 |
De ce susțin cu toată convingerea demersul Coaliției pentru familie?
1. Pentru că familia este și trebuie să rămână principala instanță socializatoare.Ne naștem în familie, învățăm cum să ne comportăm în societate și suntem pregătiți să dobândim anumite statusuri și să exercităm anumite roluri ca membri ai grupului familial. Nu doar că ne influențează atitudinal și valoric, dar modelele părinților – maternitatea și paternitatea – vor avea un rol decisiv în întemeierea la maturitate a unei noi familii. De aceea familia trebuie protejată de orice influență ideologică.
2. Căsătoria nu este un „contract social” sau „juridic”, așa cum se afirmă adesea.Căsătoria este nici mai mult nici mai puțin decât o instituție socială care stă ca fundament pentru o alta – familia. Căsătoria consfințește apariția unei noi familii și este sancționată în cadrul comunității prin ceremonialuri specifice. Ca orice instituție, ea presupune anumite:
- valori (respect, dragoste, încredere reciprocă etc.),
- norme (partenerii trebuie să fie majori, să nu mai fie căsătoriți în același timp, să fie de sex diferit, să fie… oameni etc.),
- scopuri și obiective – dintre care principalul scop este nașterea și creșterea copiilor.
3. Pentru că „familia” homosexuală este o patologie socială, având în vedere imposibilitatea îndeplinirii principalelor funcții ale familiei – funcția de reproducere și funcția de socializare. Sterilitatea cuplurilor homosexuale face ca relația lor să nu aibă nicio conexiune cu extensiunile unor termeni precum „căsătorie” sau „familie” și le descalifică de la a accede la aceste statute. Nu este discriminare, este o realitate obiectivă. Da, sunt și cupluri heterosexuale care nu au copii, dar în sociologie vorbim de ideal-tipuri, adică de prototipuri. Or, cuplul femeie-bărbat este, prin definiție, fertil. Că sunt și excepții care se abat de la această regularitate, este o altă discuție.
4. Pentru că homosexualitatea este imorală. Nu este o părere, ci o realitate etică. Majoritatea oamenilor (iar în cazul românilor, majoritatea covârșitoare) consideră homosexualitatea imorală. Or, cum poți instituționaliza imoralitatea? Sau, altfel spus, suntem toți niște homofobi? Regretatul profesor Ioan Mihăilescu, fost rector al Universității din București, puncta un aspect important:
„Creşterea permisivităţii şi a toleranţei sociale faţă de unele comportamente sancţionate din perspectiva moralei religioase nu semnifică nicidecum că aceste comportamente ar fi fost făcute imaculate de către laici. Ele rămân în continuare fapte imorale, chiar dacă societatea le pedepseşte mai blând sau nu le mai pedepseşte deloc.” (Mihăilescu, 2003)
Un alt element central, subliniat de același profesor, este rolul important pe care trebuie să îl joace Biserica Ortodoxă Română în această dezbatere:
„Un fapt deosebit de important este acela că, după decenii de tăcere, Bisericile se implică din nou în viaţa socială şi mai ales în problemele care privesc moralitatea. Este emblematică în această privinţă discuţia dintre Biserica Ortodoxă Română şi unele instituţii politice din România (mai corect spus, unii parlamentari, guvernanţi sau lucrători din justiţie) cu privire la legalizarea homosexualităţii. Biserica Ortodoxă Română şi-a manifestat clar opoziţia cu argumente de ordin religios, dar şi de ordin social şi demografic. Putem afirma că, din acest punct de vedere, Biserica şi-a îndeplinit misiunea ei specifică. Mai curioase au fost răspunsurile laicilor care susţineau legalizarea. Aceştia au argumentat că Biserica şi Parlamentul ar avea logici diferite şi că reglementările de drept au alte întemeieri decât cele religioase. Desigur că în procesul de democratizare, dar şi de relativă laicizare, în România, ca în toate societăţile democratice, s-a produs o separare între Biserică şi Stat. Aceasta nu semnifică însă o ruptură între morala religioasă şi cea laică.” (Mihăilescu, 2003)
Așadar, Biserica Ortodoxă Română nu doar că are dreptul, dar este obligată, prin reprezentativitatea de care se bucură, să fie extrem de vocală în apărarea moralei sociale. Desigur, Coaliția pentru Familie se bucură nu doar de sprijinul majorității cultelor recunoscute oficial în România, dar și de susținerea unor profesori universitari de marcă, ONG-uri cu obiective specifice dintre cele mai diverse, artiști, scriitori, oameni de cultură etc. Ea este, în esență, un proiect al laicatului civic.
5. Pentru că nu există niciun „drept fundamental” al persoanelor gay de a se căsători.
Prima țară care a legalizat indirect aceste uniuni a fost Rusia Sovietică, în contextul unor politici menite să determine disoluția familiei ca instituție. E drept, politicile respective au fost anulate ulterior de Stalin, însă trebuie reținut că „revoluția sexuală” are rădăcini mult mai adânci, și nu ține nicidecum de așa-numitele „valori occidentale”.
Și asta pentru că acest drept halucinant este eminamente unul marxist. Primii teoreticieni sunt marxiștii Școlii de la Frankfurt. Că aceste principii radical stângiste au pătruns în unele societăți și se bucură chiar de o adeziune socială semnificativă, nu substituie vreo obligativitate de a fi acceptate și de alte societăți, conservatoare prin natura lor. În fond, părerea mea – și asta este doar o opinie – drepturile omului trebuie să rămână o problemă a teologiei. Scoțând drepturile omului din sfera teologicului și impregnându-le cu autonomia morală a lui Kant, eventual cu halucinațiile lui Freud și etatismul marxist, o discuție despre drepturile fundamentale ale pedofililor sau necrofililor devine cât se poate de plauzibilă.
6. Pentru că legalizarea căsătoriilor unisex atrage după sine, mai devreme sau mai târziu, legalizarea adopției de copii. Despre acest aspect, sociologul Alfred Bulai (ultimul lucru de care poate fi acuzat este bigotismul religios) argumentează că
„pericolul de influențare a copilului prin socializarea primară în direcția homosexualității este major, iar o asemenea influență nu mai privește drepturile și libertăților părinților homosexuali, ci ale copilului care nu are astfel capacitatea de a opta” (Bulai, 2009).
Același conferențiar afirmă că
„homosexualitatea nu poate deveni o formă alternativă reală, deoarece ea implică totuși o formă a familiei care ține de un caracter patologic din punct de vedere social.” (Bulai, 2009).
7. Pentru că statul nu are dreptul să redefinească instituțiile fundamentale după bunul plac. Instituțiile juridice reprezintă, în fond, cadrul formal-organizațional al instituțiilor sociale. Or, instituția căsătoriei unisex nu are corespondent în plan social, ba chiar contravine standardelor morale unanim acceptate. Poate un stat să instituționalizeze o asemenea formă fără fond, contrar moralei și voinței sociale? Categoric nu. Poate doar un stat oligarhic.
8. Pentru că recunoașterea „căsătoriilor” unisex echivalează cu implementarea cenzurii. Astfel, cine nu se va conforma noilor realități juridice riscă să fie sancționat pentru… delict de opinie sau alte delicte specifice statelor totalitare. A se vedea în acest sens situația din statele civilizate, unde discursul religios echivalează cu hate speech și este fie cenzurat, fie scos din spațiul public, în manieră pur bolșevică.
9. Pentru că nu sunt de acord cu încălcarea bunelor moravuri, respectiv cu obscenitățile în spațiul public. Cei care nu știu despre ce vorbesc, să caute filmulețe și fotografii de la paradele gay din statele civilizate. Sunt mii. Interesant este că militanții seculariști consideră o binecuvântare ca niște… hai să nu îi jignesc… să defileze în fundul gol prin centrele marilor orașe, în prezența și cu implicarea propagandistică a copiilor, dar sunt siderați de procesiunile religioase sau de icoanele din sălile de clasă.
10. Pentru că este o chestiune de siguranță națională. Asigurarea reproducerii sistemului social este o chestiune prioritară, mai ales în condițiile provocărilor socio-demografice fără precedent. De aceea este perfect justificată definirea căsătoriei și familiei în legea fundamentală, ca și toate celelalte măsuri pro-familia (de bun simț, zic eu) ce se află în programul Coaliției pentru Familie.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu