Estera s-a dus la împărat după ce un an întreg s-a aranjat ajutată de vre-o 7 femei:
"Fiecare fată se
ducea la rândul ei la împăratul Ahaşveroş, după ce timp de douăsprezece
luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să
se gătească, ungându-se şase luni cu untdelemn de mirt, şi şase luni,
cu miresme de mirozne femeieşti". Estera 2:8.
Dacă azi Estera ar fi contemporana noastră ar fi cea mai simplă persoană din adunare. La o nuntă nu s-ar duce împopoţănată, fardată, cercelată, machiată etc.! De ce? Pentru că ÎMPĂRATUL nostru, Domnul Isus Hristos azi nu ne mai cere podoabă exterioară, o detestă, a poruncit ca esterele de azi să nu-şi mai împodobească exteriorul.
"Podoaba
voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în
purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor,
ci să fie omul ascuns al inimii, în
curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare
preţ înaintea lui Dumnezeu". 1 Petru 3:3-4.
Estera azi ar proceda pe dos, ar izbi privirile prin simplitatea ei, prin puritatea ei, prin smerenia ei! De ce? Pentru că există TEXT SCRIS DE LA ÎMPĂRATUL, SINGURUL ÎMPĂRAT, cum să se împodobească înaintea Lui care este pretutindeni, care o vede peste tot! Estera azi ar fi conştientă că în primul rând trebuie să fie plăcută înaintea Împăratului, înaintea Celui Preaînalt şi ar avea o podoabă duhovnicească!
Unde eşti Estera?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu