vineri, 3 aprilie 2015

OBAMA SLUGA LUI SATANA! Fost congresman: Obama a refuzat să ajute Nigeria contra Boko Haram din cauza poziției conservatoare a acestei țări în privința căsătoriei

www.ibtimes.co.uk
 Fostul congresman american Steve Stockman a fost unul dintre cei patru membri ai delegației congresionale a SUA în Nigeria în lunile ce au urmat răpirii teribile a peste 250 de eleve de către gruparea teroristă islamistă Boko Haram.
Într-un interviu exclusiv acordat LifeSiteNews.com, Stockman a confirmat faptul că, în timpul delegației din iunie 2014 în Nigeria, cadre superioare din armata SUA i-au spus că dețin informații care pot ajuta armata nigeriană să „zdrobească” Boko Haram, dar permisiunea le-a fost refuzată de administrația Obama.
Motivul pentru refuzul de a oferi aceste informații esențiale? Potrivit lui Stockman, acesta a fost poziția Nigeriei față de „căsătoria” unisex.
„Da, am sugerat asta când am pus întrebarea. Cred că au recunoscut că da, aceasta este politica. Ei [administrația Obama] vor să se adopte căsătoria homosexuală în toată lumea, nu doar în Nigeria, ci este o politică activă.”
La întrebarea LifeSiteNews, Noel Clay, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a negat categoric
„orice legătură între asistența acordată de guvernul SUA și poziția Nigeriei față de [căsătoria] unisex. SUA oferă echipamente, consiliere, instruire și asistență informațională pentru eforturile continue de combatere a Boko Haram.”
Domnia sa a adăugat că acest tip de ajutor contraterorist este furnizat de câțiva ani.
În ciuda declarației Departamentului de Stat, afirmațiile lui Stockman cu privire la nedivulgarea de informații esențiale față de nigerieni au fost coroborate de funcționari de la Pentagon. Col. Steve Warren, purtător de cuvânt al Pentagonului, a declarat în luna mai 2014 pentru military.com că informațiile colectate în urma zborurilor de supraveghere efectuate în spațiul aerian nigerian pentru localizarea fetițelor nu vor fi comunicate guvernului președintelui Goodluck Jonathan, declinând să dezvăluie motivul nedivulgării informațiilor.
„În acest moment, nu partajăm datele brute de spionaj”, a declarat Warren.
Mai mult, administrația Obama a promovat clar o agendă pro-„drepturi” homosexuale în întreaga lume. Când Nigeria a legiferat interdicția căsătoriei unisex în ianuarie 2014, liderii americani au reacționat cu exasperare. Secretarul de stat John Kerry a calificat mișcarea drept „periculoasă”, adăugând că aceasta este percepută de administrația Obama drept
„neconcordantă cu obligațiile juridice ale Nigeriei și [aceasta] subminează […] reformele democratice și măsurile de protecție a drepturilor omului.”
Atât Kerry, cât și predecesoarea sa, Hillary Clinton, au numit promovarea agendei „drepturilor” homosexuale la nivel mondial o „prioritate maximă” a decidenților de politică externă americani.
Gruparea teroristă nigeriană de factură islamică Boko Haram – nume care înseamnă „educația occidentală este interzisă” – a fost condamnată internațional pentru numeroase crime împotriva umanității. Cele mai notabile:
  • Răpirea elevelor din Chibok – în aprilie 2014, Boko Haram a răpit peste 250 de fete, cu vârste cuprinse între 16-18 ani, de la o școală secundară de stat pentru fete din Chibok, obligându-le să se convertească la Islam. Fotografiile făcute publice de grupare le arată pe fete drept sclave islamice oferite militanților Boko Haram drept trofee de război, o practică de război veche de secole în islamism.
  • Masacrul de la Baga – între 3-7 ianuarie 2015, estimativ 2000 de nigerieni au fost masacrați la Baga, în nord-estul Nigeriei. Conform liderului districtual Baba Abba Hassan, majoritatea victimelor au fost copii, femei și vârstnici, care nu au putut fugi de grenadele propulsate de lansatoare și puștile de asalt ale insurgenților. Cea mai mare parte a orașului a fost rasă la pământ.
Boko Haram dorește să stabilească un stat islamic în Nigeria, având ca mijloace violența și teroarea. În luna martie a.c., Boko Haram a jurat credință către ISIS, gruparea rebelă suprematistă islamică din Irak și Siria, famată pentru decapitarea de soldați, civili și jurnaliști și postarea online de înregistrări video ale atrocităților comise.
Politica externă americană în Nigeria este responsabilă pentru nenumărate morți
Stockman a declarat pentru LifeSiteNews că abia într-o întâlnire privată, solicitată de militarii americani în timpul vizitei sale în Nigeria, a aflat despre frustrarea cadrelor superioare în fața incapacității de a face mai mult pentru a-i ajuta pe nigerieni să își apere țara, din cauza sancțiunilor impuse de Obama. Generalul cu care congresmanul a vorbit a spus „foarte tranșant” că SUA ascunde informații care ar „ajuta la zdrobirea grupării radicale islamice Boko Haram”. În cuvintele lui Stockman:
„Și acolo liderii, generalii – indiferent de rang și titlu – ne-au spus în mod specific că doresc să ofere informații nigerienilor, pentru ca aceștia să poată să doboare Boko Haram, fiindcă Statele Unite au capacitatea, prin sateliții lor, prin NSA și alte mijloace, să urmărească grupările teroriste.
Și el [generalul] cerea permisiunea noastră pentru a face acest lucru, dar spunea că politica noastră la nivel administrativ – nivelul administrației Obama – blochează orice ajutor pentru Jonathan Goodluck, actualul președinte al Nigeriei.”
Stockman a calificat politica președintelui Obama ca fiind „deformată” și „oarbă”:
„Sunt atât de orbi și de dedicați agendei, care știm cu toții că este pro-homosexuală și pro-căsătorie homosexuală, încât, în opinia mea, sunt dispuși să sacrifice viețile fetițelor și ale băieților care au fost uciși, răpiți și măcelăriți.
Pe hârtie, politica pare inofensivă. Dar de fapt, ce se implementează prin aceste politici înseamnă masacrarea continuă a copiilor. Este oripilant.”
Stockman a afirmat că este o „lume perversă” aceea în care politice sociale americane pentru Nigeria
„împiedică guvernul nostru să ia măsuri pentru a opri măcelul.
Faptul că guvernul nostru trece cu vederea ceea ce are în fața ochilor este oripilant.”

Se pare că episcopii nigerieni au avut dreptate

Dezvăluirea lui Stockman confirmă acuzațiile episcopilor catolici din Nigeria, și anume că devotamentul guvernului SUA față de „imperialismul cultural” pro-homosexual în Africa este motivul pentru care administrația Obama a refuzat Nigeriei ajutorul imperios necesar.
Într-un interviu din luna februarie a.c., episcopul nigerian de Oyo, Emmanuel Badejo, aafirmat:
Statele Unite chiar au spus că vor ajuta Nigeria cu Boko Haram numai dacă ne modificăm legile cu privire la homosexualitate, planificarea familială și contracepție.
Episcopii catolici din Nigeria au susținut legea de interzicere a „căsătoriei” unisex,declarând:
Catolicii nigerieni nu urăsc bărbații și femeile care au biologic o orientare homosexuală, dar afirmă cu tărie că uniunile sau mariajele homosexuale pur și simplu nu sunt conforme cu teologia creștină sau cu moralitatea tradițională nigeriană.
În februarie, în cadrul primei ședințe plenare din 2015, episcopii țării au deplâns atacurile la adresa familiei naturale și au condamnat Boko Haram pentru „pierderea de vieți nevinovate” și pentru că provoacă „separarea membrilor aceleiași familii”.

„Chiar este adevărat că viețile negrilor nu contează?”

În cadrul unei întrevederi aranjate de LifeSiteNews, Stockman s-a întâlnit în martie a.c. cu episcopul nigerian Emmanuel Badejo la Paris. Episcopul i-a cerut lui Stockman să ajute la încetarea violenței:
„Cred că ne puteți ajuta mult, pentru că în Nigeria sute și mii de oameni mor. Chiar este adevărat că viețile negrilor nu contează?”
Stockman a răspuns că liderii americani se comportă ca și cum așa ar fi, menționând că în perioada în care s-a anunțat că 2000 de nigerieni au fost măcelăriți la Baga, reverendul Al Sharpton, activist afroamerican pentru drepturi civile, a cerut o întâlnire de urgență pentru că actorii negri ar fi fost ignorați la Oscaruri.
Episcopul Badejo a subliniat disparitatea enormă între reacția lumii la uciderea celor 12 membri au redacției revistei satirice Charlie Hebdo la Paris, pe 7 ianuarie a.c., și reacția față de masacrarea a 1998 mai multe persoane de către Boko Haram la Baga, aproximativ concomitent:
„Nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu a auzit nimic. Ce aveți de spus despre o civilizație care are în față așa ceva, dar tace și ignoră?”
Stockman a răspuns:
„Este oribil. În opinia mea, este rasism. Nu poți să taci și să-ți spui: «A, e-n Africa, e-n regulă». Nu este. Sunt ființe umane.”
Stockman i-a mărturisit episcopului că se simte „jenat” că SUA are informații pentru oprirea Boko Haram, dar refuză să le comunice armatei nigeriene. Episcopul a răspuns:
„Este imoral. Sunt convins că există mulți americani care nu ar dori să se identifice cu așa ceva. Am întâlnit mulți americani care sunt foarte buni și care doresc să facă lumea un loc mai bun. Poate cineva să ajute Nigeria să oprească Boko Haram?”
Stockman a răspuns:
„Nu cred că americanii știu care este politica noastră acolo.”
(LifeSiteNews.com, 31 martie 2015)

http://www.culturavietii.ro/2015/04/01/fost-congresman-al-sua-obama-a-refuzat-sa-ajute-nigeria-contra-boko-haram-din-cauza-casatoriei-homosexuale/ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu