 |
Sâmbătă, 18 aprilie 2015, am plecat spre Deva ca să solicit ajutor căci vreau să ne mutăm cât mai repede din dărăpănătura Bisericii Elim din Voluntari, vreau cât mai repede cu putință să spălăm rușinea Bisericii Penticostale și să dezvoltăm o puternică lucrare de evanghelizare în sudul României. M-am întors azi, 20 aprilie 2015, pe la ora trei. Față de experiențele umilitoare de săptămâna trecută pe care o să le descriu cu lux de amănunte pe viitor, săptămâna aceasta am trăit minuni, lacrimi de bucurie, am văzut mâna lui Dumnezeu, m-a atins El!
Am plecat din Voluntari sâmbătă pe la ora 10 cu o mașină care mergea către Jibou. Nu mai rețin exact ora la care am ajuns în Sebeș de unde mi-am continuat drumul singur. Bătea un vânt tăios. În timp ce am așteptat ca cineva să mă ia cu mașina până în Deva, în timp ce făceam cu mâna la mașinile care treceau pe lângă mine simțeam că îmi îngheață capul de frig. Au trecut poate 30 de mașini și nu m-a luat nimeni. Am început ca să mă rog. După ce am terminat rugăciunea în secundele imediat următoare a venit o Skoda Fabia care a oprit și m-a luat. Erau doi căutători după Dumnezeu. Oameni înfometați după Cel veșnic viu. Veneau din Târgul Mureș și mergeau la mormântul lui Arsenie Boca ca să se ”sfințească”. Aveau o foame imensă după Dumnezeu. Atunci am înțeles de ce a trebuit ca să îndur suflarea chinuitoare a vântului. Dumnezeu a fost cel care a pregătit contextul ca acei oameni să audă în scurte cuvinte Evanghelia. În timp ce vorbeam cu ei au dat muzica mai încet. Nu știu exact care a fost impactul Cuvântului pe care l-au auzit în minutele petrecute cu ei dar am simțit din partea lor o sete profundă.
Căutătorii nu se duceau până în Deva. M-au lăsat la circa 10 km de Deva. Așa că din nou am făcut cu mâna la mașini ca să mă ia cineva până în Deva. De data aceasta am fost convins că Dumnezeu va scoate oamenii potriviți. Nu au trecut multe mașini, poate nici 7 și a oprit o mașină. Am urcat. Erau două persoane, soț și soție. Veneau din Curtea de Argeș. În mașina lor manelele erau la loc de cinste. M-au deranjat de când am intrat în mașină dar după ce am intrat în discuție cu cei care au avut bunăvoința ca să mă ducă și pe mine cu mașina lor până în Deva mi-am deschis din nou gura căci nu mai suportam otrava manelelor și i-am întrebat pe un ton apăsat: ” Aveți teamă de Dumnezeu?” Femeia s-a întors către mine și mi-a spus: ”Noi suntem credincioși ... noi suntem PENTICOSTALI!”
Nu îmi venea să cred! Am rămas stană pe moment! Le-am spus că dacă nu renunță la ceea ce lui Dumnezeu nu-i place, erau convinși că muzica aceea nu era pe placul lui Dumnezeu, mânia Lui o să vină peste ei. Discuția a fost scurtă căci am ajuns în Deva!
Două categorii de oameni! Unii care Îl căutau cu ardoare pe Dumnezeu și alții care L-au găsit dar L-au abandonat. Câți maneliști de acest fel nu sunt în Bisericile lui Hristos? Oameni care cândva și-au dat seama de dragostea lui Hristos, de planul lui Dumnezeu, oameni care de pe drumul spre iad au ajuns pe calea cea strâmtă, oameni care cândva erau gata ca să moară, să dea tot pentru Mântuitorul și după o perioadă pe Dumnezeu care ESTE l-au dat pe manele, pe gunoaiele acestei lumi, pe zgârcenie, pe confort, pe populisme, pe nimicuri. Îl aveau, erau cu El, erau în tabăra Lui și l-au dat pe cioburi, pe mucegai, pe zgură!
Să ne cercetăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu