Gâdilare a firii – acceptul pus pe fire și nu
pe Duhul Domnului (partea a IV-a)
Pe Hristos nu l-am găsit niciodată bătând din palme pe
paginile Evangheliei. Nici pe apostolul Pavel, Petru, Ioan sau alţii. Nici
măcar un membru din Biserica primară nu este prezentat ca bătând din palme.
„Da ce
faci acum? Încerci să spui că versetul din Psalm nu e de la Domnul?” Nu! Cu
siguranţă e din Duhul lui Dumnezeu.
Este de
la Dumnezeu dar nu ca un imperativ. În schimb rugăciunea este un imperativ,
facerea de bine, stăruința după Duhul Sfânt sunt imperative de la Dumnezeu.
Dar noi ce am făcut? Imperativul l-am făcut
relativ și relativul l-am făcut imperativ. Că e foarte lejer să baţi din palme dar e dificit, anevoie să
stăruieşti după Duhului lui Dumnezeu.
O Biserică care pune bătutul din palme în mijlocul
închinării ei va constata că se duce în jos, CHIAR DACĂ O PERIOADĂ POATE CREŞTE
NUMERIC, CALITATIV SCADE, tocmai pentru că e prea dificil să mai stăruite ca să fie
botezată cu Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte va pune o formă, comodă, în centru iar
fondul, Duhul Sfânt după care trebuie să stăruieşti, Îl va neglija și astfel
nu-l va mai cunoaște pe Dumnezeu pentru că se va obişnui cu un creștinism
superficial.
Cu toate acestea, că face din formă fond, se va considera la fel de spirituală ca una în
care se manifestă plinătatea Duhului cu vorbirea în alte limbi, cu daruri de
prorocie, vedenii sau poate se va
raporta la astfel de Biserici ca fiind „conservatoare”, degradate.
Cu certitudine, o Biserică nu e spirituală dacă nu se manifestă aşa cum
s-a exprimat Biserica Primară.
„Da
frate atunci erau alte vremuri!” Da! Într-adevăre era mai dificil să-L cauţi pe
Domnul. Împăratul roman era şi dumnezeu, din punctul lui de vedere, şi riscai
să fi ucis dacă nu i te inchinai. Era altfel.
Aveau
motive să nu fie aşa de spirituali şi totuși au fost. Dacă ei au fost la
înălţime, Biserica de astăzi, în contextul în care se află, evident mai
prielnic, de ce nu e mai sus? Pentru că preferă ceea ce e comod: să baţi din
palme. Ce să stărui după Duhul Sfânt? Să vorbeşti în limbi în Biserică vrei să
se uite lumea la tine ca la urs? Se supără firea. E atât de bine să batem din
palme, să facem rugăciuni de 59 de secunde după ceas, să cânte ăia din faţă! E
comod şi tocmai din acest motiv firea biruie.
Rugăciunea
ca mijloc de-al cunoaște pe Dumnezeu e abandonată. Postul e uitat. Pocăinţa e
un concept arhaic. Oare de ce? De la bătutul din palme? Da şi Nu.
Da de la bătutul din palme care conduce spre o
manifestare de suprafaţă a închinării şi nu duce la o alipire de Dumnezeu. Nu
deoarece nu doar bătutul din palme a adus Biserica unde este astăzi ci şi
permisivitatea, predicile fără Cuvânt, rugăciunile fără inimă şi lista poate
continua. Cert este că dacă bătutul din palme era o lucrare de profunzime o
întâlmeam în Biserica Primară. Dacă nu o întâlnim nu înseamnă că e rea, dar
înseamnă că acestă lucrare are înlocuitori mult mai eficienţi şi stimulatori,
înlocuitori aducători de vigoare, viaţă, energie, putere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu