Linguşitorul!

      Luceafărul strălucitor a devenit Diavolul! De ce? Pentru că s-a mândrit! S-a crezut ca Dumnezeu şi a vrut să aibă locuinţa alături de Dumnezeu: "Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” Isaia 14:13-14. 

    Orice linguşitor este un făuritor de luciferi mititei. Uneori îi reuşeşte! Alteori nu! Dar "meseria" lui este ca să-i înalţe cu limba lui pe cei din jurul său, să-i slăvească pe ei, pe oameni, ţărâna! Mulţi îi cad în plasă! Se consideră vedete! Nu le mai ajungi la nas! Şi linguşitorii au avut un aport serios aici!

  Să ne păzească Dumnezeu de linguşitori şi de limba linguşitorului! Toată slava o merită numai Dumnezeu! Noi nu avem nici un merit! Atunci când toate o să le facem de zece, Doamne dă putere copiilor tăi să spună numai atât: am făcut numai ce eram datori să facem, numai prin mila şi îndurarea Ta suntem ceea ce suntem!

  "Linguşirea ar putea fi definită ca o comportare lipsită de demnitate, de pe urma căreia, însă, lunguşitorul are partea lui de folos. Mergând pe drum alături de un altul, linguşitorul este capabil să-i spună: <<Bagi de seamnă cu cîtă admiraţie se uită lumea la tine? Nu e om în cetate cu care să se petreacă lucrurile aidoma.  Ai fost la înălţime ieri în Portic! Erau acolo adunaţi peste treizeci de oameni şi vorbeau  care mai de care despre cel mai brav dintre cetăţeni. Cel dintîi nume pomenit a fost al tău, şi tot el a stăruit pe buzele lor până la urmă.>> Şi în timp ce linguşitorul rosteşte astfel de cuvinte, se face că scutură o scamă de pe haina celui linguşit, iar dacă vântul i-a suflat un pai în păr, se grăbeşte să-l ia şi-i spune surîzând: <<Ai văzut? N-au trecut bine nici măcar două  zile de cînd te-am văzut, şi barba ţi s-a umplut de fire albe! (părul alb, la fel ca în Biblie, era simbolul înţelepciunii, nu ca astăzi pentru mulţi, o ruşine - subliniera mea) La drept vorbind, alţii de aceeaşi vîrstă cu tine n-au atîtea fire negre!>> 

   Când cel linguşit vorbeşte, linguşitorul porunceşte celorlalţi să tacă; când cântă îi aduce laude, iar atunci când a încetat, îl aplaudă, strigând: <<Bravo!>> Dacă a făcut o glumă neizbutită, linguşitorul rîde cu  hotote şi aduce haina în dreptul gurii, prefăcându-se că nu-şi poate stăpâni râsul! ..."

Jean de la Bruyere, Caracterele, vol. I, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1966,  p. 28-29.