vineri, 21 aprilie 2017

Cinci metode de MANIPULARE pe care UNII MINCINOŞI le folosesc când au impresia că PREDICĂ


Sunt în mijlocul Bisericilor şi în mediul virtual, pe facebook spre exemplu, oameni care au studiat psihologia, metodele de manipulare şi care, dacă nu eşti în gardă, dacă nu verifici cine sunt, dacă nu le ştii faptele, ai impresia că sunt sfinți dar în realitate sunt stricați, fii ai farădelegii, oameni ai  căror dumnezeu este pântecele. 
Între metodele de manipulare folosite de aceşti oameni extrem de periculoşi sunt cele menționate de Noam Chomsky.
Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor ’’Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masă. Sigur că nu e locul şi nici momentul ca să le enumăr pe toate, dar mă voi opri doar la ultimile cinci care m-au şocat.
“5. A se adresa publicului ca unor copii mici.
Cea mai mare parte a publicităţilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje şi un ton absolut copilareşti, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic de 12 ani sau un handicapat mental. De ce oare ? Daca ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

În aşa zisele predici, caci în realitate chiar dacă se folosesc de Cuvântul Domnului să manipuleze ei nu predică ci seduc cu scopul clar ca ei să controleze psihicul şi emoțiile celor care-i ascultă pentru beneficii materiale uriaşe, (în aşa zisele predici) sau discuții, aceşti oameni vor să îți suspende anticorpii spirituali, judecata critică, facultatea de a analiza cu care ne-a creat Dumnezeu folosind o tonalitate inocentă care "dezarmează". Acest ton aparent inocent este folosit ca metodă de a neutraliza judecata auditoriului pentru a-şi atinge scopurile murdare.  

Vedeți în materialele video cum atacă persoane sau spune minciuni folosind un ton cald. Exact când spune minciuna sau declanşează atacul toxic îşi ia un ton ca de mieluşel, învațat din cărțile de psihologie, ca naivii să absoarbă tot cu pasivitatea unui copil de 12 ani. Pe mine personal dacă nu m-a intimidat cu un ton agresiv, cu spitatul de nebuni,  atunci a luat acest ton fermecător ca să-mi anihileze judecata, apoi, cu alta ocazie, folosind acelaşi ton şi apelând la numele Duhului Sfânt a zis - Mircea, dacă esti în Duhul Domnului vei realiza ca nu te-am mințit niciodata. A apelat la această formă de manipulare triplă, tonul, seducere cu nivelul meu spiritual şi apelul la un martor Suveran de care el nu are teamă, după ce a rostit minciuni grosolane, doar ca să manipuleze. Oameni buni, treziți-vă! 

6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire.
Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţionala şi, deci, simţul critic al oamenilor. În plus, folosirea emoţionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinţe, spaime, pulsiuni sau comportamente.

Vedeți mesajele, predicile. Care sunt axate pe Cuvânt şi rațiune, emoțiile sunt şi ele prezente dar izvorăsc din contactul Evangheliei cu mintea, şi vedeți mesajele care sunt axate pe poveşi, lacrimogene şi invenții, doar ca să stârnească emoții, sentimentalisme. O să-i cunoaşteți pe fiii fariseilor care au aluatul cu ei şi dumnezeul în burtă după faptul că fac apel doar la sentimentalisme, tragedii, funcțiile lor, experiențe care nu pot să fie verificate ca masele să fie captivate. E efectul din filme. Astfel, majoritatea, intră în transă, şi-i cade în plasă! Oameni buni, treziți-vă! Ascultați predici bazate pe Biblie, ele schimbă, nu vă opriți la comedii căci ajungeți fireşti!

7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi prostie.
A face în asa fel ca poporul să nu înteleaga tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi robirea lui. Calitatea educaţiei dată claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă, încât prapastia de neştiinţă, care separă clasele de jos de cele de sus să fie şi să rămână de neînţeles de cele dintâi.

La fel cu poporul din Biserică şi din mediul virtual. Nu spune tot dar face apel la nume şi relații ca să fie crezut dar la o simplă verificare totul se prăbuşeşte. Manipularea de zilele acestea, vor fi reprezentanții a aproape o sută de .... Zeci de slujitori... Manipulări crase dar încă mai sunt naivi. Oameni buni, treziți-vă!

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.
A încuraja publicul sa creadă că e ”bine” de a fi prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

Aici publicul a fost hrănit cu "dovezi şi probe" apoi cu spiritualitatea "rugăciunii" să vadă dacă să le prezinte.... Manipulări ieftine dar telenovela continuă şi naivii cred că au dreptate dar nu văd că balonul s-a spart! 

9. A înlocui revolta cu învinovaţirea.
A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimează şi se învinovăţeşte, ceea ce crează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu exista revoluţie!

Ieşim apoi cu "premoniții" ca să creem efectul de victimă căci psihicul uman devine sensibil şi are tendinţa să acționeze după sentimentalisme apărând pe cel care aparent este victimă. A te victimiza nu înseamnă ca eşti victima. O altă metodă de manipulare ca să mai țină lângă ce se mai poate prin victimizare.

10. Şi, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi.
Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prapastie crescândă între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute şi folosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei şi psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoaşterea avansată a făpturii omeneşti, fizic si psihic. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decât el însuşi. Aceasta înseamnă că, în majoritea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înşişi.”

În cazul nostru, are cunoştinţe pe care majoritatea nu le deține, inclusiv din psihologie, şi fiind fară teamă de Dumnezeu le foloseşte ca să îşi satisfacă eul şi nu doar!


Filipeni 3:19 Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor şi se gândesc la lucrurile de pe pământ

  • 2 Petru 2:3 În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la voi. Dar osânda îi paşte de multă vreme şi pierzarea lor nu dormitează.

Nu doresc să vină mânia lui Dumnezeu, osânda Lui, peste nici un om, fie el chiar homosexual, zoofil, curvar, mincinos ... Nu! Ştiu că dacă un singur om se întorcea la Hristos cu pocăință, din miliardele care au fost şi sunt, Domnul Isus părăsea cerul şi mergea la Golgota numai pentru acel unul. Domnul nu vrea moartea păcătosului, ci să se pocăiască! Ce mă doare este că aceşti oameni nu se mai pot ei pocăi, nu mai cred în HARUL lui Dumnezeu, nu că Dumnezeu nu i-ar accepta dacă ar rupe-o cu păcatul. De aceea Duhul Sfânt l-a luminat pe apostolul Petru să scrie că osânda îi paşte, nu vor scăpa fiindcă s-au afundat în păcat după păcat, Dumnezeu i-a îngăduit căci nu sunt fii, şi ei Îl neagă chiar pe Dumnezeu, existența lui, astfel că nu mai cred nici în har. Unii din aceştia pot mima pocăința dar numai pentru a avea un câştig pentru burtă!

Sursa: Aici 
Nota: Numai ce este scris cu negru este de la sursa menționată. 

Nota 2: Nu sunt fan Voltaire, un om legat la rându-i, dar şi oamenii lumii mai spun câte ceva!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu