vineri, 4 mai 2018

Nu vă lăsați târâți în MINCIUNĂ


Trăim înconjurați de fii ai Diavolului. Trăim înconjurați de oameni care nu doar că mint cum respiră dar te mint folosindu-se de Numele sfânt al Domnului Hristos, al Duhului Sfânt, Nume pe care le împletesc cu minciuna fără nici o remuşcare. 

Încerc să-mi imaginez tonul mieros al Diavolului, şarpele cel vechi, din Eden când i-a mințit pe primii oameni împletind minciunile lui catastrofale cu numele lui Dumnezeu, cu asigurări categorice de bine. Problema a fost la Adam şi la Eva căci s-au lăsat târâți în MINCIUNĂ!

Hristos Domnul, când acelaşi Diavol, a venit cu limnajul lui "duhovnicesc" la Cel ce le ţine pe toate prin Cuvântul Lui, nu s-a lăsat sedus, târât de vorbele alunecoase ale Diavolului. 

Însă azi sunt tot mai mulți cei care înghit pe nerăsuflate cu poftă "minciuni duhovniceşti" țesute cu iscusința unei minți lacome de câştig mârşav şi de faimă. 

Azi sunt tot mai mulți sunt cei care se lasă târâți crezând minciuni despre oameni ai lui Dumnezeu împotriva cărora voit prin minciună se fac planuri (s-au făcut planuri) de a li se distruge imaginea ca să nu ajungă în poziții de unde pot fi o binecuvântare pentru lucrarea Domnului, ca să fie decredibilizați, prin minciună,  şi poziția lor să nu mai fie luată în seamă sau abele.

Vă vorbesc ca unul împotriva căruia s-au făcut planuri urâte, şi încă se mai fac, nu credeţi nici o vorbă denigratoare doar pe vorbe, daca nu aveti probe solide. Nu vă lăsați târâți în minciună. Nu credeti nimic care nu poate sa fie spus şi susținut în fața celui despre care se spune.

 Spre exemplu Ion spune de Gicu ca Gicu a furat un kg de cupru. Dacă Ion vorbeşte pe la spate şi nu este în stare să spună în fața lui Gicu cele de mai sus, nu trebuie crezut nimic. 

Aud vorbe despre slujitori, nu unul, că-s homosexuali, au probleme psihice ... . Cum pot eu să cred aşa ceva fără ca să-i pun față în față pe cei care afirmă cu cei deapre care se afirmă, mai ales ca slujesc, şi slujesc în Biserici serioase, nu în improvizații de fân pentru un câştig mârşav?

Mă doare când văd oameni care se lasă târâți în minciună de unii, care promovează un creştinism de catifea plin de duhul lumii, care defăimează imaginea oamenilor lui Dumnezeu doar pentru că au principii şi nu fac rabat de la calea Domnului. Îmi pare rău de unul care încerca să ne târasca în minciuna despre un titan ca a ajuns din toate punctele de vedere foarte rău. 

Folosindu-se de  minciună se luptă cu toată puterea lor să ne rupa de Biblie, de Adevăr, de părinți, să spargă Biserica Domnului, să ne distrugem unii pe alții, să facă din Biserică un club...

Care e soluția? 

Să nu mai acceptam să ni se spună nimic despre cineva dacă nu este acea persoană de față. În ce priveşte defăimarea conservatorilor, să îi intrebăm de ce sunt conservatori? Să mergem cu pârâşii în fața lor şi acolo să spună ce au de spus. 

Sunt convins că dacă procedăm aşa, cu teamă de Dumnezeu, se vor produce schimbări mari, uriaşe, în bine!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu