marți, 28 martie 2017

Mesaj pentru PARLAMENTUL ROMÂNIEI - PREŞEDINTE Viorel Iuga

Sursa foto: Agnus Dei



Deputaţii noştri au scos de pe ordinea de zi proiectul de lege pentru organizarea referendumului în vederea modificării Constituţiei, motivând că nu ştiu exact unde trebuie votat întâi! 
Acţiunea aceasta mă determină să mă gândesc la câteva posibilităţi:
1. Domniile lor sunt sinceri şi chiar nu ştiu unde trebuie votată legea. În cazul acesta cred că ar fi normal să îşi ceară scuze pentru că nu s-au informat la timp şi dacă nu pot repara greşeala imediat, să îi lase acolo pe cei care ştiu legile şi doresc să le respecte.
2. Domniile lor ştiau ce au de făcut, însă ne cred aşa de naivi încât nu pricepem jocurile prin care încearcă să saboteze proiectul de schimbare a Constituţiei. Dacă aceasta este situaţia, îi informăm că am început să ne trezim. Dacă nu au remarcat, sunt mai naivi decât noi. 
3. Domniile lor cred că Dumnezeu este o idee, o poveste... În cazul în care gândesc aşa, îi asigurăm că nu va dura mult şi se vor întâlni cu realitatea. Dumnezeu există, El este atotputernic, sfânt, drept şi clar atât în oferte, cât şi în aşteptări. Ideea familiei a fost a Lui şi El a creat-o aşa cum a ştiut că este bine. Cine se supune deciziilor Lui prezentate în Sfintele Scripturi va avea parte de binecuvântări vremelnice şi veşnice. Cine i se împotriveşte, indiferent de persoană, va suporta consecinţele. 
Continuăm să ne încredem în Dumnezeu. El ne iubeşte şi nu ne va dezamăgi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu