De ce în ţări precum Olanda sau Suedia, care au legiferat parteneriatele civile pentru persoane de acelaşi sex in anii 1990 şi apoi „căsătoria” pentru acestea în anii 2000, doar 2-2,8% din persoanele cu comportament homosexual se căsătoresc?[1]Răspunsul este că mişcarea homosexuală pentru redefinirea căsătoriei nu are ca temei realitatea, ci reprezintă o schimbare cerută de o ideologie utopică, cea a identităţii de gen, care se impune prin presiune. Între egalitatea materială cerută de ideologia comunistă şi impunerea forţată a comunismului, pe de o parte, şi teoria „identităţii de gen” şi impunerea ei cu forţa, pe de altă parte, raportul este de continuitate, iar consecinţele celor din urmă vor fi în continuitate cu consecinţele primelor, simţite din greu de statele foste comuniste.
Legiferarea parteneriatelor civile este un pas intermediar către redefinirea căsătoriei. Toate ţările care au început prin legiferarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex au sfârşit prin a legifera şi „căsătoria” între persoane de acelaşi sex. În Franţa, când li s-a amintit iniţiatorilor parteneriatelor civile şi apoi ai redefinirii căsătoriei că iniţial au declarat că nu vor schimbarea definiţiei căsătoriei, ci doar introducerea parteneriatului, ei au recunoscut nonşalant: „Am minţit”.
Ce este căsătoria?
Căsătoria este un angajament reciproc făcut de un bărbat şi o femeie în faţa autorităţilor statului, instituţionalizând astfel un tip de relaţie care contribuie la propăşirea societăţii umane în general şi a statului respectiv în special.
CĂSĂTORIE, căsătorii, s. f. Uniune legală, liber consimțită intre un bărbat şi o femeie pentru intemeierea unei familii.* Trai comun între soţi, viaţă conjugală; căsnicie. — Căsător (inv. „soţ” < casă + suf -ător) + suf. – ie. Sursa: DEX (2009)
Aşadar, deschiderea căsătoriei către cuplurile de acelaşi sex implică o intervenţie ideologică de schimbare forţată a sensului unui cuvânt şi, pe cale de consecinţă, şi a realităţii pe care acesta o desemnează.
Ce NU este căsătoria?
Căsătoria NU este legiferarea unei de iubire. Statul nu poate să legifereze o realitate subiectivă, deoarece aceasta nici nu poate fi constatată şi nici confirmată în mod obiectiv.
O relaţie de iubire prin ea însăşi, manifestată adesea prin concubinaj / parteneriate hetero- sau homosexuale, nu implică neapărat şi angajamentul de a contribui la propăşirea societăţii prin naşterea de urmaşi. Aceste tipuri de relații pretind beneficii sociale, deşi nu se bazează pe asumarea responsabilităţii şi fidelităţii pe termen nelimitat, pe un angajament ferm şi solemn de a construi o relaţie solidă, consolidată şi prin naşterea de copii, care aduce beneficii societăţii.
Despre discriminare
„Argumentul conduce în mod logic şi obligatoriu la legalizarea poligamiei[2], poliamoriei, zoofiliei, pedofiliei (sub numele de efebofilie – relații sexuale cu copii intre 12 şi 16 ani). Dacă două persoane de acelaşi sex au dreptul să se căsătorească, de ce să nu aibă acest drept trei persoane de acelaşi sex? Sau mai multe? De ce să nu fie legală bigamia sau poligamia? De ce să nu aibă dreptul la căsătorie şi persoanele aflate în relații poliamorice (un grup format din bărbati şi femei, fără număr determinat)? Persoanele cu astfel de practici se vor considera îndreptăţite să ceară „egalitate în dreptul la căsătorie”, să ceară „să nu mai fie discriminate” când e vorba de recunoaşterea oficială a iubirii lor. Odată legalizate parteneriatele şi „căsătoriile” homosexuale, nu mai există niciun impediment legal pentru stoparea legalizării oricărei relații care clamează recunoaşterea de către stat in numele iubirii!
300 de universitari americani au semnat o declaraţie care pretinde că iubirea poliamorică este la fel de legitimă ca oricare alta[3], iar asociaţia NAMBLA deja propovăduieşte dreptul bărbaţilor cu înclinaţii pedofile de a nu mai fi discriminaţi şi de a-şi exprima liber iubirea pentru băieţi şi adolescenţi.
Acceptarea că o persoană are o anumită practică sexuală nu trebuie confundată cu instituţionalizarea respectivului tip de comportament sexual.
La fel, acceptarea faptului că multe persoane trăiesc în concubinaj nu trebuie să echivaleze cu recompensarea acestui tip de relaţie prin instituţionalizarea ei şi acordarea de beneficii. În acest caz nu ar mai fi vorba de combaterea discriminării, ci de instituirea unei discriminări pozitive pentru acţiuni care nu aduc niciun beneficiu societăţii.
Distrugerea familiei naturale este efectul firesc al legiferării parteneriatului şi „căsătoriei” între persoanele de acelaşi sex
Stilul de viaţă homosexual este unul în care, în majoritatea cazurilor, primează căutarea continuă de noi experienţe sexuale şi, ca urmare, fidelitatea şi monogamia nu sunt noţiuni aplicabile în înţelesul lor clasic.
De aceea, statisticile şi experienţa statelor care au legiferat „căsătoria” între persoanele de acelaşi sex arată că homosexualii şi lesbienele nu apelează decât într-o foarte mică măsură la instituţia căsătoriei, acolo unde aceasta le-a fost pusă la dispoziţie.
Atunci de ce lobby-ul pro-homosexualitate se luptă pentru aceasta? Răspunsul l-au dat cei mai de seamă activişti homosexuali şi lesbiene:
„A fi queer (n.n. — nonheterosexual) reprezintă mai mult decât să-ţi aranjezi o casă, dormitul împreună cu o persoană de acelaşi sex şi căutarea aprobării statului pentru a face asta… A fi queer înseamnă împingerea la extrem a termenilor de sex, sexualitate şi familie şi, prin acest proces, însăşi transformarea ţesutului social (Ettelbrick, 1993).
Paula Ettelbrick, Fondul Lambda pentru Apăxare Legală şi Educaţie, organizaţie pro-homosexualitate[4]
„Să luptăm pentru căsătorie între persoanele de acelaşi sex şi beneficiile ei şi, apoi, odată acordate, să redefinim complet instituţia căsătoriei, pentru a cere dreptul la căsătorie nu ca mijloc de aderare la codurile morale ale societăţii, ci mai curând pentru a demitiza și a schimba radical o instituţie arhaică… Cea mai subversivă acţiune pe care femeile lesbiene şi bărbaţii gay o pot întreprinde… este să transforme cu totul noţiunea de «familie».”
Michelangelo Signorile, activist homosexual[5]
…lupta pentru legalizarea căsătoriei între persoane homosexuale presupune în general să minţim în legătură cu ce vom face cu căsătoria odată ce aceasta ne va fi permisă – fiindcă minţim atunci când spunem că instituţia căsătoriei nu se va schimba. Acesta este o minciună, Instituţia căsătoriei se va schimba, aşa cum şi trebuie să se schimbe. Părerea mea este că aceasta nici nu ar trebui să existe. Și spun asta pentru că nu-mi place să construiesc ficţiuni în viaţa mea.”
Masha Gessen, activistă lesbiană[6]
Astfel, scopul declarat al obţinerii de recunoaştere instituţională din partea statului pentru relaţiile homosexuale este unul pur ideologic, de răsturnare a valorilor societăţii, prin atac la familia naturală, celula de bază a acesteia.
Este obiectivul ideologic lansat de Şcoala neo-marxistă de la Frankfurt, care:
- vedea în familia tradiţională cadrul primar al opresiunii prin sufocarea pulsiunilor sexuale, considerate „eliberatoare” pentru individ;
- a fost iniţiată de NKVD-ul sovietic, pentru a dinamita din interior societatea occidentală prin promovarea unor principii ideologice destructurante, pe care însuşi Lenin le interzisese când i-au fost propuse de Alexandra Kollontai, comisar sovietic, pentru implementare în URSS;
- după al Doilea Război Mondial, şi-a găsit în mediul universitar din SUA locul propice de lansare a atacului la instituţiile tradiţionale, cu scopul destructurării lor, pentru a „elibera individul”.
STUDII ŞTIINŢIFICE INTERNAŢIONALE ARGUMENTEAZĂ ÎMPOTRIVA „CĂSĂTORIEI” ŞI „FAMILIILOR” FORMATE DIN PERSOANE DE ACELAŞI SEX*
(Extras din cartea „Faţa nevăzută a homosexualităţii”, de Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău, Editura Christiana, Bucureşti, 2014. Bazată pe aproximativ 500 de studii ştiinţifice recente, cele mai multe realizate de universităţi americane, este scrisă din perspectivă sociologică, din dorinţa de a o dezbatere onestă şi în cunoştintă de cauză. Cartea nu contine nicio poziţie ideologică sau teologică, ci face o sinteză a argumentelor ştiinţifice mai puţin popularizate pe această temă şi a consecinţelor constatate în societăţile care au instituţionalizat recent homosexualitatea pe criterii ideologice.)
Durată scurtă de viată, instabilitatea cuplului, sănătate precară
- 1. 71% din cuplurile de acelaşi sex au o durată medie de maximum şapte ani.[7]
- 2. Prin comparaţie, 50% cuplurile heterosexuale căsătorite durează în medie 20 ani, perioadă optimă pentru creșterea de copii.[8]
- 3. Speranţa de viaţă e foarte scăzută în rândul homosexualilor: un studiu american arată vârsta medie a decesului ca fiind de 40 de ani la homosexuali, de 45 de ani la lesbiene şi de 75/79 de ani la bărbaţii/femeile heterosexualii/e căsătoriţi/te.[9]
Cazul primilor homosexuali (SUA, New Jersey) cărora li s-a permis, în 1990, să adopte copii este foarte sugestiv. Wayne Tardiff a murit în 1992, la 44 de ani, iar partenerul lui, Allan Yoder, câteva luni mai târziu, lăsându-l orfan pe băieţelul pe care îl adoptaseră şi care nu avea nici cinci ani.[10]
- 4. Promiscuitatea ca stil de viaţă nu favorizează un mediu familial stabil, apt pentru creşterea copiilor: din 900 de homosexuali ce se declarau angajaţi într-o relaţie stabilă, 83% au recunoscut că avuseseră mai mulţi parteneri sexuali în afara relaţiei în ultimele 12 luni.[11]
- 5. Prin comparaţie, la heterosexualii americani căsătoriţi, 77% din bărbaţi şi 88% din femei nu au avut niciodată relaţii extramaritale.[12]
„Majoritatea cercetărilor arată că aproximativ două treimi din cuplurile de bărbati care durează de peste cinci ani sunt în mod deschis non-monogame (Shernoff, LCSW, 2007). Doar 12% nu «jucau» în afara relației.”[13]
„«Un parteneriat deschis [către relații cu persoane din afara acestuia] nu e incompatibil cu mariajul intre persoane de acelaşi sex», a declarat [Blake] Spears, de 59 de ani [coautor al studiului „Dincolo de monogamie. Lecţii de la cuplurile cu durată lungă aflate într-o relație non-monogamă”]. Cel puţin jumătate din cei intervievați erau căsătoriţi (…). «Este o redefinire a căskoriei», a spus Spears.”[14]
- 6. La homosexuali, relațiile stabile / de tip „marital” sporesc riscul bolilor, prin angajarea în comportamente sexuale de mare risc (sex anal şi oral-anal)[15]
Contactul sexual anal neprotejat reprezintă o practică de înalt risc pentru transmiterea HIV, deoarece expunerea la spermă are efect imunosupresor local, mai ales la nivelul rectului.[16]
În 2001 Departamentul de Sănătate şi Mediu al Olandei a constatat că 67% din bărbaţii HIV-pozitivi sub 30 de ani fuseseră infectaţi de partenerii lor stabili.[17]
- 7. Sănătatea mintală a persoanelor de orientare homosexuală este şi ea precară.
Subeşantionul de persoane cu orientare homosexuală prezenta rate de tulburări mintale şi comportament suicidar de la 1,5 până la 12 ori mai înalte decât cei a căror orientare era exclusiv heterosexuală.[18]
Copiii crescuti de homosexuali: performante sociale și școlare mai slabe, victimizare sexuală din partea părinților sau a îngrijitorilor
Extrase din studiul „How different are the adult children of parents who have same-sex relationships? Findings from the New Family Structures Study”, de Mark Regnerus, profesor de sociologie la Universitatea din Texas, Austin[19]:
- 69% din copiii crescuti de mame lesbiene şi 57% din cei crescuţi de tați homosexuali au relatat că au primit ajutor social în copilărie, în timp ce acest procent este de numai 17% în cazul celor crescuti de ambii lor părinti biologici uniţi prin căsătorie;
- 38% din copiii crescuţi de cupluri de lesbiene se aflau la momentul studiului într-o schemă de ajutor social, în timp ce procentul celor crescuţi de cupluri heterosexuale căsătorite aflaţi in această situaţie era de numai 10%;
- copiii crescuţi de părinţi heterosexuali căsătoriţi prezintă o probabilitate statistică de două ori mai mare de a avea o slujbă stabilă, fată de cei crescuti de două mame lesbiene.
- 19% din copiii crescuţi de mame lesbiene sunt mai predispuşi a apela la consiliere psihologică sau psihoterapie „pentru o problemă legată de anxietate, depresie, probleme de relaţionare” faţă de 8% din copiii crescuţi de heterosexuali căsătoriţi.
- 23% din copiii crescuţi de mame lesbiene au răspuns afirmativ la întrebarea dacă „un părinte sau îngrijitor adult i-a atins vreodată în mod sexual, i-a forţat să îl/o atingă în mod sexual sau i-a forţat să întreţină relații sexuale” – faţă de numai 2% din copiii crescuţi de părinţii lor biologici căsătoriţi (31 % din fetele crescute de mame lesbiene au răspuns afirmativ la această întrebare — faţă de numai 3% din fetele crescute de părinţii lor biologici căsătoriţi).
În aceste condiţii, ce se va întâmpla cu copiii crescuţi în parteneriatele sau „familii” poliamorice? Căci oriunde vor fi parteneriate sau „familii” altfel decât familia naturală bărbat-femeie, membrii acestora vor clama dreptul de a creşte copii. Experienţa confirmă ceea ce logica abandonării familiei naturale prevede: oriunde au fost legalizate parteneriatele şi „căsătoriile” între persoanele de acelaşi sex, a fost legiferat şi dreptul de adopţie şi de obţinere a copiilor prin adopţie, mame surogat etc.
Predispoziţie la abuz fizic asupra copilului (statistici din instanţele americane)
Persoanele de orientare homosexuală au fost responsabile de 97% din cazurile de abuz fizic şi molestare asupra copiilor în cazurile de custodie aflate pe rol la Curtea de Apel în SUA[20].
Alte efecte
- 1. Copiii vor învăţa la şcoală că relaţia dintre homosexuali este identică cu cea dintre heterosexuali. [21]
- 2. Va fi pusă în pericol libertatea religiei şi libertatea de conştiinţă. Exemple precum cele de mai jos se pot număra deja cu sutele:
- În 1989, dr. Chuck McIlhenny, pastor al Primei Biserici Presbiteriene din San Francisco, a ajutat la respingerea unei legi a parteneriatului civil. Timp de trei ani, la cele mai diverse ore ale zilei şi el şi familia au primit mii de apeluri telefonice în care apelanţii jurau să le sodomizeze şi să le ucidă pe cele trei fiice ale pastorului. Le-au fost vandalizate şi incendiate casa, biserica şi centrul de consiliere în criză de sarcină.[22]
- În august 2013, o fotografă care a refuzat să lucreze la nunta unui cuplu de lesbiene a fost amendată cu peste 6.600 de dolari. Deținătorii unei locaţii de nuntă din statul Iowa au avut pierderi financiare şi au fost abuzaţi verbal pe email după ce au refuzat unui cuplu format din persoane de acelaşi sex organizarea „nunţii” în spațiul firmei lor.[23]
- 3. Se vor înmulți cererile pentru legalizarea poligamiei şi poliamoriei.
- 4. Se va prăbuşi rata naşterilor, din cauza deteriorării moravurilor. Iată doar două exemplificări:
- Vermont, primul stat american care a adoptat legea „parteneriatelor civile” în 2000, se situează pe ultimul loc la rata naşterilor şi a fertilităţii. Din 16 state americane care au făcut la fel, 12 se clasează printre ultimele 20 la capitolul natalitate, iar 11 printre ultimele 17 la rata fertilităţii.[24]
- După ce, în 2007, cinci state americane au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex, patru din ele erau pe ultimele locuri din cele 50 de state la rata naşterilor şi a fertilităţii.
- http://www.culturavietii.ro/2015/06/01/cum-afectata-societatea-legiferarea-parteneriatelor-si-a-casatoriei-intre-persoane-de-acelasi-sex/
