O Biserică fără bătrâni este ca o văduvă!

   

www.prostemcell.ro

  Am văzut multe Biserici. Cu siguranță că nu atât de multe ca și alții dar suficient de multe ca să pot să spun că o Biserică de unde lipsesc bătrânii, sau unde bătrânii nu sunt lăsați ca să spună nimic, este ca o femeie căreia i-a murit bărbatul. 

 În mediul penticostal românesc bătrânii, generațiile de credincioși care au prins nu doar regimul comunist ci chiar și pe cel a lui Antonescu și al lui Carol al II-lea, și mai sunt printre noi sunt viață pentru o Biserică, pentru cei care țin seama de ei. Bătrânii dacă au îmbătrânit frumos sunt cei care oferă stabilitate, echilibru, fundament, Bisericii. Pentru Casa Domnului sunt ca un izvor cu cea mai bună apă, sunt ca o fântână nesecată la care găsești mereu plăcere ca să te duci și de-a cărei apă nu te mai saturi.

   Bătrânii sunt cei care ne coboară cu picioarele pe pământ sau ne ridică din abisurile necredinței. Ramoliți, cum îi consideră unii, demodați, cum îi văd alții, fără educație cum îi vede majoritatea, bătrânii dau dovadă că au mai multă energie pentru cele sfinte ca majoritatea tinerilor ”plini” de viață,  sunt mai la modă decât mulți, dar racordați la moda Împărăției lui Dumnezeu iar educația lor deși nu una confirmată de hărtii este, este una a duhovnicescului, una a bunului simț, una a deplinei politeți, rar mai găsești tineri care să fie atât de educați ca și bătrânii duhovnicești ai Casei Domnului! 

   Doamne ... mai ține bătrânii printre noi căci fără ei de multe ori suntem ca și fără busolă, fără ei ne rătăcim, fără ei ne înălțăm pe aripile mândriei și a lumii sau ne afundăm în mocirla necredinței, fără bătrâni suntem ca niște oameni cu cele mai mari handicapuri, fără bătrâni suntem ca o văduvă ... nu ne văduvi de bătrâni ... Doamne!