Predicatorul şi basmele

 

  Predicatorul este persoana căreia dacă îi dai jos haina, cămaşa, vei vedea pe spatele lui multe răni, cicatrici, urme de lovituri ...

  Sunt urmele predicării Evangheliei depline, complete. Predicatorul nu spune basme care să încânte, gâdile, mângîie ... predicatorul aduce mesaj de sus pentru vremea sfârşitului, un timp când păcatul este ca-n Sodoma şi Gomora. Mesajul sfânt, curat, deplin şi vremurile pe care le trăieşte sunt cauza cicatricilor sale.

   Sunt mulţi azi care se laudă şi ei cu multe urme ... unii au şi ei adânc în trupul lor urma loviturilor lui Dumnezeu ca Ghehazi, alţii au rănile apostolului pe care şi le-au provocat  pentru că au predicat o altă evanghelie - blesteme, anatema , mulţi au răni imaginare şi mai sunt unii care poartă povara rănilor confortului ...

   Predicatorul, omul care aduce mesajul  de la Dumnezeu are spatele brăzdat  de răni ... nu le mai ştie numărul ... nu mai ştie nici cine au fost artiştii şi nici când au sculptat în carnea lui ... el ştie că datoria lui este să lupte pentru cauza lui Dumnezeu! Nu spatele lui este important, nu! Lucrarea lui Dumnezeu, Biserica, care trebuie să fie fără pată şi fără zbârcitură chiar cu preţul rănilor. Pentru această lucrare sfântă predicatorul îndură deoarece şi Hristos a îndurat tocmai ca să vadă un norod curat!

  Predicatorul nu este un povestitor, unul care spune poveşti ... vorbele lui sunt grele, sunt aur, strălucesc, pentru că el trăieşte ceea ce vorbeşte şi vorbeşte cu responsabilitate, cu durere ... ştie gustul mâncării pe care o dă poporului....

 

  Sunt sătul de poveşti şi povestitori ... vorbe goale spuse de oameni goi ...