marți, 24 noiembrie 2015

Cazul Bodnariu, strigătul de luptă care trebuie ca să scoată Biserica din letargie

 
adevarul.ro
 Cazul Bodnariu este strigătul de război declarat de o lume cu un dumnezeu neputincios Bisericii Dumnezeului viu și atotputernic, popor al Domnului care nu își vede prea bine identitatea și rolul și din acest motiv acționează prea palid.   

   În fața acestui caz care nu poate să fie prea bine descris în cuvinte Biserica trebuie să se trezească, să-și ridice forțele și să acționeze. Biserica trebuie să se ridice în NUMELE DOMNULUI ISUS HRISTOS fără pic de ezitare ca să condamne lucrarea Diavolului din statul Norvegia în public. Biserica trebuie să se pregătească căci războiul abia acum începe, adevăratul război.         
  Bizuindu-ne pe ajutorul supranatural de la Dumnezeu, noi Biserica lui Hristos, trebuie să fim conștienți că nici o ezitare nu-și are locul, trebuie să acționăm în mod vizibil, solidarizându-ne cu cei loviți încât strada să vadă că pe noi ne doare cumplit. 
   Nu trebuie să ne lăsăm induși în eroare de duhurile de intimidare sau de cele de pasivitate și ignoranță. Dacă azi nu ne vom ridica mâine cazurile se vor înmulți. Trebuie ca noi, Biserica lui Hristos, să demonstrăm că suntem ceea ce suntem, lumina lumii, să dăm dovadă că suntem lumină apărând instituțiile create de Dumnezeu, între ele familia. 
   Biserica trebuie să iasă din amorțire. Trebuie să activăm rugăciunile stăruitoare, postul și milostenia. Trebuie să ieșim inclusiv pe stradă și să manifestăm în mod pașnic toți membrii Bisericii lui Hristos ca lumea să vadă că existăm, că ne doare și că suntem mulți. Dacă homosexualii ies pe stradă să-și etaleze mizeriile noi de ce nu ieșim ca să apărăm familia, instituția creată de Dumnezeu. 
      Diavolul lovește fără milă. El nu stă pe gânduri. Noi de ce stăm nepăsători. De ce suntem indiferenți? Pentru tinerii morți la Colectiv s-a ieșit în stradă. Pentru cei care au murit, sau au fost omorâți, în club s-au mobilizat zeci de mii de oameni. E adevărat pe fonul manipulării. Cazul nostru este mult mai acut. Este în joc familia creștină. Familia este în pericol iar noi stăm și privim, mai și scriem uneori. 
   Suntem ca un om care stă și se uită cu durere de pe mal la unul care se îneacă fără ca să-i arunce colacul de salvare. Colacul de salvare azi este rugăciunea stăruitoare, postul, mila dar și ieșirea și protestul în mod pașnic în stradă, în fața ambasadei statului care s-a atins de copiii lui Dumnezeu. 
  Evreii când au ieșit din Egipt nici o unghie nu au lăsat acolo. Nici cel mai nefolositor și fără importanță lucru nu l-au abandonat în mâinile lumii. Noi, noi azi ce facem? Nu cumva prin comoditatea nostră suntem vinovați de ceea ce li se întâmplă fraților noștri în Norvegia. Ca să ieșim trebuie să vină cineva și să ne manipuleze?       Oare  Duhul Domnului care ne umple de dragoste, și față de cei loviți de Diavolul acum, nu este mai puternic decât manipularea? Oare Duhul Domnului care ne călăuzește nu ar trebui ca să ne convingă să luăm atitudine infinit mai tare decât mass-media? 
  Lumea a declarat război Bisericii. Trebuie să acționăm cu armele care ne stau la dispoziție. Cu toate și de îndată! 
   Oare care o să fie primul lider din Biserica din România care o să declanșeze un protest în fața ambasadei Norvegiei pentru salvarea familiei Bodnariu? Sper să se înghesuie! 
  Da, aș dori un protest unde să mergem cu miile noastre și să rostim rugăciunea Tatăl nostru, să cântăm cântări pentru familie, să-l lăudăm pe Dumnezeu care ne-a izbăvit de păcat, să cerem la modul cel mai serios ca Diavolul să-și ia mâinile de pe copiii lui Dumnezeu!

  Biserică trezește-te!

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu