sâmbătă, 30 iulie 2022

Mare victorie în SUA împotriva vaccinării pentru COVID 19. SERURILE împotriva COVID 19 CONȚIN CELULE FETALE! Un creștin nu trebuie niciodată să se injecteze cu ele


Dumnezeu să-l binecuvinteze pe fratele Miheț, omul prin care Adevărul ne arată calea încă și încă odată! 


BOMBĂ! Avocatul româno-american Horațiu Miheț a câștigat DESPĂGUBIRI de peste 10 milioane de dolari pentru lucrători nevaccinați din domeniul medical care au refuzat vaccinul experimental și au fost discriminați religios: SERURILE CONȚIN CELULE FETALE!



Vineri, 29 iulie 2022, organizația profesională creștină americană Avocatul Libertății / Liberty Counsel a soluționat primul proces colectiv la nivel național pentru lucrătorii din domeniul sănătății privind mandatul obligatoriu de vaccinare COVID, cu o plată compensatorie de peste 10 milioane de dolari. Avocatul care a reușit victoria este român: Horațiu „Harry” Miheț!

Înțelegerea în cadrul acțiunii colective împotriva NorthShore University HealthSystem este în numele a peste 500 de actuali și foști lucrători din domeniul sănătății care au fost discriminați în mod ilegal și cărora li s-au refuzat scutirile religioase de la mandatul obligatoriu pentru vaccinul COVID, informează organizația, citată și de Apărătorul / The Defender, publicația asociației lui Robert Kennedy Jr, Childrens Health Defense. Înțelegerea convenită a fost depusă vineri la Tribunalul federal al Districtului de Nord din Illinois.

Ca urmare a înțelegerii, NorthShore va plăti 10 337 500 de dolari pentru a compensa acești angajați din domeniul sănătății care au fost victime ale discriminării religioase și care au fost pedepsiți pentru convingerile lor religioase împotriva administrării unei injecții asociate cu celule fetale, respectiv copii avortați.

Aceasta este o înțelegere istorică, prima de acest fel, în cadrul unei acțiuni colective împotriva unui angajator privat care a refuzat în mod ilegal sute de cereri de scutire religioasă pentru serurile experimentale COVID-19.

Conform înțelegerii, pe lângă plata comensatorie, angajații care au fost concediați din cauza refuzului lor religios al vaccinurilor COVID vor fi eligibili pentru reangajare dacă vor depune o cerere în termen de 90 de zile de la aprobarea finală a acordului de către instanță și își vor păstra nivelul de vechime anterior.

Despăgubirile privesc în principal nevaccinații dar nu numai: Cei care au refuzat vaccinul primesc circa 25.000 de dolari, cei care l-au acceptat 3000. 

Cei 13 lucrători din domeniul sănătății care sunt reclamanții principali în proces vor primi o plată suplimentară de aproximativ 20.000 de dolari fiecare pentru rolul lor important în intentarea acestui proces și pentru reprezentarea grupului de lucrători din domeniul sănătății de la NorthShore.

În octombrie 2021, Liberty Counsel a trimis o scrisoare către NorthShore în numele a numeroși lucrători din domeniul sănătății care aveau obiecții religioase sincere față de „Politica obligatorie de vaccinare COVID-19” a NorthShore.

Dacă NorthShore ar fi fost de acord atunci să respecte legea și să acorde scutiri religioase, problema ar fi fost rezolvată rapid și nu i-ar fi costat nimic. Dar, atunci când NorthShore a refuzat să respecte legea și, în schimb, a refuzat toate cererile de scutire religioasă și de acomodare pentru angajații care lucrează în unitățile sale, Liberty Counsel a intentat un proces colectiv, împreună cu o cerere de ordin de restricție temporară și de ordin judecătoresc.

Vicepreședintele Liberty Counsel pentru Afaceri Juridice și Consilier Juridic Șef al Litigiilor, românul Horatiu G. Miheț, a declarat:

"Suntem foarte mulțumiți de înțelegerea istorică de 10 milioane de dolari obținută în procesul nostru colectiv împotriva NorthShore University HealthSystem.

Schimbarea drastică a politicii și despăgubirea financiară substanțială cerută de tranzacție vor aduce o reperație necesară și un sens de dreptate angajaților de la NorthShore care au fost forțați în mod insensibil să aleagă între conștiința lor și locurile lor de muncă.


Sursa articol



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu