Unul dintre pastori, pe nume Florescu, a fost schingiuit cu fier încins și cuțite. A fost bătut crunt. I-au aruncat șobolani înfometați printr-o țeavă, în celulă. Fiind nevoit să se apere, nu putea să doarmă. Cum ațipea o clipă, șobolanii îl atacau.
A fost forțat să stea treaz zi și noapte, vreme de două săptămâni. Comuniștii își doreau să-l constrângă să-și trădeze frații, dar el a rezistat cu îndărătnicie. Într-un final, l-au adus pe fiul său, de paisprezece ani, la închisoare și au început să-l biciuiască în fața lui. Spuneau că vor continua să-l bată până când părintele le va spune ce vor ei să audă. Sărmanul om era pe jumătate nebun. A rezistat cât a putut, după care i-a spus fiului său, plângând: „Alexandru, trebuie să spun ce vor! Nu mai pot să te văd bătut!” Băiatul a răspuns: „Tată, nu-mi fă nedreptatea de a avea un trădător pe post de părinte. Împotrivește-te! Chiar dacă mă ucid, o să mor spunând cuvintele: Isus și Patria.” Comuniștii s-au năpustit plini de furie asupra băiatului și l-au omorât în bătaie. Pereții celulei erau plini de sânge. A murit rugându-se Domnului.
Lupta noastră nu e dă împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva forțelor răului. Vedeam comunismul ca fiind o creație nu a omului, ci a diavolului. Este o forță spirituală - una a răului, care nu poate fi combătută decât cu o altă forță mai puternică: acea a Duhului lui Dumnezeu.
Am făcut o înțelegere tacită: noi predicam, iar ei, în schimb, ne băteau. Noi eram fericiți că puteam predica, iar ei că ne pot bate, așa încât toată lumea era mulțumită.
Ofițerul responsabil cu politica închisorii l-a chemat pe Matchevici și i-a arătat pachetul, spunând: „Aici sunt medicamentele care îți pot salva viața, dar, oficial, nu-ți este permis să primești nimic de la familie. Eu personal, aș dori să te ajut. Ești tânăr. Nu vreau să mori în închisoare. Ajută-mă ca să te pot ajuta, la rândul meu. Dă-mi informații despre ceilalți prizonieri, așa încât să pot justifica înaintea superiorilor mei de ce ți-am dat medicamentele.” Matchevici a răspus: „Nu vreau să rămân în viață și să-mi fie rușine ca, atunci când mă uit în oglindă, să zăresc fața unui trădător. Nu pot accepta așa ceva. Prefer să mor.” Ofițerul securist i-a strâns mâna și a adăugat: „Te felicit, nu mă așteptam la un alt răspuns din partea ta. Doresc să-ți fac o altă propunere. Unii dintre prizonieri au devenit deja informatorii noștri. Ei susțin că sunt comuniști, denunțându-vă pe voi. Joacă un rol dublu. Nu avem încredere în ei și am vrea să știm în ce măsură ne spun adevărul. Pentru voi, ei sunt trădători care vă fac foarte mult rău, informându-ne despre vorbele voastre și faptele voastre. Înțeleg că nu ai de gând să-ți trădezi camarazii. Dar dă-ne informații despre cei care vi se opun și, astfel, îți vei putea salva”. Matchevici a răspuns la fel de prompt ca prima oară: „Sunt un ucenic al lui Isus, Cel de la care am învățat să-mi iubesc dușmanii. Cei care ne trădează ne fam mult rău, într-adevăr, dar nu pot să le răspund cu aceeași monedă. Nu vă pot da nici un fel de informații cu privire la ei. Îmi este milă și mă rog pentru sufletul lor. Regret, dar nu doresc să am nici o legătură cu comuniștii.”... L-am văzut murind , preamărindu-l pe Dumnezeu. Dragostea a învins chiar și setea naturală de a fi viu.
La fel ca dânsul, nici eu nu regret că mi-am pierdut ani buni în închisoare. Am văzut acolo lucruri extraordinare. Eu mă număr printre cei slabi și fără însemnătate, dar am avut prilejul de a întâlni niște oameni sfinți, eroi ai credinței, care i-au egalat pe creștinii primelor secole. Și-au dat cu bucurie viața pentru Cristos. Frumusețea spirituală a acestor oameni este de nedescris.
Richard Wurmbrand, Torturat pentru Cristos, Editura Vocea Martirilor, s.l, s.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu