URMĂM NOI, ROMÂNII! De ce presează corporațiile americane pentru legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex?

www.libertatea.ro

  Lista celor 379 de corporații și mari afaceri din SUA care au remis o intervenție în cazul Obergefell contra Hodges, solicitând Curții Supreme a SUA să declare căsătoria între persoane de același sex „drept constituțional” este cu adevărat impresionantă. De la Amazon la Apple, de la Microsoft la IBM, de la Citigroup la Coca-Cola, de la Pfizer la Verizon, ele reprezintă fără discuție un adevărat Goliat al economiei americane.

Dar conținutul documentului semnat de aceste companii este încă și mai remarcabil: nu oferă niciun argument legal, ci doar o explicație despre cum și de ce aceste companii găsesc dezirabil, politic vorbind, ca „mariajul” gay să fie legal în toate cele 50 de state ale SUA.

Aceste motive sunt rezumate prin afirmațiile „afacerile noastre beneficiază prin diversitate și incluziune” („our businesses benefit from diversity and inclusion”) și „discriminarea în căsătorie [citește, limitarea căsătoriei la adevărata sa definiție, n. red.] afectează afacerile noastre” (“marriage discrimination injures our businesses”).

Argumentul esențial este acela că, dacă statele continuă să fie divizate în ce privește legislația căsătoriei, „cei mai talentați” homosexuali se vor stabili în statele liberale, unde se pot „căsători”, și nu în cele conservatoare. Așadar, întrucât „mai mult de 70% dintre americani trăiesc într-un stat care celebrează și recunoaște căsătoria între persoane de același sex” (“more than seventy percent of Americans live in a state that celebrates and recognizes same-sex marriages”) a venit momentul ca aceeastă „căsătorie” să fie impusă asupra restului țării.

Argumentele sunt perfide și ușor demontabile.

Perfide pentru că aserțiunea „mai mult de 70% dintre americani triesc într-un stat care celebrează și recunoaște căsătoria între persoane de același sex” sugerează în mod fals că ar exista un sprijin puternic în societatea americană pentru această pervertire a căsătoriei. De fapt, în 24 din cele 37 de state „căsătoria” gay a fost IMPUSĂ prin activism judiciar motivându-se printr-un drept care nu există nicăieri în lege sau Constituție. Mai mult, pe întreg cuprinsul țării au avut loc 32 de referendumuri petnru modificarea constituțiilor statale cu scopul protejării căsătoriei autentice. În toate – TOATE – aceste state referendumurile au avut succes. Unele din aceste referendumuri au fost anulate de aceiași judecători. Fără aces abuz sistematic, consistent, asupra deciziilor cetățenilor, situația ar fi stat cu totul altfel. Ceea ce ne duce cu gândul la următoarea întrebare: mai este America o democrație?

Ușor demontabile, pentru că ele pot fi folosite spre a proba exact opusul: dacă problema nu este mariajul în sine și natura lui, ci daor fragmentarea legislației căsătoriei pe tetitoriul statelor diferite, aceasta ar putea fi rezolvată foarte simplu prin interzicerea „căsătoriei” unisex în toată țara, în loc de legalizarea ei. Desigur, adevărata problemă este că susținătorii „căsătoriei” unisex au impresia că această instituție este o invenție arbitrară, pe care puterea politică sau judecătorească o poate modifica la fel de arbitrar.

Chiar presupunând că argumentația lor „orientată către profit” ar fi bine fundamentată, ea nu are ce căuta într-un proces, mai ales unul de asemenea importanță, întrucât nu are niciun fundament juridic.

Întrebarea la care Curtea Supremă este chemată să răspundă este dacă statele care refuză să ofere licențe de „căsătorie” cuplurilor de homosexuali vilează Constituția SUA. Întrebarea este absurdă; dat fiind că legea fundamentală este în vigoare din 1789, iar prima dată „căsătoria” unisex a fost declarată legală în Massachusetts în 2004 – ca urmare a unei decizii judecătorești – se poate oare presupune că în Constituția americană a existat un drept ascuns și neluat în seamă vreme de peste 2 secole?

Mai departe se pune și întrebarea dacă problema legiuirii căsătoriei este de competență federală – iar răspunsul dat de Petre Costea, avocat din SUA și președinte ale Alianței Familiilor din România este că NU, ci doar statală.

În fine, acestea sunt spețe juridice care trebuie rezolvate cu argumente specifice și bazate pe interpretarea Constituției SUA. Adică exact ceea ce NU găsim nicăieri în textul intervenției corporatiste, cinică și „business oriented”, cum se zice în limbaj corporatist.

Care să fie deci adevăratul scop al acestui amicus curiae? Evident, se dorește a fi o demonstrație de forță: forță economică GIGANTICĂ a semnatarilor și totodată forța ideologică strivitoare a lobby-ului homosexual, care le-a convins să înainteze petiția. E greu de crezut că management-urile tuturor celor 379 de afaceri chiar cred în prostiile pe care le-au semnat. Cel mai probabil, ei au fost convinși cu un mic „ajutor” constând în amenințări de boicot, campanii media negative sau cine știe ce dezvăluiri legate de aspecte mai delicate ale vieții intime a unora dintre managerii de vârf.

Mai presus de toate însă, acțiunea corporațiilor, reprezentante ale marelui capital, distruge ce a mai rămas din conceptul CAPITALISM = LIBERTATE. Am scris de nenumărate ori pe acest blog despre modurile în care legalizarea „căsătoriei” unisex va afecta libertatea – cea religioasă și economică în primul rând. Vă reamintim câteva dintre articolele recente:

Inchizitorii printre noi

Universitatea Stanford marginalizează creștinii

Efectele „căsătoriilor” homosexuale asupra statului american Massachusetts

Terorism homosexual în SUA. Un tribunal obligă o florăreasă creștină să vândă flori pentru „nunțile” de gay

Iată deci cum marele capital susține necondiționat un act de o gravitate fără precedent în istorie, antidemocratic și liberticid – îndreptat deci împotriva lui însuși. Paradox? Evident. Explicația? Sunt alții mai în măsură ca noi să o dea.

http://www.culturavietii.ro/2015/04/02/de-ce-preseaza-corporatiile-americane-pentru-legalizarea-casatoriei-intre-persoane-de-acelasi-sex/

P. S. Atenție!!! Mare atenție!!!  Poate acum înțelegem de ce se divinizează justiția în România și de ce  se duce o luptă crâncenă ca nimeni în România să nu mai vorbească împotriva deciziilor justiției. De parcă justiția nu ar fi făcută de oameni, de parcă nu ar fi și judecători corupți, arestați, procurori mituiți. Justiția NU este Dumnezeu. Nu! Ceea ce justiția face, oamenii care fac actul justiției, poate să fie rău sau bun. Dacă deciziile sunt rele, greșite, corupte, împotriva lui Dumnezeu și a Cuvântului Său trebuie ca și creștini să luăm atitudine. Justiția are (poate să aibă) cusur pentru că este făcută de oameni și oamenii  dacă nu sunt născuți din nou, dacă nu au teamă de Dumnezeu, cu siguranță că deciziile lor vor fi ca cei care fac justiția. 

    Dumnezeu să păzească România!

    Urmează să trecem prin ceea ce trece America!

Conferință - Misiunea urbană

Avem plăcerea de a vă informa despre conferința anuală de misiune RoMisCon.

Tema conferinței din acest an este: MISIUNEA URBANĂ (Atingerea orașelor cu Evanghelia).

Evenimentul se va desfășura în perioada 12 – 15 mai 2015 la hotelul Mara din Sinaia.

Pentru mai multe detalii despre eveniment, ne puteți contacta la numerele de telefon: 0364.409.334 / 0770.743.889 sau la adresa de e-mail: office@apme.ro.

Sursa: 

http://apme.ro/2015/04/02/conferinta-anuala-de-misiune-romiscon-xvii/

Nestemate!

cuvintecelebre.ro

• Este sfânt pe pământ cel care a ştiut să se împrietenească cu sfinţii. - Adam Mickievicz
• Adevărata valoare a omului se stabileşte mai întâi, analizând în ce măsură şi în ce direcţie a reuşit să se elibereze de Eu.  - Albert Einstein
• Să nu se încreadă omul prea mult în victoria sa asupra naturii sale; pentru că natura poate sta înmormântată mult timp şi totuşi să reînvie, când se iveşte prilejul sau ispita. - Bacon
• Cei care n-au nici o virtute invidiază tocmai virtutea altora. - Bacon
• Inducerea în eroare este mijlocul sufletelor meschine de a ieşi din încurcătură. - Balzac
• Poate că una dintre cele mai mari bucurii simţite de sufletele meschine, de fiinţele inferioare este să păcălească sufletele alese, să le prindă într-o cursă oarecare. - Balzac
• Orice şmecherie, orice înşelăciune este descoperită şi în cele din urmă aduce pagubă; orice situaţie este mai puţin primejdioasă, dacă omul se situează pe terenul sincerităţii. - Balzac
• Indiferent dacă-ţi lezează sau îţi favorizează interesul, legea generală trebuie respectată, fără discuţie. - Balzac
• Mulţi oameni prefăcuţi îşi pun prostia la adăpost prin obrăznicie; repede-i şi tu, şi o să se întâmple cu ei ceea ce se întâmplă balonului împuns cu acul. - Balzac
• Invidia dezleagă limbile, după cum admiraţia le amuţeşte. - Balzac
• Ordinea morală are legile ei, legi nemiloase şi eşti totdeauna pedepsit dacă le nesocoteşti.  - Balzac
• Viciile sunt ca animalele care se îngraşă până ce sunt bune pentru abator. - Ben Jonson
• Nu se poate excela în lumea aceasta fără a trăi o viaţă morală. - David Starr Jordan
• Invidia… Sentiment pe care nici prietenia nu-l stinge întotdeauna. Nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele altuia. - D. Diderot
• Viclenia e un semn de slăbiciune, căci mintea omenească veritabilă stă în raport direct cu capacitatea de a pricepe în mod dezinteresat un adevăr. Învingătorul momentan nu este totdeauna cel definitiv. - Eminescu
• Poţi, oare, iubi pe cineva când te urăşti pe tine însuţi? Poţi, oare, trăi în bună înţelegere cu alţii, când eşti plictisit şi obosit de propria ta existenţă? Ar trebui să fii mai nebun decât Nebunia însăşi pentru a răspunde afirmativ la toate aceste întrebări. Căci dacă îl scoţi din societate, omul, departe de tot ce ar avea o legătură cu el, ar deveni îndată în proprii lui ochi un obiect de ură, de aversiune şi oroare. - Erasmus
• Nerecunoscătorul scrie binele în apă şi răul în piatră. - Felix Lope de Vega
• Nu există tortură mai nemărginită pentru om ca propriile gânduri. - John Webster

Rugăciunea în comun comparabilă cu datul la vâsle!

 

www.sportrevolution.ro

  Biserica trebuie ca să practice rugăciunea în comun cu ardoare.
  Rugăciunea sfinților clădită pe credință și stăruință este modul prin care Dumnezeu a ales ca să intervină în rezolvarea problemelor. Cu toate că mulți știm acest lucru se întâmplă că adesea în timp ce Biserica este chemată ca să se roage unii scriu mesaje pe telefon, se uită pe pereți, se gândesc la nimicuri. În loc ca să profităm de fiecare secundă pe care o petrecem în Casa lui Dumnezeu, în prezența Celui care poate totul când suntem cu alți frați ca să avem campanii biruitoare pe genunchi, unii se luptă iar alții fac ”plajă”, unii bat la poarta îndurării lui Dumnezeu iar alții și în rugăciune răspândesc venin, se ceartă  sau dau lecții de moralitate ... chioară. 

  Rugăciunea în comun este asemenea canotajului. Într-o competiție toți membrii ambarcațiunii trebuie să dea la vâsle dacă vor să câștige. Unul, doar unul, dacă se uită după rațe sălbatice și nu vâslește locul I este pierdut. 

  Trebuie să găsim plăcere în a practica cu ardoare rugăciune în comun. Trebuie să strigăm cu toată inima către Dumnezeu care este plin de milă și de îndurare. Dacă vrem biruințe, victorii, dacă vrem ca incursiunile noastre fie cu reușită noi, Biserica, în timpul rugăciunii trebuie să privim dincolo de muștele care zboară, dincolo de crăpăturile pereților, de picurii care se strecoară prin tavan, să privim la Dumnezeu care poate totul, să aruncăm problemele noastre asupra Lui și să-L rugăm să ne izbăvească!

    Să prețuim rugăciunea, să prețuim rugăciunea în comun!

Alex Tașcu - Muzică de discotecă împletită cu sfintele cuvinte!

  Când ai aproape numai aplaudaci în jurul tău, când nu îți atrage aproape nimeni atenția atunci când ești pe o cale greșită să te bucuri dacă există cineva, măcar unul, care nu se raportează la tine ca majoritatea. 

  Înaintea lui Ahab și a lui Iosafat erau 400 de aplaudaci, 400 de oameni cu peria, 400 de stânci ascunse. Dar pe lângă cei 400 mai erau unul. Unul care nu prorocea ca să gâdile urechile, avea și el perie dar ... era de sârmă, era și el stâncă dar nu ascunsă, era stânca lui Dumnezeu, era Mica fiul lui Imla. Biserica azi este tot mai plină de aplaudaci. Unde sunt oamenii lui Dumnezeu?  

   Am ascultat o melodie care m-a îngrozit. Levi, băiatul meu de 3 ani, fără ca cineva să-l învețe a început să joace la auzul acestei piese. Mă înfior! Chiar credem că putem să terfelim într-un asemenea hal cântările Domnului? Chiar nu mai avem nici un pic de teamă de Dumnezeu, nici un dram de discernământ duhovnicesc? Cât de jos a ajuns Biserica Domnului? 

  Cu riscul de-a fi considerat din nou retrograd, conservator, legalist, vreau să-l rog în mod public pentru că piesa este deja pe ”masă” pe Alex Tașcu ca să distrugă acestă piesă și niciodată să nu mai terfelească harul lui Dumnezeu.  Dumnezeu nu se lasă batjocorit!

   Când introduci în Casa lui Dumnezeu o muzică de discotecă, când spui că-L lauzi pe Cel al cărui har ne învață ca să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumeși dar cânți o muzică care sparge tot ceea ce este sfânt și care apride firea, care te provoacă la dans, care hrănește, îndoapă firea, care nu te apropie de Dumnezeu, care nu înalță inima spre sfințenie ești unul care dă poporului lui Dumnezeu otravă în ambalaj pe care scrie har, credință sfântă, Isus Hristos! 

   O asemenea muzică îi îndepărtează pe cei care-L caută pe Dumnezeu și sunt în lume de Biserică. O asemenea muzică este o urâciune. Această muzică produce dezbinare în poporul Domnului, rupere, moarte! Cei care au  compus în temnițele comuniste, cei care au compus în secolele XVII-XIX, titanii credinței prin care Dumnezeu a lucrat cu putere, cei plini de Duhul, niciodată, nici unul nu a primit de la Duhul și prin Duhul asemenea cântări. 

 O asemenea muzică este bună pentru a alunga șobolanii din gospodării, o asemenea muzică  dacă o asculți în curte este bună pentru a-i face pe vecini să spună pe bună dreptate că pocăiții și-au pierdut mințile, o asemenea muzică este o rușine, o ocară, o ofensă la adresa lui Dumnezeu, la adresa sfinților, la adresa închinării generată de Duhul. 

   Putem numi chiar orice muzică ca fiind muzică pentru slava lui Dumnezeu și pentru zidirea Bisericii indiferent de linia melodică, de organizarea ritmică a notelor, de chiuituri, de urlături, de oftături, de faptul că aprinde firea și stinge Duhul doar pentru că are câteva cuvinte creștine în componența versurilor? Nu! 

  

  Dumnezeu să aibă milă de Alex Tașcu și să dea putere Bisericii Sale ca să deosebeacă bine între ceea ce este murdar și ceea ce este curat, între ceea ce este stricat și ceea ce este bun, între inspirat și expirat!

  Vă rog ca să ascultați! 

Ioan Szasz - o problemă pe care fiecare slujitor trebuie să și-o ridice foarte, foarte serios!

  Este "spalarea picioarelor" un sacrament? La prima vedere, indeplineste conditiile pentru a fi, alaturi de Cina Domnului si de Botez: 

(1) instituita de Domnul,

(2) poruncita repetabilitatea in Biserica si 

(3) are o parte simbolica. Intrebarea care se ridica este legata de "valoarea actului semnificat". Pe ganduri...

Sursa:

https://www.facebook.com/ioan.szasz.5?fref=ts

Drumul Rombat, de la cea mai rău famată fabrică din zona industrială, la succesul incontestabil de azi

rasunetul.ro

  Managerul Rombat, Ioan Repede, a prezentat la ediţia a treia a evenimentului „Bistriţa Business” drumul companiei pe care o conduce de la „oaia neagră” a zonei industriale a Bistriţei la succesul de astăzi.

„În 1990, despre Acumulatorul Bistriţa se spunea că este batalionul disciplinar al platformei industriale. Era fabrica cea mai rău famată de pe platforma industrială unde puţini oameni îşi doreau să ajungă, iar în ce priveşte calitatea bateriilor, sloganul era Te stingi ca o baterie de Bistriţa. Cred că aceste două slogane spun de unde a plecat Acumulatorul Bistriţa: condiţii de muncă periculoase, îmbolnăviri profesionale – lucrăm cu compuşi ai plumbului care pot produce îmbolnăviri dacă nu sunt sub control-, utilaje uzate fizic şi moral, calitatea foarte slabă a bateriilor, producţie foarte mică raportată la capacitate. Aveam şi un concurent foarte puternic, Acumulatorul Bucureşti, care era mai bun în privinţa utilajelor, a calităţii, reputaţiei pe piaţă. Peste tot erra mai bun. Eu, unul, am învăţat meserie de la Acumulatorul Bucureşti, de aceea vorbesc cu respect despre această companie”, a spus Ioan Repede.

În 2008 însă, Acumulatorul Bucureşti s-a închis, în timp ce Rombat a continuat să funcţioneze. „Am plecat de la 200.000 de baterii şi acum vindem peste 2 milioane”, a spus Ioan Repede explicând pas cu pas cum a fost posibil lucrul acesta.

1. Viziunea conducerii: „Motivaţi de noua epocă ce se deschidea în anii 90, am elaborat o strategie de dezvoltare. Prima a fost în 1991, după aceea a fost reluată în 1997, 2004 şi mai târziu. Am fost puşi în faţa situaţiei de a decide în obiective strategice care priveau schimbări radicale în Rombat cum a fost: dezvoltarea bateriilor auto şi renunţarea la bateriile industriale, relaţia cu clienţi OM producători de automobile, dezvoltarea pieţei AM export, dezvoltarea bateriilor start-stop. Acestea au fost printre obiectivele strategice din perioada aceasta. Am elaborat misiunea firmei pentru perioada 1997-2014. Ne-am pus problema încotro se îndreaptă Rombat şi am fost chemaţi să elaborăm strategii ţinând cont de mediul intern, extern, de şansele din industria auto pe care ni le-am asumat şi implementat”.

2. Angajamentul top managementului pentru dezvoltarea firmei. „Noi am înţeles din acest asta necăpuşarea firmei de conducere, care era o modă prin anii 1990-2000. Cei care conduceau încercau să se îmbogăţească folosind firma la care erau administratori. Am instruit middle şi top management la London Top University sau Codecs. Am instruit toţi managerii de top şi middle management. Scopul numărul 1 al privatizării care s-a derulat între 1994 şi 1996 a fost şansa de a practica un management profesionist. Poate vi se pare că sună straniu fiindcă scopul numărul 1 al privatizării este să ne îmbogăţim cu toţii. Nu am exclus ideea de a-i îmbogăţi pe cei care au cumpărat Rombat, dar scopul numărul unu a fost acela de a practica un management profesionist fără influenţe politice sau de altă natură. După privatizare, comportamentul a fost: administratori, apoi proprietari. Noi nu am amestecat poziţia de administratori cu interese de familie şi aşa mai departe. Nu exista niciun punct tare în dreptul celor care erau proprietari în Rombat”.

3. Orientarea pe calitate. „Am fost conştienţi din start că, fără a produce baterii de calitate, nu avem nicio şansă. Şi de aceea, prima strategie din 1991, a fost orientată spre calitate. Am insistat pe modernizarea produselor, reproiectare, tehnologii noi, achiziţie de utilaje noi. Primul utilaj l-am cumpărat în 1991 şi a fost primul de acest fel din ţările fostului bloc socialist. Am ştiut că trebuie să retehnologizăm fabrica. După privatizare, 66% din profit mergea pentru dezvoltare. Din 1990 până în 2014, am investit peste 62 de milioane de euro în Rombat. Practic, noi suntem la a doua retehnologizare a firmei. Am obţinut prima certificare din România specifică pieţei auto. Am colaborat cu clienţi OM fiindcă am ştiut că este foarte important pentru transferul de know how, management, calitate, etc. şi pot spune că, deşi aceşti clienţi nu dau o profitabilitate foarte bună, dau direcţia de dezvoltare în industria auto care este foarte importantă pentru o viziune pe termen mediu şi lung. Am instruit personalul şi am făcut schimburi de experienţă cu alte firme de baterii. Am folosit toate oportunităţile pentru a vizita alte firme şi, desigur, am învăţat foarte mult. În 1992 am făcut primul branding”.

4. Dezvoltarea şi motivarea angajaţilor. „Am selectat şi promovat angajaţii pe criterii de performanţă, oferindu-le şanse în carieră. Am luat măsuri de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Suntem într-o fabrică în care sunt substanţe cu potenţial de îmbolnăvire şi a trebuit mult să lucrăm în direcţia aceasta. Dezvoltarea şi motivarea angajaţilor am făcut-o şi printr-o privatizare MEBO democratică. Eu, care am condus privatizarea, am avut 2,3% din Rombat în momentul privatizării. Am încercat să fie un factor motivator pentru toţi angajaţii Rombat. Angajaţii Rombat au câştigat 30 de milioane de euro din dividende şi vânzare de acţiuni, iar la vânzarea din 2012 au putut vinde toţi. Deşi nu era o sarcină a directorului general, am purtat grijă şi pentru acţionarii Rombat şi cred că acest lucru s-a transformat într-un lucru motivant pentru toţi. Avem relaţii corecte cu sindicatul şi oferim salarii atractive pe piaţa Bistriţei”.

5. Ajutorul lui Dumnezeu. „S-ar putea să şocheze această declaraţie. În general suntem tentaţi să tragem meritele în dreptul nostru, dar eu consider că nu e fair-play. Un reputat profesor de management spune că unul din produsele unei strategii de succes trebuie să fie puţină umilinţă. Pentru mine, puţină umilinţă înseamnă a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru viziune, pentru colectivul cu care lucrez, pentru sănătate şi aşa mai departe. Managementul unei firme nu poate controla jocul mondial al circumstanţelor, nu totul depinde de managementul firmei. În 2009, anul de vârf al crizei, Rombat a crescut cu 30% vânzările. Dacă cineva poate să explice că totul aparţine managementului cred că riscă prea mult”, a conchis el.

În 2015, a mai spus Ioan Repede, Rombat Bistriţa este a şasea firmă producătoare de baterii din Uniunea Europeană, lider pe piaţa naţională inclusiv datorită faptului că este furnizor unic al Dacia-Renault din 1997, acestzei companii livrându-i peste 3 milioane de baterii. La export, merge peste 60% din totalul producţiei, pe piaţa AM Europa Rombat fiind şi furnizor pentru clienţi OM Renault, PSD, Nissan, dar şi fabricant de baterii din noua generaţie, start-stop, care vor deţine piaţa în următorii zece ani cel puţin.

„Ne bucurăm să avem un investitor strategic, grupul Metair din Africa de Sud, care investeşte pe termen lung. Investitorii financiari vin şi, după maxim 5 ani, vor să plece, dar nu oricum, ci cu profit, în timp ce investitorii strategici vin pe termen lung”, a adăugat Ioan Repede.

O altă componentă care asigură succesul firmei este şi cea de responsabilitate socială corporativă.”Încercăm să se bucure şi comunitatea bistriţeană de pe urma responsabilităţii noastre sociale corporative. Rombat este acum o firmă cu care se mândreşte Bistriţa. Vă rog să îmi scuzaţi lipsa de modestie, dar am primit aceste reacţii de la mai mulţi oameni din Bistriţa şi am vrut să închei cu aceasta fiindcă am început cu cea care plasa Rombat ca fiind batalionul disciplinar al platformei industriale”, a spus Ioan Repede la Bistriţa Business.

Cristiana Sabău

http://www.timponline.ro/drumul-rombat-de-la-cea-mai-rau-famata-fabrica-din-zona-industriala-la-succesul-de-azi/

Totalitarismul „căsătoriei” unisex

 

www.stiriflux.ro

În noiembrie 1996, First Things a găzduit un simpozion intitulat „Uzurparea judiciară a politicii”, în care contribuitorii au discutat amenințarea la adresa democrației americane, apărută odată cu instituirea avortului în SUA de către Curtea Supremă. Nimic nu poate rivaliza cu numărul enorm de ființe umane nevinovate ucise de avort, și totuși, First Things a considerat potrivit să se concentreze nu asupra copiilor înșiși sau asupra mamelor sau a taților, ci asupra amenințării la adresa democrației și a experimentului american apărut prin depășirea atribuțiilor judiciare care a dus la legalizarea avortului.

Legalizarea „căsătoriei” unisex nu aduce cu sine sângele nevinovat care strigă la ceruri, deși este, probabil, de departe cea mai îndrăzneață inițiativă de inginerie socială din istoria americană. Însă modul în care a fost impusă într-un stat după altul, instanțele alegând să ignore inițiativele în care cetățenii și-au exprimat voturile, pregătește terenul pentru o decizie a Curții Supreme a Statelor Unite, de aceeași factură cu Roe c. Wade. Curtea Supremă a anunțat că va decide asupra „căsătoriei” unisex la această ședință – la exact 10 ani după legalizarea „căsătoriei” unisex în Canada. Este important ca americanii să analizeze ce s-a întâmplat în Canada.

În data de 20 iulie 2005, Canada a devenit a patra țară din lume care a legalizat „căsătoria” unisex. În acea zi, soarele a răsărit ca întotdeauna, oamenii s-au dus la serviciu, misa zilnică a fost celebrată în bisericile catolice și viața zilnică a decurs în continuare ca de obicei. În zilele și lunile următoare, nu a existat o creștere masivă a numărului de cupluri homosexuale care s-au „căsătorit” (deja era legal în 8 din 10 provincii din anul 2003), speculațiile privind posibilitatea unui turism în scopul „căsătoriei” unisex din Statele Unite nu s-au concretizat de fapt niciodată, iar drapelul canadian nu a fost schimbat de la frunza de arțar la curcubeul LGBT. Totuși, ceva foarte semnificativ s-a întâmplat odată cu legalizarea „căsătoriei” unisex în Canada, și acest lucru nu a fost libertatea homosexualilor de a se căsători și nici nu a avut legătură, de fapt, cu căsătoria.

20 iulie 2005 a marcat un pas foarte semnificativ către totalitarism în Canada.

Libertatea de exprimare, drepturile părinților, dreptul de a predica și de a practica propria religie și fibrele uzate și zdrențuite ale decenței normale au fost, toate, puternic lezate. Odată cu legalizarea „căsătoriei” unisex, ceea ce cu doar câțiva ani înainte era aberant s-a încetățenit ca un drept legal, iar ceea ce era o viziune normală și naturală asupra sexualității a fost redus la statutul de gândire retrogradă a unor dinozauri vinovați de crime motivate de ură.

Terrence Prendergast este arhiepiscopul catolic de Ottawa. Într-un discurs susținut la St. Thomas University din Minnesota în 2012, acesta a evidențiat consecințele „căsătoriei” unisex în Canada. Lista sa includea: restricționarea libertăților, educație sexuală forțată, copii confuzi pe plan sexual, experimentare sexuală în rândul copiilor, reducerea la tăcere și slăbirea Bisericii, creșterea numărului de nașteri în afara căsătoriei, de inseminări in-vitro, de avorturi, accentuarea sărăciei, a nefericirii, creșterea incidenței bolilor, a dependențelor și ascensiunea costurilor cu asistența sanitară.

Episcopul de Calgary, Frederick Henry, a fost chemat în audieri în fața unui Tribunal al Comisiei pentru Drepturile Omului în 2005, pentru redactarea unei scrisori care definea învățătura catolică cu privire la „căsătoria” unisex. În discursul său, arhiepiscopul Prendergast l-a citat pe episcopul Frederick Henry:

„Legile cu privire la drepturile omului, concepute ca un scut, sunt utilizate acum pe post de sabie. Problema este rareori formarea adevărului, ci mai degrabă cenzura și aplicarea unei teologii particulare prin amenințări, sancțiuni și măsuri punitive.”

Arhiepiscopul Prendergast a continuat:

„Biblia este numită literatură motivată de ură. În mod clar, Biserica este în colimator. Va exista o presiune tot mai mare ca Biserica să se conformeze sau să fie închisă.”

Nebunia colectivă este un termen care, de obicei, desemnează frenezia febrilă a gloatei, dar există o nebunie colectivă mai întunecată, mai sistematică și mai rezistentă în timp, obținută prin reducerea unor adevăruri evidente la statutul unor probleme de evitat. Odată cu legalizarea „căsătoriei” unisex, un edict juridic a stabilit acest tip de „mariaj” ca normă, prin urmare excluzând drept discriminatorii argumentele esențiale, al complementarității dintre bărbat și femeie sau al scopului procreativ al căsătoriei.

În mod firesc, primul lucru pe care îl observăm la o persoană este sexul acesteia, și primul lucru pe care îl realizăm atunci când ne gândim la sexe este complementaritatea fizică evidentă a bărbatului și a femeii, dar în noul regim al „mariajului” unisex, acestor adevăruri simple și evidente trebuie să li se anexeze o derogare, conform căreia nu există natură, sexualitatea umană este plastică și nu există niciun lucru organic, bun și adevărat în sine. Este o chestiune de o semnificație uriașă pentru formarea psihosexuală a tinerilor și pentru fericirea și devenirea indivizilor și a societății ca întreg, dar totodată, este un pas decisiv în direcția distrugerii inteligenței critice, a cultivării unei dependențe abjecte și apoi, la final, a nebuniei și totalitarismului.

Doug Mainwaring lucrează în cadrul CanaVox, un proiect al Witherspoon Institute. El se autodescrie drept un homosexual abstinent. Mainwaring consideră eforturile de redefinire a căsătoriei drept „o formă de totalitarism incremental”. Potrivit lui Mainwaring,

„homosexualii și lesbienele au fost folosiți ca pioni de către progresiști, pentru a aduce în față această chestiune de nișă, care eu consider cu tărie că are ca scop introducerea incrementală a totalitarismului.”

Sindromul Stockholm a fost intens dezbătut în anii 1970, când moștenitoarea bogată Patty Hearst a fost răpită pentru răscumpărare, dar apoi a fost surprinsă alăturându-se răpitorilor săi în jefuirea unei bănci și brutalizarea unor oameni nevinovați. Înainte de a fi răpită, nu exista nicio indicație că Hearst ar fi fost psihopată, nu exista nicio sugestie de criminalitate latentă, ci mai degrabă răutatea lui Patty Hearst a fost cauzată de manipularea psihologică a răpitorilor săi.

În captivitate, lui Hearst i-a fost refuzată personalitatea autonomă. Dacă și când putea să stea în picioare, să se așeze, să se culce, să mănânce, să bea, să doarmă, să vorbească sau să tacă – controlul asupra tuturor acestor lucruri i-a fost refuzat. I-a fost refuzată orice acțiune proprie, a fost redusă la neajutorare, desființată ca persoană. Apoi, după demontarea ei completă, micile acte de bunătate, împreună cu restabilirea ordinii și, prin urmare, a posibilității unui sens, i-au reconstituit universul. Noul univers al lui Hearst a fost, însă, creat și ordonat în jurul răpitorului său, care de acum îi era și salvator.

Legalizarea „căsătoriei” unisex nu are legătură cu permiterea unui lucru; „căsătoriile” unisex aveau loc deja. Nu s-a dorit recunoașterea vreunui lucru;ajutoarele pentru soț/soție și cele de supraviețuitor, măsurile fiscale în beneficiul familiei și orice alte avantaje puteau fi acordate și fără a numi acest lucru „căsătorie”. Legalizarea „căsătoriei” unisex a vizat interzicerea definirii căsătoriei heterosexuale ca normă. A vizat ca statul să refuze dreptul de a rosti unul dintre cele mai evidente adevăruri cu privire la natura umană. A fost o conspirație de punere în aplicare a nebuniei colective, de cultivare a dependenței psihologice și de atingere a controlului totalitar.

Desigur că multora nu li s-a părut ceva extraordinar, fiindcă rareori ne dăm seama de semnificația evenimentelor pe măsură ce acestea se produc. Mai mult, poporul canadian se mândrește cu firea sa agreabilă și iubitoare de pace până la defect. Vasta majoritate a canadienilor nu exprimă niciodată opinii contrare spiritului vremii, vasta majoritate a părinților se supun pasiv cadrelor didactice și entertainment-ului popular drept principali educatori ai copiilor lor, o mare majoritate a oamenilor nu mai iau religia în serios, iar pentru cei care o fac, o mare majoritate a clerului a renunțat de mult să predice învățăturile cu caracter mai dificil ale creștinismului.

Marșul către nebunie a fost unul lung, iar în timp, s-au înmulțit adevărurile pe care nu le putem rosti. În spațiile publice, conservatorii au trebuit să trăiască tot mai mult în sinea lor, or pentru oricine, să fie singur în sinea lui poate fi periculos. În imaginația noastră colorată, majoritatea dintre noi căzusem în autoidolatrie la gândul unei ultime bătălii glorioase pe care am putea-o purta, dacă ar fi vreodată nevoie. În filmul minții noastre, Golgota noastră personală ar fi fost una a eroismului și stoicismului. Tristul adevăr este, însă, că pe majoritatea dintre noi ne omoară mărunțișurile și nu sabia, lucru pe care îl știam în adâncul nostru, astfel că mulți dintre noi am ajuns să ne autodisprețuim și să renunțăm. Legalizarea „căsătoriei” unisex în Canada a decimat mișcarea socială conservatoare.

Adoptarea Legii privind căsătoria civilă a fost înregistrarea oficială a divorțului nostru colectiv de dreptul natural și de sănătatea mintală. A fost un exemplu zdrobitor de revoluție politică și culturală. Dar la un alt nivel, a fost mai mult decât atât. Odată cu adoptarea Legii privind căsătoria civilă, ne-am capitulat dreptul de a ne învăța copiii despre bărbăție și feminitate, despre soț și soție. Pentru că, s-o spunem drept, pentru activiștii homosexuali, ținta au constituit-o dintotdeauna copiii.

Practic, orice homosexual este neobișnuit de preocupat de propria copilărie. Copilăria și pubertatea sunt cele mai dinamice perioade ale dezvoltării psihosexuale și toți homosexualii sunt nedumeriți cu privire la sexualitatea lor. Spre deosebire de animale, a căror sexualitate este pur instinctivă, sexualitatea umană este o combinație între instinct și socializare. Există mulți factori care contribuie la socializarea unui copil: familia, colegii, școala, cultura, dar toate acestea sunt sub tutela statului, care deține puterea emiterii legilor și a aplicării pedepselor.

Revoluționarii sexuali care au făcut lobby pentru recunoașterea juridică a „căsătoriei” unisex obținuseră deja toate beneficiile legale, sau ar fi putut obține cu ușurință toate beneficiile legale de care se bucură căsătoria heterosexuală, prin recunoașterea juridică egală a parteneriatelor civile unisex – dar acest lucru i-ar fi privat de premiul cel mai râvnit, puterea de a le refuza heterosexualilor orice pretenție de distincție și dreptul de a-i îndoctrina pe copii în acest sens.

O revoluție a avut loc în Canada. Se prefigurase de mult și nu i se văd încă toate roadele, dar revoluția s-a produs cu siguranță, iar termenul care desemnează noul regim începe cu T mare.

http://www.culturavietii.ro/2015/02/20/totalitarismul-casatoriei-intre-persoane-acelasi-sex/

Strănepoții lui Mamona

 

www.doxologia.ro

 Cunosc un caz care mi-a lăsat amărăciune în inimă.

   Într-o adunare pastorul, un personaj care cu siguranță că se consideră plin de Duhul Domnului, a motivat Biserica ca să mai rămână peste program încă 10 minute căci Dumnezeu știe să răspltească regește. De ce să rămână încă 10 minute? Pentru că exista posibilitatea de-a ajunge fratele Puiu Ștefan. Biserica a rămas pe loc. Dar fratele Puiu nu a ajuns. Dacă fratele Puiu ajungea probabil că părtășia se întindea până spre miezul nopții, probabil, dar cu siguranță că mai ținea cel puțin o oră. Dacă fratele Puiu nu a mai ajuns pastorul a anunțat rugăciunea de mulțumire și a încheiat slujba.

    La final s-a dus la el un frate, ceea ce vă spun este real, este din sursă sigură, care i-a spus că vrea să vorbească câteva minute cu dumnealui. Pastorul și-a arătat disponibilitatea dar apoi a ieșit în curtea lăcașului de închinare. Persoana care dorea să vorbească cu pastorul a ieșit după pastor. După ce s-a asigurat că pastorul care vorbea cu unii enoriași l-a văzut a așteptat ca pastorul să îi ofere câteva momente. Dar nu s-a întâmplat așa. Pastorul s-a făcut nevăzut fără să-i spună măcar atât: pace! 

    Dacă persoana respectivă care avea nevoie doar de câteva minute era Puiu Ștefan pastorul nu doar că îi oferea ceva timp dar era dispus ca să lungească programul cu ore bune iar ca bonus să-i ofere cazare, masă, transport etc. Dacă era să predice despre dragoste, răbdare, milostenie, sacrificiu, consiliere, sfătuire, ridicare etc. pastorul predica de ziceai că le face pe toate de nota 20. Dar maturitatea spirituală nu se vede la amvon, și nici când te raportezi la proroci, la cei cu funcții. 

   Fiii lui Mamona din Ioan capitolul 8, fariseii, trăiau în minciună. Ei se considerau urmașii lui Avraam dar faptele lor erau fapte de draci. Ei pozau ca fiind cei mai sfinți dar nu erau decât niște mormite văruite. Le plăcea ca să le facă lumea plecăciuni dar ei erau  fiii Diavolului. Oameni cu dublă măsură. Oameni fărnici, mincinoși. 

    Azi cum sunt mulți? Față de proroci, față de cei cu renume, față de cei cu funcții, lasă impresia de oameni care sunt plini de Duhul, plini de dragoste, plini de credință, dar când vine adevăratul test, când este vorba ca să se raporteze la cel căzut între tâlhari, la cea care are fetița muncită de un drac, la cel cu haina ruptă dintr-o dată măsura, plinătatea Duhului, dragostea dipsonibilitatea, răbdarea se schimbă, dispar, fug, nu mai sunt.  

   Cu prorocul ar sta ore întregi. Dar cu un neica nimeni nu stă nici cinci minute. Pe cel cu renume și pantofi de lac l-ar lua la masă și i-ar oferi un pat mare și moale dar pe cel cu praf pe încălțăminte îl uită în ușa Casei Domnului și el pleacă fără nici o remușcare. Pe cel cu funcție în aclamă, îl pune în lumina reflectoarelor, se comportă cu el ca și cu un rege, îl culcă la cel mai scump hotel, îi oferă icre negre și caviar, îi plătește avion ca să se întoarcă acasă, dar pe amărât, pe cel care bea amărăciunea cu găleata, pe cel care se lăfăie în probleme, pe cel care simte povara lucrării îl lasă ca pe un câine în ploaie! 

    Fiii lui Mamona, fiii minciunii, oamenii cu dublă măsură, cei care una spun și alta fac, cei care au mai multe fețe, cei care îi iubesc numai pe unii iar alții nu mai contează, au avut copii, nepoți și strănepoții. Din păcate strănepoții fiilor lui Mamona sunt printre noi azi! Sunt oamenii cu sacul după ei. Iar sacul lor este plin de măști și de materiale care-i ajută să fie oamenii cu o mie de fețe. Sunt pâinea lui Dumnezeu când stau în fața unui proroc și Cain  pentru cel care are nevoie de ajutorul lor dar nu este nici proroc, nu are nici renume și nici funcție. 

   Fraților, noi, unde suntem? Nu cumva facem și noi parte dintre strănepoții lui Mamona? 

   Dacă azi am fi pe vremea Domnului Isus sunt convins că pe Domnul, pe Însuși Hristos, l-am lăsa în praf iar pe Caiafa l-am ridica în slăvi mulți, foarte mulți, exagerat de mulți!

   Sunt convins că dacă în situația mea, de-a cere bani pentru lucrarea lui Dumnezeu, de-a lupta pentru un ajutor pentru cauza lui Dumnezeu din Voluntari, era un frate din Biserica Penticostală cu renume era de mult ajutat de cei mai mulți că doar cerea cel cu renume, cel cu funcție, cel popular, iar nouă ne plac ”stelele”, (nu cel cu funcție este vinovat, nu cel cu renume este vinovat, și el poate avea nevoi mari și urgente, mult mai urgente ca situația din Voluntari, problema este la modul de raportare al celui care ajută)  dar dacă cel care cere este un om care stă la umbră, unul care nu are renume, aproape un nimeni, inimile sunt de piatră și buzunarele sunt ferecate căci atunci când ajută mulți nu ajută situația ci funcția și persoana. 

  Nu cumva mulți am ajuns să credem că suntem copiii lui Dumnezeu, urmașii lui Hristos, oameni născuți din nou dar realitatea este alta? 

   Priviți atent imaginea de mai sus! 

  Conturile Bisericii Elim din Voluntari unde și un leu, un dolar, un euro, este foarte important sunt: 

- în Euro: - RO59CECEB313C1EUR3957678 

- în Dolari USD - RO50CECEB313B8USD3957676

- în Lei - RO85CECEB31330RON2675542 

 SWIFT care este: CECEROBU - pentru cei care ajută lucrarea lui Dumnezeu din afara României. 

 Titular cont: Biserica Penticostală Elim, Ilfov, Voluntari, str. Andrei Mureșanu, nr. 57.

 Dumnezeu știe să răsplătească cum nimeni altcineva nu mai știe și nu poate la fel!

  Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Pastorul Bisericii ”Elim” din Voluntari: 

Comarița Mărcut – secretarul Comunității Penticostale Regionale București.

Membrii comitetului:

 Brădeanu Mircea Levi – conducătorul Bisericii Elim Voluntari - 0766 469391

 Barbu Cristian

 Duca Cristian

 Cheroiu Gabriel 

   

Afară din ”dulap” ... și noi, Biserica!

  O femeie crescută de două lesbiene a scris Americii: Încă o mamă nu a putut să-l înlocuiască pe tatăl pierdut. Nu susțin căsătoria gay 

  Heather Barwick, o femeie crescută de o mamă lesbiană și partenera ei, a scris un mesaj comunității homosexuale în care se pronunță împotriva căsătoriei între persoane de același sex, informează Yahoo.

În eseul, „Dragă comunitate gay, copiii voștri suferă„, Heather Barwick afirmă că propria experiență, crescută fără tată, o face să fie împotriva căsătoriei homosexuale.

  Ea însăși mamă a patru copii, Barwick a publicat eseul său în The Federalist: „Vă scriu pentru că am decis ”să ies din dulap”: nu susțin căsătoria între persoane de același sex. Dar poate că nu e pentru motivele pe care le credeți voi. Nu sunt împotrivă pentru că sunteți gay. Vă iubesc foarte mult. Însă e vorba de însăși natura relației între persoane de același sex”.

  În eseu, ea explică faptul că mama sa l-a părăsit pe tată când ea avea doi ani. „Partenera ei m-a tratat ca pe copilul său. Împreună cu ea, am moștenit și pe prietenii lor din comunitatea homosexuală”, notează ea.

  La început, a „moștenit” și convingerile mamei sale, dar între timp și-a schimbat opinia în privința căsătoriei între persoane de același sex.

  „Căsătoria între persoane de același sex sustrage copilului posibilitatea de a avea o mamă și o tată, în timp ce îi spune că acest aspect nu contează. Că e totul la fel. Dar nu este. Mulți dintre noi, mulți dintre copiii voștri sunt în suferință. Absența tatălui meu din viața mea a creat un gol imens. În fiecare zi tânjeam după el. O iubeam pe partenera mamei mele, dar încă o mamă nu a putut să-l înlocuiască pe tatăl pierdut”, a scris ea.

  Cum era de așteptat, instituțiile care susțin căsătoria homosexuală afirmă că argumentele ei nu sunt valide, pentru că suferința ei nu este relevantă în ceea ce privește drepturile civile ale persoanelor gay.

  Heather Barwick a semnat și scrisoarea de susținere a celebrilor designeri homosexuali, Dolce & Gabbana, care au afirmat că nu susțin căsătoriile între persoane de același sex.

http://activenews.ro/o-femeie-crescuta-de-doua-lesbiene-a-scris-americii-inca-o-mama-nu-a-putut-sa-l-inlocuiasca-pe-tatal-pierdut-nu-sustin-casatoria-gay_1892039.html

Bei otravă de șobolani și aștepți să moară alții!

 

 Ieri am fost la Biserica Betezda din București păstorită de fratele Iulian Chelu. M-am bucurat mult în mod special de mesajul fratelui pastor Iulian. 

  Când nu iertăm, când ținem ură, când ne consumăm ca să căutăm replici celor care ne fac rău, când dorim răzbunare, când nu putem să privim în ochi pe cineva și să dorim din toată inima ca Dumnezeu să-l binecuvinteze, nu doar că este pusă sub semnul întrebării nașterea din nou, a celui care este într-o asemenea stare, chiar dacă vorbește și în limbi, ci acea persoană care are fiere în ea, a cărui suflet este un câmp de luptă, un Waterloo al secolului XXI în miniatură, este ca unul care bea otravă de șobolani și așteaptă să moară altul. 

  Când nu iertăm nu numai că nu primim iertarea de la Dumnezeu, a greșelilor așa cum ne rugăm în rugăciunea Tatăl nostru, dar moartea spirituală și fizică este pe urmele noastră! 

  Suntem în pericol! 

   

  Să ne iubim unii pe alții! Să trăim unii pentru alții! Să căutăm folosul altora, al lucrării lui Dumnezeu înaintea cauzei noastre! 

   Întreb, noi chiar iubim? Mai avem noi credința dată sfinților odată pentru totdeauna? Unde suntem? 

  

Marius Cruceru - Cântați Domnului o cântare nouă

fiți-oameni.ro

https://www.youtube.com/watch?v=JyWd0Wl65Zk&feature=youtu.be

Ei au votat ca Europa să devină Sodoma, ei au votat împotriva lui Dumnezeu!

Pentru căsătoriile homosexuale: Victor Boștinaru (PSD, S&D), Cristian Bușoi (PNL, PPE), Andi Cristea (PSD, S&D), Mircea Diaconu (independent, ALDE), Damian Drăghici (UNPR, S&D), Vasilica Dăncilă (PSD, S&D), Doru Frunzulică (UNPR, S&D), Maria Grapini (PC, S&D), Cătălin Ivan (PSD, S&D), Monica Macovei (independent, PPE), Siegfried Mureșan (PMP, PPE), Ramona Mănescu (PNL, PPE), Dan Nica (PSD, S&D), Norica Nicolai (PNL, ALDE), Cristian Preda (independent, PPE), Ioan-Mircea Pașcu (PSD, S&D), Laurențiu Rebega (PC, S&D), Daciana Sârbu (PSD, S&D), Claudia Țapardel (PSD, S&D), Ciprian Tănăsescu (PSD, S&D), Adina Vălean (PNL, PPE)

Împotriva căsătoriilor homosexuale: Daniel Buda (PNL, PPE), Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), Csaba Sogor (UDMR, PPE), Iuliu Winkler (UDMR, PPE), Theodor Stolojan (PNL, PPE). - Dumnezeu să-i binecuvinteze!

Abținere: Traian Radu Ungureanu (PNL, PPE)

Absenți: Sorin Moisă (PSD, S&D), Renate Weber (PNL, ALDE), Eduard Hellvig (PNL, PPE), Victor Negrescu (PSD, S&D), Emilian Pavel (PSD, S&D)

http://activenews.ro/cine-sunt-europarlamentarii-romani-care-au-votat-in-favoarea-casatoriilor-homosexuale_1891060.html