Totalitarismul „căsătoriei” unisex

 

www.stiriflux.ro

În noiembrie 1996, First Things a găzduit un simpozion intitulat „Uzurparea judiciară a politicii”, în care contribuitorii au discutat amenințarea la adresa democrației americane, apărută odată cu instituirea avortului în SUA de către Curtea Supremă. Nimic nu poate rivaliza cu numărul enorm de ființe umane nevinovate ucise de avort, și totuși, First Things a considerat potrivit să se concentreze nu asupra copiilor înșiși sau asupra mamelor sau a taților, ci asupra amenințării la adresa democrației și a experimentului american apărut prin depășirea atribuțiilor judiciare care a dus la legalizarea avortului.

Legalizarea „căsătoriei” unisex nu aduce cu sine sângele nevinovat care strigă la ceruri, deși este, probabil, de departe cea mai îndrăzneață inițiativă de inginerie socială din istoria americană. Însă modul în care a fost impusă într-un stat după altul, instanțele alegând să ignore inițiativele în care cetățenii și-au exprimat voturile, pregătește terenul pentru o decizie a Curții Supreme a Statelor Unite, de aceeași factură cu Roe c. Wade. Curtea Supremă a anunțat că va decide asupra „căsătoriei” unisex la această ședință – la exact 10 ani după legalizarea „căsătoriei” unisex în Canada. Este important ca americanii să analizeze ce s-a întâmplat în Canada.

În data de 20 iulie 2005, Canada a devenit a patra țară din lume care a legalizat „căsătoria” unisex. În acea zi, soarele a răsărit ca întotdeauna, oamenii s-au dus la serviciu, misa zilnică a fost celebrată în bisericile catolice și viața zilnică a decurs în continuare ca de obicei. În zilele și lunile următoare, nu a existat o creștere masivă a numărului de cupluri homosexuale care s-au „căsătorit” (deja era legal în 8 din 10 provincii din anul 2003), speculațiile privind posibilitatea unui turism în scopul „căsătoriei” unisex din Statele Unite nu s-au concretizat de fapt niciodată, iar drapelul canadian nu a fost schimbat de la frunza de arțar la curcubeul LGBT. Totuși, ceva foarte semnificativ s-a întâmplat odată cu legalizarea „căsătoriei” unisex în Canada, și acest lucru nu a fost libertatea homosexualilor de a se căsători și nici nu a avut legătură, de fapt, cu căsătoria.

20 iulie 2005 a marcat un pas foarte semnificativ către totalitarism în Canada.

Libertatea de exprimare, drepturile părinților, dreptul de a predica și de a practica propria religie și fibrele uzate și zdrențuite ale decenței normale au fost, toate, puternic lezate. Odată cu legalizarea „căsătoriei” unisex, ceea ce cu doar câțiva ani înainte era aberant s-a încetățenit ca un drept legal, iar ceea ce era o viziune normală și naturală asupra sexualității a fost redus la statutul de gândire retrogradă a unor dinozauri vinovați de crime motivate de ură.

Terrence Prendergast este arhiepiscopul catolic de Ottawa. Într-un discurs susținut la St. Thomas University din Minnesota în 2012, acesta a evidențiat consecințele „căsătoriei” unisex în Canada. Lista sa includea: restricționarea libertăților, educație sexuală forțată, copii confuzi pe plan sexual, experimentare sexuală în rândul copiilor, reducerea la tăcere și slăbirea Bisericii, creșterea numărului de nașteri în afara căsătoriei, de inseminări in-vitro, de avorturi, accentuarea sărăciei, a nefericirii, creșterea incidenței bolilor, a dependențelor și ascensiunea costurilor cu asistența sanitară.

Episcopul de Calgary, Frederick Henry, a fost chemat în audieri în fața unui Tribunal al Comisiei pentru Drepturile Omului în 2005, pentru redactarea unei scrisori care definea învățătura catolică cu privire la „căsătoria” unisex. În discursul său, arhiepiscopul Prendergast l-a citat pe episcopul Frederick Henry:

„Legile cu privire la drepturile omului, concepute ca un scut, sunt utilizate acum pe post de sabie. Problema este rareori formarea adevărului, ci mai degrabă cenzura și aplicarea unei teologii particulare prin amenințări, sancțiuni și măsuri punitive.”

Arhiepiscopul Prendergast a continuat:

„Biblia este numită literatură motivată de ură. În mod clar, Biserica este în colimator. Va exista o presiune tot mai mare ca Biserica să se conformeze sau să fie închisă.”

Nebunia colectivă este un termen care, de obicei, desemnează frenezia febrilă a gloatei, dar există o nebunie colectivă mai întunecată, mai sistematică și mai rezistentă în timp, obținută prin reducerea unor adevăruri evidente la statutul unor probleme de evitat. Odată cu legalizarea „căsătoriei” unisex, un edict juridic a stabilit acest tip de „mariaj” ca normă, prin urmare excluzând drept discriminatorii argumentele esențiale, al complementarității dintre bărbat și femeie sau al scopului procreativ al căsătoriei.

În mod firesc, primul lucru pe care îl observăm la o persoană este sexul acesteia, și primul lucru pe care îl realizăm atunci când ne gândim la sexe este complementaritatea fizică evidentă a bărbatului și a femeii, dar în noul regim al „mariajului” unisex, acestor adevăruri simple și evidente trebuie să li se anexeze o derogare, conform căreia nu există natură, sexualitatea umană este plastică și nu există niciun lucru organic, bun și adevărat în sine. Este o chestiune de o semnificație uriașă pentru formarea psihosexuală a tinerilor și pentru fericirea și devenirea indivizilor și a societății ca întreg, dar totodată, este un pas decisiv în direcția distrugerii inteligenței critice, a cultivării unei dependențe abjecte și apoi, la final, a nebuniei și totalitarismului.

Doug Mainwaring lucrează în cadrul CanaVox, un proiect al Witherspoon Institute. El se autodescrie drept un homosexual abstinent. Mainwaring consideră eforturile de redefinire a căsătoriei drept „o formă de totalitarism incremental”. Potrivit lui Mainwaring,

„homosexualii și lesbienele au fost folosiți ca pioni de către progresiști, pentru a aduce în față această chestiune de nișă, care eu consider cu tărie că are ca scop introducerea incrementală a totalitarismului.”

Sindromul Stockholm a fost intens dezbătut în anii 1970, când moștenitoarea bogată Patty Hearst a fost răpită pentru răscumpărare, dar apoi a fost surprinsă alăturându-se răpitorilor săi în jefuirea unei bănci și brutalizarea unor oameni nevinovați. Înainte de a fi răpită, nu exista nicio indicație că Hearst ar fi fost psihopată, nu exista nicio sugestie de criminalitate latentă, ci mai degrabă răutatea lui Patty Hearst a fost cauzată de manipularea psihologică a răpitorilor săi.

În captivitate, lui Hearst i-a fost refuzată personalitatea autonomă. Dacă și când putea să stea în picioare, să se așeze, să se culce, să mănânce, să bea, să doarmă, să vorbească sau să tacă – controlul asupra tuturor acestor lucruri i-a fost refuzat. I-a fost refuzată orice acțiune proprie, a fost redusă la neajutorare, desființată ca persoană. Apoi, după demontarea ei completă, micile acte de bunătate, împreună cu restabilirea ordinii și, prin urmare, a posibilității unui sens, i-au reconstituit universul. Noul univers al lui Hearst a fost, însă, creat și ordonat în jurul răpitorului său, care de acum îi era și salvator.

Legalizarea „căsătoriei” unisex nu are legătură cu permiterea unui lucru; „căsătoriile” unisex aveau loc deja. Nu s-a dorit recunoașterea vreunui lucru;ajutoarele pentru soț/soție și cele de supraviețuitor, măsurile fiscale în beneficiul familiei și orice alte avantaje puteau fi acordate și fără a numi acest lucru „căsătorie”. Legalizarea „căsătoriei” unisex a vizat interzicerea definirii căsătoriei heterosexuale ca normă. A vizat ca statul să refuze dreptul de a rosti unul dintre cele mai evidente adevăruri cu privire la natura umană. A fost o conspirație de punere în aplicare a nebuniei colective, de cultivare a dependenței psihologice și de atingere a controlului totalitar.

Desigur că multora nu li s-a părut ceva extraordinar, fiindcă rareori ne dăm seama de semnificația evenimentelor pe măsură ce acestea se produc. Mai mult, poporul canadian se mândrește cu firea sa agreabilă și iubitoare de pace până la defect. Vasta majoritate a canadienilor nu exprimă niciodată opinii contrare spiritului vremii, vasta majoritate a părinților se supun pasiv cadrelor didactice și entertainment-ului popular drept principali educatori ai copiilor lor, o mare majoritate a oamenilor nu mai iau religia în serios, iar pentru cei care o fac, o mare majoritate a clerului a renunțat de mult să predice învățăturile cu caracter mai dificil ale creștinismului.

Marșul către nebunie a fost unul lung, iar în timp, s-au înmulțit adevărurile pe care nu le putem rosti. În spațiile publice, conservatorii au trebuit să trăiască tot mai mult în sinea lor, or pentru oricine, să fie singur în sinea lui poate fi periculos. În imaginația noastră colorată, majoritatea dintre noi căzusem în autoidolatrie la gândul unei ultime bătălii glorioase pe care am putea-o purta, dacă ar fi vreodată nevoie. În filmul minții noastre, Golgota noastră personală ar fi fost una a eroismului și stoicismului. Tristul adevăr este, însă, că pe majoritatea dintre noi ne omoară mărunțișurile și nu sabia, lucru pe care îl știam în adâncul nostru, astfel că mulți dintre noi am ajuns să ne autodisprețuim și să renunțăm. Legalizarea „căsătoriei” unisex în Canada a decimat mișcarea socială conservatoare.

Adoptarea Legii privind căsătoria civilă a fost înregistrarea oficială a divorțului nostru colectiv de dreptul natural și de sănătatea mintală. A fost un exemplu zdrobitor de revoluție politică și culturală. Dar la un alt nivel, a fost mai mult decât atât. Odată cu adoptarea Legii privind căsătoria civilă, ne-am capitulat dreptul de a ne învăța copiii despre bărbăție și feminitate, despre soț și soție. Pentru că, s-o spunem drept, pentru activiștii homosexuali, ținta au constituit-o dintotdeauna copiii.

Practic, orice homosexual este neobișnuit de preocupat de propria copilărie. Copilăria și pubertatea sunt cele mai dinamice perioade ale dezvoltării psihosexuale și toți homosexualii sunt nedumeriți cu privire la sexualitatea lor. Spre deosebire de animale, a căror sexualitate este pur instinctivă, sexualitatea umană este o combinație între instinct și socializare. Există mulți factori care contribuie la socializarea unui copil: familia, colegii, școala, cultura, dar toate acestea sunt sub tutela statului, care deține puterea emiterii legilor și a aplicării pedepselor.

Revoluționarii sexuali care au făcut lobby pentru recunoașterea juridică a „căsătoriei” unisex obținuseră deja toate beneficiile legale, sau ar fi putut obține cu ușurință toate beneficiile legale de care se bucură căsătoria heterosexuală, prin recunoașterea juridică egală a parteneriatelor civile unisex – dar acest lucru i-ar fi privat de premiul cel mai râvnit, puterea de a le refuza heterosexualilor orice pretenție de distincție și dreptul de a-i îndoctrina pe copii în acest sens.

O revoluție a avut loc în Canada. Se prefigurase de mult și nu i se văd încă toate roadele, dar revoluția s-a produs cu siguranță, iar termenul care desemnează noul regim începe cu T mare.

http://www.culturavietii.ro/2015/02/20/totalitarismul-casatoriei-intre-persoane-acelasi-sex/

Strănepoții lui Mamona

 

www.doxologia.ro

 Cunosc un caz care mi-a lăsat amărăciune în inimă.

   Într-o adunare pastorul, un personaj care cu siguranță că se consideră plin de Duhul Domnului, a motivat Biserica ca să mai rămână peste program încă 10 minute căci Dumnezeu știe să răspltească regește. De ce să rămână încă 10 minute? Pentru că exista posibilitatea de-a ajunge fratele Puiu Ștefan. Biserica a rămas pe loc. Dar fratele Puiu nu a ajuns. Dacă fratele Puiu ajungea probabil că părtășia se întindea până spre miezul nopții, probabil, dar cu siguranță că mai ținea cel puțin o oră. Dacă fratele Puiu nu a mai ajuns pastorul a anunțat rugăciunea de mulțumire și a încheiat slujba.

    La final s-a dus la el un frate, ceea ce vă spun este real, este din sursă sigură, care i-a spus că vrea să vorbească câteva minute cu dumnealui. Pastorul și-a arătat disponibilitatea dar apoi a ieșit în curtea lăcașului de închinare. Persoana care dorea să vorbească cu pastorul a ieșit după pastor. După ce s-a asigurat că pastorul care vorbea cu unii enoriași l-a văzut a așteptat ca pastorul să îi ofere câteva momente. Dar nu s-a întâmplat așa. Pastorul s-a făcut nevăzut fără să-i spună măcar atât: pace! 

    Dacă persoana respectivă care avea nevoie doar de câteva minute era Puiu Ștefan pastorul nu doar că îi oferea ceva timp dar era dispus ca să lungească programul cu ore bune iar ca bonus să-i ofere cazare, masă, transport etc. Dacă era să predice despre dragoste, răbdare, milostenie, sacrificiu, consiliere, sfătuire, ridicare etc. pastorul predica de ziceai că le face pe toate de nota 20. Dar maturitatea spirituală nu se vede la amvon, și nici când te raportezi la proroci, la cei cu funcții. 

   Fiii lui Mamona din Ioan capitolul 8, fariseii, trăiau în minciună. Ei se considerau urmașii lui Avraam dar faptele lor erau fapte de draci. Ei pozau ca fiind cei mai sfinți dar nu erau decât niște mormite văruite. Le plăcea ca să le facă lumea plecăciuni dar ei erau  fiii Diavolului. Oameni cu dublă măsură. Oameni fărnici, mincinoși. 

    Azi cum sunt mulți? Față de proroci, față de cei cu renume, față de cei cu funcții, lasă impresia de oameni care sunt plini de Duhul, plini de dragoste, plini de credință, dar când vine adevăratul test, când este vorba ca să se raporteze la cel căzut între tâlhari, la cea care are fetița muncită de un drac, la cel cu haina ruptă dintr-o dată măsura, plinătatea Duhului, dragostea dipsonibilitatea, răbdarea se schimbă, dispar, fug, nu mai sunt.  

   Cu prorocul ar sta ore întregi. Dar cu un neica nimeni nu stă nici cinci minute. Pe cel cu renume și pantofi de lac l-ar lua la masă și i-ar oferi un pat mare și moale dar pe cel cu praf pe încălțăminte îl uită în ușa Casei Domnului și el pleacă fără nici o remușcare. Pe cel cu funcție în aclamă, îl pune în lumina reflectoarelor, se comportă cu el ca și cu un rege, îl culcă la cel mai scump hotel, îi oferă icre negre și caviar, îi plătește avion ca să se întoarcă acasă, dar pe amărât, pe cel care bea amărăciunea cu găleata, pe cel care se lăfăie în probleme, pe cel care simte povara lucrării îl lasă ca pe un câine în ploaie! 

    Fiii lui Mamona, fiii minciunii, oamenii cu dublă măsură, cei care una spun și alta fac, cei care au mai multe fețe, cei care îi iubesc numai pe unii iar alții nu mai contează, au avut copii, nepoți și strănepoții. Din păcate strănepoții fiilor lui Mamona sunt printre noi azi! Sunt oamenii cu sacul după ei. Iar sacul lor este plin de măști și de materiale care-i ajută să fie oamenii cu o mie de fețe. Sunt pâinea lui Dumnezeu când stau în fața unui proroc și Cain  pentru cel care are nevoie de ajutorul lor dar nu este nici proroc, nu are nici renume și nici funcție. 

   Fraților, noi, unde suntem? Nu cumva facem și noi parte dintre strănepoții lui Mamona? 

   Dacă azi am fi pe vremea Domnului Isus sunt convins că pe Domnul, pe Însuși Hristos, l-am lăsa în praf iar pe Caiafa l-am ridica în slăvi mulți, foarte mulți, exagerat de mulți!

   Sunt convins că dacă în situația mea, de-a cere bani pentru lucrarea lui Dumnezeu, de-a lupta pentru un ajutor pentru cauza lui Dumnezeu din Voluntari, era un frate din Biserica Penticostală cu renume era de mult ajutat de cei mai mulți că doar cerea cel cu renume, cel cu funcție, cel popular, iar nouă ne plac ”stelele”, (nu cel cu funcție este vinovat, nu cel cu renume este vinovat, și el poate avea nevoi mari și urgente, mult mai urgente ca situația din Voluntari, problema este la modul de raportare al celui care ajută)  dar dacă cel care cere este un om care stă la umbră, unul care nu are renume, aproape un nimeni, inimile sunt de piatră și buzunarele sunt ferecate căci atunci când ajută mulți nu ajută situația ci funcția și persoana. 

  Nu cumva mulți am ajuns să credem că suntem copiii lui Dumnezeu, urmașii lui Hristos, oameni născuți din nou dar realitatea este alta? 

   Priviți atent imaginea de mai sus! 

  Conturile Bisericii Elim din Voluntari unde și un leu, un dolar, un euro, este foarte important sunt: 

- în Euro: - RO59CECEB313C1EUR3957678 

- în Dolari USD - RO50CECEB313B8USD3957676

- în Lei - RO85CECEB31330RON2675542 

 SWIFT care este: CECEROBU - pentru cei care ajută lucrarea lui Dumnezeu din afara României. 

 Titular cont: Biserica Penticostală Elim, Ilfov, Voluntari, str. Andrei Mureșanu, nr. 57.

 Dumnezeu știe să răsplătească cum nimeni altcineva nu mai știe și nu poate la fel!

  Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Pastorul Bisericii ”Elim” din Voluntari: 

Comarița Mărcut – secretarul Comunității Penticostale Regionale București.

Membrii comitetului:

 Brădeanu Mircea Levi – conducătorul Bisericii Elim Voluntari - 0766 469391

 Barbu Cristian

 Duca Cristian

 Cheroiu Gabriel 

   

Afară din ”dulap” ... și noi, Biserica!

  O femeie crescută de două lesbiene a scris Americii: Încă o mamă nu a putut să-l înlocuiască pe tatăl pierdut. Nu susțin căsătoria gay 

  Heather Barwick, o femeie crescută de o mamă lesbiană și partenera ei, a scris un mesaj comunității homosexuale în care se pronunță împotriva căsătoriei între persoane de același sex, informează Yahoo.

În eseul, „Dragă comunitate gay, copiii voștri suferă„, Heather Barwick afirmă că propria experiență, crescută fără tată, o face să fie împotriva căsătoriei homosexuale.

  Ea însăși mamă a patru copii, Barwick a publicat eseul său în The Federalist: „Vă scriu pentru că am decis ”să ies din dulap”: nu susțin căsătoria între persoane de același sex. Dar poate că nu e pentru motivele pe care le credeți voi. Nu sunt împotrivă pentru că sunteți gay. Vă iubesc foarte mult. Însă e vorba de însăși natura relației între persoane de același sex”.

  În eseu, ea explică faptul că mama sa l-a părăsit pe tată când ea avea doi ani. „Partenera ei m-a tratat ca pe copilul său. Împreună cu ea, am moștenit și pe prietenii lor din comunitatea homosexuală”, notează ea.

  La început, a „moștenit” și convingerile mamei sale, dar între timp și-a schimbat opinia în privința căsătoriei între persoane de același sex.

  „Căsătoria între persoane de același sex sustrage copilului posibilitatea de a avea o mamă și o tată, în timp ce îi spune că acest aspect nu contează. Că e totul la fel. Dar nu este. Mulți dintre noi, mulți dintre copiii voștri sunt în suferință. Absența tatălui meu din viața mea a creat un gol imens. În fiecare zi tânjeam după el. O iubeam pe partenera mamei mele, dar încă o mamă nu a putut să-l înlocuiască pe tatăl pierdut”, a scris ea.

  Cum era de așteptat, instituțiile care susțin căsătoria homosexuală afirmă că argumentele ei nu sunt valide, pentru că suferința ei nu este relevantă în ceea ce privește drepturile civile ale persoanelor gay.

  Heather Barwick a semnat și scrisoarea de susținere a celebrilor designeri homosexuali, Dolce & Gabbana, care au afirmat că nu susțin căsătoriile între persoane de același sex.

http://activenews.ro/o-femeie-crescuta-de-doua-lesbiene-a-scris-americii-inca-o-mama-nu-a-putut-sa-l-inlocuiasca-pe-tatal-pierdut-nu-sustin-casatoria-gay_1892039.html

Bei otravă de șobolani și aștepți să moară alții!

 

 Ieri am fost la Biserica Betezda din București păstorită de fratele Iulian Chelu. M-am bucurat mult în mod special de mesajul fratelui pastor Iulian. 

  Când nu iertăm, când ținem ură, când ne consumăm ca să căutăm replici celor care ne fac rău, când dorim răzbunare, când nu putem să privim în ochi pe cineva și să dorim din toată inima ca Dumnezeu să-l binecuvinteze, nu doar că este pusă sub semnul întrebării nașterea din nou, a celui care este într-o asemenea stare, chiar dacă vorbește și în limbi, ci acea persoană care are fiere în ea, a cărui suflet este un câmp de luptă, un Waterloo al secolului XXI în miniatură, este ca unul care bea otravă de șobolani și așteaptă să moară altul. 

  Când nu iertăm nu numai că nu primim iertarea de la Dumnezeu, a greșelilor așa cum ne rugăm în rugăciunea Tatăl nostru, dar moartea spirituală și fizică este pe urmele noastră! 

  Suntem în pericol! 

   

  Să ne iubim unii pe alții! Să trăim unii pentru alții! Să căutăm folosul altora, al lucrării lui Dumnezeu înaintea cauzei noastre! 

   Întreb, noi chiar iubim? Mai avem noi credința dată sfinților odată pentru totdeauna? Unde suntem? 

  

Marius Cruceru - Cântați Domnului o cântare nouă

fiți-oameni.ro

https://www.youtube.com/watch?v=JyWd0Wl65Zk&feature=youtu.be

Ei au votat ca Europa să devină Sodoma, ei au votat împotriva lui Dumnezeu!

Pentru căsătoriile homosexuale: Victor Boștinaru (PSD, S&D), Cristian Bușoi (PNL, PPE), Andi Cristea (PSD, S&D), Mircea Diaconu (independent, ALDE), Damian Drăghici (UNPR, S&D), Vasilica Dăncilă (PSD, S&D), Doru Frunzulică (UNPR, S&D), Maria Grapini (PC, S&D), Cătălin Ivan (PSD, S&D), Monica Macovei (independent, PPE), Siegfried Mureșan (PMP, PPE), Ramona Mănescu (PNL, PPE), Dan Nica (PSD, S&D), Norica Nicolai (PNL, ALDE), Cristian Preda (independent, PPE), Ioan-Mircea Pașcu (PSD, S&D), Laurențiu Rebega (PC, S&D), Daciana Sârbu (PSD, S&D), Claudia Țapardel (PSD, S&D), Ciprian Tănăsescu (PSD, S&D), Adina Vălean (PNL, PPE)

Împotriva căsătoriilor homosexuale: Daniel Buda (PNL, PPE), Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), Csaba Sogor (UDMR, PPE), Iuliu Winkler (UDMR, PPE), Theodor Stolojan (PNL, PPE). - Dumnezeu să-i binecuvinteze!

Abținere: Traian Radu Ungureanu (PNL, PPE)

Absenți: Sorin Moisă (PSD, S&D), Renate Weber (PNL, ALDE), Eduard Hellvig (PNL, PPE), Victor Negrescu (PSD, S&D), Emilian Pavel (PSD, S&D)

http://activenews.ro/cine-sunt-europarlamentarii-romani-care-au-votat-in-favoarea-casatoriilor-homosexuale_1891060.html

Pocaitul si confruntarea acestei lumi care zace in cel rau!

 

imititatiochristi.wordpress.com

Unii doresc ca daca esti pocait sa te ascunzi sub obroc, astfel incat sa nu deranjeze lumina ta nici pe cei din casa, nici pe cei din afara.

  Pocaitul adevarat intotdeauna va fi urat, asta deoarece confrunta pe pacatos cu Adevarul, confrunta pacatul, proclama cu putere si spune raului rau. Pacifistii de astazi vor doar confortul lor, viseaza la o dragoste in care toti se "strang in brate" si se accepta unii pe altii, viseaza la un adevar relativ, adevar in care fiecare in parte il vede cum doreste si dupa propriul plac. Un astfel de "adevar" nu este acceptat de Dumnezeul Scripturii si nu va fi niciodata.

  Daca astazi noi ca si neoprotestanti ne-am racit si am fost atrasi in ereziile teologiei prosperitatii, ereziile teologiei "bisericii" emergente", in blasfemiile la adresa Duhuli Sfant (ca rasul sfant, manifestari extatice de circ, vindecari de tipul "bam, bam, hocus pocus etc), atrasi in ereziile privind asemanarea cu chipul veacului acestuia (muzica si tinuta de tip rock "crestin", strategii de Evanghelizare nebiblice etc), atrasi in ereziile ecumenismului, asta se datoreaza pacifistilor din bisericile neoprotestante, oamenilor care doresc sa stea in doua barci si sa fie confortabili, se datoreaza celor care nu au fost nascuti din nou niciodata dar s-au botezat in bisericile noastre si au fost acceptati pentru a avea multi membrii, se datoreaza pastorilor care au avut ca scop banii, salariul si mai putin Imparatia lui Dumnezeu, se datoreaza fiecaruia din noi care ne-am schimbat prioritatile in viata de credinta si materialismul a luat locul Imparatiei si Neprihanirii.

Gresit!

  Din moment ce marturisesti pe Hristos si Cuvantul Sau, automat arunci un foc al dezbinarii intre oameni, unii vor da cu pietre si altii se vor pocai si vor fi mantuiti.. 

Luca 12:51. Credeti ca am venit sa aduc pace pe pamant? Eu va spun: nu; ci mai degraba dezbinare. 52 Caci, de acum inainte, din cinci care vor fi intr-o casa, trei vor fi dezbinati impotriva a doi, si doi impotriva a trei. 53. Tatal va fi dezbinat impotriva fiului, si fiul impotriva tatalui; mama impotriva fiicei, si fiica impotriva mamei; soacra impotriva nurorii, si nora impotriva soacrei."

Inapoi la pocainta dragii mei, cu totii!

Simion Ioanas

https://www.facebook.com/groups/adevaratiicrestini/816850355018468/?notif_t=like

Parlamentul European, cea mai mare groapă de gunoi a Creștinătății (numele Europei a fost Creștinătatea)?

twitter.com

  Parlamentul European a adoptat, ieri, controversatul raport privind „egalitatea de gen” al socialistului belgian Marc Tarabella. Textul adoptat este plin de contradicții. Pe de o parte, nu a fost posibilă mobilizarea a suficient de mulți eurodeputați conservatori pentru a elimina din raport toate paragrafele dăunătoare cu referire la avort, iar textul adoptat pune avortul în contextul discuției despre „drepturile fundamentale” ale femeii. Pe de altă parte, a fost votat favorabil un amendament care subliniază că toate politicile care țin de avort și de „drepturile sexuale și reproductive” revin exclusiv statelor și nu Uniunii. Aceasta a fost, în fapt, o reconfirmare a textului adoptat în decembrie 2013 în locul raportului Estrela și, ca atare, o putem considera un succes.

Așadar, raportul adoptat ieri nu doar că nu produce efecte din punct de vedere legal (așa cum se întâmplă mereu cu aceste documente pur politice), dar reflectă o poziție a Parlamentului European într-un domeniu în care, așa cum chiar textul votat recunoaște, UE nu are de fapt competență…

Iată votul românilor:

Pentru – 27

Contra – 2 (Adina Vălean și Daniel Buda)

Abțineri – 1 (Traian Ungureanu)

Absenți/nu au votat – Eduard Hellvig (noul șef al SRI) și Renate Weber

Votul a clarificat și faptul că grupul Socialist (care cuprinde, de la noi, europarlamentarii PSD și PC – conservatorii lu’ pește), duce o politică ce țintește în mod constant să pună asasinării copiilor nenăscuți eticheta de „drept fundamental”. Conform unei luări de poziție recente, grupul Socialist dorește chiar să includă nou-inventatul „drept” în Carta Drepturilor Fundamentale a UE.

Socialiștii, împreună cu Verzii și Stânga nordică (extrema stângă) sunt campionii măcelarilor de copii, reușind astfel să decredibilizeze aproape orice altceva mai rostesc eurodeputații afiliați lor cu privire la drepturile omului. Și când te gândești că în ultima campanie electorală, PSD-ul nostru a defilat cu slogane patriotice și identitare…

Sursa:

http://www.culturavietii.ro/2015/03/11/raportul-tarabella-un-document-care-se-auto-contrazice/

  P. S. 1.  Rușine celor 27 de europarlamentari români care au votat pentru raport! Înfiorătoare direcția Europei! 

  P. S. 2.  Dumnezeu să-i binecuvinteze pe Adina Vălean și pe Daniel Buda pentru că au votat împotriva avortului ca drept fundamental al femeii!

Maraton, numele nostru trebuie să fie și MARATON!

www.balsamspirit.com

  Pe lângă numele pe care îl are un slujitor al lui Dumnezeu ar mai trebui să fie conștient că mai trebuie să se numească și MARATON. Orice slujitor al altarului, orice persoană care are ungerea lui Dumnezeu peste ea trebuie să fie neobosit în a alerga pentru lucrarea lui Dumnezeu până la ultima suflare. Aceasta nu este o lozincă, nu este o vorbă fără acoperire, o vorbă ușoară. Da, trebuie să ne obișnuim cu numele Maraton - să alergăm până la ultima suflare pentru Dumnezeu, pentru lucrarea Lui! Este greu,  dureros, epuizant, trebuie mult timp, multă putere de SUS, multă credință, multă pasiune, determinare dar dacă unii oameni de lume în lucrurile firești, perisabile, efemere investesc tot ceea ce pot și sacrifică cât pot de mult pentru nimic, noi, pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru ceea ce este etern de ce nu am da cât putem de mult pentru Cel care a renunțat la GLORIE și a venit ca să se FRÂNGĂ pentru noi?  

   Doamne, dă inimi puternice și picioare bune slujitorilor tăi!

Deputatul Daniel Gheorghe - un politician care are capul pe umeri!

condei.ro

DECLARAȚIE POLITICĂ: Familia și revizuirea Constituției în țările vecine. Posibile învățăminte pentru România

  În urmă cu câteva zile, Parlamentul Sloveniei a adoptat o lege care permite redefinirea căsătoriei ca „uniunea între două persoane”, indiferent de sex. De asemenea, legea permite adoptarea copiilor de către cuplurile de același sex. Interesant este că în urmă cu 3 ani, o lege similară, din 2011, fusese abrogată prin referendum cetățenesc! Cu alte cuvinte, colegii parlamentari din Slovenia dovedesc un un adevărat autism politic, insistând pentru o modificare legislativă cu profunde implicații și pe care alegătorii NU o doresc. Conflictul este de urmărit, întrucât cetățenii au anunțat că vor porni o nouă inițiativă de convocare a unui al doilea referendum! Ne punem întrebarea cine și de ce sprijină această încordare a relațiilor între clasa politică și alegători și cam ce mai înseamnă democrația în această țară UE!

   Un alt caz s-a petrecut în Croația: pe 1 decembrie 2013, croații au inclus în textul Constituției definiția firească a căsătoriei și a familiei. Această consultare populară a fost solicitată de cetățeni dar împotriva voinței guvernului croat, care urmărea legiferarea „căsătoriei” între persoane de același sex. Aproape 750.000 de croați sprijiniți de cultele creștine și comunitatea mozaică au cerut în scris organizarea referendumului, la care 66% dintre votanți au decis în favoarea protejării prin Constituție a căsătoriei sub forma sa naturală, firească. Câteva luni mai târziu, Parlamentul croat, neavând nicio cale legală de a trece peste rezultatul referendumului, a adoptat o lege care permite așa-zisele „uniuni civile” pentru cuplurile de același sex, oferindu-le astfel un statut civil, e drept inferior căsătoriei!

   La polul opus, aleșii din Ungaria (2012), Slovacia (2014) și Macedonia (2014) au ascultat voința majorității și rămânând fideli valorilor fundamentale ale civilizației europene, au modificat Constituțiile acestor țări, în sensul protejării instituției familiei recunoscută exclusiv sub forma a ceea ce reprezintă căsătoria între un bărbat și femeie.

   Două concluzii și totodată învățăminte trebuie să desprindem noi, oamenii politici chemați de români să îi reprezentăm în Parlamentul țării, din cele prezentate mai sus.

Prima este aceea că, din păcate, devine tot mai vizibilă o nouă linie de separație în interiorul continentului european.

Unsprezece națiuni europene, estice și sud-estice, din care 7 din UE, protejează familia naturală prin Constituție. De cealaltă parte, tot unsprezece țări din vestul și nordul continentului au optat pentru redefinirea noțiunii de familie conferind același statut relațiilor între persoane de același sex.

Tocmai când credeam că Europa este în sfârșit unită, asistăm la căderea unei noi cortine ideologice care marchează noua diviziune: nu economică, militară sau politică, ci una între sistemele de valori. O perspectivă mai mult decât îngrijorătoare, și pe care cu siguranță fondatorii construcției europene – ei înșiși creștini – nu au dorit-o sau prevăzut-o.

A doua și cea mai importantă lecție este aceea a consecințelor conflictului dintre cetățeni și reprezentanții lor. În Croația și Slovenia, aleșii au ignorat semnalele venite dinspre societatea civilă și au provocat-o pe aceasta la acțiuni civice într-adevăr spectaculoase, care au reflectat grava antagonizare dintre electorat și politicieni. În același timp, colegii parlamentari din Ungaria, Slovacia și Macedonia par să fi înțeles mai bine voința publică…

În contextul în care în România se dezbate o mai largă revizuire a legii fundamentale, impusă de realități și deziderate politice și economice, ar fi înțelept ca oamenii politici să asculte vocea celor care, prin Biserica Ortodoxă Română, Biserica Catolică și organizații ale societății civile, au cerut modificarea articolului 48 al Constituției în sensul definirii clare a soților ca „bărbat și femeie”.

Această cerere, inițial acceptată, a fost ulterior respinsă de Comisia de revizuire, în timpul dezbaterilor din primăvara anului 2013. Am fost informat recent că a luat ființă un comitet cetățenesc de inițiativă pentru revizuirea Constituției. Acesta este alcătuit din reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale de promovare a valorilor familiei care reclamă pericolul ca familia să sucombe în fața ideologiei relativismului moral fără limite.

România are un sistem moral-valoric ce îmbrățișează moștenirea iudeo-creștină. Concluzia tuturor sondajelor și cercetărilor sociologice este că cetățenii români sunt fideli familiei și valorilor acesteia. Stă în decizia noastră, a membrilor Parlamentului, să dovedim că înțelegem să respectăm dorința și valorile majorității românilor.

Vă invit să răspundem acestor semnale, prin adeziunea la ideea că apărarea prin Constituție a familiei are drept obiect punerea la adăpost de disputele politice și de influențele ideologice; că recunoașterea, prin legea fundamentală, a uniunii dintre un bărbat și o femeie este însăși definiția dreptății, a justiției și a responsabilității, în vremuri de acută relativizare a valorilor.

În textul propunerii legislative pentru revizuirea Constituției României, să modificăm corespunzător articolul 48, care definește Familia.

  Relativismul moral și social nu are drept finalitate decât un singur lucru: dizolvarea modelelor și valorilor autentice și lepădarea de orice formă reală de identitate. Relativismul face ca răul să devină simpatic iar binele incomod, relativismul ne face să uităm cine suntem și ne lasă pradă, dezbrăcați de personalitate și responsabilitate, utopiilor gata să reconstruiască lumea pe baza ingineriilor sociale. România nu are nevoie de revoluții culturale; România trebuie consolidată pornind de la valori și credințe solide, iar familia este temelia civilizației și a evoluției umanității în direcția desăvârșirii esenței spiritului creator din om!

Daniel Gheorghe, deputat PNL, Ilfov

http://www.culturavietii.ro/2015/03/10/declaratie-politica-familia-si-revizuirea-constitutiei-in-tarile-vecine-deputat-daniel-gheorghe/

Iubirea de mamă - Adriana Stoica

Mama - Ligia Bodea

Câte lacrimi vars-o mamă - Daniel Hîrtie

Mama mea - Ruben Filoti

Ce cuvânt sacru: mama!

https://www.youtube.com/watch?v=Kou5Lg5_Qbg&t=13

  Voia lui Dumnezeu a fost ca în 2010, după o perioadă de cruntă suferință, mama să plece la Domnul. Abia aștept ca să o revăd. În locul mamei mele Dumnezeu m-a înconjurat cu alte mame, nu ca mama, dar mame pentru mine, și nu doar una, mai multe! Sunt binecuvântat! Sunt iubit! 

  Le doresc tuturor mamelor din viața mea tot ceea ce este mai bun, mai sfânt, mai curat! Doresc ca Dumnezeu, Părintele oricărei binecuvântări, să le binecuvinteze cum numei El poate pe mamele din viața mea!
   Mame nu sunt numai cele care aduc copii pe lume ci mame sunt și ființele dragi care deși nu au adus nici un copil pe lume renunță, transpiră, suferă, se jertfesc pentru ”copiii” lor! Da, mama oferă protecție, căldură, valori, principii ... adevărul, pe Dumnezeu!

   Fiți binecuvântate, din toată inima toate mamele  

Fără rușine și fără iubire

doxologia.ro

Conform poemului faimos al lui Phillip Larkin, raportul sexual a început în 1963. Patru decenii au trecut de atunci și aceste decenii au fost martori ai recunoaşterii crescânde că eliberarea sexuală nu constituie răspunsul la problemele sexului, ci este încă un adaos la ele. Moralitatea sexuală tradiţională întărea angajamentul social al căsătoriei ca singurul drum acceptabil către eliberarea sexuală. O astfel de moralitate este uşor de înţeles. Are o funcţie socială clară – aceea de a asigura familii stabile şi de a garanta transferul de capital social de la o generaţie la alta – şi are o atracţie intrinsec raţională în a da sens dragostei, angajamentului, geloziei, curtării şi dramei sexelor. Problema este că întârziindu-ne plăcerile, moralitatea sexuală tradiţională creează un stimulent puternic pentru a se scăpa de ea. Şi asta am şi făcut, am scăpat de ea, cu o izbucnire de jubilaţie ce s-a făcut tot mai mică până a devenit un neliniştitor nod în gât.

Situaţia în care ne aflăm în prezent este nouă sub multe aspecte. Poate că cel mai interesant dintre ele este efortul enorm care este depus acum pentru înfrângerea sau abolirea ruşinii. Cartea Facerii ne spune povestea Căderii omului, pricinuită de mâncatul din Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Biblia ne spune că până la consumarea fructului oprit, „omul şi femeia lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine”. Dar nici nu au terminat bine de mâncat că „li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.”

Când faci ceva greşit şi eşti descoperit, îţi este ruşine de tine însuţi. Acest tip de ruşine este o emoţie morală, fundamentată pe gândul că altcineva te judecă, dar nu la ea fac trimitere versetele citate care au ca temă ruşinea sexuală. Ruşinea sexuală diferă de cea morală sub două aspecte. În primul rând, nu este o mărturisire a unui rău comis; din contră, este mărturie a ezitării de a face sau de a suferi un rău. În al doilea rând, nu este neliniştită, aşa cum este ruşinea morală, de gândul că eşti judecat ca sine, ca fiinţă liberă, ca subiect moral. Din contră, ea răsare din gândul că eşti judecat ca un corp, un mecanism, un obiect. De aceea filosoful german Max Scheler a descris ruşinea sexuală ca Schutzgefühl, o emoţie-scut care te protejează de abuz, fie al altuia, fie al tău. Dacă ne pierdem capacitatea de a ne ruşina, nu recăpătăm inocenţa animalelor; devenim neruşinaţi şi asta înseamnă că nu mai suntem apăraţi de prădătorul sexual.

Ruşinea încă mai exista în 1963. Cuplurile îşi ascundeau dorinţa de restul lumii şi uneori unul de celălalt, cel puţin până în momentul când putea fi exprimată clar. Obscenitatea era dezaprobată şi nimeni nu o dezaproba mai mult decât profeţii eliberării, asemenea lui Herbert Marcuse şi Norman O. Brown. Pentru ei sexul era ceva frumos, chiar sacru, care nu trebuie murdărit de limbaj obscen, glume proaste sau manifestări exhibiţioniste. De atunci, însă, ruşinea a fost alungată din cultură. Asta vedem la Reality TV, care ar trebui să se numească Fantasy TV, din moment ce aceasta îi este funcţia. Au fost înlăturate toate piedicile de limbaj, gândire sau comportament şi copiii sălbăticiţi se perindă în faţa ochilor noştri, jucându-şi pe ecran jocurile murdare. Nu este o privelişte încântătoare, dar acest lucru este intenționat.

Această neruşinare este încurajată de educaţia sexuală din şcolile noastre care încearcă să micşoreze diferenţele dintre noi şi celelate animale şi să înlăture orice urmă a interzisului, periculosului sau sacrului. Conform literaturii standard aprobate de DES, ruşinea este o invaliditate persistentă, iniţierea sexuală înseamnă să depăşeşti emoţiile „negative”, să pui la o parte ezitările şi să te bucuri de un „sex bun”. Întrebările despre „cine”, „cu cine” şi „de ce sex” sunt probleme de alegere personală – rolul educaţiei sexuale nu este acela de a face alegerea, ci de a o înlesni. În acest fel încurajăm copiii să manifeste un interes prematur şi depersonalizat faţă de propria sexualitate şi în acelaşi timp îi facem să se isterizeze la gândul că există pedofili. Văd în asta dovada vie că ruşinea nu este un lux, cu atât mai puţin o inhibiţie ce trebuie lepădată, ci o parte integrantă a condiţiei umane; este emoţia fără de care dorinţa sexuală adevărată nu se poate dezvolta şi, dacă există educaţie sexuală autentică, ea constă în învăţarea copiilor nu să îşi lepede ruşinea, ci să şi-o însuşească.

La fel de nouă este şi pierderea conceptului de dorinţă sexuală normală. În 1963 încă mai priveam homosexualitatea ca pe o perversiune, chiar dacă una mai degrabă fermecătoare şi de invidiat. Încă mai credeam că dorinţa sexuală are o desfăşurare normală, în care bărbatul şi femeia se apropie unul de altul prin consimţământ reciproc și pentru plăcerea reciprocă. Consideram respingător sexul cu copii şi de negândit sexul cu animale, cu excepţia scopurilor literare. Datorită în parte propagandei masive a lobby-ului gay, în parte pseudo-ştiinţei mincinoase a Institului Kinsey (al cărui fondator şarlatan a fost admis în rândurile sfinţilor şi ale eroilor), am abandonat conceptul de perversiune şi am acceptat versiunea oficială a „orientării sexuale” ca un fapt natural şi de nedepăşit.

Într-adevăr, lucrurile au mers chiar mai departe. În jurul anului 1963, filosoful Michael Polanyi şi-a prezentat teoria „inversiunii morale”, conform cărei dezaprobarea îndreptată în trecut împotriva unei activităţi ar putea fi întoarsă împotriva celor care încă o mai dezaprobă. Prin inversiune morală ne apărăm de credinţele noastre anterioare şi de vinovăţia lepădării lor. Inversiunea morală a infectat dezbaterea despre inversiunea sexuală până la punctul în care a redus-o la tăcere. În prezent, a sugera că ar fi mai bine dacă copiii nu ar fi expuşi la homosexualitate sau nu li s-ar inocula ideea că este normală, că scena gay nu este atât de inocentă pe cât pare, ci este o formă de agresiune sexuală – a face asemenea sugestii, oricât de ezitant, te expune acuzaţiei de „homofobie” şi asta va duce la încheierea carierei tale în orice loc al cărui scop director este libertatea de opinie, cum ar fi spaţiul universitar. În acest domeniu, ca în atâtea altele, se aplică principiul conducător al liberalismului; mai precis, acela conform căruia toate opiniile sunt permise, atât timp cât sunt opinii liberale.

Nou este şi modul în care sunt descrise acum sexul şi actul sexual. În 1963 era posibil să crezi că limbajul din Lady Chatterley’s Lover păstra centrul moral al emoţiei sexuale şi îl arăta ca pe un lucru frumos şi personal, așa cum și este. Pentru Lawrence şi urmaşii lui emancipaţi, sexul încă mai mai avea ceva sfânt şi, prin urmare, care putea fi profanat. 40 de ani mai târziu ne-am însuşit obiceiul de a descrie sexul în termeni degradanţi şi depersonalizaţi. Pierzând orice simţ al fiinţei umane făcute „după chipul lui Dumnezeu”, ne răzbunăm pe corp, descriindu-l într-un limbaj pe care lawrenţienii l-ar considera sacrileg.

Sub acest aspect o contribuţie semnificativă a fost făcută de pornografie. Poţi studia o imagine şi zări numai linii, culori şi forme, fără a vedea faţa care străluceşte din ele. Aşa te poţi uita şi la o persoană şi vedea doar corpul, nu sinele care trăieşte în el. Tocmai interesul nostru sexual ne pune în faţa acestei alegeri, aceea de a-l vedea pe celălalt ca subiect sau obiect, ceea ce explică atât şarmul, cât şi pericolul pornografiei – îi înfăţişează pe oameni ca obiecte în aşa fel încât corpul devine în mod straniu opac, o uşă a închisorii în spatele căreia sinele se schimbă, nevăzut şi abia auzit. Oamenii sunt dezgustaţi de pornografie dar şi fascinaţi de ea, iar acum că pe Internet ea este la îndemâna tuturor, se pare că aproape toată lumea intră în ea.

Toleranţa crescândă faţă de pornografie, care în curând va fi considerată o industrie ca oricare alta, protejată de critici prin invocarea aceleiaşi inversiuni morale care apără în prezent homosexualitatea, schimbă rapid modul în care este perceput corpul uman. O modalitate de a înţelege această schimbare este invocarea distincţiei lui Kenneth Clark între goliciune şi nud. În nudurile lui Tiţian veţi vedea deseori un căţel ai cărui ochi şi ţinută a corpului exprimă un interes pasional pentru femeia care se odihneşte pe canapea. Câinii nu au concepţia de goliciune şi lipsa lor de ruşine în faţa cărnii umane ne reaminteşte cât de diferită este forma umană în ochii lor şi în ai noştri. În acest fel, Tiţian ne reîntoarce în Grădina Edenului, învăţându-ne că nu trebuie se vedem acest corp ca fiind gol, de parcă femeia ni s-ar arăta în maniera fetei de la pagina trei (echivalentul britanic al paginii cinci n.t.). Sexualitatea nudului nu ne este oferită, dar rămâne latentă şi prezentă în ea, aşteptându-l pe iubitul căruia îi poate fi oferită nu neruşinat, dar fără ruşine. Câinele ne reaminteşte că ea, spre deosebire de el, este capabilă de ruşine fără să fie ruşinată sau neruşinată. Acest adevăr copleşitor ne este prezentat nu ca gând sau teorie, ci ca revelaţie – tipul de revelaţie care este conţinută în fiecare formă umană, dar care este în mod necesar ascunsă de viaţa noastră de zi cu zi şi recuperată şi clarificată de artă.

Oamenii din imaginea pornografică nu sunt nuduri precum Venus a lui Tiţian, ci sunt goi, chiar dacă sunt parţial îmbrăcaţi. Atenţia este pe actul sexual şi pe organele sexuale care sunt expuse, încadrate de cameră şi detaşate de orice emoţie personală. În acest fel, pornografia realizează o modificare în focalizare, o prefacere în jos, de la persoana umană, obiect al dragostei şi dorinţei, la animalul uman, obiect al fanteziilor transferabile. Această schimbare în focalizare este şi o profanare; concentrându-ne pe lucrurile greşite, pângărim şi micşorăm lucrurile potrivite. În pornografie, dorinţa este desprinsă de dragoste şi ataşată maşinăriei mute a sexului. Asta este dăunător adulţilor în acelaşi fel în care educaţia sexuală modernă este dăunătoare copiilor: subminează posibilitatea unei adevărate dragoste erotice care vine numai când actul sexual este mărginit de prohibiţii, oferit drept cadou şi angajament existenţial.

Extinderea pornografiei pe Internet poate fi uşor explicată. Pornografia are o funcţie, aceea de a ne elibera de angajamente. Viaţa în lumea reală este dificilă şi jenantă. În special dificilă şi jenantă este confruntarea noastră cu alţi oameni care, prin simpla lor existenţă, emit cereri pe care nu vrem să le luăm în seamă. Este nevoie de o mare forţă pentru ca oamenii să fie gata a face sacrificiile de care comunitatea depinde pentru longevitatea ei, de o dorinţă care se fixează pe individ şi il vede ca unic şi neînlocuibil,. Este mult mai uşor să îţi cauţi refugiul în surogate care nici nu ne jenează, nici nu se opun poftelor noastre. Acest obicei creează o lume ascultătoare a dorinţei, în care forţa erotică este disipată şi nevoile dragostei sunt negate.

Efectul fanteziei pornografice este acela de a transforma obiectul dorinţei în marfă şi de a înlocui dragostea şi jurămintele ei remanente cu legea schimbului. Când sexul devine o marfă, cel mai important sanctuar al idealurilor umane devine o piaţă şi valoarea este redusă la preţ. Exact asta s-a întâmplat în ultimele câteva decenii şi este rădăcina culturii post-moderne, explicaţia ultimă a ceea ce poate fi văzut şi comentat sub toate aspectele – cultura noastră a devenit nu numai neruşinată, ci şi lipsită de dragoste, deoarece corpul uman a fost redus în percepţia noastră de la subiect la obiect, de la sine la unealtă.

Distincţia dintre corp şi sine nu trebuie explicată ca o deosebire între corpul fizic şi sufletul eteric. Este o diferenţiere între două feluri de a privi întruparea noastră. Nu este nici o deosebire pe care o putem aplica restului creaţiei, dar aparţine adevărului privitor la condiţia noastră. Numai atunci când privim oamenii aşa cum trebuie, astfel încât întruparea lor fizică devine evidentă punctului de vedere autoconştient care este în mod unic al lor, putem vedea realitatea morală, acea realitate morală la care s-a făcut trimitere când s-a scris că suntem făcuţi în imaginea lui Dumnezeu. Dacă doriţi, puteţi lua expresia ca o metaforă, dar tot se referă la ceva real şi anume la întruparea în formă umană a unei fiinţe libere, capabile de dorinţă, dragoste, angajament şi, de asemenea, ruşine. Această realitatea era încă vie pentru noi cu patru decenii în urmă; astăzi ea încă mai este percepută, dar printr-o lentilă murdară.

Aceste schimbări radicale au consecinţe pe care nimeni nu le-ar fi putut prevesti în 1963. În acel an încă se mai presupunea că bărbaţii fac avansuri şi că femeile cedează acestora numai când consimţământul era deplin. Ce se întâmpla după acest moment era răspunderea atât a bărbatului, cât şi a femeii. Această presupunere nu mai poate fi făcută. În lumea „sexului sigur” (safe sex), acele obiceiuri vechi ale curţii făcute unei femei par anoste şi de prisos. Dacă sexul este simpla tranzacţie care este de vânzare pe internet şi promovată în şcoli, atunci consimţământul este uşor de obţinut şi de făcut cunoscut.

Dar pare că acest consimţământ, obţinut atât de liber şi fără respect pentru preliminariile considerate cândva ca fiind indispensabile, nu este cu adevărat consimţământ şi poate fi retras oricând, chiar şi retrospectiv. Acuzaţiile de hărţuire sau chiar „date rape” sunt păstrate în rezervă. Palma care obşnuia să taie avansurile supărătoare este oferită acum după eveniment, dar într-o formă mult mai mortală, una care nu mai este privată, intimă şi corigibilă, ci publică, militarizată şi, cel puţin în America, având de partea ei obiectivitatea absolută a legii. „Date rape” este astăzi o infracţiune serioasă şi din ce în ce mai des întâlnită în campusurile americane. Din moment ce da înseamnă nu, nu mai contează că fata a spus „da”. În absenţa modestiei feminine, a curtării înflăcărate şi a tactului masculin – încă răspândite în 1963 -, nu mai poţi presupune că o femeie ştie ce face când se află cu tine. „Sexul sigur” este de fapt cel mai periculos. Căsătoria este poate singurul sex sigur pe care îl cunoaştem.

Odată cu „date rape” a apărut şi infracţiunea, mai puţin gravă, de hărţuire sexuală care înseamnă (pentru a fi sinceri) avansuri făcute de un bărbat neatrăgător. Coreografia seducţiei a fost moştenită în 1963 de la instituţia căsătoriei, dar de atunci încoace a decăzut până la punctul în care bărbaţii trebuie să fie grosolani cu privire la ceea ce îşi doresc, nemaifiind nevoiţi să îşi deghizeze dorinţele în spatele unei oferte de protecţie. În consecinţă, bărbaţii neatrăgători, reduşi la nevoia lor sexuală pentru obiectul ei ezitant, se expun umilirii şi pentru că femeile, oricât de mult ar fi şcolite în ideologia feministă, dispreţuiesc bărbaţii care eşuează în a fi bărbaţi şi apar să îi trateze ca simple bunuri, „hărţuirea sexuală” a devenit o acuzaţie serioasă şi extrem de răspândită, o modalitate prin care femeile îşi pot elibera mânia generalizată asupra bărbaţilor, o mânie care este în sine produsul pe termen lung al eliberăii sexuale şi una dintre cele mai nefericite dintre multele moşteniri ale lui 1963.

De patru decenii sfidăm natura umană, făcând presupuneri pur teoretice care se opun obiceiurilor şi instinctelor care au existat, sub o formă sau alta, de la începutul istoriei. Eliberarea sexuală nu va dispare, dar trebuie să o temperăm pentru a salva ordinea naturală pe care o ameninţă şi salvgarda cele două mari proiecte care, din 1963, au fost într-un atât de mare declin: proiectul dragostei şi proiectul creşterii copiilor.

Sursa:

http://www.culturavietii.ro/2011/05/28/fara-rusine-si-fara-iubire/