vineri, 5 decembrie 2014

Rick Warren: Apel către protestanți pentru unirea cu Roma

În aprecierea pastorului american, relațiile de apropiere cu catolicii sunt justificate prin faptul că există mai multe lucruri în comun, decât „cele care ne despart”. Din punctul său de vedere, există o platformă comună, „o viziune ecumenică”, atât pentru catolici, cât și pentru protestanți. Este vorba de a acționa împreună pentru apărarea „sanctității vieții, a relațiilor sexuale și a căsătoriei”, susține Warren, citat de christiannews. În ceea ce privește elementele de ordin teologic, „cu toții credem în Trinitate, în Biblie, în înviere, în salvarea prin Iisus Christos. Acestea sunt chestiunile importante”, insistă pastorul american.
Cât despre existența unor obstacole dogmatice „aproape” insurmontabile, Warren consideră că este greșit înțeleasă practicarea închinării și mijlocirii la Fecioara Maria și la alți sfinți ai religiei catolice. „Uneori, protestanții cred că cei din religia catolică se închină Mariei ca și când ea este un alt Dumnezeu, dar nu despre asta este vorba în doctrina catolică. Oamenii se întreabă ce este cu toți acești sfinți și de ce se închină catolicii la ei, dar când înțelegem ce au însemnat ei, atunci totul capătă un nou sens pe care îl avem în comun cu romano-catolicii”.
Sursa: 

P.S. Până la urmă să ne unim și cu homosexualii căci avem multe în comun cu ei! Ne-a creat același Dumnezeu, locuim pe același pământ, avem cu toți gură  ... 
Da ... Vine Domnul Isus ...  dar înainte trebuie să apară și Anticristul ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu