luni, 18 mai 2015

Amputarea organelor!

 
sfinx777.wordpress.com
  Dumnezeu vrea ca să depindem în mersul nostru către cer numai şi numai de călăuzirea Lui ... această dependenţă nu exclude consultarea mai multor puncte de vedere solide şi respectarea lor dacă prin ele Dumnezeu oferă direcţie! 
   Există persoane în Biserica Domnului care atunci când trebuie ca să decidă decid alţii pentru ei: firea lui pământească, tatăl, mama, soţia, tradiţia, păstorul etc. etc. 
   Deciziile altora pentru viaţa ta pot să fie bune sau rele. Ceea ce este anormal este că un om care depinde de alţii în luarea deciziilor şi nu de Dumnezeu îşi amputează  membrele omului duhovnicesc, se schilodeşte singur. Un astfel de om care nu cere călăuzirea lui Dumnezeu, care nu cere sfatul fraţilor prin prisma căruia să afle voia Lui, ci ca să abandoneze responsabilitatea căutării voii Lui, este ca unul care din punct de vedere fizic îşi amputează unele organe, unele membre. Ştiu că este o imagine neplăcută dar  asta este realitatea. Hristos a spus că atunci când o să vină Duhul ADEVĂRULUI o să ne călăuzească! Voia lui Dumnezeu este ca noi să fim călăuziţi NUMAI de El! Metodele prin care o face pot să fie multe dar Tatăl nostru vrea ca să ascultăm numai de vocea Lui! 
   Unii au făcut din părinţi, tradiţie, păstori etc. dumnezei şi nu mai verifică dacă ceea ce ei transmit este de la Dumnezeu! E trist că unii nu caută călăuzirea lui Dumnezeu pentru viaţa lor care poate ca să vină şi prin oameni ci caută sfatul oamenilor şi-l iau ca fiind voia lui Dumnezeu. Aceşti oameni îşi atrofiază simţurile, membrele, organele spirituale şi ajung din punct de vedere spiritual handicapaţi, oameni cheiţă şi cu creierul în pioneze!!!

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu