... nu au decăzut, nu au ajuns ca poporul, blestemaţi!

3.  Recabiţii  – nu au băut vin şi de aceea au rămas cu mintea clară, nu au decăzut, nu au ajuns ca poporul, blestemaţi

„Cuvântul rostit către Ieremia din partea Domnului, pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, sună astfel:  „Du-te la casa recabiţilor, vorbeşte cu ei şi adu-i în Casa Domnului, în una din chilii, şi dă-le să bea vin!” Am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, pe fraţii săi, pe toţi fiii săi şi toată casa recabiţilor şi i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lângă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Şalum, uşierul.  Am pus înaintea fiilor casei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi pahare şi le-am zis: „Beţi vin!” Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: „Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri; şi nici să nu zidiţi case, să nu semănaţi nicio sămânţă, să nu sădiţi vii, nici să nu stăpâniţi vii, ci toată viaţa voastră să locuiţi în corturi, ca să trăiţi multă vreme în ţara în care sunteţi străini.” – Ieremia 35:1-7.

Urmaşii lui Recab au primit de la tatăl lor nişte porunci care, pentru că le-au respectat, l-au determinat pe Dumnezeu să-i binecuvinteze. Între aceste porunci a fost şi interdicţia totală, nici măcar câte un şpriţ pe zi, de a consuma alcool. Rezultatul a fost unul extraordinar. Dumnezeul Preaînalt s-a uitat spre ei, cu plăcere, când tot poporul era întinat cu păcate (şi) din cauza faptului că aveau mintea tulbure de la alcool, nu mai deosebeau între voia lui Dumnezeu şi păcat. 

Binecuvântarea Celui Sfânt a fost vărsată peste ei. Din ce cauză? Pentru că au ales că asculte de talăl lor care le-a interzis total consumul de alcool şi ei astfel au fost oameni care nu şi-au pierdut valorile, mintea le-a rămas lucidă şi au continuat să trăiască o viaţă de sfinţenie.

Când armatele duşmane făceau prăpăd, spintecau pântecele femeilor însărcinate, ucideau copiii, treceau cu copitele cailor peste cei bătrâni, recabiţii aveau parte de protecţia lui Dumnezeu, siguranţa le era garantată.

Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem că ruperea de alcool trebuie să fie totală!

Nu otravă! Hrană pentru copilul tău!

       Pe site-ul Descoperă.ro (aici) este o "porcărie" numită "studiu" prin care ni se cere în mod indirect să nu mai semănăn Cuvântul în copiii noştrii.

      Cuvintele din acest pseudo-studiu sunt minciuni ieftine - un studiu foarte slab. Trei argumente prin care demonstrez necesitatea ca ai noştrii copii să fie "hrăniţi" în permanenţă cu istorioare din Biblie: 

   1. "Poveştile religioase" din Biblie nu sunt poveşti sunt fapte istorice dovedite arheologic şi ştiinţific! 

   2. Întâmplările din Biblie, religioase, au născut cele mai nobile caractere şi cele mai dezvoltate state: SUA, Olanda, Germania, Norvegia, Elveţia etc. E adevărat ca azi au decăzut moral dar baza lor, cultura lor de sute de ani, de la Reformă, a fost biblică.

   3. Cei mai mari artişti ai lumii, pictori, sculptori, compozitori, din secolele XIV-XIX au fost creştini, oameni care au trăit emoţia creştină, oameni cu teamă de Dumnezeu, oameni plini de "poveştile" biblice.

    Să nu obosim ca în fiecare zi să le povestim, într-un mod cât se poate de viu şi colorat dar fără să denaturăm Cuvântul, istorioarele Bibliei copiilor. 

P. S. Levi mă pune în fiecare zi să-i spun câteva istorioare. Deja are câteva preferinţe: Samson şi leul, David şi Goliat, David şi ursul, Iona aruncat în mare şi înghiţit de peşte, Învierea Tabitei etc.

... interzis total la alcool!

2.   În calitate de preoţi şi temple, concomitent, ai/ale Dumnezeului  Preaînalt, avem interzis total la alcool!

 „Domnul a vorbit lui Aaron şi a zis: <<Tu şi fiii tăi împreună cu tine să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, când veţi intra în Cortul întâlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri, ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat,  şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise>>”. – Levetic 10:8-11.

Dumnezeu le-a interzis preoţilor în mod categoric consumul de alcool când erau în slujbă înaintea lui Dumnezeu în Cortul Întâlnirii şi apoi în Templul de la Ierusalim. Ei puteau să consume alcool dar nu când slujeau înaintea lui Dumnezeu pentru a putea aduce jertfele şi închinarea într-un mod plăcut, conform rânduielilor cerute de Dumnezeu şi astfel să nu fie omorâţi de Creator. Ei trebuiau să deosebească ceea ce este sfânt de ceea ce nu este sfânt, ceea ce este curat de ceea ce nu este şi să fie capabili să-i înveţe pe evrei corect Legea.
 Ca să nu comită greşeli, ca să aibă mereu mintea limpede, Dumnezeu a cerut preoţilor să nu consume deloc alcool când slujesc. 

Ce legătură are acest episod cu noi? Noi, în Noul Legământ, suntem preoţi şi templu, simultan, ai Dumnezeului Preaînalt.

„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;” - 1 Petru 2:9.

„ Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?”- 1 Corinteni 6:19.

Toţi pocăiţii sunt preoţi care mijlocesc pentru oameni înaintea lui Dumnezeu (1 Tim. 2:1-5), dar suntem şi locuinţa lui Dumnezeu, templul Duhului Sfânt, dacă am stăruit după Duhul Sfânt. Dacă preoţii din vechime slujeau cu pauză şi nu erau prezenţi tot timpul înaintea lui Dumnezeu în Cort sau Templu, noi trebuie să fim sfinţi şi să ne rugăn neîncetat, mereu,  noi suntem preoţi perpetuu, iar trupul nostru este mereu templul Duhului Sfânt. Noi nu avem pauză. În calitate de preoţi şi templu ai lui Dumnezeu noi trebuie să avem mereu mintea limpede, să putem să deosebim tot timpul voia sfântă a lui Dumnezeu de mizerile lumii şi să facem o slujire după Cuvânt căci Dumnezeu este şi un foc mistuitor şi este vai de cei care fac cu nebăgare de seamă lucrarea Lui.

      Aşadar noi avem interzis tot timpul la alcool tocmai pentru că suntem preoţi şi temple iar slujirea noastră  înainte lui Dumnezeu nu este una cu pauze şi concedii!

Mai bine înecat cu apă, cu o piatră de moară la gât, decât consumator de alcool!

Otrava și blestemul minții, trupului și a societății!

            Mulți astăzi se numesc pocăiți, chiar se consideră pe calea Domnului dar consumă alcool. Au și ei argumentele lor – din Biblie. Nu vreau să mai menționez nici un argument pe care mulți se așează ca să bea alcool dar scriu toate argumentele pe care la ora actuală le-am găsit, argumente prin care spun deplin convins că alcoolul este blestemul minții, al trupulu și al societății! Menționez că mai multe din argumente sunt culese de la doctori,  slujitori etc.

1. Mai bine înecat cu apă, cu o piatră de moară la gât, decât consumator de alcool!

„Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire”. - Romani 14:21

Potrivit acestui verset toţi cei care doar beau vin ocazional, câte un pahar pe zi sau zece, ei nu sunt beţivi că nu se îmbată, trebuie să renunţe la a mai consuma alcool. De ce? Pentru că ei prin consumul de alcool îi fac să păcătuiască pe foarte mulţi care au avut probleme cu alcoolul şi pe care Dumnezeu i-a eliberat. Ei sunt nu o mireasmă de la viaţă către viaţă, ci otravă, putoare pentru că ei îi determină pe mulţi să ajugă din nou la vechile lor păcate dar se poate chiar şi ei să ajungă să consume alcool până la beţie. Căci bine a spus cine a spus: „Îl răstorn eu pe el ca să nu mă răstoarne el pe mine!”

Este grav să faci pe cineva să păcătuiască. Scriptura spune: „Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării”. – Matei 18:6.

Suntem noi conştienţi cât de grav este să facem pe cineva să păcătuiască? Un frate care a fost în patima alcoolui din cauza „libertăţii în Hristos” a unora de a bea numai câte un pahar pe zi ajunge să fie din noi prins în patima alcoolului, ajunge din nou în şanţuri, ajunge din nou robul dracilor, al Diavolului. Dacă ajunge în această stare din cauza mea că îmi permit câte un păhărel mai bine să fac de pe acum ce a spus Mântuitorul.

Este clar că unii vor spune – textul ne spune că este bine să nu mâncăm nici carne. Da textul asta spune. Dar contextul ne spune ce fel de carne. Era carne de la templele păgâne, carne rămasă de la jertfele pe care unii le aduceau zeităţilor. Pavel a mai spus la Corinteni că pentru el un idol nu este nimic şi că el ar putea să mănânce acea carne dar totuşi pentru că există fraţi care se poticnesc el niciodată nu v-a mânca acea carne tocmai să nu-i facă pe fraţi să păcătuiască. Este grav să-i faci pe alţii să păcătuiască – nu numai prin „libertatea la alcool” ci şi prin decolteu, fuste şi rochii scurte, muşchi, freze, spiritul lumii etc. etc.

Aşadar – dacă ne temem de Dumnezeu, dacă vrem să fim mântuiţi – să împlinim Cuvântul. Dacă există unul, acum sau mai târziu, care se poticneşte când fraţii beau alcool din cauza acelui frate să nu mai beţi alcool, toţi cei care beţi! Da, acel pahar, renunţaţi la el! Mai important este un suflet decât toată lumea materială, cu atât mai mult decât un pahar de vin, bere, şampanie. Fiți sfinți!

Fiii lui Mamona în Casa lui Dumnezeu!

„Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri”. -1 Timotei 6:10.

Dumnezeu nu greşeşte! Rădăcina tuturor relelor este lăcomia de bani. Pentru cei puţin credincioşi vreau să aduc câteva argumente. Din cauza lăcomiei de bani sunt oameni care îşi fură semenii pentru organe, prostituţie, din cauza lăcomiei există trafic de droguri, industria tutunului duduie, cea a alcoolului aşişderea, industria armamentului a atins cote record, spargeri, corupţie generalizată, crime  etc. etc. - toate din cauza banului.

            Iubirea de bani este şi în Biserica lui Dumnezeu. Nu mă refer la cea care este între membrii Bisericii care sunt mai mult „consumatori”. Iubirea de bani este prezentă în rândul slujitorilor de la altar. Există o simonie generalizată în rândul multor cântăreţi şi predicatori, evanghelişti, păstori. Este catastrofal!

            Îmi spunea cineva odată despre un păstor că are o două reguli: „1. Nu refuza niciodată nimic! 2. Dacă nu ţi se oferă ceva, cere!”

            Credeţi că acesta este un caz izolat? Nu! În Biserica lui Dumnezeu au intrat nişte morţi spiritual, nişte mumii, au intrat fiii lui Mamona care nu mai au nici un pic de teamă de Dumnezeu şi care vând pe bani harul lui Dumnezeu. Au tarife prestabilite. Nu vin dacă nu sunt cazaţi la hotel, dar nu orice hotel, nu cântă mai mult decât este înțelegerea sau nu predică peste timpul stabilit în "contract".

Există o regula clară pe care nu o poate eroda timpul, cultura sau prestigiul:  „Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” . - Matei 10:8

            Harul lui Dumnezeu pe noi nu ne-a costat nimic. Nu ne-a cerut Dumnezeu nici un ban, nici un bun în schimbul harului pe care El l-a dat. Cum îşi pot permite unii să aibe tarife? Să nu se deplaseze dacă nu au discutat preţul?

200 de euro  atât este tariful pentru a cânta la o nuntă care va avea loc pe 16 august 2014 şi banii ăştia, pe care eu îi câştig într-o lună întragă de muncă, îi câştigă unul, nu o „trupă”, care se crede mântuit prin har, dar el vinde harul lui Dumnezeu pe bani, pe bani mulţi! Ce are acest om de la sine? Nimic: sănătatea este de la Dumnezeu, harul mântuirii tot de la Dumnezeu, talentul său este meritul Lui, mesajul cântărilor, că sunt compuse de el sau sunt compuse de alţi fraţi sunt tot prin mila şi inspiraţia lui Dumnezeu. Ce contribuţie are acest om? Nici una. Dar el, cântăreţul, predicatorul, ce face?  Face din mila lui Dumnezeu sursa lui de câştig, se transformă în fiul lui Mamona. Cere câteva sute de euro pentru câteva cântri sau o predică de 45 de minute. Vă daţi seama ce sume ar pretinde dacă ar putea să facă minuni?

 Problema cea mai mare este că sunt pline Casele de Rugăciune de aceşti oameni, problema este că sunt chemaţi şi mulţi sunt „cercetaţi” la slujirea acestor fii ai lăcomiei.

            Să nu mă înţelegeţi greşit. Cred din toată inima că slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie ajutaţi, cheltuielile de transport, cazare, masă trebuie să fie acoperite, poate şi ceva pe deasupra, sunt de acord cu Bisericile care au posibilitatea să-şi salarizeze păstorul. Dar asta este una şi a cere tu, a stabili tu tariful, a negocia ca la târg suma – este total diferit. Slujitorul care cere, care nu trăieşte cu încrederea deplină că Dumnezeu îi va purta de grijă deoarece face lucrarea Lui, este un fiu al Mamonei, el nu duce lumină, cântările şi predicile lui care pot să fie pline de Numele Domnului, pentru că pornesc dintr-o inimă neagră, plină de lăcomie, (cântările şi predicile) sunt otravă, venin, moarte, dezastru. Mai bine unul care nu are vocea „chiar atât de bună” dar care are inima pentru Domnul pentru că ceea ce produce transformarea nu este sunetul şi vocea ci însoţirea Duhului Sfânt. Pe unul plin de lăcomie, chiar dacă tehnic cântă de nota 10, nu-l însoţeşte Dumnezeu şi nu vorbeşte prin el nici măcare cum a vorbit prin măgăriţa lui Balaam. În schimb unul, care tehnic este de nota 5, dar îşi dă silinţa, se încrede în Domnul, are o viaţă de sfinţire, umblă după plinătatea Duhului, are parte de însoţirea lui Dumnezeu şi Dumnezeu transformă inimi. Bine este să îşi facă partea lui de nota 10 şi să fie şi un sfânt care să se încreadă în Dumnezeu ca lucrarea să fie însoţită de Duhul Sfânt. Dar dacă încă nu poate să fie şi şi, mai bine cel de nota 5 dar care are parte de ungerea Duhului decât cel de nota 10 dar care vine cu legiunile de draci după el.

                                                                    

                     Doamne Isuse Hristoase ai milă de Biserica Ta că mulţi se cred purtători de har dar sunt purtători de draci, de duhuri de lăcomie, mândrie, neascultare şi Biserica se bucură de otrava lor crezând că au parte de apă de Sus!

Înapoi la Scripturi!

"Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui." Efeseni 1:13-14

      Foarte mulţi cred azi, inclusiv penticostali, că pecetluirea cu Duhul Sfânt de aici din text are loc la naşterea din nou. Nu este adevărat, este vorba despre BOTEZUL DUHULUI SFÂNT! De ce?

    1. Lucrarea Duhului de aici din text este BOTEZUL DUHULUI SFÂNT. BOTEZUL CU DUHUL SFÂNT, CINCIZECIMEA, ESTE FĂGĂDUINŢA ("care fusese făgăduit") -  "Şi iată că voi trimite peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”. Luca 24:49.
     2. Contextul de la Fapte 19 ne arată clar cum au fost creştinii din Efes pecetluiţi cu Duhul Sfânt - toţi au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi vorbeau în alte limbi şi proroceau. Acestor creştini pecetluiţi cu Duhul Sfânt le reaminteşte apostolul Pavel lucrarea care a avut loc cu ei cu câţiva ani în urmă.

     3. Duhul Sfânt - arvună, garanţie că Hristos ne va lua cu El, sau plinătatea Duhului Sfânt, care nu poate avea loc fără momentul BOTEZULUI DUHULUI SFÂNT, şi care este în concordanţă perfectă cu Pilda fecioarelor înţelepte, Matei 25, fecioare care au fost luate pentru că au avut candelele pline cu untdelemn - unul dintre simbolurile Duhului Sfânt. 

    Pasajul de la Efeseni 1:13-14 vorbeşte în mod clar despre momentul în care o persoană este botezată cu Duhul Sfânt. Vedem încă odată că toţi pocăiţii trebuie să aibă parte de botezul cu Duhul Sfânt şi să aibă plinătatea Duhului. 

   Să facem efortul să trecem peste îndoctrinările noastre care ni se par foarte bune şi biblice, să trecem peste punctele de vedere ale multor, foarte multor, teologi, predicatori, prieteni, membri ai familiei şi să mergem înapoi la Scripturi!

Duhul Sfânt – Dumnezeu – sau a te raporta la el exact cum s-au raportat la El Domnul Isus şi apostolii

Duhul Sfânt – Dumnezeu – sau a te raporta la el exact cum s-au raportat la El Domnul Isus şi apostolii

            

(partea a IV-a)

            Duhul Sfânt este Dumnezeu. Are aceiaşi natură ca Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul. Pentru că acesta este adevărul apostolii la Fapte 15:28 au spus: „...Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă...”.[1]

            Unii pot să râdă, să se amuze şi să spună cu dispreţ: „pe baza acestei afirmaţii afirmi că Duhul Sfânt nu e obiect, energie, persoană ci e Dumnezeu?”.

            Da!!! Sunt şi alte pasaje, multe alte pasaje, din Scriptură care spun că  Duhul Sfânt este Dumnezeu dar dacă acest pasaj nu ne lămureşte acest adevăr nici un altul nu ne va lămuri.

            Afirmaţia de mai sus nu este o afirmaţie ieftină. Biserica se confrunta cu o mare porblemă. Erau în Biserică  oameni care spuneau că nu este suficientă credinţa în Domnul Isus pentru a fi mântuiţi ci trebuie şi tăierea imprejur. În acest cotext la Ierusalim a avut loc un prim conciliu care nu a fost condus nici de papa, nici de patriarhul ecumenic ci de însuşi Duhul Sfânt. Apostolii erau călăuziţi de Duhul Sfânt nu doar teoretic ci în mod evident. Au înţeles când Domnul le-a spus ceea ce  Ioan a consemant în evanghelia sa la capitolele 14, 16 că Mângâietorul care va veni este o Persoană exact ca Domnul, de aceiaşi natură. Ei ştiau că Duhul Sfânt îi însoţeşte, că le vorbeşte iar  mai mult ca toate ştiau că Duhul e Dumnezeu.

            Problema care s-a ivit nu a fost orice problemă. Cei care spuneau că este nevoie de tăierea împrejur ca omul să fie mântuit aveau ca argumente legea. În acest context nu era suficientă autoritatea apostolilor pentru a combate legea dată prin revelaţia de aceea a intervenit Cel care a dat legea Dumnezeu-Duhul Sfânt. Prin autoritatea Lui de Dumnezeu a reglementat că legea nu mai are nici un rol ca omul să ajungă la mântuire, omul nu este mântuit prin lege.

            Dincolo de toată această dezbatere teologică acceptată sau nu de om ceea ce este cert este că pentru apostoli Duhul Sfânt era Dumnezeu nicidecum obiect, energie sau persoană.

            Dacă îl considerau pe Duhul Sfânt obiect, energie sau persoană nu se bazau pe autoritatea Lui. Dar eu au fost convinşi că Duhul Sfânt este Dumnezeu şi din acest motiv au ales nu doar să-I asculte vocea ci şi să o respecte cu stricteţe.

            Numai când vom înţelege că Duhul Sfânt este Dumnezeu aşa cum l-a prezentat Domnul Isus, de aceiaşi natură cu El, Dumnezeu care mângâie, apără, călăuzeşte, sfinţeşte, ridică, împuterniceşte .... noi vom căuta să ne boteze. Dar dacă îl vom considera numai o împuternicire pentru lucrare suntem în pericol de a-L limita şi considera doar un obiect sau o energie care ne e de folos în lucrare.  

Duhul Sfânt este exact ca Hristos în natură, e Dumnezeu. Şi cum de Hristos toţi avem nevoie ca să fim mântuiţi tot aşa toţi avem nevoie şi de Duhul Sfânt ca să ne ajute să rămânem în mântuire. Să fiu mai explicit – omul prin sine nu se poate mântui nici măcar prin lege şi de aceea Hristos Domnul a murit şi a înviat ca noi să fim consideraţi neprihăniţi. Suntem neprihăniţi prin Domnul Isus dar firea noastră nu a murit, ea este activă şi poate să ne determine să ieşim din Hristos. Dumnezeu care e a toate ştiutor a pus la dispoziţia omului, ca acesta să nu cadă   de pe calea Lui,  un ajutor – pe Sine-Duhul Sfânt, ca prin ajutorul Lui, al Duhului Sfânt omul să poată să biruie firea din el. Duhul Sfânt vine în ajutorul și în inima fiecăruia care însetează după El, crede în lucrarea lui Hristos[2], se pocăieşte şi curăţeşte în Sângele Mielului şi stăruie să-L primescă – Duhul Sfânt intră în inima omului în urma rugăciunilor stăruitoare ale acestuia[3] - iar apoi Îl ajută pe om în lupta pe care acesta o dă dacă omul ascultă de glasul Duhului Sfânt.

            E dureros că în loc ca cei care se raportează greşit la Duhul Sfânt să se împuţineze rândurile lor cresc. Cu toate acestea pentru cei care sunt sinceri sper ca aceste rânduri să le fie de ajutor în a se raporta la Duhul Sfânt exact ca şi la Dumnezeu, în a dorii prezenţa Lui în viaţa lorîn , a-I asculta glasul, a-I pecetlui pentru ziua răscumpărării.

---

[1] Biblia – tratucerea Dumitru Cornilescu.

[2] Ioan 7:37-39.

[3] Luca 11:13.

Duhul Sfânt – persoană cu p mic – sau păcăliţii care prorocesc la comandă

Duhul Sfânt – persoană cu p mic – sau păcăliţii care prorocesc la comandă

(partea a III-a)

           

Reverența face diferența. „Așa vorbește Domnul”, zic unii și sub acest paravan își spun ei părerile. Ca să exemplific: o tânără lângă poza în care era ea însărcinată a scris  că o să aibe o fetiță pentru că a avut o prorocie în care i s-a spus că e însărcinată cu o fetiță. După câteva luni s-a dus la doctor și i-au spus că o să mai aibă un băiat. Șoc!

 Nu denigrez prorocia. Să mă păzească Dumnezeu de asemenea păcate. Dar îi denigrez”, dispreţuiesc pe proroci care prin faptul că își permit să vorbească de la ei implicit se raportează la Duhul Sfânt  ca la o persoană cu care te poți lua de șireturi. Din păcate mulți au pierdut noțiunile sfinte. Sunt puțini acei care atunci când rostesc numele lui Dumnezeu îl rostesc cu cinste, reverență, frică. Ori că spun Dumnezeu ori că spun stâlp e totuna pentru foarte mulți pocăiți. Am devenit insensibili. Problema e că această împietrire a simțurilor este mult mai gravă la cei care spun așa vorbește Domnul când nu vorbește Domnul ci vorbeşte domnul sau doamna. Aceste persoane sunt persoane care, involuntar sau voluntar, comit păcatul de-a se pune în locul lui Dumnezeu. Odată unul dintre cei mai frumoși îngeri a vrut să se ridice si să fie ca Dumnezeu. Dumnezeu a reacționat drept față de o asemenea atitudine. Gândindu-mă la istoria lui Lucifer dar și la cei care se ridică mai sus ca Duhul Sfânt mă întreb: cât de mare este păcatul acestor oameni? Să spui că vorbele tale sunt vorbele lui Dumnezeu? Să te iei cu Duhul Sfânt de şireturi. Oare sunt termeni care să descrie modul în care vor fi tratați astfel de oameni de Dumnezeu?

            În Evanglelia după Matei la capitolul 7 ne sunt prezentați unii care au prorocit chiar în Numele Domnului. Tind să cred că au fost oameni care au spus așa vorbește Domnul și a vorbit domnul, omul. De remarcat este faptul că aceștia, conform pasajului, au prorocit în Numele Domnului însă Domnul nu avea nici un mesaj pentru ei. Relația Lui cu ei era inexistentă și totuşi au prorocit. Astfel de oameni la umbra Numelui Domnului au rostit mesaje acțiuni prin care s-au raportat la Duhul Sfânt ca fiind o persoană dar nu orice persoană ci una care, din punctul de vedere al acestor proroci, trebuie să stea deoparte și să învețe de la ei. Atitudinea unor astfel de oameni este cam așa: „Duhule Dfinte, zic ei, stai aici într-un  colț și privește la mărețul expert. În timp ce privești vezi ca nu cumva să scoți vre-un zgomot sau să transmiți vreun mesaj care să mă dea de gol că o să am mari probleme”.

            Astfel de oameni nu au nici cea mai mică frică de Dumnezeu. Frica lor este acea sa nu fie deconspirați. Nu-i interesează absolut deloc că se raportează la Duhul Sfânt ca la o persoană, cu p mic, căreia îi dau ei lecții. Mă mir de multe ori de ce nu reacționează Dumnezeu încât să-i  demaște pe loc pe astfel de defăimători, morminșie văruite, nori fără apă, călăuze ale înturenicului dar a spus ca dupa fapte îi vom cunoaşte.

            Probabil că au ajuns în această stare de dumnezei pornind de la pasajul din 1 Corinteni 14 unde Duhul Sfânt prin apostolul Pavel învăța:

Cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece. Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă.  Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.  Duhurile proorocilor dunt supuse proorocilor;

            Este probabil ca afirmația duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor să fie interpretată de mulți că Duhul Sfânt este supus prorocilor. Pasajul vrea să elimine îndoielile celor cărora Duhul le-a dar un mesaj și care probabil credeau că trebuie în acel moment să tramsmită mesajul. Duhul vine să le spună că nu greșesc cu nimic dacă se așteaptă unul pe altul. Mesajul are trebuie înțeles de către cei cărora li se adresează. Iar dacă pentru a fi înțeles trebuie să fie transmis mai târziu nu e nici o problemă. Aici nu se spune că Duhul Sfânt este supus omului. Se spune că mesajul odată transmis de Duhul Sfânt, omul, poate să mai aştepte când să-l spună. Se poate ca mulți să fi pornit de aici în a face din Duhul Sfânt învățăcelul lor. Dar problema raportării la  Duhul cu obrăznicie e mult mai veche. Cele mai multe cazuri de proroci care proroceau la comanda lor sau a altora, nicidecum a lui Dumnzeu, le găsim in Vechiul Testament. Proroci care proroceau în funcție de sumele pe care le primeau. Erau ca niște automate, tonomate, în care bagi bani și în funcție de bani sunt produsele. Aceștia considerau pe Dumnezeu ca fiind dumnezeu, un idolaş.

            Cauzele pentru care prorocii au ajuns să se raporteze la Duhul Sfânt cu multă lejeritate au fost și sunt: lipsa fricii de Dumnezeu, pierderea portretului biblic al lui Dumnezeu, lipsa unei relații continue cu Dumnezeul Preaînalt, dorința de a ieși în evidență și bunurile materiale pe care oamenii le oferă celor pe care-i folosește Dumnezeu. Cu siguranță că mai pot fi găsite și alte cauze  dar un fapt este cart: nici o cauză nu-i va proteja pe cei care fac din Duhul Sfânt o persoană căreia acești ziși proroci îi dau lecții.

Duhul Sfânt – energie – sau păcăliţii care exersează în patru labe, urlă ca şi lupii şi râd cât ţine „energia”

Duhul Sfânt – energie – sau păcăliţii care exersează în patru labe, urlă ca şi lupii şi râd cât ţine „energia”

 (parte a II-a)

            Sunt oameni care „sub puterea Duhului Sfânt” fac ca şi animalele. Şi dacă se comportă ca şi animalele se manifestă aşa cât îi ţine „puterea”. Aceşti oameni se raportează la Duhul Sfânt ca la o energie sau ca la un energizant.

 Realitatea este că nu doar cei care fac ca și animalele se raportează la Duhul Sfânt ca la o energie. Pocăiții penticostali de multe ori, fără să-și dea seama, se raportează la Duhul Sfânt ca la o energie.

            Momenetle de stăruință – în imaginarul nostru – sunt momente în care efectiv, cred unii ne reîncărcâm bateriile. Limbajul nu e greşit. Ceea ce este imaginea pe care unii şi-au format-o despre această reîncărcare. Aceasta (reîncărcarea) este văzută ca fiind acțiunea prin care este vărsată în  noi o substanță. Acestă substanță cu trecerea timpului se evaporă. Se pierde. Momentele de apatie sunt văzute ca fiind momente în care energia care ne dădea elan cândva este într-o cantitate puțină sau deloc.

            Am făcut din Duhul Sfânt o energie, un energizant. Mergem la Biserică ca și cum am merge cu mașina la peco ca să ne umplem de energie.

            Stai. Dacă gândești așa oprește-te! Duhul Sfânt nu este o energie. Duhul Sfânt este Dumnezeu, Ființă Personală care întradevăr vine în inima cuiva și poate să plece din inima cuiva. Dar starea noastră spirituală este pe culmi sau în vale nu în funcție de nivelul, cantitatea, dimensiunea fizică a prezenței Lui în inimile noastre. Ci în funcție de modul în care noi alegem să-I supunem firea nostră Lui după ce El a intrat în inimă. În funcție de modul în care noi alegem să fim smeriți și să Îi acceptăm suveranitatea şi să-I respectăm voia. Cantitatea care ne energizează aici nu este dată de volum sau de greutate ci de sensibilitatea nostră la călăuzirea lui, de receptivitatea noastră la modul Lui de a ne îndruma. Pot să fie oameni plini de Duhul Sfânt – în termenii noștrii gen Anania și Safira  cu siguranță erau că nu cred că trecuseră multe zile de când au fost şi ei botezaţi cu Duhul Sfânt – dar de fapt ei erau goi în sensul că nu mai ascultau de călăuzirea Duhului Sfânt.

            Probabil că pentru Anania și Safira momentul Cincizecimii a însemnat starea de culme. Starea în care au atins punctul culminant. Aceast imaginar este unul fals. Momentul în care cineva primește Duhul Sfânt este greșit să fie identificat ca fiind starea de culme și este de asemenea greșit să fie identificat numai cu starea sentimentală, euforică care este atunci peste acea persoană.  Acel moment înseamnă de fapt momentul în care firea trebuie să fie suspusă cu mult mai multă putere glasului Persoanei, Îndrumătorului care a intrat în inima aceea în plinătate.

Botezul cu Duhul Sfânt nu este un moment de culme ci este momentul de început, acest moment face parte din „adevărurile începătoare”. De aceea momentul primirii Duhului Sfânt trebie să fie la începutul vieții de credință. Iar starea fizică din acele momente, care se va repeta poate diferit dar asemănător la fiecare reumplere cu Duhul Sfânt, nu trebuie să eclipseze adevărata lucrare a Duhului, ascultarea noastră de călăuzirea Lui pentru a ne asemăna tot mai mult cu Hristos. Manifestarea nu trebuie să devină scop pentru că ea este consecinţă, efect. Manifestarea (rugăcinea tare sau în şoaptă, vorbirea în alte limbi, sentimentele din acele clipe) sunt efecte ale apropierii noastre de Dumnezeu, ale pogorârii lui Dumnezeu Duhul Sfânt în inimă.  Umplerea are ca și consecințe manifestări „ciudate” sau nu dar aceste manifestări nu trebuie să umbrească scopul pentru care a venit Duhul Sfânt acela de-a ne călăuzi, împuternicii, ajuta, de-a ne forma pentru Dumnezeu  

            Unii cred că este o energie și că de fiecare dacă la stăruință se umplu de această energie iar mai apoi se descarcă ca iar la stăruință se se umple. Nu este așa. Duhul Sfânt este Persoană care în momentele de stăruință îți face simțită prezența în mod mai deosebit. După stăruință  prezența Lui rămâne și cu toate că efectele prezenței Ei nu mai sunt atât de puternice pentru trup prezența este reală, la fel de reală, pentru că El este omniprezent. Aerul este la prezent mereu lângă noi doar că atunci când bate vântul îl simţim mai puternic. Ceea ce ne derutează pe noi este că dacă nu simţim efectele credem că Duhul Sfânt nu mai este. El este şi la fel ca atunci când îl simţim puternic efectele prezenţei şi atunci când nu le simţim noi trebuie să căutăm să-I auzim vocea  în permanenţă. El nu este un energizant.

            Am văzut pe mulți care făceau ca lupii și câinii. Făceau așa până oboseau. Atunci se termina energia adică din punctul lor de vedere Duhul pleca. Dacă ar avea minima lumină de la Duhul Sfânt care este Persoană ar înțelege că El este prezent nu ca omul să se manifeste. Nu este scopul lui ca omul să vorbescă în limbi. Scopul Lui este ca omul să fie întărit iar pentru că pentru aceasta (a fi întărit) sunt necesare rugăciunile în limbi şi de aceea a ales să lucreze astfel. Dar rugăciunile în alte limbi, această manifestare nu este un scop în sine. Ea duce la un scop – omul să fie mai aproape de Dumnezeu, omul să se sfinţească tot mai mult. Şi acum eu întreb care este scopul lătratului, al urlatului?  Este unul clar pentru cei care se raportează la Duhul Sfânt ca la o energie – certifică prezenta energiei şi atât. Dar Duhul Sfânt nu este energie ci este Persoană. El nu se mărgineşte la urlete şi lătrături. Nu acesta e sopul Lui. El nu vrea ca omul să se manifeste, să facă din manifestări un scop. Ci El urmăreşte ca prin manifestările Lui omul să fie mai aproape de Dumnezeu.

            Greșim dacă considerăm că Duhul Sfânt este o energie. El este Persoană. În calitate de persoană ne vorbește şi de aceea şi noi vorbim iar dincolo de acestea El vrea ca acest dialog să ne ridice spre Dumnezeu nu să ne coboare sub nivelul animalelor. Vrea ca noi să Îi ascultăm glasul.

Obiect, energie, persoană sau Dumnezeu? Despre Duhul Sfânt - Obiect – sau păcăliţii care pocnesc din degete – ei dau Duhul tuturor peste care-şi pun mâinile. Se comportă ca și cum Duhul Sfânt este obiectul lor

Obiect, energie, persoană sau Dumnezeu -

despre Duhul Sfânt

 (prima parte)

Obiect – sau păcăliţii care pocnesc din degete – ei dau Duhul tuturor peste care-şi pun mâinile. Se comportă ca și cum Duhul Sfânt este obiectul lor

În funcţie de înţelegerea pe care o avem despre un obiect folosim acel obiect. Dacă ştim că un pahar de sticlă e folositor pentru a bea cu el nu îl vom folosi ca să batem cu el cuie. Nu vom folosi o furculiţă  ca să mâncăm cu ea ciorba. Ştim că ea se foloseşte pentru mâncarea alimentelor solide.

E anormal să foloseşti un obiect într-un domeniu pentru care el nu a fost creat. Dar cu toate acestea sunt oameni care deşi e anormal să mănânce sticlă ei mănâncă sticlă, alţii ştiu că e anormal să nu respecte ghidarea pe care o oferă un semafor şi totuşi nu o respectă. Şi din acest punct de vedere sunt oameni care au probleme şi oameni care îşi fac probleme.

Nu numai obiectele trebuiesc întrebuinţate în funcţie de caracteristicile lor şi în funcţie de specificul pentru care au fost create ci şi oamenii. În funcţie de părerea pe are o avem despre o persoană ne raportăm la ea. Ne ducem la doctor dacă suntem bolnavi nu ne ducem la electrician. Ştim că medicul poate într-un fel sau altul să ne facă bine. Dacă ei nevoie să construieşti o casă bine nu cauţi un tinichigiu ca să ti-o zidească. Şti că tinichigiul se ocupă de „cârpirea” maşinilor nu de zidărie.

Cu toate că vor exista mereu (cât va fi pământul acesta) oameni care să se raporteze greşit la obiecte şi persoane ceea ce este dureros este că şi Duhul Sfânt este perceput greşit și implicit cei care-L percep greșit se raportează greșit la El.

 Sunt oameni care cred că El, Duhul Sfânt, este obiect, energie sau persoană. Dacă credem că El este obiect ne vom comporta cu El ca fiind obiect. Adică vom crede că este proprietatea noastră. Dacă vrem să-l dăm cuiva îl dăm iar dacă nu vrem să-l dăm nu-l dăm. Dacă obiectul are anumite calităţi îl folosim în funcţie de calităţile sale.

Dacă ne raportăm la Duhul Sfânt ca fiind energie ne vom comporta ca oameni cu „viziunea” de a poseda energia.

Dacă-L privim pe Duhul Sfânt ca pe o persoană vom avea tendinţa să „ne luăm cu această persoană de şireturi”. Dar dacă conştientizăm că Duhul Sfânt este Dumnezeu vom înţelege că trebuie să fim cel puţin supuși Lui.

            Lumea e mare, fluidă, contagioasă. Aceste caracteristici au ajutat-o să intre în Biserică. Şi de când lumea a intrat în Biserică sunt oameni care se comportă ca şi cum Duhul Sfânt ar fi:

Obiect – sau păcăliţii care pocnesc din degete – ei dau Duhul tuturor peste care-şi pun mâinile. Se comportă ca și cum Duhul Sfânt ar fi obiectul lor.

            Odată o persoană a întrebat „de ce nu mai sunt frați astăzi care să-și pună mâinile peste cei care nu au Duhul Sfânt – botezul cu Duhul Sfânt – ca și aceștia să primească botezul cu Duhul Sfânt?”.

            Din punctul meu de vedere această persoană, pe care eu am auzit-o întrebând, era o persoană care nu simțea nevoia după plinătatea Duhului Sfânt, nu tânjea de dorința de a căuta într-un mod deosebit pe Dumnezeu încât să primească Duhul Sfânt ci încerca să justifice lipsa de zel, de pasiune, lipsa dorinței de a stărui, lipsa setei din inimă  după Duhul, nu prin sine, prin starea sa, ci prin lipsa celor prin care Dumnezeu poate da Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte această persoană s-a comportat ca Naaman odinioară căruia omul  lui Dumnezeu i-a spus răspicat cum să se comporte ca să fie vindecat de lepră. Și cu toate că știa clar ceea ce trebuie să facă, pentru că inima lui era împietrită, îngâmfată, a ales cu greu să parcurgă pașii pe care Dumnezeu i-a stabilit ca să primească vindecarea.

            Mulți astăzi știu pașii pe care-i au de făcut ca să primească Duhul Sfânt dar comoditatea îi determină să găsească vinovați: „frate eu vreau să primesc Duhul dar unde sunt frații care să se roage ca să primim Duhul Sfânt?”.

            Asemenea frați au făcut din Duhul Sfânt un obiect de tranzacție care este condiționat de prezenta unora. La fel ca în economia de piață a liberului schimb. Dacă există capital şi piaţă există și dezvoltare. Capitalul şi piaţa asigură dezvoltarea economică. Condiționarea primirii Duhului Sfânt de actul punerii mâinilor lasă impresia că Duhul este considerat un obiect dependent de cel care-L posedă şi de cel care-L acceptă.

 Starea spirituală a celor care condiționează primirea Duhului Sfânt de actul punerii mâinilor i-a determinat creeze un imaginar defect cu privire la Duhul Sfânt și să  limiteze pe Duhul Sfânt la ceva pe care poți să-l primești indiferent de dorința obiectului (din punctul lor de vedere). Dacă eu (zice cel care condiționează primirea Duhului Sfânt de actul punerii mâinilor) vreau să-L primesc, îl primesc, singura condiție este ca cel care-L are să vrea să mi-l dea prin punerea mâinilor lui peste mine – asta înseamnă că tranzacția poate avea loc şi eu primesc obiectul. Comoditatea adusă de păcat i-a determinat pe mulți să renunțe la a avea dorinţă, pasiune, inima întreagă pentru Dumnezeu și să creeze argumente prin care să-și justifice că starea lor spirituală  nu este de vină. Nu ei sunt vinovaţii ci lipsa oamenilor spirituali.

            Petru și Ioan au fost trimiși în Samaria cu scop precis: cei care au primit Cuvântul să primească și Duhul Sfânt fiindcă Duhul Sfânt nu vine în inima cuiva dacă nu este curat vasul și dacă nu este cerut cu stăruință. Când Petru și Ioan au ajuns în Samaria s-au rugat pentru cei care au crezut ca să primescă și Duhul Sfânt. Petru și Ioan s-au rugat pentru cei din Samaria ca să primească Duhul Sfânt și în același timp aveau mâinile puse peste cei pentru care se rugau. Unii pot să creadă, conform acestui pasaj, că pentru a primi Duhul Sfânt este nevoie de oameni care să se roage pentru cei care nu au Duhul Sfânt cu punerea mâinilor şi automat dacă se roagă cu punerea mâinilor primesc Duhul Sfânt. Această teză dacă ar fi reală ar face din Duhul Sfânt un obiect, o putere care este transmisă în funcție de voința celor care o posedă. Dar pasajul nu ne permite să ne formăm o asemenea părere despre Duhul Sfânt.  Pericopa continuă spunându-ne că acolo era un om care atunci când a văzut că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor a crezut că Duhul Sfânt este ca un obiect. Modul în care și l-a închipuit pe Duhul Sfânt l-a determinat să se comporte față de Duhul Sfânt. A scos bani și s-a adresat „proprietarilor”. Vreau și eu această putere. Şocul i-a fost mare. Un blestem a fost rostit de către Petru tocmai pentru că și-a închipuit că Duhul Sfânt este un obiect.

            Dacă Simon Magul nu credea că Duhul Sfânt este un obiect comercial sau o putere comercială, crez al lui care a făcut ca pericopa să continue, noi probabil că eram justificați să credem că Duhul Sfânt se dă și că nicidecum nu El alege că intre, să se coboare, să umple inimile. Dar completarea pericopei ne ajută să înțelegem că Duhul Sfânt nu este un obiect manipulat prin punerea mâinilor și prin rugăciunea unora. Aceste două elemente sunt necesare sau pot să nu fie necesare pentru ca Duhul Sfânt să se coboare în inimă, să existe botez cu Duhul Sfânt, dar El nu coboară dacă acea inimă nu crede în promisiunea lui Hristos Domnul cu privire la Duhul Sfânt, dacă acea inimă nu simte nevoia profundă ca Duhul Sfânt să o umple. Cu siguranță că prin afirmația Samaria a primit Cuvântul  se înțelege că a primit și ceea ce Hristos a spus despre Duhul Sfânt, inclusiv ceea ce le-a spus Domnul ucenicilor – să nu se depărteze de Ierusalim ... . O sete puternică a fost în inima acestor samariteni, sete care s-a născut în urma spălării inimilor lor de către Sângele lui Hristos. Iar dincolo de acestea samaritenii au primit Duhul Sfânt nu pentru că Petru și Ioan și-au pus mâinile peste ei, ci pentru faptul că Petru și Ioan care se aflau sub călăuzirea Duhului Sfânt și-au pus mâinile peste samaritenii care cu inimile curate doreau ca Duhul să intre în ele.  

            Nu greșesc când spun că blestemul care a fost rostit pentru Simon în urma modului în care el s-a raportat la Duhul Sfânt este peste toți cei care îl văd pe Duhul Sfânt  ca pe un obiect iar din acest motiv (pentru că-L percep ca pe un obiect) văd în actul primirii Duhului Sfânt ca fiind necesare numai aceste două elemente: oamenii care se roagă și actul punerii mâinilor.

         Am văzut cândva o secvență - Duhul Sfânt era tratat ca fiind un obiect. Mă întreb: nu este aceasta hulă la adresa Duhului Sfânt?

          Am văzut un mare pastor. Pastorul acesta are o avere formidabilă. Nu e ceva rău să fi bogat. Dar e rău să fi bogat şi să îţi legi inima de bogăţiile acestei lumi. Acest pastor când se duce în misiune se cazează la cele  mai scumpe hoteluri, are proprietăți ca de boieri şi trăieşte ca un rege nicidecum ca unul a cărui împărăţie este în Ceruri. Acest om, fiu al  banului, al Mamonei, s-a rugat pentru unul ca să primească Duhul Sfânt. Omul nostru a început să rostească cuvintele puchi pu, puchi pu – probabil că văzuse ceva filme cu vrăjitoare şi spiriduşi. Au început să se bucure că a primit Duhul Sfânt.

   Nu știu la câte filme cu vrăjitoare s-a uitat respectivul care a rostit cuvintele puchi pu dar știu, sunt convins, din toată inima, că printr-un rob al Mamonei, printr-un om care urmărește să trăiască în huzur nu lucrează Duhul Sfânt ca alții să-L primească. Şi mai mult, ştiu, că nu omul îl controlează pe Duhul Sfânt ci Duhul Sfânt îl controlează pe om.

            Nu neg importanța prezenței fraților și a punerii mâinilor pentru ca cineva să primească Duhul Sfânt. Ele sunt capitale. Însă acestea trebuie să fie completate de o credință în mesajul lui Hristos despre lucrarea Duhului Sfânt, de o inimă curățită de Sângele Lui și plină de dorința de a fi locuită de Duhul  și nu în ultimul rând de frați care nu doar să fie prezenți și să-și pună mâinile ci  de frați care sub călăuzirea Duhului Sfânt să-și pună mâinile și să se roage.

            Duhul Sfânt nu este un obiect. Duhul Sfânt este Dumnezeu suveran. El este atotputernic. E omniscient și omniprezent. El umple o inimă numai dacă vrea. Și vrea de fiecare dacă când inima crede, e curată prin credință, tânjește și Îl cere.

Biserica Primară nu făcea distincţie între membrii născuţi din nou, botezaţi în apă şi botezaţi cu Duhul Sfânt deoarece atunci toţi erau botezaţi cu Duhul Sfânt

Pentiostal și altceva sau doar penticostal?

(partea a IV-a)

Mai demult nu era ca astăzi. Astăzi e lumea în Biserică. Lumea se arată prin lanţuri, cercei, vopsele, inele, modă. În această masă de pocăiţi, „că toţi sunt frate pocăiţi” zic mulţi, unii sunt doar născuţi din nou. Dacă la noapte ar fi răpirea „vor fi mântuiţi toţi frate” (zice pocăitul de azi). Unii sunt şi botezaţi în apă că „ăsta” trebuie făcut. Nu e greu să te botezi în apă. Nu mai e aşa de greu ca în trecut. Sunt, câţiva, botezaţi cu Duhul Sânt, că e nevoie ca să fie ordinaţi, să meargă în misiune, e nevoie de această condiţie. Cam asta e imaginea Bisericii de astăzi, a multor Biserici Penticostale.

Biserica Primară însă a fost diferită faţă de cea de azi. Dacă nu aşa de diferită în ce priveşte ţinuta, că mai erau unele care veneau fără să-şi acopere capul, cu toate că nu erau prea tolerate, dacă că nu era aşa diferită în ce priveşte moralitatea, că mai era câte un curvar, dacă în aceste privințe nu era prea diferită a fost diferită faţă de cea de acum în ce priveşte distincţia, clasificarea membrilor pe categorii: născuţi din nou, botezaţi în apă şi botezaţi cu Duhul Sfânt. Ei nu făcau asemenea clasificări. Atunci dacă voiai să-L urmezi pe Hristos obligatoriu trebuia să fii şi născut din nou şi botezat în apă şi botezat cu Duhul Sfânt.

Frate! Serios? Ce faci, bine că nu-i faci penticostali şi pe Adam şi pe Eva. Nu-i fac penticostali. Că nu eu botez cu Duhul Sfânt. Şi cu siguranţă că Adam cu Eva nu au fost penticostali dar Biserica Primară a fost cam toată.  

Extraordinar! Iar începi cu ura! Tu urmăreşti numai cearta! Eşti călăuzit de un duh care seamnănă dezbinare tocmai tu care vorbeşti despre Duhul Domnului!

De unde până unde Duhul Domnului neagă adevărul pe care l-au predicat Hristos şi apostolii? Adevărul este o sabie cu două tăișuri pentru că taie acele învățături de care noi ne-am lipit și pe care le considerăm importante. Adevărul taie în sensibilitățile noastre și nu putem de multe ori să acceptăm asta.

            Hristos a cerut ca toţi cei care cred în el să se apropie de El şi vor primi botezul cu Duhul Sfânt. Unde scrie? Scrie la Ioan 7:37-39; Ioan 14:15-17. Pot să mai îţi arăt şi în alte locuri unde scrie dar dacă vrei să crezi că în Biserica Primară era regulă şi botezul cu Duhul Sfânt ți-e suficient un pasaj clar. Dacă te îndoieşti îţi arăt unde scrie şi că Biserica nu a discutat ci a aplicat învăţătura Domnului cu privire la Botezul cu Duhul Sfânt şi a transmis-o prin scris mai departe.

Petru în celebra predică în care au crezut în Domnul câteva mii de oameni nu s-a oprit a le spune doar de naşterea din nou şi de botezul în apă. A continuat şi le-a spus şi despre darul Sfântului Duh, cu referite clară la botezul cu Duhul Sfânt pe care toți trebuie să-L primească – Fapte 2.

Când oameni din Samaria au primit Cuvâtul au fost trimişi apostoli ca să se roage pentru ei ca să primească şi Duhul Sfânt. Pavel în Efes a întâlnit nişte oameni care nici măcar nu erau născuţi din nou. După ce le-a predicat Cuvântul şi au fost născuți din nou, Pavel s-a rugat pentru ei şi au fost şi botezaţi cu Duhul Sfânt.

Cu toate obiecţile tale prietene, cu toate că poţi lua fiecare pasaj în parte ca să-l tratezi exegetic sau cum vrei, dacă eşti sincer vei constata că în Biserica Primară toţi erau şi născuţi din nou şi botezaţi cu Duhul Sfânt.

Mama Domnului a fost botezată cu Duhul Sfânt. Cei unsprezece apostoli au fost botezaţi cu Duhul Sfânt. Pavel a fost botezat cu Duhul Sfânt.  Poţi crede sau nu dar asta e realitatea.

 Eu te tog crede-o şi dacă nu eşti botezat cu Duhul Sfânt stătuieşte după botez.

În loc de concluzii

„Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui <<pe care>> le-a zis El <<aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.>>”[1]

---

[1] Fapte 1:4-5.

Credinţa în Hristos nu înseamnă imaginaţie

Penticostal și altceva sau doar penticostal?

(partea a II-a)

            Există tendinţa vădită de-a defini primirea mântuirii, mă refer la cea finală sau permanentă când pocăitul va ajunge în cer, ca fiind doar un rod al minţii. Adică de-a accepta la nivelul cugetului, raţiunii, că Hristos, Dumnezeu din Dumnezeu, a murit în locul omenirii şi că a înviat ca şi confirmare a faptului că acţiunea Lui a fost primită de Dumnezeu Tatăl şi astfel omul este mânuit. Este falsă o astfel de perspectivă. Este la fel de incompletă ca o masină fără motor. Credinţa în Hristos nu înseamnă doar imaginaţie. Nu! Credinţa în Hristos înseamnă a crede nu doar ce a făcut El la Cruce  ci şi ceea ce a predicat, învăţat, făcut.  Nu eşti mântuit datorită credinţei la nivel imaginativ ci datorită faptului că răspunzi chemării credinţei adică datorită faptului că aplici  ceea ce credinţa care te-a lumitat să înţelegi. Omul poate să spună că el crede în Hristos dar o asemenea credinţă la nivel de imaginaţiei nu inseamnă o credinţă mântuitorea. Cine crede în Hristos ascultă de Cuvântul lui Hristos, tot. Nu poţi să spui că eşti mântuit, sau că umbli în mântuire, dacă nu respecţi cuvântul lui Hristos. Care? Tot!

E dureros. E incomod. E stânjenitor. Cum să aplic, te poţi intreba, tot Cuvântul? Să nu poftesc?! Să dau şi cămaşa?! E greu! E greu, dar un mântuit trebuie să cultive în el Cuvântul. Să-L facă parte din trupul lui. Cum adică? Cuvântul să fie parte din trupul omului, sau să locuiască în trupul meu? E absurd. E mistic. Da! E mistic. Dar dacă spui că eşti mântuit spui implicit şi că eşti de acord cu mesajul lui Hristos. Iar mesajul Lui, Hristos cheamă omul la a face din trupul lui TEMPLU al lui Dumnezeu. Nu poţi să spui că eşti pocăit dacă nu faci din tine un templu al Duhului Sfânt. Tot trupul trebuie să fie locul unde să se manifeste Duhul Sfânt.

De ce spui asta? Te poţi înbreba. Nu cumva spui că trebuie să fim toţi botezaţi cu Duhul Sfânt? Nu. Nu eu spun asta ci Cuvântul. Cuvântul Lui îl cheamă pe om să fie penticostal. Nu te numi creştin dacă nu asculţi de chemarea Cuvântului. Şi la ce cheamă Cuvântul? La a fi plini de Duhul Sfânt! Să însetezi după plinătatea Duhului până întra-colo încât Duhul să inunde FIINȚA TA. Rugaciuna asta nu ai voie să o faci cu jumătate de gură sau de inimă. Trebuie să fie o sete!

Eşti legalist! Eşti conservator! Încerci să fi populist! Nu! Nu sunt nici legalist, nici consrvator, nici populist. Hristos în ziua de pe urmă a praznicului, ziua cea mare, a strigat către cei din jurul Lui. Ce moment! Să-L vezi pe Domnul că strigă. Câtă dorinţă in inima Lui ca oamenii să vină să audă mesajul Lui. Câtă pasiune pentru cei din jurul Lui. A strigat! Cu siguranţă că tot ce a spus Domnul a fost important, extraordinar! A strigat! Înseamnă că urma să spună ceava important.

„Cine crede in Mine, din inima lui, vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească ceice vor crede în El. Căci Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit”.

Un mesaj extrem de important rostit cu strigăt. Dar de ce atât de puţini mai cred acest mesaj? Cât de puţini mai văd în el normalitatea la care cheamă Dumnezeu pe toată creştinătatea, pe toţi cei care spun că sunt mântuiţi. Dar toţi cei care nu cred acest cuvânt şi nu-l aplică se cred mântuiţi. Cum poţi să spui că eşti mântuit şi că tu crezi în Hristos dacă nu aplici cuvântul lui Hristos şi nu însetezi după Hristos încât din inima ta să curgă râuri de apă vie? Poate îmi răspunzi ... frate acest pasaj este valabil numai pentru predicatori, pastori, slujitori, misionari .... frate eu însetez dar la mine botezul Duhului nu este cu vorbirea în alte limbi. Când aud un astfel răspuns ... . Cum adică să fie numai pentru ei când Domnul a spus clar că oricine care crede în El va cunoaşte această experienţă. Oricine înseamnă numai pastorii, predicatorii, evangheliştii? Nu! Oricine care crede în El îi cuprinde pe toţi bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, urâţi şi frumoşi, scunzi şi înalţi .... pe toţi și peste toți însetații după Hristos, când o sa ajungă proslăvit la Tatăl cu Slava pe care o avea înainte să se întrupeze,  Hristos Domnul avea să trimită făgăduința, botezul Duhului! Dacă spui că tu crezi în Hristos, eşti oricine despre care a vorbit El. Dar, există un dar. Şi ce bine că Domnul Isus l-a pus. Credinţa în El înseamnă primirea Duhului Sfânt. L-am primit. Ştii sunt născut din nou! Duhul e peste mine! E în mine. Este oare? Conform acestui pasaj NU este. De ce nu este? Pentru că Isus vorbrea despre momentul Cincizecimii ca despre momentul în care Duhul Sfânt se coboară în om.  Isus vorbea despre ceea ce noi astăzi numim botez cu Duhul Sfânt PE CARE AVEA SĂ-L TRIMITĂ PESTE UCENICI DUPĂ ÎNĂLȚARE.

Păcat că cei mai mulţi nu cred Cuvântul. E păcat penru că tocmai Cuvântul care-i cheamă să fie penticostali, în înţelesul de botezaţi cu Duhul Sfânt, îi va osândi pentru că nu au crezut El.