vineri, 28 octombrie 2016

Grozăvia ... uitării!

    Există o stare gravă care ne conduce la păcate mari - uitarea. Avem obligația de-a ne aminti lucrările supranaturale ale lui Dumnezeu pentru că ele generează credință, încredere în Domnul care este aproape și intervine în viața noastră uimindu-ne. 
    Istorisea o soră văduvă din Biserica Elim Voluntari cum odată mai avea doar bani de pâine. Pentru că dânsa are diabet și crohn e grav ca să mănânce doar pâine. S-a pus și s-a rugat rugându-L pe Dumnezeu să binecuvinteze pâinea pe care urma să o cumpere ca să nu-i facă rău și apoi a mers spre magazin după pâine. Pe drum a găsit pe jos pe rând câteva bacnote, câțiva lei, suficienți ca să nu mănânce doar pâine. 
       Dumnezeu s-a îngrijit de nevoia surorii noastre în acest fel. Unii ar spune că e întâmplarea. Nu există întâmplare în viața copiilor lui Dumnezeu. Există Unul care știe și numărul firelor de păr și când cad din cap știe El. Purtarea de grijă a lui Dumnezeu se vede în cele mai mici detalii. El este în control. 
        Ca să nu uităm că El ne este aproape noi trebuie să ne amintim și să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ce este El și modul în care se implică în viața noastră. Astfel nu ne vom depărta de El. Uitând de Dumnezeu și de modul în care El a lucrat în viața noastră, mai ales atunci când nu mai avem grija zilei de mâine, ne depărtăm de El! 
         Să notăm minunile Domnului. Să scriem ca să ne amintim de modul minunat în care El a lucrat în viața noastră. Aceste Eben-Ezer-uri  ne vor păstra credința vie în Dumnezeu cel viu și adevărat, care a făcut cerul și pământul, care ne-a înfiat prin Domnul Isus Hristos, și este Tatăl nostru. 
        Iarna, cei care se încălzesc cu lemne, le introduc constant în sobe ca să fie mereu cald în case. Tot așa să facem și noi, cât mai des să apelăm la lucrările lui Dumnezeu, să le punem în inimile noastre,  ca să ne menținem „fierbinți” pentru Dumnezeu. 
          Una din minunile care pe mine m-a uimit și m-a făcut să mă încred în Dumnezeu mi-a fost spusă de tati. Nu mai știu ce vârstă aveam dar știu că mi-a spus că în Zalău la Betel era o tânără care avea un picior vizibil mai scurt decât celălalt. În urma rugăciunilor piciorul mai scurt i-a crescut instant. Când vezi și auzi o asemenea lucrarea a lui Dumnezeu te cutremuri, te cercetezi și te apropi ce Cel viu și adevărat!
          Aceste lucrări trebuie ca să ne oțelească încrederea în Tatăl din ceruri și în situațiile limită din viața noastră să fim ferm convinși că dacă vom căuta împărăția și nerihănirea Domnului Hristos înainte de toate  Dumnezeu  o să lucreze minunat!


           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu