sâmbătă, 25 aprilie 2015

Hillary Clinton, un monstru cu zâmbet de femeie!

www.nasul.tv

  Vorbind, joia trecută, la o reuniune din New York City, Hillary Clinton a declarat că „credințele religioase” care condamnă „drepturile reproductive”, „trebuie să fie schimbate”.

Dacă vi se pare greu de imaginat un președinte al SUA mai anti-american decât Obama, așteptați puțin: Hillary Clinton, soția fostului președinte William Jefferson (Bill) și-a anunțat candidatura pentru alegerile de anul viitor.
În ce privește valorile familiei, subiectul care ne interesează pe noi cu precădere, HC are șansa să-l depășească în „progresism” până și pe Obama, ceea ce este, nu-i așa, o performanță.
Obama este cel mai pro-avort președinte din istorie; a pompat sute de milioane de dolari în clinicile de avorturi, în activitatea de promovare a avortului în afara SUA; a demolat legea federală care apăra căsătoria și a contribuit nemijlocit ca în doar 6 ani numărul statelor care recunosc „căsătoria” între persoane de același sex să crească de la doar unul la aproape 30. Iar acum se pregătește actul final al distrugerii Americii creștine: în iunie,Curtea Supremă va decide dacă legile și referendumurile care limitează căsătoria la ceea ce este de fapt, „uniunea bărbat-femeie” sunt Constituționale. Cu alte cuvinte, ca și în cazul avortului, există o mare șansă ca națiunii americane să-i fie impusă, definitiv, și „familia gay”.
Un lucru i-a „scăpat” însă lui Obama: n-a avut curajul să ceară modificarea învățăturilor de credință ale religiilor pentru a se potrivi cu pretențiile ucigașilor de copii. H. Clinton o reușește și pe aceasta.
Vorbind, joia trecută, la o reuniune din New York City, Hillary Clinton a declarat că„credințele religioase” care condamnă „drepturile reproductive”, „trebuie să fie schimbate”.
Termenul „drepturi reproductive” este utilizat de politicienii și lobby-iștii „liberali” ca incluzând avortul.
„Da, am redus mortalitatea maternă la jumătate, dar sutn mult prea multe femei cărora le este refuzat accesul la sănătatea reproductivă în cheestiuni critice”, a spus d-na Clinton la evenimentul „Women in the World Summit”.
Candidatul cel mai proeminent al Partidului Democrat a adăugat că speră ca guvernul să își folosească atribuțiile în efortul de a redefini dogmele religioase tradiționale.
„Drepturile trebuie să existe în practică, nu doar pe hârtie. Legile trebuie să fie suplinite de resurse și voință politică”, a spus ea, în aplauzele asistenței. „Codurile culturale și credințele religioase adânc înrădăcinate trebuie să fie schimbate.”
Ea a menționat și obiecțiile religioase la programul public de sănătate a reproducerii, la finanțarea publică a rețelei de clinici de avorturi „Planned Parenthood”, precum și la agenda homosexualistă ca obstacole pe care guvernul trebuie să le depășească.
În timp ce opiniile asupra homosexualității „încă evoluează” în timp, „am ajuns să înțelegem că nicio practică religioasă sau tradiție nu poate fi deasupra drepturilor omului, care ne aparțin tuturor.”
Recent, două influente persoane din SUA, un ziarist și un om de afaceri, au afirmat că Bisericile creștine trebuie OBLIGATE să-și schimbe învățătura despre (homo)sexualitate.
Acum un an, Comitetul ONU pentru Drepturile Copiilor i-a cerut Vaticanului să-și amendeze legea canonică „referitor la avort în vederea identificării circumstanțelor în care accesul la avort poate fi permis.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu