Iosif - model de trăire în sfințire într-un context în care putea să trăiască în păcat. Nu doar în casa lui Potifar și-a păstrat sfințenia și nu a păcătuit împotriva lui Dumnezeu ci și în anii grei de închisoare unde mediul, contextul îl ispitea să adopte comportamentul pușcăriașilor. Iosif a rămas sfânt în casa lui Potifar, în valea lungă a plângerii din închisoare și la palatul lui Faraon când a avut autoritate să se răzbune.
Moise - slujitorul care a acceptat să sufere ocara Domnului Isus Hristos, batjocura unui popor lumesc care-l ocăra pentru că împlinea planul lui Dumnezeu. Nu a renunțat la slujire deși i-a fost extrem de greu. Moise nu doar că nu a renunțat la slujire 40 de ani, nu a renunțat nici la Legea Domnului. Moise nu a făcut compromis când Aaron a adus închinarea lumească în popor, nu a făcut compromis când Core, Datan și Abiram au vrut să schimbe rânduielile și să dărâme gardul.... Moise a suferit ocara care nu îi era destinată lui ci lui Dumnezeu fiindcă orice păcat este împotriva Domnului. Cine trăiește în sfințire și îndeamnă poporul la sfințire este ocărât chiar de cei care vând despre ei o imagine de slujitori. Când este ocărât orice sfânt fiindcă trăiește în voia lui Dumnezeu, fiindcă îndeamnă la pocăință, la ținerea credinței dată sfinților, acea ocară este o ocară îndreptată direct împotriva lui Dumnezeu. Când ți-o asumi, fiindcă îți asumi valorile lui Dumnezeu și slujirea Domnului, ești în planul lui Dumnezeu chiar dacă suferi. Moise a știut că urma ocara din partea poporului pentru el. Moise s-a supus dreptului Judecător și nu a dat înapoi. A respins luxul Egiptului ca și cum ar fi fost cea mai mare mizerie și a iubit prigoana, ocara și disprețul, fiindcă erau pentru Dumnezeu și planul Său!
Enoh - neobositul care 300 de ani, zi de zi, a umblat cu Dumnezeu. 300 de ani a umblat Enoh cu Domnul. Unii se obosesc câteva ore pe săptămână. Nici la rugăciune nu stau în genunchi sau în picioare ... obosiții. Se roagă stând jos... Ehon a umblat 300 de ani și nu s-a plictisit deloc, nu a obosit nici un strop. În cei 300 de ani și-a lipit total inima de Domnul. Azi, cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, cei care nu umblă deloc cu Dumnezeu, cei care nu știu cine este Domnul au intrat în Biserică. Fiindcă ei se plictisesc de harul lui Dumnezeu, fiindcă ei sunt în altă lume, în altă dimensiune au nevoie de mediul lor lumesc și în casa de rugăciune, au nevoie de ceva care să le ofere senzații pentru firea lor. În lume au avut discotecă, distracție, chef, banchete. În lume au avut filme, acool, hormoni. Aceștia când intră în Biserică, fiindcă sunt din lume dar au intrat în casa de rugăciune, au nevoie, ca să se simtă bine, de mediul din lume, de solul în care ei sunt sădiți. Așa că au adus duhul lumii în casa de rugăciune: discotecă, lumini, femei sumar îmbrăcate, filme „creștine”, cercei, lanțuri, botox ... și toate spurcăciunile. Se consideră sfinți, se consideră lumină dar sunt întinați, întuneric. Pentru că nu știu ce este umblarea cu Dumnezeu, trăirea în Duhul, fiindcă nu au umblat cu Dumnezeu, pentru că sunt în lume și lumea le umple inima cu un tupeu ca al lui Cain încearcă să elimine sistemul duhovnicesc ca să-și impună sistemul pe care-l suportă firea lor. Hiena sfâșie și ucide fiindcă asta este natura ei. La fel și aceștia. Unde sunt lăsați distrug totul, totul. Ei nu umblă cu Dumnezeu iar mediul harului care învață o desprindere totală de lume este pentru ei absurd, insuportabil și strigător la cer. Cu toate acestea să nu continuăm maratonul cu Dumnezeu în ciuda încercărilor, a celor firești, să ne lipim inima de Cel care este cel mai minunat!
Mă rog lui Dumnezeu ca neprihăniții să dărâme spurcăciunea lumii trăind cum au trăit Iosif, Moise și Enoh!
