Teama de Domnul

Deut. 6:1-2 „Iată poruncile, legile şi rânduielile pe care a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire; ca să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău, şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ţi le dau, şi să ai zile multe."

O poruncă frecventă dată poporului lui Dumnezeu în Vechiul Testament este „să se teamă de Dumnezeu" sau „să se teamă de Domnul". Este important ca să cunoaştem ce înseamnă această poruncă pentru noi, în calitate de credincioşi. Numai în măsura în care ne temem cu adevărat de Domnul vom fi eliberaţi din robia tuturor temerilor anormale şi satanice.



SENSUL TEMERII DE DOMNUL.



Porunca cuprinzătoare „să te temi de Domnul" include o gamă de aspecte diferite ale relaţiei credinciosului cu Dumnezeu.

(1) Esenţială fricii de Dumnezeu este recunoaşterea sfinţeniei, dreptăţii şi neprihănirii Sale ca o întregire a iubirii şi îndurării Sale, cunoscându-L şi înţelegând în mod deplin cine este El (compara cu Prov. 2:5). O astfel de teamă este bazată pe recunoaşterea faptului că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, a cărui autentică natură îl face să judece păcatul.

(2) A te teme de Domnul înseamnă a privi la El cu teamă sfântă şi adoraţie şi a-L onora pe Dumnezeu ca Dumnezeu datorită marii Lui slave, a sfinţeniei, majestăţii şi puterii Sale (vezi Fil. 2:12 ). De exemplu, când Israeliţii la Muntele Sinai L-au văzut pe Dumnezeu că Se manifestă prin „tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere", ei toţi „tremurau" de teamă (Ex. 19:16) şi i-au cerut lui Moise să le vorbească el, decât Dumnezeu însuşi (Ex. 20:18-19; Deut. 5:22-27). De asemenea, psalmistul, în meditaţiile sale asupra lui Dumnezeu ca şi Creator, afirmă în mod explicit: „Tot pământul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii pământului să tremure înaintea Lui! Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă" (Ps. 33:8-9).

(3) Adevărata teamă de Domnul îi determină pe credincioşi ca pentru mântuire să-şi pună credinţa şi nădejdea lor numai în El. De exemplu, după ce Israeliţii au traversat Marea Roşie ca pe uscat şi au văzut marea nimicire a oştirii egiptene, ei „s-au temut de Domnul şi au crezut în Domnul" (vezi Ex. 14:31, nota), în mod asemănător, psalmistul cheamă pe toţi cei care se tem de Domnul „să se încreadă în Domnul. El este ajutorul şi scutul lor" (Ps. 115:11). Cu alte cuvinte, teama de Domnul produce în poporul lui Dumnezeu o nădejde sigură şi încredere în El. Nu este de mirare deci, că asemenea oameni sunt mântuiţi (Ps. 85:9) şi primesc iubirea şi îndurarea Sa iertătoare (Luca 1:50; compară cu Ps. 103:11; 130:4).

(4) În sfârşit, frica de Dumnezeu implică recunoaşterea că El este un Dumnezeu care priveşte cu mânie păcatul şi are putere să pedepsească pe cei care încalcă legile Lui neprihănite, atât în timpul vieţii de aici cât şi în veşnicie (comp. cu Ps. 76:7-8). Când Adam şi Eva au păcătuit în Grădina Edenului, le-a fost teamă şi au încercat să se ascundă de faţa lui Dumnezeu (Gen. 3:8-10). Moise a trăit acest sentiment al fricii de Dumnezeu când a petrecut patruzeci de zile şi nopţi în rugăciune pentru Israeliţii păcătoşi: „Căci mă îngrozisem la vederea mâniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, până acolo încât voia să vă nimicească" (Deut. 9:19). în mod asemănător, în Noul Testament, imediat după ce aminteşte de viitoarea răzbunare şi judecată pe care le va aduce Dumnezeu, autorul epistolei către Evrei a scris: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu" (Evr. 10:31).



MOTIVELE PENTRU FRICA DE DOMNUL.

Temeiurile pentru frica de Domnul provin din înţelesul fricii de Domnul.

1. Ar trebui să ne temem de El datorită puterii Sale mari, in calitate de Creator al tuturor lucrurilor şi al oamenilor (Ps. 33:6-9; 96:4-5; Ioan 1:9).

(2) În plus, uimitoarea Sa putere pe care El continuă să o exercite asupra elementelor creaţiei şi asupra noastră reprezintă un motiv al fricii noastre de Dumnezeu (Ex. 20:18-20; Ecl. 3:14; Ioan 1:11-16; Marcu 4:39-41).

(3) Când noi ne dăm seama de sfinţenia Dumnezeului nostru, adică de permanenta Sa adversitate faţă de păcat, răspunsul firesc al sufletului omenesc este să se teamă de El (Apoc. 15:4).

(4) Oricine vede strălucirea slavei lui Dumnezeu nu poate decât să se teamă (Mat. 17:1-8).

(5) Binecuvântările permanente pe care le primim de la Dumnezeu, în mod deosebit iertarea păcatelor noastre (Ps. 130:4), trebuie să ne facă să ne temeni de El şi să-L iubim (I Sam. 12:24; Ps. 34:9; 67:7; Ier. 5:24; vezi articolul PROVIDENŢA LUI DUMNEZEU ).

(6) Fără nici o îndoială, faptul că Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptăţii care va judeca tot neamul omenesc dă naştere fricii de El (Deut. 17:12-13; Is. 59:18-19; Mal. 3:5; Evr. 10:26-31). Este un adevăr solemn şi sfânt faptul că Dumnezeu priveşte şi apreciază permanent faptele noastre, atât pe cele bune cât şi pe cele rele şi că noi vom fi consideraţi răspunzători pentru acele fapte, atât acum cât şi în ziua judecăţii noastre personale.



IMPLICAŢIILE PERSONALE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE TEAMA DE DOMNUL.



Teama de Domnul este mult mai mult decât o doctrină biblică. Ea se aplică în mod direct la viaţa noastră de fiecare zi, în numeroase feluri.

(1) Mai întâi, dacă ne temem cu adevărat de Domnul, vom duce o viaţă de ascultare de poruncile Sale şi vom spune un repetat „Nu" păcatului. Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a inspirat teamă poporului israelit la Muntele Sinai a fost ca ei să înveţe să părăsească păcatul şi să asculte de Legea Sa (Ex. 20:20). în mesajul final al lui Moise către Israeliţi, în mod repetat el a legat teama de Domnul cu slujirea Lui şi ascultarea de El (de exemplu, Deut. 5:29; 6:2, 24; 8:6; 10:12; 13:4; 17:19; 31:12). Potrivit celor scrise de psalmişti, teama de Domnul este echivalentă cu găsirea plăcerii în poruncile Sale (Ps. 112:1) şi cu păzirea preceptelor Sale (Ps. 119:63). Solomon învăţa că „prin frica de Domnul un om se abate de la rău" (Prov. 16:6; comp. cu 8:13). în Eclesiastul, toată datoria nea­mului omenesc se rezumă la două scurte imperative: „Teme-te de Domnul şi păzeşte poruncile Lui" (Ecl. 12:13). Dimpotrivă, oricine se mulţumeşte să trăiască o viaţă de păcat, face aşa deoarece „nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui" (Ps. 36:1-4).

(2) O concluzie importantă a implicaţiei de mai sus constă în faptul că toţi cei credincioşi trebuie să-i înveţe pe copiii lor să se teamă de Domnul, educându-i să urască păcatul şi să păzească poruncile sfinte ale lui Dumnezeu (Deut. 4:10; 6:1-2, 6-9). Biblia afirmă adesea că „Frica Domnului este începutul înţelepciunii" (Ps. 111:10; Prov. 9:10; compară cu Iov 28:28; Prov. 1:7). Dat fiind faptul că un scop de bază al educaţiei copiilor noştri este ca ei să trăiască potrivit principiilor de înţelepciune ale lui Dumnezeu (Prov. 1:1-6), a-i învăţa să se teamă de Domnul este un prim pas de covârşitoare răspundere (vezi articolul PăRINŢI ŞI COPII ).

(3) Teama de Domnul are un efect sfinţitor asupra poporului lui Dumnezeu. Exact aşa cum există un efect sfinţitor în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 17:17), tot aşa există un efect sfinţitor în frica de Dumnezeu. Ea ne îndeamnă să urâm păcatul şi să ne abatem de la rău (Prov. 3:7; 8:13; 16:6). Aceasta ne face să avem grijă şi să ne stăpânim în vorbirea noastră (Prov. 10:19; Ecl. 5:2, 6-7). Teama de Domnul ne fereşte de decăderea conştiinţelor noastre şi de descompunerea noastră morală. Teama de Domnul este pură şi curăţitoare (Ps. 19:9), sfântă şi răscumpărătoare în efectele ei.

(4) Teama sfântă motivează poporul lui Dumnezeu să se închine Lui cu toată fiinţa. Dacă noi ne temem cu adevărat de Dumnezeu, ne vom închina Lui şi-L vom slăvi ca Domn al tuturor (Ps. 22:23). David numeşte adunarea care se închină Domnului „cei ce se tem de El" (Ps. 22:25). De asemenea, la sfârşitul istoriei, când îngerul ceresc care proclamă Evanghelia veşnică cheamă pe toţi locuitorii pământului să se teamă de Domnul adaugă imediat, „şi daţi-I slavă şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerurile şi pământul, marea şi izvoarele apelor" (Apoc. 14:6-7).

(5) Dumnezeu a făgăduit să răsplătească pe toţi cei care se tem de El. „Răsplata smereniei, a fricii de Domnul este bogăţia, slava şi viaţa" (Prov. 22:4). O altă răsplată făgăduită include ferirea de moarte (Prov. 14:26-27), satisfacerea nevoilor noastre zilnice (Ps. 34:9; 111:5) şi o viaţă lungă (Prov. 10:27). Cei care se tem de Domnul ştiu că „fericirea este pentru cei ce se tem de El", indiferent de ceea ce se întâmplă în lumea care-i înconjoară (Ecl. 8:12-13).

(6) În sfârşit, teama de Domnul este însoţită de siguranţă şi de o mângâiere spirituală de nedescris pentru poporul lui Dumnezeu. Noul Testament leagă în mod direct teama de Domnul de întărirea sufletească săvârşită de Duhul Sfânt (Fapte 9:31). Pe de o parte, cei care trăiesc fără să se teamă de Domnul nu simt prezenţa, harul şi ocrotirea Sa (vezi Deut. 1:26, nota); pe de altă parte, cei care se tem de Domnul şi păzesc poruncile Sale au o profundă experienţă a siguranţei spirituale în vieţile lor şi a ungerii Duhului Sfânt. Ei pot fi siguri că Dumnezeu le va „scăpa sufletul de la moarte" (Ps. 33:18-19; vezi articolele MOARTEA si SIGURANŢA MÂNTUIRII ).

Sursa:
http://www.resursecrestine.ro/eseuri/10389/frica-de-domnul

Acoperirea capului - din nou şi din nou - fărä exageräri

Sursa

Acoperirea capului la femei

Ce ne învaţă Biblia despre acoperirea capului femeilor în cadrul întâlnirilor bisericii?

Acesta este un subiect controversat în bisericile din ţările vestice şi printre creştinii din India care privesc spre vest.

Am putea spune că 99% dintre surorile care îşi acoperă capul când se roagă şi proorocesc nu ştiu de ce trebuie să facă aceasta; şi 99% dintre fraţii care stau cu capul neacoperit când se roagă sau proorocesc nu ştiu de ce trebuie să facă astfel.

Începem acest studiu cu convingerea că întregul mesaj al Bibliei este Cuvântul lui Dumnezeu fără greşeală.

Sunt două adevăruri fundamentale pe care trebuie să le avem în vedere când încercăm să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi astăzi.

1. În ziua Cincizecimii (Fapte 2), Dumnezeu a abolit vechiul legământ şi a început să se ocupe de om în termenii noului legământ (Evrei 8).

2. Sunt porţiuni istorice şi de învăţătură în Noul Testament. Trebuie să găsim bazele pentru doctrinele noului legământ numai în porţiunile de învăţătură. Porţiunile istorice ne vorbesc despre lucrarea apostolilor şi a creştinilor de la început. S-au dezvoltat multe învăţături false din doctrinele bazate numai pe Faptele Apostolilor – două exemple fiind: 1) toţi credincioşii trebuie să vorbească în limbi (bazat pe Fapte 2:4) şi 2) toţi credincioşii trebuie să aibă aceiaşi pungă (bazat pe Fapte 2:44).

Isus le-a spus ucenicilor înainte să meargă la cruce: “Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:12-13). Isus a vrut să-i înveţe pe ucenici mai multe adevăruri decât cele pe care le-a spus în timpul vieţii Sale pe pământ. Dar ei nu ar fi fost capabili să înţeleagă până nu venea Duhul Sfânt să locuiască în ei şi le reînnoia minţile, oferindu-le descoperire. Unele din aceste adevăruri sunt scrise în epistolele Noului Testament. Aşadar, epistolele conţin porunci de la Domnul Isus, dar oferite prin apostoli.

Dacă respingem o poruncă din epistolele Noului Testament, spunând că au fost valabile numai pentru perioada în care au fost scrise, nu şi astăzi, atunci oferim libertate altor oameni să respingă alte porunci din epistole şi din învăţăturile lui Isus spunând că au fost valabile numai în vremea respectivă. De exemplu, trebuie să oferim libertate oamenilor să înveţe că interzicerea homosexualităţii, a căsătoriilor cu persoane de acelaşi sex, a divorţului, a relaţiilor sexuale premaritale au fost valabile numai în primul secol, nu şi astăzi. Dacă nu facem aşa, suntem inconsecvenţi.

Este inconsecvent să spui că fiecare poruncă din Noul Testament este relevantă pentru noi astăzi şi apoi să respingi porunca privitoare la acoperirea capului femeilor când se roagă sau proorocesc (1 Cor. 11:1-16).

(Notă: Trebuie să distingem între poruncile date de Dumnezeu şi salutările din partea apostolilor. De exemplu, apostolii salută şi fac urări în scrisori precum: “Spuneţi-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă” (Rom. 16:16) şi “Doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău” (3 Ioan 2). Acestea sunt salutări şi urări de bine – nu porunci sau promisiuni oferite de Dumnezeu, pentru că nu este nici un principiu divin în aceste versete, aşa cum este acoperirea capului femeilor, botezul în apă şi frângerea pâinii (Rom. 6; 1 Cor. 11)).

Semnificaţia acoperirii capului

Sunt cel puţin trei motive oferite în Noul Testament pentru care o femeie trebuie să-şi acopere capul când se roagă sau prooroceşte în întâlnirile bisericii.

În primul rând, Biblia spune: “Bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul” şi motivul este: “pentru că este chipul şi slava lui Dumnezeu”. În contrast, ni se spune “dar femeia este slava bărbatului” (1 Cor. 11 :7). Slava bărbatului trebuie să fie acoperită în biserică, şi din cauză că femeia este slava bărbatului, ea mărturiseşte aceasta acoperindu-şi capul. Acesta este înţelesul simplu şi concret al acestui verset.

În al doilea rând : Biblia spune : “Părul lung este podoaba femeii” (1 Cor. 11 :15). Slava femeii, de asemenea, trebuie acoperită în biserică, asemenea slavei bărbatului. Astfel ea trebuie să-şi acopere capul cu podoaba sa care este părul lung. Aproape toate femeile sunt conştiente că părul lor lung este o parte importantă care le face atrăgătoare, şi de aceea dintre cele care se acoperă, o fac doar pe o parte a capului ! Dacă o femeie nu vrea să-şi acopere capul, atunci singura alternativă a Noului Testament este să-şi îndepărteze slava, prin raderea părului în întregime : “Dacă o femeie nu se înveleşte, să se şi tundă! Iar dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învelească”. (1 Cor. 11 :6).

În al treilea rând : Biblia spune : “Nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei” (1 Cor. 11:9,10). Acoperirea capului simbolizează faptul că femeia acceptă rolul pe care i l-a dat Dumnezeu acela de a fi creată pentru bărbat ca ajutor şi astfel doreşte să fie supusă autorităţii lui – asemenea soţiei faţă de soţ, fiica faţă de tată, sora în biserică faţă de bătrânii bisericii. Dispariţia acoperământului la femeile din ţările vestice (pe scară largă) coincide cu momentul în care a luat naştere Mişcarea Eliberării Femeilor (o frază folosită într-o carte în 1949). Această mişcare a început să se răspândească acum 60 de ani. “Îngerii” menţionaţi în acest verset pot fi cei care au căzut sau cei care sunt în ceruri. Pot să fie o readucere aminte pentru femei că îngerii au căzut datorită nesupunerii faţă de autoritate. Sau ar putea însemna că “o femeie trebuie să se acopere ca semn al faptului că se află sub autoritatea unui bărbat – pentru ca îngerii (din ceruri) să observe şi să se bucure” (aşa cum parafrazează Living Bible acest verset).

1 Corinteni 11 :16 spune că fiecare biserică ce este a lui Dumnezeu va insista ca femeile să-şi acopere capul când se roagă sau proorocesc. Duhul Sfânt recunoaşte, în urmă cu 20 de secole, că aceasta ar fi o problemă controversată, şi astfel Pavel afirmă (în acelaşi verset) faptul că nu trebuie să te cerţi cu nimeni pe acest subiect. Trebuie să permiţi persoanei respective să continue în neascultarea şi inconsecvenţa lui/ei.

Câteva întrebări

Unii pot spune că acoperirea capului este un simbol şi nu este important. Dar botezul şi frângerea pâinii sunt de asemenea simboluri. Prima parte a 1 Corinteni 11 (1-16) explică semnificaţia simbolului acoperământului pentru femei. A doua jumătate a aceluiaşi capitol (11 :20-34) explică semnificaţia simbolului frângerii pâinii. În acelaşi mod, Romani 6 explică semnificaţia simbolului botezului în apă. Putem spune că masa Domnului şi botezul nu sunt importante deoarece sunt numai simboluri ? Dacă insistăm că botezul şi frângerea pâinii sunt esenţiale pentru credincioşi, atunci suntem inconsecvenţi dacă spunem că acoperirea capului femeilor nu este importantă.

Unii spun că acoperirea capului este menţionată o singură dată în Noul Testament. De asemenea frângerea pâinii este menţionată o singură dată în epistole. Tot aşa, adevărul că Dumnezeu ne iubeşte aşa cum L-a iubit pe Isus este menţionat o singură dată în întreaga Biblie (Ioan 17 :23). Dar este suficient o singură dată pentru a înţelege un adevăr glorios. Dacă Dumnezeul Atotputernic a dat o poruncă, chiar dacă apare o singură dată în Scriptură, este suficient. Importanţa unei porunci este determinată de importanţa Persoanei care o dă.

În Babilonul antic, Daniel a stat ferm în favoarea unei legi (Daniel 1 :8) care a fost dată numai o dată în Scriptură (despre mâncare în Levitic 11 şi vin în Proverbe 23:31). În acelaşi fel, în mijlocul creştinismului din Babilonul de astăzi, trebuie să stăm fermi pentru poruncile lui Dumnezeu, indiferent cât de mari sau mici ar fi, indiferent de câte ori sunt menţionate.

Unii spun că dacă ni se porunceşte să ne rugăm mereu (Luca 18 :1 ; 1 Tes. 5 :17), tot astfel femeia trebuie să-şi acopere capul 24 de ore din 24. Scriptura trebuie citită în context dacă vrem să o înţelegem corect. Întreaga secţiune (1 Cor. 11:1-34) are de-a face cu întâlnirile bisericii (după cum spun versetele 16 şi 18). Este clar că Duhul Sfânt se referea la întâlnirile bisericii când a dat această poruncă. Dacă adăugăm şi insistăm ca femeile să-şi acopere capul tot timpul, atunci ar trebui să adăugăm la Scriptură.

Mai mult: Dacă cei care predică faptul că femeia trebuie să se acopere 24 de ore din 24, trebuie să înveţe că bărbaţii (care trebuie să se roage mereu) nu trebuie să se acopere niciodată – astfel nu trebuie să poarte şapcă sau pălărie niciodată – indiferent dacă plouă, ninge sau este cald. Astfel de învăţători trebuie să înveţe că femeile trebuie să-şi acopere capul şi când dorm sau fac duş/baie (adicő 24 de ore din 24). Dar ei nu predică aşa, dovedind că nu sunt consecvenţi în învăţătura lor. Putem ignora cu uşurinţă acest tip de învăţători.

Am observat, de asemenea, că multe surori care practică acoperirea capului 24 de ore din 24 nu se acoperă în totalitate. Acoperă numai partea din spate a capului sau numai o mică parte din păr care este strâns în coadă pentru ca slava sa să fie vizibilă. O bucată de material aşezată pe partea din spate a capului este numai o scuză pentru acoperirea capului, deoarece capul şi podoaba capilară rămân neacoperite. Aceste aşa numite acoperăminte ale capului sunt avertismente ale legaliştilor care îşi uşurează conştiinţa şi vor să pară sfinţi înaintea altora. Dar învăţăturile lor nu sunt obiective deoarece sunt inconsecvenţi.

Unii spun că părul este acoperământul capului pentru femei după cm reiese din 1 Corinteni 11:15. Dacă înţelegi principiul divin din primele 14 versete ale capitolului, atunci acest verset nu va şterge nevoia ca o femeie cu părul lung să se acopere. Pavel nu ar fi putut folosi 15 versete ca să înveţe că femeia trebuie să aibă părul lung! Acest lucru ar fi putut fi scris într-o singură propoziţie! Ce nu reiese în traducerea din engleză a Bibliei este faptul că în limba greacă (în care Pavel a scris epistolele), Duhul Sfânt l-a obligat să folosească un cuvânt diferit în greacă pentru acoperământ în versetul 15 faţă de cel folosit în versetul 6. Cuvântul grecesc folosit în versetul 6 este katakalupto, în vreme ce în versetul 15 este periboialon (care este tradus cu “manta” în Evrei 1 :12). Aceasta clarifică faptul că mantaua părului la care se face referire în versetul 15 nu este acoperământul din versetul 6 sau din restul capitolului. O altă dovadă este: Dacă părul este acoperământul la care se face referire aici, atunci orice bărbat care se roagă sau prooroceşte trebuie să fie complet ras, dacă vrea să asculte de Scriptura care spune să nu aibă capul acoperit! Învăţătura clară a Duhului Sfânt din acest capitol este că “mantaua părului” care i-a fost dată femeii ca slavă trebuie acoperită atunci când se roagă sau prooroceşte.

În final, trebuie să avem în minte următoarele:

- dacă ignorăm orice poruncă a lui Dumnezeu din Scriptură (indiferent cât de mică) vom suferi pierdere eternă (Apoc. 22:19)

- cei care şterg (sau învaţă împotriva) cea mai mică poruncă din Scriptură vor fi chemaţi “ultimii în Împărăţia cerurilor” (aşa cum a spus Isus în Matei 5:19)

- adevărurile Scripturii sunt ascunse de cei înţelepţi şi inteligenţi şi sunt descoperite celor smeriţi (copiilor – Matei 11:25, 18:4). Învăţătura din 1 Cor. 11:1-16 va fi simplă şi clară pentru cei smeriţi, celor care sunt asemenea unor copilaşi. Dar cei care depind de inteligenţa umană vor argumenta împotriva înţelesului clar al acestor versete.

- Dumnezeu ne testează sinceritatea în modul în care ne raportăm la aceste versete din Scriptură. El nu vrea să vadă dacă înţelegem totul din Cuvântul Său, ci vrea să vadă dacă ne raportăm cu sinceritate la El. Domnul spune: “Eu privesc la cel smerit şi sărac în duh, şi care tremură la Cuvântul Meu” (Isaia 66 :2).

Dacă o soră se îndoieşte de învăţătura acestui pasaj din Scriptură, să se gândească la următorul lucru: Nu este mai bine să faci mai mult decât mai puţin – şi mai ales când nu costă nimic? Ce va pierde ea dacă îşi acoperă capul când se roagă sau prooroceşte? Nimic. Dar gândiţi-vă la ce va câştiga dacă îşi acoperă capul atunci când va sta în faţa scaunului de judecată al lui Hristos şi va recunoaşte că aceasta a fost într-adevăr o poruncă a lui Dumnezeu? Ea va avea bucuria de a fi făcut plăcere Domnului pe pământ, în ciuda învăţăturii şi practicii altor creştini. Aşadar, fiecare femeie, dacă este înţeleaptă, îşi va acoperi capul când se roagă sau prooroceşte.

În concluzie cu privire la practicile anumitor biserici: Nu forţăm nici o soră să-şi acopere capul (împotriva dorinţei sau conştiinţei ei) în cadrul întâlnirilor noastre deoarece dacă face acest lucru din obligaţie, va fi o lucrare moartă, şi Dumnezeu vrea numai dătători voioşi plini de bucurie (2 Cor. 9:7). Nu vom judeca o astfel de soră. Vom pretinde că nu are lumină asupra acestui subiect. Dar în acelaşi timp, dacă nu-şi acoperă capul, nu-i vom permite să se roage sau să proorocească în public în bisericile noastre, deoarece vedem aceasta ca fiind o poruncă a lui Dumnezeu, după cum este explicat în acest articol. De asemenea credem că aşa este practicat în “toate bisericile lui Dumnezeu” (1 Cor. 11 :16). Nu judecăm alte biserici care fac lucruri diferite de noi, în acest domeniu sau în altul. Dar ne temem de Dumnezeu şi vrem să-L ascultăm în totalitate chiar dacă unele surori (sau soţii lor) sunt jigniţi de fermitatea noastră cu privire la acest subiect şi ca rezultat, pleacă din bisericile noastre.

“Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu” (Ioan 7 :17).

Cine are urechi, să audă.

Amin.

Sursa:

http://harulzalau.ro/resurse-2/literatura/articole/1831-zac-poonen131.html

Câteva completări: 

1. Cina Domnului şi botezul în apă sunt mai mult decât nişte simboluri. Mult mai mult. 

2. Nu toți vorbesc în alte limbi în sesul că nu toți care au fost botezați cu Duhul deşi au vorbit la botez în limbi primesc şi darul vorbirii în alte limbi. Unii vorbesc doar la botez şi când sunt reumpluți de Duhul. 

3. Toată Scriptura e insuflată asta înseamnă că şi Cărțile din Biblie care nu sunt exclusiv de învățătură cuprind dogme şi principii exact ca celelalte. 

Pornografia - adâncimile Satanei

   

Există între noi o anumită pudoare greşit înţeleasă atunci când cităm Scripturile sau când folosim un limbaj religios. Ne ferim de anumite cuvinte şi le evităm, considerând că nu sunt potrivite unui limbaj bisericesc. Şi, cu siguranţă, trebuie să avem mare grijă pentru că Dumnezeu spune că vom da socoteală de fiecare cuvânt nefolositor pe care l-am rostit. Ceea ce spunem cu gura noastră ne va afecta atât pe noi cât şi pe cei de lângă noi. Poate că niciodată aşa ca în vremurile în care trăim oamenii nu au mai folosit un limbaj atât de murdar şi de vulgar iar consecinţele vor fi veşnice. Dar ceea ce vreau eu să spun este că un creştin nu trebuie să se ferească să-i spună păcatului pe nume şi să acuze păcatul folosind termeni pe care cei din jur să-i înţeleagă. Uneori, din cauza acelei false pudori de care aminteam, vorbim despre păcat atât de voalat încât mulţi nici nu înţeleg despre ce este vorba. În felul acesta nu le suntem oamenilor de prea mare ajutor.
          Dacă citim cu atenţie Scripturile vom vedea că scriitorii inspiraţi de Duhul Sfânt au spus lucrurilor pe nume. Păcatul a fost numit în termenii cei mai clari cu putinţă, în aşa fel ca să nu fie nici un dubiu. Spre exemplificare multe pasaje de felul acesta putem cita din Scripturi dar ne oprim doar la două astfel de pasaje.
          Tot capitolul 16 din cartea Ezechiel vine în sprijinul acestei afirmaţii că Dumnezeu a spus lucrurilor pe nume, folosind uneori cuvinte grele. Din tot capitolul citez doar trei versete, specificând că Dumnezeu acuză poporul Său, Israelul din vremea Vechiului Legământ, de faptul că s-a închinat altor dumnezei:
          32 „Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!
33 Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai câştigat prin daruri, ca să-i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.
34 Ai fost cu totul altfel decât celelalte curve, întrucât nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decât altele.”
          Să cităm şi un pasaj din Noul Legământ. Este vorba despre Epistola lui Pavel către galateni, capitolul 5:19 „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,21 pizmele (invidiile), uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”          Pavel pune în capul listei de păcate, a acelor practici care îi vor despărţi pe oameni de Dumnezeu, preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, toate practici care au de-a face cu imoralitatea, cu păcatele sexuale atât de prezente astăzi. Probabil că în original aceste formulări care descriu starea de păcat sunt şi mai puternice, mai expresive.
          Una dintre direcţiile pe care cel rău a lucrat pentru a-i duce pe oameni în confuzie şi a-i ţine acolo a fost să îndulcească termenii, a-i face să nu mai spună ceea ce de fapt trebuie să spună. Aşa ca în grădina Edenului el vine şi azi şi spune: „Nu este chiar aşa. Nu este atât de grav”. Astfel că ori păcatului nu i se mai spune pe nume ori termenul este deja uzat şi nu mai are relevanţă pentru că ne-am obişnuit prea mult cu el, folosindu-l cu prea multă îngăduinţă şi tolernaţă. Când preşedintele Barack Obama a introdus o lege prin care intenţiona să-i protejeze pe cei din serviciile militare ale SUA de o altă orientare sexuală decât cea normală, s-a folosit fraza deja celebră: „don’t ask, don’t tell”. Adică „nu întreba, nu spune”. Nu vorbi despre orientarea ta sexuală iar tu nu întreba pe cel de lângă tine în legătură cu aceasta.
          Toleranţa mult propovăduită astăzi merge pe aceeaşi direcţie a evitării adevărului, mai precis a negării adevărului şi a tăcerii în privinţa lui. A nu vorbi despre ceea ce ar putea să-i ofenseze pe cei de lângă noi a devenit deja o lege.
          Aşa cum spuneam Biblia, Dumnezeu, nu procedează în felul acesta, pentru că numai adevărul, oricât ar fi acesta de dur şi de trist, poate să-i fie omului păcătos de folos. Un om aflat într-o stare de păcat nu are şansa iertării lui Dumnezeu până când nu-şi cunoaşte starea rea şi până când nu vine la Dumnezeu ca să-şi ceară iertare, să se pocăiască după cum spune Scriptura. Ori azi s-a ajuns în acea situaţie ca păcatului să nu i se mai spună pe nume, din diferite motive. În lume, aşa cum am spus, pentru că Satan vrea să îi ţină pe oameni în ignoranţă şi în întuneric, făcându-i să creadă că acea stare este normală. În Biserică pentru că am acceptat cu prea multă uşurinţă modelul prezentat de lume sau, aşa cum spuneam, dintr-o falsă ruşine şi sfială, sfială pe care am apreciat-o ca fiind bun simţ şi evlavie.
          Există azi un păcat despre care Biblia nu vorbeşte în termenii moderni pentru că în acea vreme acest păcat nu exista în forma care există acum. Este acelaşi păcat vechi dar care a îmbrăcat haine noi şi care azi face mai multe victime ca şi orice alt păcat, chiar şi în ceea ce numim adunarea copiilor lui Dumnezeu. Este vorba despre pornografie.
          Sunt convins că dacă Pavel ar trăi azi şi şi-ar scrie epistolele lui către biserici ar striga în gura mare şi ar spune: FERIŢI-VĂ DE PORNOGRAFIE!
          El a vorbit despre aceasta dar în alţi termeni. Aşa cum am citat din epistola lui către galateni el spunea clar că preacurvarii, curvarii, desfrânaţii, nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, pentru că ei trăiesc în păcat iar cei ce trăiesc în păcat, după cum afirma şi apostolul Ioan, nu sunt născuţi din Dumnezeu ci sunt de la diavolul (1 Ioan 3:8-9).
          Pornografia este forma maximă de desfrânare şi când mă gândesc la acest păcat îmi aduc aminte de „adâncimile Satanei”, expresie folosită de Domnul Isus în cartea Apocalipsa, atunci când îi scrie bisericii din Tiatira. Era vorba acolo despre o femeie care îşi zicea proorociţă şi care a învăţat poporul să se dedea la desfrânare. „Adâncimile Satanei” au de-a face, cu siguranţă, cu pornografia.
          Orice desfrâu este păcat. Orice formă de imoralitate, curvie, preacurvie, îi desparte pe oameni de Dumnezeu şi îi expun la osânda veşnică, dar pornografia este mai mult decât orice. Este adâncimea cea mai mare, adâncul cel mai adânc. Pentru că este şi accesibilă tuturor, indiferent de vârstă sau sex, şi are şi conscinţe mai dramatice ca şi orice altă desfrânare.
          Ca să păcătuiască prin desfrânare (curvie sau preacurvie) un om (bărbat sau femeie) trebuie să planifice acest lucru, să găsească un partener, apoi să găsească un loc propice planului pe care şi l-a făcut, departe de ochii celorlalţi şi, chiar dacă şi-ar fi dorit, nu o putea face oricând. Dar pornografia deschide o oprtunitate de a păcătui fără nici o oprelişte. Toţi au acces rapid şi oricând. Şi copii şi oameni în vârstă, şi bărbaţi şi femei, şi pastori şi preoţi, de orice condiţie socială, şi oricând îşi doresc, la orice oră din noapte sau din zi! Practic nu mai există nici o barieră.
          În felul acesta consumul de pornografie (statisticile o dovedesc) începe la vârste atât de mici încât parcă nu ne vine să credem. Copii care nu ar fi trebuit niciodată nici măcar să se gândească la aceste „adâncimi ale Satanei”, care ar fi trebuit să se joace cu păpuşile sau cu găletuţa de nisip, ajung să fie familiarizaţi cu lucruri la care nici adulţii nu ar fi trebuit să aibă acces. Iar cei bătrâni care ar trebui să dea un sfat bun celor mai tineri sau să aibă grijă de nepoţi şi să-i ferească de murdăriile lumii ajung şi ei să-şi petreacă nopţile desfrânându-se în faţa televizorului sau computerului.
          Ispita vine şi păcatul „înfăşoară cu uşurinţă” şi pentru că nu vorbim despre rău, considerând că dacă băgăm capul în nisip nimic nu se întâmplă. Şi ceea ce este foarte trist este că acest păcat se întâmplă în adunările copiilor lui Dumnezeu. Cunosc multe cazuri de tineri, peste tot în ţară, care trăiesc în acest păcat, care au ajuns dependenţi de pornografie, care nu ar mai vrea să consume dar nu se pot opri. Au ajuns aici, în mare parte, din curiozitate, din accident – navigând pe Internet, dar şi pentru că cineva nu le-a spus, nu i-a avertizat despre pericol şi nu a vegheat asupra lor.
          Un părinte care azi îşi lasă copilul fără discernământ singur în faţa computerului, care îi facilitează copilului să aibă în camera lui acces la Internet şi să se poată uita la tot ce vrea este un inconştient. Dar nu doar computerul este problema ci şi telefonul mobil prin care copilul, mai nou, are acces nelimitat la Internet. Se ajunge, iată, într-o situaţie care pare fără ieşire. Exact ceea ce şi-a dorit diavolul.
          Scriam în editorialul precedent despre faptul că azi nu mai avem tineri creştini dedicaţi, aşa cum erau altădată. O cauză este şi pornografia. Din discuţiile pe care le-am avut cu diverse persoane care au fost implicate în pornografie am aflat că doar o singură vizionare a unui astfel de material face ca gândurile acelei persoane să fie mereu asaltate de imaginile murdare pe care le-a văzut şi prezenţa acestor gânduri să persiste ani în şir. Să nu mai vorbesc dacă au fost două astfel de vizionări sau dacă au fost şi mai multe. De obicei după două trei vizionări se instalează dependenţa iar după un timp apar şi problemele: anxietate, lipsă de viaţă, depresii, gânduri de suicid, probleme psihice care duc chiar la pierderea facultăţilor mintale şi la stăpâniri demonice. Cum să mai fie cineva dedicat lui Dumnezeu în aceste condiţii? De fapt o astfel de persoană nici măcar nu îi mai aparţine lui Dumnezeu, chiar dacă continuă să frecventeze o biserică. O vreme se ascunde de ceilalţi şi pozează ca şi cum totul ar fi bine dar, în timp, regresul lui în cele spirituale este tot mai vizibil, în final ajungându-se la moarte spirituală şi uneori chiar fizică.
          Am observat, de-a lungul timpului, că anumite organisme internaţionale, guvernele ţărilor, fac eforturi mari pentru a introduce Internetul în fiecare colţ al lumii. Evident că scopul declarat este spre binele omenirii şi accesul la informaţie. O doamnă cu funcţie importantă în Europa unită a fost în vizită în România şi s-a declarat nemulţumită de faptul că încă mulţi români nu au acces la Internet. Aceasta a fost în urmă cu cîţiva ani, azi cred că ar fi mulţumită deoarece am aflat că în România există reţele care difuzează Internet la capacităţi mult sporite chiar faţă de ţări mai dezvoltate. M-am întrebat chiar de atunci care este scopul în spatele acestei dorinţe a doamnei cu pricina, dar azi înţeleg mai bine. Nu ştiu câţi tineri din România au beneficiat cu adevărat de informaţiile de pe Internet dar ştiu sigur că cei mai mulţi au ajuns consumatori de pornografie.
          Ispita cu care vine diavolul chiar la părinţii creştini este că dacă copilul lor nu va avea acces la Internet atunci nu va putea ţine pasul cu şcoala. Ceea ce este o mare minciună. Internetul nu ajută tinerii la şcoală (mă refer în special de cei de până la liceu dar chiar şi după aceea) nici 0,1 %. Îi „ajută” în schimb să cunoască „adâncimile Satanei”.
          Am cunoscut o familie de creştini care au şapte copii. În casa lor nu există nici televizor, nici computer şi nici Internet. Ştiu ce veţi spune: că sunt fanatici şi extremişti şi că în casa lor este ca la închisoare. Dar rar mi-a fost dat să simt o prezenţă atât de plăcută într-o casă şi o atmosferă care să te facă să te simţi confortabil. Şi copiii acelei familii sunt printre cei mai buni la şcoală, cu rezultate dintre cele mai bune. Cu acei copii te poţi înţelege, poţi relaţiona cu ei, sunt bine crescuţi şi amabili. Ceea ce nu prea mai găseşti azi. Pentru că am fost şi în case în care copiii crescuţi cu televizorul şi Internetul sunt irascibili, obraznici, retraşi. Nu sunt ei de vină cât părinţii lor.
          Citeam că cea mai mare rată de răspândire o au azi bolile de natură psihică. Au o rată de creştere chiar mai mare decât a cancerului. Violenţa din filme, sexualitatea şi pornografia sunt cauze majore şi principale în răspândirea bolilor de natură mintală. Şi, după câte se vede, va fi şi mai rău.
          Domnul Isus avertiza împotriva păcatului curviei şi preacurviei care se poate săvârşi doar privind, în gând. El spunea că dacă cineva a privit la o femeie şi a poftit-o în inima lui a şi săvârşit păcatul. Atunci nu exista posibilitatea vizionării de pornografie. Acum există şi oricine are acces la aceasta. Trist este că acest păcat este prezent şi în adunări, la tineri şi bătrâni, la slujitori chiar şi nu la puţini.
          Cred că trebuie să vorbim despre acest mare rău pentru a-i avertiza pe cei ce nu ştiu la ce se expun. Orice păcat duce la consecinţe grave, dacă nu se rezolvă. Dar pornografia are un potenţial mai distructiv datorită faptului că cel ce ajunge să consume pornografie, şi doar limitat, ajunge să fie bântuit de gânduri murdare şi stari de confuzie şi chiar posesiuni demonice de care să nu mai poată scăpa niciodată. Pentru că ruşinea nu îl va lăsa să mărturisească, se va ascunde în frământările gândurilor lui murdare şi a temerilor lui, intrând tot mai adânc în acele lucruri care îl vor lega şi îi vor fura şi ultimul strop de putere şi speranţă. Acuzele din partea duşmanului îi pot da lovitura finală. Şi totul a început cu o joacă, cu o glumă, cu o imagine care ar fi trebuit respinsă.
          Marele om al lui Dumnezeu, Iov, spunea că a făcut un legământ cu ochii lui şi nu şi-ar fi oprit privirile asupra unei fecioare (Iov 31:1). Umblând prin lumea aceasta este tot mai greu să nu vedem cu ochii lucruri pe care nu ar trebui să le vedem şi pe care chiar nu vrem să le vedem. Dar ceea ce putem face este să nu ne oprim ochii asupra acestor lucruri. Dacă nu zăbovim asupra lor, ba chiar ne îndepărtăm privirea cât mai repede de la ele şi privim la Isus Hristos, aşa cum ne îndeamnă şi apostolul Pavel, atunci vom fi feriţi şi ocrotiţi. Pornografia, aşa ca televiziunea şi alte mijloace vizuale, tocmai asta face: îi îndeamnă pe oameni ca să-şi oprească privirile, ba chiar să privească cu nesaţ şi dorinţă lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vadă niciodată. Dar psalmistul scria în Psalmul 119 cu 37: ”Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!”. Iar apostolul Pavel scria credincioşilor:
          18 „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.
19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6).

Sursa: 
http://www.radiounison.ro/editorial/pornografia-”adancimile-satanei”.html

Curvia

Înainte de a scrie despre curvie vreau să dau definiţia acestui cuvânt:

„A curvi„– a avea relaţii sexuale înainte de căsătorie.

În Scriptură se foloseşte şi „preacuvie ” ceea ce presupune relaţii sexuale cu alte persoane decât partenerul de căsătorie (adulter). Deoarece cartea Proverbe vorbeşte mult despre curvie şi preacurvie, înţeleg că aceasta poate fi o adevărată capcană pentru cei căsătoriţi. În acest articol vreau să relatez ce spune Biblia despre femeia curvă  şi de ce trebuie să ne păzim de curvie.

Femeia curvă are o vorbire ademenitore .

Ea are un fel de vorbire care atrage bărbaţii exact ca  şi sirenele .

Ea „întrebuinţează vorbe ademenitoare” cu care atrage bărbaţii . Însă la sfârşit duc la moarte

„Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.” (v.5:3-4)

Astfel de femei sunt fără ruşine, iar cine se ia după ele va ajunge să regrete amar cele făcute.

Dacă eşti fată, ce fel de vorbire ai? Cochetezi tot timpul? Faci aluzii obraznice?

Cum trebuie să fie  vorbirea ta?

O astfel de femei este frumoasă .

Biblia nu ne spune că aceste femei sunt urâte, ba dimpotrivă. Astfel ea ademeneşte bărbaţii, ca mai apoi să-i folosească pentru câştig. Nu pentru o viaţă de căsnicie, nu pentru a-i creşte copii, nu pentru că-l  iubeşte, ci pentu că  aceasta este sursa ei de existenţă .

„ N’o pofti în inima ta pentru frumuseţa ei, şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei. Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine, şi femeia măritată întinde… o cursă unui suflet scump.”(v.6:25-26)

Umbalarea la femei străine duce la moarte

Dumnezeu pedepseşte curvia şi preacurvia cu moartea .

„ Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor, aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge.” (v. 5:5-6)

Mai este scris :

„Poate cineva să ia foc în sîn, fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele?” (v.6:27-28)

Să nu crezi că vei cocheta doar cât vrei tu. Curvia te duce acolo până unde nu ai crezut că vei ajunge.

Astfel vei ajunge să fii dispreţuit de cei din familie, rude şi întreg poporul

„ Dar cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte, singur îşi pierde viaţa cine face aşa. Nu va avea decît rană şi ruşine, şi ocara nu i se va şterge.” (v. 6:32-33)

Cartea Proverbe relatează despre un tânăr neîncercat care s-a lăsat ademenit de o femeie uşuratică. Fiţi atent cum este numit :

„ Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie ca un cerb care aleargă spre cursă, ca pasărea care dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, pînă ce săgeata îi străpunge ficatul.” (v.7:22-23)

Căci „Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor, drumul care pogoară spre locaşurile morţii.”  (7:27)

Femeia uşuratică nu pune preţ pe familie.

„Străina… care părăseşte pe bărbatul tinereţei ei, şi uită legămîntul Dumnezeului ei.” (2:17)

Dacă nu pune preţ pe familie s-ar putea ca principiile ei morale să fie dubioase, şi nu va fi greu să o identifici. Mulţi tineri nu mai preţuiesc familia, şi aceasta se vede în comportamentul lor (relaţii înainte de căsătorie, pornografie, glume obsene ), şi ei sunt cei care vor trăi conform felului în care gândesc. De aceea …

Ai grijă ca mintea ta să fie curată.

Ai grijă la ce te uiţi, la ce fel de filme, emisiuni TV; ce muzică asculţi, cu cine vorbeşti. Toată informaţia va fi depozitată în creier, şi nu o vei putea uita uşor, şi ea îţi va apărea tot timpul în faţa ochilor.

„ Păzeşte-ţi inima mai mult decît orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.  Izgoneşte neadevărul din gura ta; şi depărtează viclenia de pe buzele tale! Ochii tăi să privească drept, şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărîte: nu te abate nici la dreapta nici la stînga, şi fereşte-te de rău.” (v. 4:23-27)

Alege modul decent şi curat de trai. Nu te lăsa influienţat de cei răi. Alege singur viitorul tău, deoarece nimeni nu va trăi viaţa în locul tău.

Acceptă o relaţie intimă doar cu soţul /soţia ta

„ Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute? Căci căile omului sînt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui.” (v. 5:19-21)

Oamenii pierd mult timp pentru a fi pe plac altora, însă mai puţin pentru a place partenerului.

Ce atitudine ai faţă de partenerul de căsătorie?  Mai lupţi pentru atenţia lui şi acum? Ce s-a schimbat de atunci? Dacă partenerul nu merită, atunci cine?

„Bucură-te de nevasta tinereţii tale.” (v.5:18) 

Dacă ai ajuns să comiţi adulter, sau ai relaţii cu cineva care crezi că îţi va fi soţ/soţie; nu vă faceţi rău unii altora – opriţi-vă. Pedeapsa lui Dumnezeu nu va întârzia să apară. Cere-I iertare acum, căci El în bunătatea Sa te va ierta. Dacă nu ştii ce paşi trebuie să faci, vezi aici .

Sursa:

https://www.google.ro/amp/s/alexcurbet.wordpress.com/2008/03/18/principii-pentru-viata-de-familie-fereste-te-de-curvie-proverbele-lui-solomon/amp/

MOZAIQ - MESAJ CLAR DE INSTIGARE LA VIOLENŢĂ ŞI INTOLERANŢĂ DIN PARTEA ACTIVIŞTILOR LGBT

cuvantortodox

În data de 9 martie 2017 după ce grupuri de activişti LGBT au încercat fără succes să perturbe prin violenţa verbala şi calomnii conferinţele Coaliţiei pentru Familie atât la Cluj-Napoca cât şi Timişoara, pe pagina de facebook aparţinând MOZAIQ , organizaţie ce se ocupa cu promovarea și apărarea drepturilor și libertăților persoanelor LGBTI, a apărut acest mesaj clar de instigare şi incurajare la ură, intoleranţă  şi violenţă: 

“ …ne bucurăm să auzim că la conferințele organizate în întreaga țară există rezistență și contestare din partea cetățenilor, care își doresc o societate egală în drepturi pentru toți.”

Desi intregul discurs al activiştilor LGBT este construit pe accentuarea agresivă a statutului de victime ale intoleranţei publice  şi lipsei de acceptare  din partea celorlalţi, mesajul nu ne surprinde nefiind prima dată când  tocmai grupurile de activisti LGBT provoacă, perturbă şi chiar instigă la violentă şi intoleranţă faţă de cei ce nu sunt ca ei.

Ştiind că în viitorul apropiat  vor urma mai multe evenimente de promovare a vieţii si ale familiei dintre care cel mai important fiind “Marşul pentru Viaţa”  in data de 25 martie, ne intrebăm retoric: Să ne asteptam şi la alte acte de “rezistentă si contestare” din partea unor cetăteni bine organizaţi, intens pregătiţi şi foarte vocali ?”

Probabil unii stiu deja raspunsul…. 

       

                                 C. V. 

Să stăm înaintea lui Dumnezeu pentru familie, pentru copii, pentru valori. Să ne uităm la El! Să nu obosim!

Pericolul amabilitäții - Dan Bercian

     Mi-am pus această întrebare în urmă cu câteva săptămâni, fiind internat pentru câteva zile în spital. Atunci am observat atitudinea unora din corpul medical. Cu toţii cunoaştem situaţia din sistemul de sănătate, în special cum stau lucrurile atunci când ajungi la spital. Oamenii sunt sau nu sunt amabili şi binevoitori şi aceasta funcţie de felul în care te porţi cu ei. Nu zic mai mult dar toţi veţi înţelege despre ce este vorba. Am observat că, cel puţin la spital în România, amabilitatea se poate cumpăra.
     Dar nu doar despre spital este vorba. Acelaşi lucru l-am observat în călătoriile cu avionul. Însoţitoarele de bord au, după mine, o amabilitate falsă. Dar în spatele ei stă tot un interes: dacă nu sunt amabile compania renunţă la serviciile lor. Am surprins-o pe o astfel de însoţitoare zâmbindu-i larg unui călător care a întrebat-o ceva pentru ca în secunda următoare, când şi-a întors faţa în altă parte, faţa ei să devină de piatră şi rece. Amabilitatea ei consta în faptul că, dacă dorea să câştige bani, trebuia să poarte o mască atât timp cât se afla la slujbă.
     Când am ajuns pentru prima dată în SUA şi am intrat într-un magazin mare am fost şocat de atitudinea unora din personalul magazinului faţă de mine. Aveam impresia că mă reîntâlnesc cu prieteni foarte buni pe care nu i-am văzut de cincizeci de ani. Dar cei care mă însoţeau şi care erau acolo de mai multă vreme mi-au spus: „Lasă-i în pace. Aşa se poartă ei cu toţi”.
     O tânără plecată de pe meleagurile noastre a ajuns în Irlanda. La şcoala la care s-a înscris toţi erau amabili şi ea era foarte încântată de aceasta. Într-o zi s-a întâlnit pe holul şcolii tocmai cu directorul şi acesta a avut faţă de ea aceeaşi atitudine de amabilitate. S-a oprit în dreptul ei şi a întrebat-o ce mai face. Tânăra a fost foarte bucuroasă şi a început să-i explice directorului cu lux de amănunte ce mai face. Dar imediat a constatat că atitudinea directorului nu mai era cea de dinainte şi că acesta nu era deloc interesat de ce face tânăra şi că abia aştepta să fie lăsat în pace.
     Am constatat că, de foarte multe ori, amabilitatea are de-a face cu făţărnicia şi are în spate un interes personal al celui ce se arată a fi amabil. Domnul Isus ne-a spus să ne ferim de aluatul fariseilor care este făţărnicia. Fariseii erau răi de nu se putea mai mult (Domnul îi numeşte „morminte văruite”, „fii ai diavolului”, „pui de şerpi”) şi, cu toate acestea, ei erau foarte apreciaţi de marea majoritate a oamenilor pentru că ştiau să poarte o mască de sfinţi, de supersfinţi.
     O doamnă amabilă, dar făţarnică, poate sta în faţa unei alte doamne cu un zâmbet larg pe faţă, părând un înger, dar imediat ce trece în camera alăturată sau întoarce capul în altă parte, să murmure printre dinţi: „scroafa!”; dovedind că de fapt nu este un înger ci un drac.
     Eu cred că în proporţie care se apropie sperietor de 100% toate ambilităţile de genul: „vai, tu, ce bine îţi stă cu freza sau cu haina asta”; „ce casă sau maşină minunată ai”; „cât mă bucur că ai reuşit să primeşti slujba aceasta”; etc. sunt doar minciuni spuse cu răutatea care vine din invidie. Dar zâmbetul poate fi larg cât uşa şi putem fi înşelaţi.
     Sunt unii care sunt maeştri ai făţărniciei. Nu sunt făţarnici de duzină ci din aceia care au făcut din asta o profesie, specialişti. Profesie care le asigură un trai regesc. Domeniul religios este unul de acest fel. Dar nu este nimic nou sub soare pentru că mai înainte am amintit despre fariseii din vremea Domnului Isus. Fariseii de azi o duc foarte bine şi reuşesc să păcălească pe cei mulţi şi creduli. Papi, episcopi, teleevanghelişti, noi apostoli, pastori, profeţi, vindecători şi făcători de minuni, hristoşi falşi, etc. se găsesc în topul celor mai falşi-amabili oameni de pe acest pământ. Cu cât capacitatea de a seduce şi a înşela este mai mare iar mijloacele puse la dispoziţie mai sofisticate şi mai complexe cu atât mulţimile care îi urmează pe aceştia sunt mai mari. Domnul Isus avertiza şi spunea: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva”. Dar urechile care mai pot auzi sunt tot mai puţine şi de asemenea şi ochii care mai pot vedea.
     Biblia vorbeşte despre unul care va fi cel mai mare făţarnic dar şi cel mai amabil om care a existat vreodată, adică aşa va părea. De fapt eu cred că el deja se află printre noi şi că în viitorul apropiat se va arăta lumii. Este vorba despre Anticristul, aşa cum îl numeşte Biblia, dar ce nume omenesc va avea nu ştiu. El va face promisiuni de bine cum nimeni n-a făcut, va avea un zâmbet atât de seducător încât „artiştii” de la Holywood îl vor invidia, va părea atât de blând încât oamenii vor fi copleşiţi de blândeţea şi farmecul lui, va avea o capacitate de a-i seduce pe oameni cum nu a mai avut nici un alt om, va fi atât de convingător în a face promisiuni de bine oamenilor încât aproape toţi, marea majoritate a oamenilor, îl vor crede şi îl vor urma. Lucrurile vor merge atât de departe încât oamenii chiar se vor închina înaintea lui şi îl vor venera ca Dumnezeu. Cu toate acestea el va fi cel mai mare mincinos, ipocrit, făţarnic, înşelător om care a existat vreodată, în toată istoria omenirii. Şi nu va trece multă vreme, după ce îi va înşela pe oameni, când se va dovedi că nu este binefăcătorul omenirii ci cel mai mare şi crunt duşman al ei.
     Toţi oamenii religioşi (mână în mână cu politicienii) care lucrează acum de zor pentru a-i pregăti calea, care lucrează la unitatea care Îl va da la o parte pe Hristos ca Singur Mântuitor, toţi care promovează o cale a păcii fără de Hristos sau cu un hristos fals pus alături de toţi idolii din hinduism, budism, mahomedanism, New-age, zoroastrism, etc, sunt oameni cu mult farmec, şarm, bunăvoinţă aparentă, dragoste aparentă, specialişti ai făţărniciei şi ai manipulării. Cred că au venit vremurile când ar trebui să ne temem mai mult de cei ce zâmbesc mieros şi fac oferte ce par irezistibile decât de cei ce tună şi fulgeră. Şi în vechime profeţii mincinoşi erau preferaţi adevăraţilor profeţi pentru că primii aveau o vorbă dulce şi un zâmbet binevoitor în timp ce cei din urmă erau un spectacol trist şi aveau un mesaj cutremurător. Domnul Isus mustra Ierusalimul pentru că a ucis cu pietre pe profeţii adevăraţi şi a primit cu braţele larg deschise pe cei ce i-au adus nenorocirea, profeţii amabili. Când privesc pe Internet şi văd după cine aleargă marile mulţimi de oameni, după ce profeţi, predicatori, papi şi toată suita de aşa zis slujitori, mă doare sufletul şi mi se întristează inima pentru că văd că vremurile lepădării de credinţă au ajuns la noi. Şi în vremea în carea trăit apostolul Pavel existau înşelători plini de farmec şi amabili. La 2 Corinteni 3-4 scrie: „Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!” Şi Iuda în epistola sa scria, la rândul său: „4 s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru, şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos. (…) 10 Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc, şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire, ca dobitoacele fără minte.11 Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core! 12 Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi; 13 nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.” După cum văd eu lucrurile astăzi situaţia este mult mai critică decât atunci şi avem o inflaţie de înşelători amabili bine primiţi şi toleraţi de o parte însemnată a celor ce se numesc creştini.
     O caracteristică a adevăraţilor profeţi din vechime era să prevestească nenorocirea, dacă poporul nu se întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă. Cei falşi, în aceleaşi vremuri, prevesteau binele şi pacea, un viitor strălucit. Azi lucrurile stau la fel. Falşii şi amabilii profeţi de azi prevestesc un viitor strălucit pentru omenire într-o pace şi unitate pe care oamenii o vor lucra şi care nu va fi un rezultat al pocăinţei şi al binecuvântărilor trimise de Dumnezeu ci un rezultat al unirii între toţi, prin renunţarea la Hristos. Este turnul Babel la care se lucrează de zor şi nici măcar nu se mai sfieşte nimeni să se ascundă şi să o facă în secret. Deja lucrurile sunt pe faţă.
     După ce am lipsit o vreme din mijlocul fraţilor, din motive de sănătate, când m-am întors am văzut în ei şi la ei ceva ce m-a umplut de bucurie. Era vorba despre dragostea cu care m-au aşteptat şi revăzut. Feţele lor spuneau mult mai mult decât cuvintele. De fapt nici nu mai era nevoie de cuvinte. Nu trebuie să-ţi spună nimeni nimic doar să-i prinzi privirea de la distanţă şi să-i simţi dulceaţa dragostei sfinte şi ştii şi cunoşti ce simte şi nutreşte pentru tine. Dacă aş fi găsit amabilitate la ei inima mea ar fi fost întristată. Dar era dragoste, ceva cu totul diferit de amabilitate.
     Nu am găsit nicăieri în Biblie cuvântul amabilitate. Am găsit altceva: bunătate, milă, îndurare şi, peste toate, DRAGOSTE. Dumnezeu nu este amabil ci este Dragoste şi la fel cel ce-i sunt copii, născuţi din El. Satan ştie să fie amabil şi în şcoala lui învaţă mulţi azi, ucenici ai lui bine instruiţi care îi pregătesc calea. Dar, din nefericire, găseşti amabilitate multă şi în biserici. Îmbrăţişări de complezenţă, bătăi pe spate, strâns mâna la întâlniri, zâmbete forţate, etc. Trist este că ne mulţumim şi cu atât şi nu ne înfiorăm la cuvintele Domnului Isus: „Ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi”.
     În curînd va veni pe scena omenirii un fals mesia amabil. După o vreme îşi va da arama pe faţă şi va deveni un crunt dictator. Nu trebuie să fie nici o mirare pentru că amabilitatea se poate schimba în ură la o fracţiune de secundă. Dar, nu la multă vreme după aceasta, va apărea Adevăratul Mesia, Isus Hristos Biruitorul. Nici o urmă de amabilitate la El dar o plinătatea a dragostei pe care toţi care L-au aşteptat o vor simţi, o vor absorbi, se vor desfăta în ea. Şi aşa va fi pentru veşnicie. Pentru că dragostea rămâne dragoste pentru totdeauna, pentru veşnicie.
     Feriţi-vă de oamenii amabili cu zâmbetul larg, adică nu vă încredeţi în ei, pentru că au un interes al lor. Dar mai ales să ne ferim să nu fim şi noi între ei – aceasta ar fi o tragedie imensă. Să căutăm cu toată fiinţa noastră şi să ne dorim să fim ca Domnul Isus, adică dragoste. Dacă vom fi aşa nimeni nu ne mai poate înşela şi nici face vreun rău

Sursa: http://www.radiounison.ro/editorial/pericolul-amabilitatii.html

Un referendum --- Oradea, azi!

Greşelile părinților distrug

Sursa