marți, 2 septembrie 2014

Acum este timpul nostru!


2 Petru 3:10-18.

    Există un timp, timpul tău. Există timpul când trebuie tu să vorbeşti. Există un timp  în care dacă taci eşti responsabil. Există un timp când orice iniţiativă sau orice tăcere are un preţ. Astăzi este timpul nostru!
 Petru împreună cu ceilalţi apostoli au avut timpul lor dar acum a venti timpul nostru ca să:

    Trăim imaculat (11,14). Într-o lume în care oamenii se târăsc în păcatele lor trăind potrivit poftelor lor, în această lume copilul lui Dumnezeu este chemat să trăiască aşa cum vrea Dumnezeu. Chemarea pocăitului și azi, în timpul nostru, în secolul XXI, este la o viață sfântă, evlavioasă, fără prihană, fără vină și având pace!
   Noe a conştientizat că a venit vremea lui ca să trăiască în neprihănire cu toate că lumea din jurul lui era o lume scufundată în mizeria păcatului[1]. Iov a fost şi a rămas neprihănit pentru vremea lui cu toate încercările astronomice care au lovit în fiinţa lui[2].  Lot cu toate că nu a făcut bine că s-a dus aproape de Sodoma şi Gomora totuşi, în ciuda acestei slăbiciuni a lui, el a rămas un neprihănit[3]. Petru a subliniat foarte exact paşii pe care TREBUIE să-i parcurgă omul sfânt  ca să rămână pe calea sfinţirii[4].
   Numai trăind imaculat ca efect al mântuirii primite prin credinţă omul va putea să aibă parte de Dumnezeu. Timpul lor, Noe, Iov, Lot, Petru  ..., a  fost! Acum este timpul nostru să umblăm pe cea mai nobilă cale!

 Fim conservatori (v.17). Pocăitul este chemat să nu se compromită sau să compromită adevărurile Bibliei ci să le conserve. Petru a spus clar (versetul 17) că nelegiuiții vor să-i târască pe copiii lui Dumnezeu în rătăcirea lor, rătăcire de la Adevăr, de la Sfânta Scriptură!
     Pavel, plin de Duhul Sfânt, fiind deplin conștient cât de grav este ca cineva să modifice Cuvântul a rostit un blestem teribil ca să-i descurajeze pe cei cu gânduri demonice[5]. Și vai mulți nu iau seama. Un alt blestem care stă să vină peste cei care vor ca să modifice standardele lui Dumnezeu, peste mulți a venit deja, este consemnat la Apocalipsa[6].  Dumnezeu încă din vechime s-a pronunţat pentru conservarea Cuvântului Lui[7].
    Astăzi Cuvântul este călcat în picioare de mulţi. În multe Biserici sunt păstoriţe, bijuterii, femei care nu se acoperă, nu mai e nevoie de lucrarea Duhului Sfânt, nu se mai predică împotriva lăcomiei, este blestemat cel care nu are,  stăruință după Duhul Sfânt este blamată ... Cuvântul lui Dumnezeu a fost înlocuit cu voia omului. Omul, cu multă viclenie şi din diferite motive şi-a ridicat voia mai sus decât voia lui Dumnezeu. Au „uitat” că Dumnezeu este conservator. Ştiu că acest cuvânt nu place multora dar asta este realitatea pe care o prezintă Scriptura. Acum e rândul nostru să apărăm Scripturile împotriva celor care cred că  Scripturile sunt o carte de desenat sau o bucată de plastelină.

   Aşteptăm pe Hristos (v. 10). Hristos revine. E o mare  problemă pentru cei care au făcut legământ cu Domnul în apa botezului şi care nu Îl aşteaptă să revină având plinătatea Duhului. Problema este că locul lui Hristos a fost luat de alte lucruri şi activităţi care le vor conduce pe persoanele respective direct la pierzare.
     Simeon l-a aşteptat pe Domnul([8]) şi cu toate acestea a murit. Ioan dorea venirea Domnului[9]. Venirea Lui este iminentă. Dar cu toate acestea pocăiţii nu-L mai doresc să revină. Sunt foarte puţini care conştientizează că acum e vremea noastră ca să-L aşteptăm pe Dumnezeul nostru având candela PLINĂ. Și foarte foarte puțini sunt convinși că Domnul o să vină în timpul generației noastre.
    Mai frumos decât să aştepţi ziua nunţii. Mai minunat decât aşteptarea primăverii. Mai splendid ca orice alt eveniment e momentul în care Biserica se va întâlni cu cel mai frumos OM: Isus Hristos.
    Acum e timpul nostru. Mă rog lui Dumnezeu ca generaţia noastră să poată să ofere celui ce este și vine, aproapelui, modelul unei vieţi imaculate, învăţătura Bibliei aşa cum a fost ea predicată de Domnul şi de către apostoli dar şi dorinţa înfocată de a striga MARANATA!





[1] Genesa 6:9.
[2] Iov 1.
[3]Petru 2:6-8.
[4]Petru 1:5-11.
[5] Galateni 1:6-10.
[6] Apcalipsa 22:18-19.
[7] Deuronom 4:2.
[8] Luca 2:25-30.
[9]Apocalipsa 22:20.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu