Unii se apropie de mine ca să mă urecheze pentru că am îndrăznit să mă ridic împotriva celor care se ating de standardele Bibliei, fiindcă am avut curajul să-i înfrunt pe unii dintre cei care vor să pună egal între Dumnezeu și Allah, o născocire a unui om, pentru că am deschis "gura" împotriva celor care vor să facă pace cu duhul lumii si să-l introducă în Casa lui Dumnezeu!
Cei care vor să mă urecheze se aseamănă cu o persoană care vede că semenului lui i se fură din buzunar şi nu încearcă să-l protejeze, nu se ridică împotriva hoţului, ci "dreptatea" lui este îndreptată tot spre cel păgubit iar spre hoţ aruncă aprecieri. Cei care vor să mă urecheze ar vrea ca pilda Samariteanului milos să fie altfel: în loc să-l ajute pe cel căzut între tâlhari, samariteanul, să fie de părere că bandiţii au procedat corect şi să fi trecut înainte pe alături fugind după tâlhari pentru a le transmite felicitări. Cei care vor să mă urecheze procedează ca şi unii care consideră ca apostolul Pavel nu ar fi luat atitudine tranşantă împotriva iudaizatorilor ci dimpotrivă - aprecieri, binecuvântări, încurajări ca să lupte în continuare cu mai multă râvnă împotriva învăţăturilor Domnului Isus Hristos!
Fraţilor nu e normal ca să nu-l protejezi pe cel în nevoie de lăcomia tâlharilor! Samariteanul a acţionat divin atunci când i-a oferti dragotea lui celui găsit sângerând! Apostoul Pavel a apărat învăţăturile lui Hristos nicidecum pe cei care luptau împotriva adevărului revelat! De ce unii astăzi îşi permit să-i apere pe cei care luptă împotriva sfinţeniei, împotriva Evangheliei, împotriva lui Dumnezeu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu