 |
| protv |
Rațiunea de a picheta și unde să o faci este extrem de simplă. Cazul Bodnariu nu lasă spațiu de negocieri: le-au fost confiscați copiii și nu vor să-i dea înapoi, ceea ce ar fi singura cale de ieșire din această situație.
Problema este că Barnevernet nu dă înapoi! Am studiat mai multe cazuri și am constatat următoarele:
- Orice „sfat” primești de la ei, fă invers. Ei nu sunt prietenii tăi, oamenii care încearcă să te ajute. Ei nu-ți vor spune ce să faci ca să-ți recuperezi familia ci doar ca să le justifici lor acțiunile. Au tras în cursă o femeie să divorțeze de bărbatul ei, cu promisiunea că își va primi copiii înapoi. A divorțat, dar asta a întărit cazul PC și copiii nu i-a primit. A crede într-o eventuală bunăvoință a acestui dragon este absolută naivitate.
- Ceea ce nu vor să faci este exact unde-i doare! Un medic ar trebui să știe că atunci când stabilește diagnosticul unui pacient, când îl pipăie peste tot, el nu se oprește acolo unde gâdilă ci unde face „au”! Este clar că imaginea Norvegiei și trezirea opiniei publice e obsesia care le demască vulnerabilitatea. Din start, prima lor „recomandare” cu colți este să nu-ți iei avocat și să nu spui nimic nimănui, că altfel, nu faptul că ți-ai abuzat sau nu copiii te înfundă sau te scoate ci brațul lung al răzbunării lor! Extraordinar! Ce fel de guvern îți interzice să te văicărești după ce te bate și leagă rezolvarea pozitivă sau negativă a cazului tău de docilitatea ta și nu de adevăr și dreptate?
- Sigur că ambasadorii, consulii și reprezentanțele Norvegiei nu pot și nu vor să facă nimic! Barnevernet există și face ceea ce intenționează guvernul acestei țări! Atunci de ce vrem să pichetăm ambasadele și consulatele lor generale? Întâi, pentru că acolo sunt identitatea și imaginea internațională a Norvegiei! În al doilea rând, pentru că acolo este locul mediatic al vizibilității maxime! În al treilea rând, pentru că este singura fereastră prin care putem fi văzuți și auziți de Barnevernet și guvernul norvegian! Oameni buni, politicul nu știe de rușine, iar frică îi este doar de opinia publică și de mișcări populare. Presiunile politice au succes numai funcție de presiunile sociale ale unui demers. Un politician care are interesul sau – hai să credem că sunt și unii diferiți – inima să intervină, el are un singur argument: ies oamenii în stradă!
- Dacă cineva are o altă „încredințare” i-o respectăm, dar numai în măsura în care practică nu numai prima parte a textului biblic care îi dă voie să o aibă, ci și a doua parte care îi zice să o păstreze pentru sine! Când a ieșit cu ea în public, cu acoperire în texte biblice și „mie mi-ar fi rușine”, adică nouă nu?, iar pe de altă parte, justificându-și lipsa de implicare prin faptul că s-ar încrede în Domnul când, de fapt și prin alte canale, intervine tot la oameni, asta mi se pare fățărnicie și nu încredințare. Iar cât privește conștiința…
- Desigur, schimbul de replici este neplăcut și inoportun. Însă, ne pregătim să luăm din timpul și energia noastră, să ne cheltuim banii pe avion și hotel, să stăm în frig câteva ore! Suntem plânși în rugă și post, nedormiți de supărare și indignați! Și ni se spune – cu ricoșeu biblic – că ar trebui să ne fie rușine?
- Cred că Dumnezeu lucrează și face minuni! Uneori prin Sine, alteori prin oameni! Dar dacă cineva propune să demontrăm că în acest caz, Dumnezeu nu are nevoie de oameni, cine crede asta și îi înjosește pe cei care vor să picheteze, atunci să se oprească din orice demers diplomatic și politic, pentru că și acestea tot apeluri la oameni sunt, doar altfel! Eu nu propun așa ceva! Cred că Domnul va lucra, dar El are un plan de mobilizare a poporului Său dincolo de moment și caz. Altfel, stăm toți acasă, că ori pe holurile și în birourile parlamentare, ori în fața lor, totuna-i! Și uite așa se explică de ce și cum a devenit societatea norvegiană docilă, insensibilă și inertă în fața acestor atrocități!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu