"Am atacat aspru, dar doar credinţa necreştină: i-am muşcat pe potrivnicii mei, dar nu pentru viaţa lor rea, ci din pricina învăţăturilor şi a protecţiei necreştineşti de care se bucurau; or de toate acestea nu-mi pare rău, aşa că mi-am pus în gând să rămân în strădanie şi asprime, oricât s-ar răstălmăci acest lucru, mai ales că am pilda lui Hristos, care-i numeşte pe potrivnicii Lui, tot din aspră strădanie, <<fii de şerpi, făţarnici, orbi, copii ai Diavolului>>, iar marele Sfânt Pavel le zice <<copii ai Diavolului>> şi <<plini de răutate şi înşelătorie>>, pe falşii apostoli numindu-i <<câini, înşelători şi răstălmăcitori ai cuvântului lui Dumnezeu>>. Dacă urechi fine şi gingaşe ar auzi aşa ceva, ar spune, de bună seamnă, că nimeni n-a fost mai muşcător şi mai nemilostiv decât Sfântul Pavel. Şi oare cine a este mai muşcător decât Profeţii? Dar în vremurile noastre urechile s-au făcut fine şi gingaşe prin mulţimea de linguşitori stricăcioşi, aşa că de îndată ce nu eşti lăudat în toate, te apuci să strigi că eşti muşcat. Şi chiar dacă, altfel, nu ne putem ascunde de adevăr, încercăm să ne sustragem acestuia prin presupuse motive: muşcă, e nerăbdător şi lipsit de modestie. Dar ce rost ar avea sarea dacă n-ar muşca bine? Ce rost ar avea tăişul sabiei dacă n-ar tăia bine? Căci Profetul spune: blestemat să fie omul care îndeplineşte de mântuială porunca lui Dumnezeu şi cruţă prea multe."
Martin Luther, Scrieri, vol. I, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2003, p. 142-143.