Iov, omul peste care a fost turnată suferinţa, le-a spus prietenilor săi: "Căci voi sunteţi nişte făuritori de minciuni, sunteţi cu toţii nişte doctori de nimic" - Iov 13:4.
Există astăzi foarte mulţi doctori de nimic. Ei cred că vindecă poporul lui Dumnezeu, consideră că aduc hrană turmei lui Hristos, sunt convinşi că fără ei Biserica ar avea de suferit. Au această părere pentru că au citit mii de cărţi, pentru că au titluri de doctori, pentru că au funcţii, pentru că toţi cei din jurul lor îi "periază" şi se "periază" reciproc! Au ajuns să uite că tot ceea ce au şi sunt se datorează numai lui Dumnezeu! Nu mai ştiu că lumina vine numai de la Duhul Sfânt, lumina lui Dumnezeu! Sunt atât de plini de mândrie încât oricine le vorbeşte este cercetat mai întâi să vadă ei, cei care put de aroganţă, dacă cumva scrie doctor înaintea numelui celui care le-a vorbit! Dacă nu scrie doctor, persoana nu are dreptul la părere, opinie, nu poate să le atragă atenţia pentru că nu are o pregătire academică! Pregătirea academică a doctorilor de nimic i-a umplut de "luciferism", de mândrie, încât au ajuns să se considere superiori Bibliei, învăţătura lor să înlocuiască învăţătura Sfintelor Scripturi, punctul lor de vedere să fie pus în locul poruncilor lui Dumnezeu!
Doctorilor de nimic, evident nu toţi care au titlul academic de doctor sunt doctori de nimic ci numai cei care nu se supun lui Dumnezeu, Bibliei, nu acceptă revelaţia Cuvântului, nu sunt smeriţi, sunt plini de mândrie, sunt superiori etc. (doctorilor de nimic) le spun, cu smerenie, că este timpul pocăinţei! Să revină la Dumnezeu, la Scriptură până mai au har!
Două chemări acelaşi mesaj:
1. Biblia:
"Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte".
Proverbe 19:27.
2. Desiderius Erasmus din Rotterdam (1466-1536) - moralist, teolog, polemist, filolog, editor, pedagog, poet, enciclopedist, cel care a restaurat modul în care trebuiesc citite limbile clasice latina şi greaca, personaj care a întreţinut o corespondenţă consistentă cu multe capete încoronate: Henric al VIII-lea al Angliei, Francisc I al Franţei, Carol Quintul etc.
"De unde vine răul? De unde, oare, s-a strecurat această molimă în poporul creştin? Fără îndoială, şi acest rău (războiul - sublinierea mea), ca şi cele mai multe dintre celelalte, a fost primit, pe încetul, din lipsă de atenţie.
Căci orice rău sau se strecoară, pe nesimţite, în viaţa omului, sau se insinuează sub haina binelui. În felul acesta, s-a strecurat, mai înâi erudiţia, ca un lucru foarte potrivit pentru combaterea ereticilor, înarmaţi cu ştiinţa filozofilor, poeţilor şi oratorilor. Ba încă, la început, nici aceasta nu era învăţată de creştin, în mod special, ci aceia care veniseră, întâmplător, în contact cu ea, înainte de a cunoaşte pe Christos, puneau ceea ce învăţaseră în slujba credinţei.
Însăşi elocvenţa, la început mai mult mascată decât dispreţuită, a fost apoi de asemenea aprobată pe faţă. Mai pe urmă, sub pretextul combaterii ereticilor, s-a strecurat plăcerea nesăbuită de dispută, care a introdus în biserică o boală nu lipsită de importanţă.
În sfârşit, s-a ajuns până acolo că în sânul însuşi al teologiei, a fost primit, în întregime, Aristotel; ba încă, în aşa fel a fost primit încât autoritatea lui este mai sfântă decât aceea a lui Christos. Căci, dacă El (Hristos - sublinierea mea) a spus ceva de puţin folos vieţii noastre, este permis ca spusa Lui să fie răstălmăcită prin interpretare; dar este dezaprobat pe loc, acela care a îndrăznit, cât de timid să se ridice împotriva oraolelor aristotelice. De la el (Aristotel, s.m.) am învăţat că fericirea omului nu este perfectă, dacă nu i se adaugă bunăstarea corpului şi bunurile materiale. De la el am învăţat că nu poate înflori un stat în care toate sunt comune. Toate sentinţele acestuia ne silim să le îmbinăm cu învăţătura lui Christos, să amestecăm, adică, apa cu focul.
Am primit mult chiar şi din legile cezariene, invocând dreptatea, de care acestea fac paradă şi, pentru ca să ni se potrivească mai bine, am denaturat, cât s-a putut în conformitate cu ele, învăţătura evanghelică. Aceste legi îngăduie însă să se răspundă la forţă prin forţă, de asemenea ca fiecare să-şi urmărească dreptul său ..................................................................................................................................
În sfârşit, întreaga învăţătură a lui Christos a fost până într-atâta contaminată cu scrierile dialecticienilor, sofiştilor, matematicienilor, oratorilor, poeţilor, filozofilor şi juriştilor păgâni, încât trebuie să se consume cu ele o bună parte a vieţii, înainte de a găsi timp pentru cercetarea scrierilor sacre; iar când parvii, odată şi odată, la ele (Biblie - s.m.), trebuie să ajungi infectat de atâtea păreri profane, încât preceptele lui Christos sau uimesc cu totul sau sunt răstălmăcite potrivit cu învăţăturile acelora. Iar acest lucru până într-atâta nu este dezaprobat, încât nu este îngăduit să vorbească despre scrierile creştine acelui care nu s-a umplut, în întregime, până - aşa cum se spune - peste urechi, cu fleacurile aristotelice sau, mai degrabă, sofistice. Ca şi cum învăţătura lui Christos ar fi de aşa natură, încât sau nu poate să fie cea mai accesibilă tuturor, sau nu se împacă, în nici un chip, cu înţelepciunea filozofilor!
Pentru acestea, am acceptat unele onoruri, e drept, oferite în mod spontan. Apoi am început însă să le reclamăm ca ceva ce ni se datorează. Aceasta s-a părut a nu fi ceva nedrept. Apoi am primit bogăţii, chipurile spre a le distribui pentru ajutorarea săracilor, după aceea chiar pentru trebuinţele noastre. De ce n-am fi făcut-o, din moment ce-am învăţat că aceasta este ordinea dragostei - ca fiecare să-şi fie sieşi cel mai apropiat? (Ironic s.m.)
N-au lipsit nici justificări pentru acest viciu. Este legitim - s-a zis - să te gândeşti la copiii tăi. Este drept, să te gândeşti, din vreme, la bătrâneţe, care nu va întârzia să vină.
.....................................................................................................................................
În sfârşit, cu faţa prefăcută, am lăsat la o parte orice ruşine, am rupt toate barierele bunei-cuviinţe. Orice lăcomie, orice lux, orice fast, orice tiranie au existat la păgâni, le imităm, le ajungem, le întrecem".
Erasmus, Despre război şi pace, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, p. 62-64.
Să ne pregătim, să ne pregătim, să ne pregătim dar având DUHUL SCRIPTURILOR, spiritul lui Hristos, Duhul lui Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu