Medicul Teofil Lungu de la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială Cluj face apel către doctori să nu mai prescrie chimioterapie în cazurile de cancer la cap sau la gât, pentru că nu au rezultate, tumorile se extind, iar efectele sunt “catastrofale”, el spunând că sunt sute de astfel de cazuri.
Teofil Lung, fost şef al Clinicii de Chirurgie Maxilo – Facială din Cluj-Napoca, a declarat că la această unitate medicală ajung foarte mulţi pacienţi cu cancer la cap sau la gât care au urmat chimio şi cobaltoterapie şi la care tumorile canceroase s-au extins, potrivit MEDIAFAX.
“Am un mesaj către colegii medici, pentru că fenomenul este, deja, unul cronic, sunt sute de cazuri. Medicii la care se prezintă pacienţii au învăţat în şcoală şi au imprimat în mintea lor de medici ideea că în secolul XXI cancerul se rezolvă cu chimioterapie şi cobaltoterapie. Fac o mică biopsie pacientului şi îl trimit spre aceste terapii. Sunt sute de cazuri care au trecut prin aceste faze şi nu au niciun rezultat. Mesajul meu vine spre aceşti colegi medici, că acest cancer de cap şi gât nu reacţionează nici la chimioterapie, nici la cobaltoterapie, indiferent cât sunt de performante”, a declarat Lung.
El a spus că sunt “pacienţi iradiaţi cu aparatură ultramodernă, care au ajuns la clinică având tumora în extensie”.
“Să ştie pacienţii că foarte multe forme de cancer noi le putem vindeca în proporţie de sută la sută. Sunt situaţii în care aceste cancere, prin terapie chirurgicală bine dirijată, se vindecă în totalitate, fără chimioterapie sau cobaltoterapie. Îi rog pe colegii mei medici să renunţe la aceste idei de a face terapiile acestea”, a mai afirmat Lung.
Potrivit acestuia, chimioterapiile distrug măduva hematoformatoare, iar organismul este pus în situaţia de a nu se mai putea apăra.
Teofil Lung a adăugat că citostaticele sunt medicamente din care se câştigă “foarte mult”, fiind cele mai scumpe de pe piaţă, iar unii medici “din asta trăiesc”.
“Unii din asta trăiesc, îi trimit pe pacienţi să facă şedinţe de chimioterapie, chiar dacă nu e cazul, sunt afaceri extraordinare. Nu există tumoare pe lumea asta, şi este dovedit histopatologic, care să fie tratată cu chimioterapie şi să dispară. Nu am văzut asta în 40 de ani de carieră”, a afirmat Teofil Lung.
Aurelia Apostol, AMPress
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu