Pocăitul, precum o floare!

  O floare este ”însetată” după lumină. Într-o încăpere, întotdeauna, o foloare se va îndrepta spre locul unde lumina intră în ea, în încăpăre. O floare niciodată nu se va îndrepta spre întuneric. Lumina este viață pentru floare!

  Așijderea unei flori, pocăitul este ființa care întotdeauna se va îndrepta spre lumină, spre LUMINA LUMII. Niciodată un pocăit nu se va îndrepta spre păcat, spre lume, spre nelegiuire. Ținta pocăitului este Isus Hristos, Duhul Sfânt, Dumnezeu.

  În lumina acestei imagini ne putem da seama de cei care sunt pocăiți sau doar se numesc pocăiți. Și pocăiții mai greșesc, pot să cadă, dar întotdeauna vor căuta lumina, nu vor renunța niciodată să umble pe drumul neprihănirii.  Cei care doar se numesc pocăiți, pocăiții doar cu numele,  sunt cei care nu se îndreaptă spre lumină deși și ei au NUMELE DOMNULUI pe buze. Ei se îndreaptă spre gunoaie, spre păcat, spre lume! Au ținuta lumii, au limbajul lumii, lumea este ”lumina” spre care ei se îndreaptă. ... și ... din păcate ... unii se cred copiii lui Dumnezeu dar strâng lumea în brațe.

      Dumnezeu ne cerceteze!