 |
| Wikipedia |
Dragostea de patrie, e dragostea de pragul casei în care te-ai născut, de vatra focului si de cuptorul la care te-ai încălzit în iernile aspre cu zăpada scânteietoare spulberată de vânturi sau scârtâindă sub pasul zburdalnicei copilării.
E dragostea de curtea, grădina si umbra pomului sub care te-ai jucat si nisipul uscat de razele aurii ale soarelui în zilele calde ale verii.
E dragostea, de chipul, glasul si grija părintilor care te-au crescut; de povestile bunicilor, de prietenii si colegii tăi, de dascălul care ti-a dat cheile întelepciunii ca să poti descifra mai târziu tainele vietii.
E dragostea de obiceiurile, traditia si sărbătorile familiei tale, ale satului, orasului si ale Poporului tău; de întinderea câmpului cu iarbă si flori, cu onduiri si spice bogate, cu adieri de miresme si clipociri de ape argintii ce serpuiesc fărâmitând miile de pietre până departe unde se întâlnesc în linie cu cerul.
E dragostea de fosnetul pădurii în care ai cules fragi si mure, de orizontul la care răsare si apune soarele dătător de viată.
E dragostea de caisul si căpsunile din grădina părintilor tai, de ciresile pârguite si aroma pepenilor galbeni, de strugurii rubinii din toamnele cu tesături de păianjen care plutesc în adierea zefirului în după amiezile calde ale începutului de brumar.
E dragostea de frumusetile si crestele muntilor, de văile si luncile râului în care te-ai scăldat în luna lui cuptor, de câmpia mănoasă, de drumurile si potecile pe care ai umblat urcând la o cabană. …De orasele si satele tării; de melodia doinelor si pământul care-ti dă pâinea ca să traiesti.
E dragostea si respectul fată de truda si lupta strămosilor tăi care s-au jertfit să-ti creeze tie a viată mai bună.
E dragostea si admiratia fată de poporul tău care cu sacrificiul fiintei sale si-a apărat de-a lungul veacurilor si mileniilor hotorele acestui pământ minunat.
E dragostea de Mausoleul de la Mărăsesti, de osemintele detinutilor politici aruncati în gropi comune la Jilava si Aiud, la Gherla si Sighet, în Deltă, la Galati, la Râmnic, la Ciuc, la Canal sau strangulati la Tâncăbesti, arsi în crematoriu, împuscati pe câmpuri, în închisori sau morti în prigoană.
E amintirea plină de piosenie, dar si mândria că te tragi din acesti eroi care ti-au lăsat această glie pentru veghere si încrederea că vei transmite pentru vesnicie urmasilor tăi tezaurul sufletesc pe care îl are Neamul tău românesc.
E dragostea de limba mamei care te-a născut, de munca si bucuria oamenilor, de tot ce vezi si auzi în jurul tău, de cinstea, corectitudinea si caracterul compatriotilor tăi.
E dragostea fată de legile tării, fată’n fată cu realitatea datoriei împlinite, de rodul pământului…
E zâmbetul tău, bucuria ta, faptele tale, dăruirea, umanismul si lupta poporului tău descrisă în legende.
E dragostea de pace, de linistea si prosperitatea patriei tale tot mai bogată prin hărnicia ta.
E spiritul revolutionor care te face să faci lucrurile mai bune, să le doresti mai frumoase, să te bucuri de ele, de o viată liberă… prin binecuvântarea lui Dumnezeu.
E sufletul, e cel mai gingas sentiment pe care-l poate trăi cetăteanul unei tări care vrea să trăiască în dragostea nemuritoare a Mântuitorului Isus Hristos.
Dragostea de patrie este viata, fericirea pe care o simti trăind în credinta crestină, muncind si făcând bine semenilor tăi. E sănătatea ta, orizonturile acestui pământ, cerul curat cu miros de fân si parfum de flori, seninul noptilor cu stele, sclipirile stropilor de rouă de pe iarba înverzită în diminetile de primăvară când razele soarelui vin să le răpească în sus cçtre văzduh. E bunătatea din inima ta, dăruirea vietii tale celui ce suferă chinul de neputintă, când este răpus de o boală.
Dragostea de patrie înseamnă să te sacrifici, să dai TOTUL pentru tară, înfăptuindu-i idealurile, trăind în adevăr si dreptate.
Cine simte acest sentiment acum în vremuri de luptă pentru viitorul tării, nu poate sta nepăsător. El se înfrăteste de la mic la mare, de la tânăr la bătrân, pornind pe drumul dragostei de patrie, constient că fără învierea ei, prin munca si unirea noastră, nu putem iesi din haosul pe care comunismul a reusit să ni-l impună timp de jumătate de secol, otrăvindu-ne sufletul până la degenerarea si descompunerea lui.
Simion GIURGECA, „Dincolo de zid”, Ed. Elisavaros 1997, Bucuresti.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu