trei absolvente, după cum puteți vedea AICI.
Media județeană de promovabilitate înainte de contestații este 75,35%, peste media națională de 71,4%. Anul trecut, rata de promovare la Bac în județ a fost de 69,39%.
Clasamentul primelor cinci licee din Bistrița-Năsăud în funcție de procentul de promovabilitate este următorul, potrivit Inspectoratului Școlar Județean:
1. Liceul Creștin Logos Bistrița – 100%
2. Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița – 98,12%
3. Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud – 96,51%
4. Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița – 95,69%
5. Liceul ”Radu Petrescu” Prundu Bârgăului – 95,59%
Rezultatele finale, după contestații, vor fi anunțate în 10 iulie.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu