Să nu facem din România Sodoma! (De ce nu poate (și nu trebuie) fi legalizat „parteneriatul civil” pentru homosexuali, în România)

www.crestinortodox.ro

 Organizațiile membre ale „Coaliției pentru Familie” au remis comisiilor de specialitate ale Parlamentului României un Memoriu juridic cu referire la propunerea legislativă pentru reglementarea așa-zisului „parteneriat civil” între persoane de același sex, prin care cer respingerea acesteia.

De asemenea, o scrisoare conținând argumentele esențiale ale Memoriului a fost înaintată liderilor tuturor grupurilor parlamentare. Scrisoarea este semnată de 46 de ONG-uri și este cvasi-identică celei remise în 2013, cu ocazia primei tentative de a legifera această instituție artificială care urmărește introducerea în societatea românească a abominației „familiei” de homosexuali.

Înainte de a enumera argumentele, este, credem, necesar să subliniem un lucru:propunerea legislativă privind „parteneriatele civile”, pe lângă viciile juridice, este una profund antidemocratică. Este lipsită de motivația unei necesități sociale reale, care ar trebui să stea la baza fiecărei schimbări legislative; nu are niciun fel de „tracțiune” în societate și nici măcar în comunitățile de homosexuali, campania de promovare fiind anemică și scoasă cu forcepsul de publicațiile cu agendă fățiș de stânga și anti-Biserică (ex. adevarul.ro sau hotnews.ro) iar unicul său promotor, un individ mediocru ajuns parlamentar doar din cauza degenerării acute a clasei politice, este vehement contestat chiar de cei pe care afirmă că i-ar promova – „minoritățile” sexuale sau (non)religioase.

Cât privește unica motivație pe care promotorii (parlamentarul inițiator și diverșii oengiști de pe statele de plată ale lui Soroș) au produs-o, anume că există câteva sute de mii de cupluri heterosexuale care au nevoie de această lege pentru a fi protejate, este un exemplu tipic de practică a manipulării prin așa-numitul procedeu al „ieșirii din matrice”: se comută centrul dezbaterii pe cuplurile heterosexuale pentru a respinge obiecțiile că legea ar fi destinată cuplurilor unisex. Ceea ce „uită” proponenții să spună este că atribuțiile „partenerilor” fiind foarte asemănătoare cu ale soților, cuplurile hetero au la dispoziție starea civilă pentru a se căsători, fără a mai fi nevoie de vreo lege nouă…

Actul de legiferare, deci, nu poate fi un instrument ideologic în mâna unor scamatori imorali!

Resortul cel mai important al propunerii legislative referitoare la parteneriatul civil este de a provoca o mutație societală profundă: aceea ca viitoarele generații să se nască și să crească într-o țară în care relațiile homosexuale să fie recunoscute și protejate de stat la paritate cu familia. O mai gravă alterare a rostului și sensului colectiv al noțiunii de familie, ca temelie a societății, nu poate exista. Țările vestice au căzut pradă aproape în totalitate acestei orbiri colective și, oricât ar încerca unii să invoce infiltrarea marxistă istorică a cercurilor intelectuale și politice din Occident (o realitate, desigur) aceste țări sunt principalii și entuziaștii ei vectori.

Deși nu vedem cum o atare încercare se poate transforma în lege în acest moment, niciun partid politic nesprijinind-o, ne așteptăm la noi atacuri și presiuni pe fondul foartei probabile legalizări a „căsătoriei” unisex la Curtea Supremă a SUA în iunie. Ar fi o naivitate să ne închipuim că influența uriașă a SUA asupra statelor aliate nu s-ar manifesta și în această direcție. Mai ales că, să nu uităm, drepturile homosexualilor au fost declarate o prioritate a politicii externe a SUA de către administrația Obama.

Reproducem în continuare argumentele principale din memoriul societății civile către Parlament:

1. Cel mai grav dintre viciile proiectului de lege privind „parteneriatul civil” este pretinsa nevoie de a recunoaște „o formă alternativă de familie” întemeiată pe parteneriatul civil. Inițiatorii forțează adoptarea unor prevederi aflate în contradicție flagrantă cu Codul Civil și Constituția, prin care statul se obligăsă ocrotească și deci să ofere protecție specială familiei întemeiată pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea acestora precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor. Crearea de reglementări paralele cu cele ale instituției căsătoriei ar fi nu doar un viciu legislativ, ci ar duce la subminarea unor valori esențiale în societate, prin echivalarea familiei cu o relație lipsită de obligații și bazată doar pe interesul obținerii de facilități fiscale/locative.
2. Legea este scrisă „cu dedicație” pentru homosexuali, întrucât, practic, pentru cuplurile heterosexuale parteneriatul este inutil, drepturile stipulate aici găsindu-se între cele conferite de căsătorie.
3. Privind experiența altor țări, apare clar că parteneriatele civile nu sunt un scop în sine, ele având rostul de a face încetul cu încetul acceptabilă ideea de „căsătorie” între persoane de același sex. Propunerea de lege trebuie deci privită în acest context: în aproape nicio țară unde acestea au fost instituite, legislativul nu s-a putut opri aici, el fiind supus unei presiuni imense pentru a răspunde tuturor revendicărilor de reglementare a „căsătoriei” și adopției de copii pentru homosexuali.
4. Interesul copilului, primordial în legislația privind familia, este complet neglijatprin ignorarea situației juridice a copiilor născuți în timpul parteneriatului și prin aceea că, descurajând o formă mult mai stabilă de conviețuire (căsătoria) în favoarea uneia volatile și confuze, adoptarea unei atari legi ar expune copiii la riscul monoparentalității. Mediul optim pentru creșterea și educarea copiilor este cel familial, cu părinți căsătoriți. Într-o societate în care deja ponderea nașterilor în afara căsătoriei a ajuns la 31%, ar fi o gravă eroare stimularea acestei situații, în loc să se facă eforturi pentru corectarea ei.
5. Nu există nicio nevoie obiectivă pentru această lege, întrucât în România dreptul la căsătorie nu este unul discriminatoriu. Egalitatea în drepturi şi nediscriminarea, invocată ca temei al acestui tip de „familie în afara sferei căsătoriei” nu poate presupune şi egalitatea de statut familial. Definiţiile sociologice, antropologice, biologice şi psihologice ale familiei pleacă de la premisa diferenţei esenţiale între bărbat şi femeie, fără de care familia nu se poate fundamenta. Rolurile de bărbat şi femeie – respectiv de tată şi mamă – şi statutele asociate presupun capacităţi, atribuţiuni, sarcini, domenii diferite în cadrul spaţiului familial. Cu alte cuvinte, femininul şi masculinul sunt categorii exclusiviste, care îmbracă forme deosebite de existenţă, nu numai din punct de vedere biologic sau psihologic (atestate în planul naturii umane, supraevaluat astăzi), ci şi social, cultural şi religios.
6. În contradicție cu afirmațiile din expunerea de motive a propunerii legislative, nu numai că NU există nicio obligație a statului român de a oferi cuplurilor coabitante (hetero sau homo) protecție egală în fața legii cu cea oferită familiei, dar dimpotrivă, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană a Drepturilor Omului menționează bărbatul și femeia uniți prin căsătorieca temei pentru familie. Întreaga legislație cade exclusiv în seama legiuitorului național, a cărui obligație este aceea de a respecta valorile culturale, religioase și morale ale societății. De altfel, definiția naturală a familiei în România a fost reiterată relativ recent, în 2009, prin noul Cod Civil.

Sursa: http://www.culturavietii.ro/2015/05/05/de-ce-nu-poate-si-nu-trebuie-fi-legalizat-parteneriatul-civil-pentru-homosexuali-in-romania/