Noua Ordine Mondială - bazele!

ro.wikipedia.org

 Bazele Noii Ordini Mondiale au fost puse în Epoca Luminilor. Ca să înțelegem mai bine cum funcționează pregătirea căii lui Antihrist trebuie să vedem caracteristicile EPOCII LUMINILOR!
(Termenii iluminat și luminat în contextul de față nu au de-a face cu credința creștină, cu luminarea făcută de Duhul Sfânt!)

Epoca Luminilor în Europa s-a caracterizat prin:

1. Geneză Europeană. Epoca Luminilor a fost o epocă care și-a avut  geneza în Europa  pentru că simplul motiv că iluminismul s-a născut în Europa.[1] A luat fiinţă în Europa începând cu secolul al XVII-lea când John Locke a publicat în 1690 în Anglia Eseu asupra intelectului omenesc, când Leibnitz a scris în 1704 pe teritorul actual al Germaniei Noi eseuri asupra intelectului omenesc și când Montesquieu a  editat în 1721 în Franţa Scrisorile persane, scrieri care au început procesul de luminare al maselor.[2] Epoca Luminilor a fost o mișcare cu o geneză europeană. În consecință epoca nu poate fi înțeleasă fără a fi pusă în contextul ei European.

2. Febră de răspândire a culturii în scris. Răspândirea luminii, în Epoca Luminilor, dinspre centre, cei iluminaţi, spre mase, cei care urmau să fie luminaţi, a urmat calea textului într-o manieră fără precedent prin tipărirea şi traducere de cărţi, ziare, reviste, studii etc. [3] 

„Lectura ca modalitate de înfăptuire a unei vieţi luminate este una dintre imaginile predominante ale secolului XVIII. Aceasta este prima epocă în care este mult mai frecvent întâlnit cititul solitar, în tăcere, decât lectura cu voce tare”.[4]

Startul pentru scris şi citit, în mod special ziarul, a fost dat de Anglia iar de aici spiritul jurnalistic s-a răspândit şi în celelalte state.[5] Cultura scrisă a născut „copilul educat” şi meşterul care nu au mai învăţat  meseria după ureche ci citind[6], fapt care  a simplificat accesul la meserie şi educaţie pentru mai multă lume.

3. Diversitate în unitate. În Epoca Luminilor au fost o sumă identică de idei care s-au manifestat  în majoritatea statelor afectate de spiritul declanşat de iluminişti „rezultat din înseşi problemele fundamentale ale epocii”[7] dar în acelaşi timp, dat fiind faptul că „fiecare cultură are o anumită specificitate, determinată de factori interni variaţi”[8], fiecare stat a reflectat şi un luminism particular.

 Ideile generate de iluminişti nu au fost toate luate ca atare în fiecare stat. Multe dintre ideile celor iluminați au fost preluate și adaptate de către cei care au fost luminaţi încât putem spune că în fiecare stat au fost persoane care au avut  parte de o iluminare  exact în timp ce erau luminaţi din exterior. Așadar, în Epoca Luminilor, în Europa s-a văzut o unitate fiindcă au fost idei care s-au regăsit peste tot, spre exemplu ideile despre egalitate, libertate, educație dar, în același timp, epoca a fost și una a diversității fiindcă fiecare stat a avut probleme specifice.

4. O epocă între clasicism şi romantism. Mentalitatea culturală a epocii a fost una de ataşament „faţă  de doctrina estetică clasică ce propaga respectul regulilor şi al modelelor, conceptul de frumos universal, ideea că arta este produsul raţiunii”[9]. Însă această mentalitate  „interferează cu afirmarea gustului individual, apologia sentimentului şi imaginaţiei creatoare, ostilitatea faţă de regulile esteticii codificate”.[10]  A fost o epocă care a încearat să se defineasă fără a avea o definiție iar din acest motiv a împrumutat și a inovat încât a ajuns să nu se asemene nici cu clasicismul și nici să evolueze deplin spre romantism. A fost între! A introdus ca regulă nici o regulă pentru că dorea să se rupă de cultura creștină, de Evul Mediu creștin, de arta care a fost o emanație a gândirii creștine secole de-a rândul!

5. Superioritatea omului european. În acea epocă omul din Europa a devenit conştient că aparţine unui continent care datorită oamenilor care-l locuiesc este cea mai importantă parte a lumii mulţumită activităţilor pe care omul european le face: comerţ, industrie, ştiinţă, artă, literatură etc., activităţi care-l situează deasupra celorlalţi locuitori din alte zone ale pământului.[11]

6. Sistem parlamentar cu monarh luminat. A fost sistemul cel mai râvnit de către europeni în Epoca Luminilor încât Voltaire a fost de părere că „naţiunea engleză este singura de pe pământ care a reuşit să reglementeze puterea regilor împotrivindu-li-se şi care, din sforţări în sforţări, a întemeiat, în sfârşit, această guvernare înţeleaptă, în care principele atotputernic  ca să facă binele, este legat de mâini ca să nu poată face rău, în care nobilii sunt mari fără a fi obraznici şi fără a avea vasali, şi în care poporul participă la cârmuire, fără dezordine”[12], iar Lanjuinais  a scris că monarhul absolut trebuie să fie „generos, fără ostentaţie, liberal cu parcimonie, sever cu el însuşi, indulgent cu alţii, curajos, cu prudenţă. Monarh instruit şi filosof pe tron, acesta încurajează progresul raţiunii şi raţiunea, îndepărtează din domeniile sale entuziasmul şi superstiţia, aşa cum îndepărtează disputele din certurile teologice care au fost în toate timpurile flagelul statelor şi al bunului simţ”.[13]

7. De ştiinţă și nu de fideism. Epoca Luminilor a fost perioada în care accentul s-a mutat de la metafizica păcatului şi a greşelii[14] la cercetarea ştiinţifică[15]. Iluminiştii nu au mai  făcut apel la filosofie pentru a explica ceea ce era de explicat. Demersul lor pentru lămurirea nelămuritului a fost unul care se putea realiza prin domeniile de cercetare date de raţiune, de principiile generale desprinse din experimentele efectuate în domenii particulare[16]. Adevărurile până atunci considerate sacre, cele revelate, erau nesatisfăcătoare pentru iluminişti şi din acest motiv, ei, iluminiştii, au explicat ceea ce necesita explicații folosindu-se de calea raţiunii şi ştiinţei.[17] 

8. Împotriva superstiţiilor, teologiei, clerului şi a Dumnezeului creştinismului. Epoca Luminilor a fost epoca adevărului matematic ca fiind singura formă de adevăr. Din acest motiv, epoca a fost împotriva  superstiţiilor. Cei luminați nu mai puteau tolerat lumea nevăzută a îngerilor şi demonilor, a vrăjitorilor şi farmecelor, a descântecelor şi incantaţiilor[18]. Dar dincolo de faptul că se încredeau în progres prin prisma adevărului matematic și nu credeau în realitatea metafizică ei şi-au manifestat vizibil crezul adică au dus o aprigă luptă împotriva superstiţiilor, gândirii teologale[19], clerului[20], o luptă împotriva credinţei în Dumnezeu aşa cum este El descris în Biblie[21] pentru că ei au considerat că „omul nu mai este văzut în concepţia lui Dumnezeu”[22]  şi au luptat pentru o societate fericită[23], independentă de Creator.

Lupta a reuşit, din perspectiva iluminiştilor, încât la jumătatea secolului al XVIII-lea „orice persoană care se considera luminată vedea ca fiind superstiţii credinţele în existenţa îngerilor, domonilor şi a Diavolului.[24]

9. Drept natural şi  libertatea. Epoca Luminilor a fost etapa istorică în care aceşti termeni au fost infinit mai folosiţi ca până atunci. Natura, care a fost pusă în locul lui Dumnezeu, era văzută ca fiind mama tuturor oamenilor. Fiind mama tuturor, le-a dat tuturor aceleaşi drepturi şi libertăţi. „Din această cauză tirania, abuzirile, actele de asuprire sunt considerate de către gânditorii iluminişti manifestări nefireşti, care contrazic”[25] dreptul natural primit de fiecare om de la natură, drept natural care „este conceput de iluminişti ca o rezultantă a naturii noastre umane, fiind prezent în conştiinţa tuturor oamenilor, de unde şi caracterul său veşnic şi universal valabil”.[26] Aşadar, omul din Epoca Luminilor „pare a se sustrage ierarhiilor din societăţile de ordine care şi-au impus până atunci cadrul coercitiv”.[27]

10. Emanciparea oamenilor prin cultură şi educaţie deoarece sunt egali. Uşa care s-a deschis odată cu ideea dreptului natural a dus spre promovarea  libertăţii şi a accesului la cultură şi învăţământ, un învățământ după noul tipar, e educație împotriva credinței și a lui Dumnezeu, un învățământ prin care să se scoată din inima și mintea omului transcendentul. Pentru că oamenii „sunt înzestraţi cu facultăţi psihologice relativ egale”, Helvetius (1715-1771)  în Despre spirit (1758) s-a pronunţat „pentru dreptul tuturor oamenilor la cultură”.[28] Iluminiştii au dus o adevărată luptă pentru afirmarea ideii de „educaţie destinată întregului popor”[29].

Concluzionând cele redate spunem că Epoca Luminilor la nivel european[30]:

„Este o amplă mişcare de idei, afirmată în  ţările apusene în decursul secolului al XVIII-lea, mişcare ce consacră triumful raţionalismului modern  şi noua perspectivă ştiinţifică asupra lumii. Într-un plan mai general, Secolul Luminilor promovează ideea emancipării („luminării“) omului prin cultură  şi prin cunoaştere, credinţa în progresul social, încrederea omului în puterea sa de a stăpâni natura şi de a-şi organiza existenţa potrivit unor norme raţionale. Deviza sub care erau puse toate aceste valori şi atitudini era îndemnul „luminează-te şi vei putea“. Epoca Luminilor se afirmă printr-o atitudine critică faţă de religie, tradiţii şi superstiţii, faţă de „barbaria“ şi „întunericul“ Evului Mediu. Adevărată zeitate a epocii, Raţiunea este considerată o instanţă autonomă şi universală de cunoaştere, dar şi un reper ultim de apreciere a tuturor valorilor.”[31]

Fără a ne mai lungi menționăm faptul că Epoca Luminilor la nivelul Europei  a fost o mișcare între clasicism și romantism care s-a născut în Europa și a fost caracterizată de o cultură a scrisului, unitate și diversitate, conștiința superiorității omului european, accentul pus pe ideea de parlament și monarh luminat, renunțarea la fideism și acordarea încrederii științei, atitudine împotriva superstițiilor, clerului, teologiei și a lui Dumnezeu, luptă pentru libertate fondată pe dreptul natural și emanciparea oamenilor prin  o educație ruptă de credință.

Nu îmi rămâne să spun decât că VINE DOMNUL! VINE HRISTOS!

---

[1] Ibidem. p. 10.

[2] Romul Munteanu introducere la Iluminismul, vol. I. București, Editura Albatros, 1971,  p. VI.

[3] Ibidem, p. VIII.

[4] Dorinda Outram, Panorama iluminismului, p. 18.

[5] Ibidem, p. XIV.

[6] Pierre Chaunu, Civilizaţia Europei în Secolul Luminilor, Bucureşti, Editura Mediane, 1986, p. 7.

[7] Maria Bulgaru, Gîndirea iluministă în Moldova: opinii şi realităţi, p. 19.

[8] Romul Munteanu introducere la Iluminismul, vol. I. București, Editura Albatros, 1971, p. IX.

[9] Ibidem, p. X.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem, p. XI.

[12] Voltaire, Opere alese, vol. I. ESPLA, 1967, p. 262-263.

[13] Romul Munteanu introducere la Iluminismul, vol. I. București, Editura Albatros, 1971, p. XXIII, apud. Lajuinais, Le monarque acompli, tom premier, Lausanne, 1774, p. 98.

[14] Michel Vovelle, Omul luminilor, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p. 8.

[15] Romul Munteanu introducere la Iluminismul, vol. I. București, Editura Albatros, 1971, p. XXVI.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem, p. XXVII.

[18] Dorinda Outram, Panorama iluminismului, p. 14.

[19] Romul Munteanu, Iluminismul... , p. IX.

[20] Ibidem, p. XXXVIII.

[21] Ibidem, p. XXXV. Spre exemplu Voltaire crede că Dumnezeu este ca un geometru „care a rânduit legile naturii, combătând ideea de providenţă”.

[22] Michel Vovelle, Omul luminilor..., p. 8.

[23] Paul Cernovodeanu, Nicolae Edroiu, coord., Istoria Românilor, vol. VII, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002, p. 7.

[24] Dorinda Outram, Panorama iluminismului, p. 27.

[25] Romul Munteanu, Iluminismul..., p. XL.

[26] Ibidem, p.  XLI.

[27] Michel Volelle, op. cit., p. 8.

[28] Romul Munteanu, Iluminismul..., p. XXXVI.

[29] Ibidem, p. XLVII.

[30] State ca Franţa, Anglia, Germania, Italia etc.

[31] Grigore Georgiu, Istoria culturii române moderne, Bucureşti, 2007, p. 71.